Decizia nr. 2720/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2012 sub nr.88/42/2012 pe rolul Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. „A” SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Prahova, a formulat contestație împotrivi procesului-verbal nr.4549/ 16.06.2011, împotriva Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 8262/31.10.2011, a Raportului de inspecție fiscală nr.F-PH 482/28.10.2011, a Deciziei di impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite d( inspecția fiscală nr. F-PH 781/28.10.2011 și a Procesului - verbal din data de 26.10.2011 înregistrat sub nr.8262/ 31.10.2011. 1.

Pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Prahova-Activitatea de Inspecție Fiscală, a formulat întâmpinare prin care a invocai excepția lipsei de competență materială a instanței, având în vedere dispozițiile art.129 alin.11 coroborate cu art.172 și 173 din Codul de procedură fiscală, competența materială aparținând judecătoriei, în speță Judecătoria Ploiești. 1.

Prin încheierea din 28 martie 2012, Curtea a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă, motivat de faptul că acțiunea promovată de reclamantă este formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ și cum valoarea actelor contestate este de peste 500.000 lei (în prezent 1.000.000 lei potrivit modificării aduse Legii nr. 554/2004, prin Legea nr. 76/24.05.2012), competența materială aparține în primă instanță Curții de Apel Ploiești. Totodată prin aceeași încheiere, s-a stabilit în sarcina reclamantei în temeiul dispozițiilor art. 215 alin.(1) din Codul de procedură fiscală o cauțiune în cuantum de 1% din valoarea contestată, având în vedere cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin actele administrative fiscale și totodată la solicitarea reclamantei s-a dispus administrarea probei cu înscrisuri și expertiză contabilă de specialitate fiscală. 1.

Prin încheierea de ședință din 6 iunie 2012, s-a admis cererea de suspendare a actelor administrative fiscale constând în Procesul verbal nr.4549/ 16.06.2011, Dispoziția nr. 8262/31.10.2011, Decizia de impunere F-PH 781/28.10.2011, Raportul de inspecție fiscală nr.F-PH 482/ 28.10.2011 și Procesul verbal nr. 8262/31.10.2011, până la soluționarea pe fond a acțiunii de anulare. 1.

Prin Sentința nr.119 din data de 19 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în part acțiunea formulată de reclamanta S.C. „A” SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publici Prahova -Activitatea De Inspecție Fiscală, a anulat în parte Procesul-verbal nr.4549/ 16.06.2011, Dispoziția nr. 8262/31.10.2011, Raportul de inspecție fiscală nr.F-PH 482/ 28.10.2011, Procesul-verbal din 26 octombrie 2011 și Decizia de impunere nr. F-PH 781/28.10.2011 și a menținut actele administrative fiscale și obligația de plată a reclamantei pentru suma de 846.521 lei, compusă din: 202.786 lei impozit pe profit; 167.128 lei majorări și penalități aferente; 260.651 TVA și 215.956 lei accesorii aferente TVA și a obligat pârâta la 5.504,3 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă proporțional cu pretențiile admise. 1.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta S.C „A” SRL, cât și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova. 1.

Prin Decizia nr.2684 din data de 6.06.2014 înalta Curte de Casație ș: Justiție - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de reclamanta S.C. „A” SRL și de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței nr. 119 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cauza a fost reînregistrată la data de 08.10.2014 sub nr. 88/42/2012*. 1.

Prin Sentința nr.20 din 27 ianuarie 2016, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte, acțiunea precizată, formulată de reclamanta S.C. „A” SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală, a anulat în parte Decizia de impunere nr. FPH-781/28.10.2011 și Decizia nr.1377/ 22.12.2011 și a menținut obligația de plată a reclamantei pentru suma de 846.522 lei, compusă din: 202.786 lei impozit pe profit, 167.128 lei majorări și penalități aferente, 260.651 lei TVA, 215.956 lei accesorii aferente TVA, a respins în rest acțiunea, cu privire la: Procesul-verbal nr.4549/16.06.2011, Procesul verbal din 26.10.2011, RIF nr.F-PH 482/ 28.10.2011, Dispoziția nr. 8262/31.10.2011, Decizia nr. 2/29.03.2012, a obligat pârâta la 11.502,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, proporțional cu pretențiile admise. Cu privire la situația partenerilor de afaceri ai reclamantei la data desfășurării relațiilor comerciale, s-a reținut următoarele: S.C. „B” Trans SRL, CUI 18495840, societatea reclamantă a desfășurat o singură tranzacție comercială în data de 29.07.2007, în timp ce aceasta era declarată inactivă din data de 17.10.2006, fiind publicată la poziția nr. 351 din lista contribuabililor declarați inactivi prin Ordinul ANAF nr. 832/2006 din Monitorul Oficial nr. 850/17.10.2006. Totodată, publicitatea stării contribuabilului declarat inactiv s-a făcut, astfel cum se menționează la art.7 din Ordinul președintelui ANAF nr.575/ 21.07.2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactiv, și pe pagina de internet www.mfinante.ro, la secțiunea „Informații contribuabili". S.C. „C” SRL, C.U.I. 16867859, societatea reclamantă a desfășurat două tranzacții comerciale, în 22.09.2010 și 23.09.2010, la mai mult de un an de la data la care a fost declarată contribuabil inactiv și publicată pe site-ul ANAF, prin Ordinul ANAF nr. 1167/29.05.2009. Astfel, în opinia instanței, din punct de vedere al deductibilității fiscale, în conformitate cu prevederile art. 11 alin.(1 2 ) și ale art. 21 alin.(4) lit.r) din Codul fiscal, tranzacțiile comerciale cu cele două societăți de mai sus, nu au putut fi luate în considerare la calculul impozitului pe profit și la deducerea TVA. Curtea a reținut că actele fiscale contestate au vizat impozitul pe profit pentru perioada ianuarie 2006 - martie 2011 și taxa pe valoarea adăugată pentru perioada ianuarie 2006 - mai 2011, astfel încât situația SC „B” Trans SRL a fost analizată din punctul de vedere al datei relațiilor comerciale raportat la legislația în vigoare la acel moment. Aceleași considerente sunt valabile și în cazul celor două tranzacții comerciale desfășurate cu S.C. „C” SRL, 22.09.2010 și 23.09.2010. Curtea a reținut că potrivit art. 11 alin. (1 2 ) din Codul fiscal în forma în vigoare în perioada derulării tranzacțiilor comerciale în discuție de către reclamantă, nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Legea arată expres că procedura de declarare a contribuabililor inactivi va fi stabilită prin ordin, iar lista contribuabililor declarați inactivi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I și va fi adusă la cunoștință publică în conformitate cu cerințele prevăzute prin ordin. Astfel, a observat instanța că în perioada în care au fost emise facturile în discuție de către contribuabilul declarat inactiv S.C. „B” Trans SRL, legiuitorul prevedea publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei contribuabililor declarați inactivi fiind astfel evident îndeplinită formalitatea de publicitate susceptibilă să asigure aducerea la cunoștința tuturor persoanelor interesate, situația debitorilor declarați inactivi. Ca atare, față de succesiunea modificărilor aduse art. 11, alin. (1 2 ) din Codul fiscal, rezultă că în perioada 2006 - 2010, formalitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, era cerută expres de lege, fiind îndeplinită în mod rezonabil forma de publicitate cea mai puternică pentru asigurarea cunoașterii de către persoanele interesate a listei contribuabililor inactivi. Astfel, în condițiile în care reclamanta nu a manifestat diligentă și a efectuat tranzacții comerciale cu o societate inactivă, declarată astfel prin OPANAF nr. 832/2006 pentru aprobarea listei contribuabililor inactiv începând cu data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, nr.850/ 17.10.2006 nu este deductibilă la calculul venitului impozabil suma reprezentând marfa achiziționată de la societatea inactivă la data cumpărării mărfi (S.C. „B” Trans SRL), astfel că în mod corect s-au stabilit în sarcina reclamante obligații fiscale suplimentare. De asemenea, Curtea a reținut că și în cazul S.C. „C” SRL, reclamante a avut același comportament lipsit de diligentă, în sensul că această societate fusese declarată inactivă prin Ordinul ANAF nr.1167/ 29.05.2009 iar relațiile comerciale au avut loc ulterior, la datele de 22.09.2010 și 23.09.2010. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal în Deciziile nr.2781/2014, ș.a. Prin urmare, s-a apreciat că din punctul de vedere al deductibilității fiscale, în conformitate cu prevederile art. 11 alin.(1 2 )și ale art. 21 alin.(4) lit.r) din Codul fiscal, tranzacțiile comerciale cu cele două societăți comerciale nu pot fi luate în considerare la calculul impozitului pe profit și la deducerea TVA. În ceea ce privește rezoluția de scoatere de sub urmărire penală invocată de reclamantă, Curtea a arătat că nu prezintă relevanță în cauză, întrucât astfel cum rezultă din conținutul ei, soluția se bazează pe argumentul conform căruia din probele administrate a rezultat că învinuiții nu au înregistrat în evidențele contabile operațiuni nereale, fiind atrasă, însă, răspunderea fiscală pentru cele trei facturi emise de cele două societăți comerciale în discuție. De asemenea, nu prezintă relevanță, pentru aspectele analizate, mențiunea din cuprinsul rezoluției referitoare la faptul că factura cu S.C. „B” Trans SRL este emisă în 2007, anterior ordinului ANAF din 2009. Este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia aspectele analizate în cadrul dosarului penal nu au fost analizate de expert, întrucât, astfel cum rezultă din actele dosarului, au fost avute în vedere la întocmirea lucrării de specialitate, expertul exprimându-și punctul de vedere, iar pe de altă parte, astfel cum s-a menționat anterior, ele nu prezintă relevanță sub aspectul analizei ce face obiectul prezentei cauze. Referitor la Declarația 394 privind pe S.C. „D” și S.C. „E” Curtea a constatat că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei. Astfel, din cuprinsul lucrării de specialitate rezultă pe de o parte, că aceasta a fost avută în vedere de expertul desemnat în cauză iar pe de altă parte, faptul că această Declarație (care este o declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național) a fost depusă la organul fiscal, nu înseamnă că acele cheltuieli la care se referă sunt deductibile fiscal și că TVA poate fi dedusă fără a se demonstra îndeplinirea condițiilor impuse de Codul fiscal. În opinia instanței, nemulțumirile reclamantei referitoare la modalitatea de răspuns la obiectivul nr. 3 al lucrării de specialitate nu sunt întemeiate întrucât activitatea de intermediere de tip comision se încadrează în sfera prestărilor de servicii astfel încât, pentru a fi deductibile aceste cheltuieli trebuie să existe justificare că a fost efectiv prestată de către reclamantă iar pentru deducerea de TVA aferentă acestor contracte de comision trebuie să dovedească faptul că acestea au fost executate și privesc bunuri sau servicii destinate realizării operațiunii taxabile. În ceea ce privește Procesul-verbal nr. 4549/16.06.2011, Procesul-verbal din 26.10.2011, RIF nr. F-PH 482/28.10.2011, Curtea a reținut că sunt acte premergătoare deciziei de impunere și nu întrunesc cerințele art.2 lit.c) din Legea nr. 554/2004, neîntrunind caracteristicile unui act administrativ și nefiind susceptibile de contestare pe cale separată, acțiunea fiind respinsă pentru acest considerent. În ceea ce privește Dispoziția nr. 8262/31.10.2011, Curtea a reținut că prin acest act s-a stabilit în sarcina reclamantei măsura declarării corecte prin Declarația rectificativă formular 394 a livrărilor/ prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferentă semestrelor I și II 2007, 2008, 2009 și 2010 datorită neconcordanțelor apărute împotriva acestei Dispoziții de măsuri reclamanta a formulat contestație administrativă ce a fost soluționată prin Decizia nr. 2/29.03.20012 în sensul respingerii. Curtea a constatat că acest capăt de cerere este neîntemeiat și a fost respins ca atare întrucât, pe de o parte, nu au fost aduse argumente/ susțineri referitoare la aspectele de nelegalitate ale acestei dispoziții, iar pe de altă parte, astfel cum rezultă din actele dosarului, reclamanta și-a însușit măsura dispusă, comunicând organului fiscal prin Adresa nr.35/ 24.11.2011 aducerea la îndeplinire a acesteia. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr.20 din 27 ianuarie 2016 a Curții de Apel Ploiești au declarant recurs S.C. „A” SRL și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești. 2.1. În recursul formulat, reclamanta-recurentă S.C. „A” SRL Ploiești a invocat ca temei legal prevederile art.304 pct.7, 8 și 9 coroborate cu art.304 1 din Codul de procedură civilă – 1865 și a susținut, în esență, următoarele critici: - hotărârea instanței de fond este nemotivată în raport cu art.6 par.1 din CEDO, care stabilește obligația instanței de a examina efectiv argumentele și susținerile părților; - hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, concluziile expertului consilier X fiind ignorate la adoptarea soluției; - instanța de fond a ignorat rezoluția de scoatere de sub urmărire penală dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în Dosarul nr.1403/P/2011 cu privire la societatea comercială și la administratorul acesteia dl. F. În concluzie, societatea recurentă a solicitat admiterea ca urmare a nemotivării sentinței, trimiterea cauzei pentru rejudecare și efectuarea unui nou raport de expertiză de către 3 experți, iar, în subsidiar, modificarea sentinței și admiterea integrală a acțiunii și însușirea concluziilor expertului consilier X, cu consecința anulării actelor administrative fiscale atacate. 2.2. În recursul formulat, GDRFP Ploiești, invocând generic dispozițiile art.304 1 din Codul de procedură civilă – 1865 și fără să se raporteze la vreunul dintre motivele de recurs reglementate la art.304 din Codul de procedură civilă – 1865, a susținut, în esență, următoarele critici: - instanța de fond nu a arătat care au fost considerațiile pentru care a înlăturat apărările formulate de autoritatea fiscală; - instanța de fond s-a limitat să preia concluziile expertului cauzei, pronunțând astfel o soluție netemeinică și nelegală. În concluzie, autoritatea fiscală recurentă a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii și menținerii actelor fiscale. 2.3. Societatea recurentă a depus întâmpinare la recursul formulat de către DGRFP Ploiești prin care a susținut că criticile autorității fiscale sunt neîntemeiate, hotărârea instanței de fond fiind temeinic motivată și că, pe de altă parte, instanța de judecată are libertatea să selecteze și/ sau să grupeze argumentele utile în soluționarea cauzei. În concluzie, societatea recurentă a solicitat respingerea recursului formulat de către DGRFP Ploiești ca nefondat. 2.4. DGRFP Ploiești nu a depus întâmpinare la recursul formulat de societatea reclamantă și nici concluzii scrise, lipsind de la dezbaterea cauzei. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor formulate 3.1. Recursurile formulate în cauză sunt nefondate, fiind respinse pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. 3.1.1. În ceea ce privește recursul formulat de societatea reclamantă Referitor la criticile susținute în raport cu motivul de recurs prevăzut la art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă – 1865, instanța de recurs a constatat că sunt neîntemeiate. Într-adevăr, potrivit prevederilor art.304 pct.7, o hotărâre poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, însă, în cauză, considerentele sentinței atacate satisfac pe deplin cerințele prevederilor art.261 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă – 1865, întrucât judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, ceea ce i-a permis recurentei-reclamante să critice soluția în condițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă – 1865, pe fondul acesteia. De altfel, așa cum s-a reținut la pct.2.3 al prezentelor considerente, societatea recurentă, în întâmpinarea prin care a răspuns criticilor similare ale autorității fiscale, a afirmat în mod expres că hotărârea instanței de fond a fost temeinic motivată de către judecătorul fondului. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art.304 pct.8 din Codul de procedură civilă – 1865, instanța de recurs a constatat că este nesusținut. Potrivit prevederilor art.304 pct.8, o hotărâre poate fi recurată când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății. Or, în cauză, criticile formulate în conținutul cererii depuse de societatea recurentă se circumscriu motivelor de recurs prevăzute la art.304 pct.7 și pct.9 din Codul de procedură civilă – 1865, instanța de recurs neidentificând criticile care să poată fi subsumate motivului de recurs prevăzut la art.304 pct.8. Oricum, instanța de recurs a constatat că instanța de fond nu a schimbat nici înțelesul și nici natura juridică a actelor fiscale deduse judecății sale, reținând în mod corect că, prin acțiunea formulată s-a solicitat anularea în totalitate a Procesului-verbal nr.4549/ 16.06.2011 emis de DGFP Prahova – Activitatea de Inspecție Fiscală, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.8262/ 31.10.2011, a Raportului de inspecție fiscală nr.F-PH 482/ 28.10.2011, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.F-PH 781/ 28.10.2011, a Procesului-verbal din data de 26.10.2011 înregistrat sub nr.8262/ 31.10.2011, precum și a Deciziei nr.1377/22.12.2011, ca nelegale. Referitor la criticile susținute în raport cu motivul de recurs prevăzut la art.304 pct.9 Cod procedură civilă – 1865, instanța de recurs a constatat că sunt neîntemeiate. Din actele și lucrările cauzei rezultă că organele fiscale au stabilit în sarcina societății recurente obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 2.391.641 lei, reprezentând: 614.577 lei impozit pe profit; 427.694 lei accesorii aferente impozitului pe profit; 810.641 lei TVA; 538.729 lei accesorii aferente TVA. Prin Sentința nr.20/ 27.01.2016, instanța de fond, rejudecând cauza într-un al doilea ciclu procesual, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de societatea recurentă și a anulat în parte actele administrative fiscale atacate, pe care le-a menținut pentru suma totală de 846.522 lei reprezentând: 202.786 lei impozit pe profit; 167.128 lei accesorii aferente impozitului pe profit; 260.651 lei TVA; 215.956 lei accesorii aferente TVA, respingând, în rest, acțiunea. În criticile formulate în cererea de recurs, societatea recurentă a imputat soluției pronunțate, în esență, faptul că instanța și-a însușit concluziile expertului stabilit de instanța de fond și nu și le-a însușit pe cele ale expertului consilier-parte, a cărui participare a fost încuviințată de instanță la cererea societății. Într-adevăr, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul stabilit de instanța de fond, societatea datorează bugetului de stat următoarele sume: 202.786 lei impozit pe profit și 167.128 lei accesorii la impozitul de profit, precum și 260.561 lei TVA și 215.956 lei accesorii aferente TVA, în timp ce expertul parte, în opinia separată depusă la dosar, a ajuns la concluzia că societatea ar datora doar următoarele sume: 38.260 lei impozit pe profit și 22.878 lei accesorii aferente impozitului pe profit, precum și 44.682 lei TVA și 13.242 lei accesorii aferente TVA. În cauză, societatea a formulat obiecțiuni la care expertul cauzei a răspuns argumentat, precum și noi obiecțiuni la răspunsurile date primelor obiecțiuni, la care expertul cauzei a răspuns în mod corespunzător și argumentat. Demn de menționat este și că, în primul ciclu procesual, se efectuase o primă expertiză, la cererea societății, cu aceleași întrebări/ obiective stabilite de către societate, primul expert ajungând la concluzii asemănătoare și la aceleași sume, care au fost stabilite și prin expertiza criticată în cauza de față. De altfel, instanța de fond, în considerentele sentinței recurate a prezentat în mod argumentat motivele pentru care și-a însușit opinia expertului și concluziile raportului de expertiză, așa cum rezultă din analiza motivării sentinței recurate. Pe de altă parte, însăși societatea recurentă, în întâmpinarea depusă la recursul formulat de DGRFP Ploiești (v. fila 43 dosar recurs) a afirmat în mod expres că „hotărârea instanței de fond este temeinic motivată”. În ceea ce privește susținerea că instanța de fond a ignorat Rezoluția de scoatere de sub urmărirea penală a învinuiților Dl F și S.C. „A” SRL, instanța de recurs a constatat că este neîntemeiată, instanța răspunzând argumentat în legătură cu temeiul răspunderii fiscale ca formă distinctă de răspundere juridică. 3.1.2. În ceea ce privește recursul formulat de DGRFP Ploiești, instanța de recurs a constatat că susținerile și criticile, neîncadrate în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute la art.304 din Codul de procedură civilă – 1865, sunt neîntemeiate. Astfel, în esență, recurenta a susținut că instanța de fond, pe de o parte, nu a motivat, nu a arătat care au fost considerațiile pentru care a înlăturat apărările formulate de autoritatea fiscală și , pe de altă parte, și-a însușit concluziile expertului. În ceea ce privește apărările autorității fiscale, pretins ignorate sau înlăturate nemotivat, instanța de recurs a constatat că susținerea este neîntemeiată, în al doilea ciclu procesual fiind depusă la dosar doar o cerere cu obiecțiuni la raportul de expertiză la care a răspuns expertul în mod detaliat (v. filele 134+144), în timp ce în primul ciclu a depus o întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Curții de apel, susținând că litigiul ar fi de competența Judecătoriei Ploiești aflată la fila 207, vol.I, care a fost respinsă prin Încheierea din 28.03.2012 (v. fila 424, vol.II). A mai depus, de asemenea, o cerere de completare a întâmpinării depuse inițial (v. fila 266-267, vol.I), în care nu se regăsește nicio apărare, ci exclusiv o prezentare succintă a obiectului actelor fiscale atacate, cu solicitarea de respingere ca neîntemeiată a acțiunii formulate de societatea reclamantă. În ceea ce privește faptul că instanța de fond și-a însușit concluziile expertizei fiscale efectuată în cauză, instanța de recurs a constatat, așa cum a răspuns unei critici similare din recursul societății recurente, că instanța de fond a argumentat în mod corespunzător soluția la care a ajuns, aderând la opinia de specialitate a expertului cauzei. 4. În concluzie, recursurile formulate sunt nefondate, potrivit considerentelor prezentate la pct.3 al prezentei decizii.