ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3411/2015

Decizia

nr. 3411/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova), și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița) solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

- anularea Deciziei nr. 272 din 11 iunie 2013, privind soluționarea contestației înregistrată la D.G.F.P. Dâmbovița sub nr. 31463 din 24 mai 2013, emisă de către Compartimentul de Soluționare Contestații - D.G.F.P. Dâmbovița;

- anularea Deciziei de impunere nr. FPH 169 din 08 aprilie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală parțială înregistrat sub nr. FPH 143 din 08 aprilie 2013, acte întocmite de către organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de Inspecție Fiscală - D.G.F.P. Prahova, pentru suma totală de 1.481.022 lei;

- suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală parțială înregistrat sub nr. FPH 143 din 08 aprilie 2013 și a Deciziei de impunere nr. 2149 din 12 aprilie 2013 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 268 din 25.11.2013:

- a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița;

- a respins acțiunea în anularea Raportului de inspecție fiscală parțială nr. FPH 143 din 08 aprilie 2013, ca inadmisibilă;

- a respins acțiunea în anularea Deciziei nr. 272 din 11 iunie 2013 și a Deciziei de impunere nr. FPH 169 din 08 aprilie 2013, ca neîntemeiată;

- a respins capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ-fiscal, ca rămas fără obiect.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care a solicitat casarea acesteia și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este insuficient motivată, că a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, dar și cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În dezvoltarea motivelor de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

- Prima instanță nu a analizat excepția nulității Deciziei de impunere nr. FPH 169 din 08 aprilie 2013, motivată de faptul că a fost pronunțată de un organ necompetent material.

- Soluția de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de impunere contestată în cauză, în condițiile în care exista o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care stabilea faptul că fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova nu era competentă material să emită acest act administrativ-fiscal, a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, dar și a prevederilor art. 99 C. proc. fisc.

- Soluția de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 272 din 11 iunie 2013 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) C. proc. fisc., în condițiile în care, prin suspendarea soluționării contestației administrative, întreaga activitate a societății este paralizată, iar această măsură are un caracter facultativ, fiind lăsată la aprecierea organului administrativ-jurisdicțional.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 20.05.2015, recursul a fost admis în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și s-a fixat termen în ședință publică pentru soluționarea acestuia.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Controlul judiciar declanșat de recurenta–reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 218 C. proc. fisc., are ca obiect verificarea legalității:

Deciziei nr. 272 din 11 iunie 2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița - Compartimentul soluționare contestații;

Deciziei de impunere nr. FPH 169 din 08 aprilie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală parțială nr. FPH 143 din 08 aprilie 2013 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de inspecție fiscală.

Soluția primei instanțe de respingere a excepției autorității de lucru judecat, dar și acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

5.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”)

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În speța de față, nu este posibilă anularea Deciziei de impunere nr. FPH 169 din 08 aprilie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală parțială nr. FPH 143 din 08 aprilie 2013 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de inspecție fiscală fără ca legalitatea acestora să fie, în prealabil, analizată în cadrul procedurii administrative care are un caracter obligatoriu. Relevante pe acest aspect sunt prevederile art. 218 C. proc. fisc., potrivit cărora obiectul cererii formulate la instanța de contencios administrativ îl reprezintă decizia de soluționare a contestației împotriva actului administrativ fiscal.

Așadar, în raport de cele anterior prezentate, prima instanță nu putea analiza excepția nulității deciziei de impunere și nici excepția autorității de lucru judecat, deoarece capătul de cerere având ca obiect actul administrativ fiscal este prematur formulat.

5.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: („când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”)

La pct. 1 din Decizia nr. 272 din 11 iunie 2013, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița - Compartimentul soluționare contestații a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. FPH 2149 din 12 aprilie 2013 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală parțială nr. FPH 143 din 08 aprilie 2013 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de inspecție fiscală pentru suma totală de 1.481.022 lei, reprezentând TVA suplimentară, impozit pe profit suplimentar și accesorii aferente acestora. De asemenea, s-a stabilit ca Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița să se investească pe latura civilă a cauzei după pronunțarea definitivă și irevocabilă pe latura penală.

Temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., republicat, care statuează faptul că organul de soluționare a contestației administrative poate suspenda, prin decizie motivată, cauza atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în contestația administrativă.

În primul rând, din lecturarea conținutului textului normativ anterior redat, Înalta Curte reține faptul că legiuitorul a conferit organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare aflate în discuție, desigur, cu obligația acestuia de a motiva decizia adoptată.

În speța de față, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița - Compartimentul soluționare contestații a prezentat în cuprinsul Deciziei nr. 272 din 11 iunie 2013 motivele de fapt și de drept care au justificat necesitatea suspendării soluționării contestației administrative nr. 31463 din 24 mai 2013 promovate de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. FPH 169 din 08 aprilie 2013 (nr. 2149 din 12 aprilie 2013) emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de inspecție fiscală.

Astfel, prin adresa nr. 6966 din 20 septembrie 2011, completată în data de 09.04.2013, organul de inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova sesizare penală în vederea începerii urmăririi penale pentru stabilirea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Totodată, același organ de inspecție fiscală a transmis completarea nr. 2045 din 15 aprilie 2013 a sesizării penale nr. 6966 din 20 septembrie 2011 Inspectoratului Județean de poliție Prahova - Serviciul de Investigare a fraudelor - Biroul nr. 3 Câmpina.

Înalta Curte reține că adoptarea măsurii analizate este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a existenței elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Desigur, este normal ca într-o asemenea situație soluționarea recursului administrativ să fie suspendat pentru a se preveni pronunțarea unor hotărâri contradictorii pe aceeași situație juridică.

Relevante pe problema analizată sunt și dispozițiile art. 22 alin. (2) din același act normativ, în baza cărora hotărârea definitivă a instanțelor penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit fapta și a vinovăției acesteia.

În consecință, Înalta Curte apreciază că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., republicat, nefiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 268 din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2015.