ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4530/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 9484/105/2012, reclamanta SC S. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova să se constate depunerea în termen a contestației administrative împotriva deciziei de impunere din 24 aprilie 2012 și a raportului de inspecție fiscală din 24 aprilie 2012 și pe cale de consecință să dispună anularea deciziei de soluționare a contestației din 10 iulie 2012; în principal, obligarea pârâtei de a soluționa fondul contestației administrative prin pronunțarea unei decizii în condițiile art. 205-207 C. proc. fisc.; în subsidiar, anularea actelor administrative contestate în procedura prealabilă.

Prin sentința nr. 530 pronunțată în data de 14 februarie 2013, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei promovată de reclamanta SC S. SA prin administrator judiciar D. SPRL Constanța, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Hotârârea instanței de fond Prin sentința nr. 124 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității formulării contestației și a respins contestația formulată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova ca tardivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele aspecte: Prin decizia nr. 618 din 10 iulie 2012, pârâta a respins ca tardiv, formulată contestația îndreptată împotriva deciziei de impunere din 24 aprilie 2012 și a raportului de inspecție fiscală din 24 aprilie 2012. Din cuprinsul înscrisurilor existente la dosarul cauzei a rezultat că decizia de impunere nr. din 24 aprilie 2012 a fost comunicată la data de 24 aprilie 2012 societății comerciale, iar transmiterea contestației împotriva deciziei de impunere din 24 aprilie 2012 s-a realizat la data de 6 iunie 2012, prin poștă (curierat rapid) - conform documentului de transport din 06 iunie 2012 emis de SC U.C. SRL București.

S-a apreciat că în cauză nu s-a făcut în nici un mod dovada înaintării vreunei contestații către intimată, în termen legal, în cuprinsul actului la care a făcut referire reclamanta, nefiind redat conținutul expediției. Or, în prezența unui astfel de document de expediție, incomplet, nu s-a putut reține depunerea contestației în termen legal, context în care, în mod legal s-a respins de către pârâtă contestația ca nefondată, nefiind posibil examinarea acesteia pe fond. Prin urmare, s-a constatat că nu se mai impune analizarea celorlalte susțineri și a motivelor referitoare la fondul cauzei, în contextul în care în cauză nu s-a realizat procedura prealabilă. 2. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs SC S. SA, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că în mod netemeinic a reținut instanța de fond că documentul de transport al expediției nu face dovada înaintării vreunei contestații către intimata, în termen legal întrucât nu este redat conținutul expediției. A arătat recurenta ca a înregistrat contestația la D.G.F.P. Prahova din 23 mai 2012, astfel că în mod greșit, prima instanță a respins acțiunea ca tardivă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ decizia de soluționare a contestației din 10 iulie 2012 emisă D.G.F.P. Prahova, solicitând obligarea pârâtei de a soluționa fondul contestației adrninistrative prin pronunțarea unei decizii în condițiile art. 205-207 C. proc. fisc. Instanța de fond a admis excepția tardivității și a respins contestația reclamantei. Din analiza actelor de la dosar, Înalta Curte constată că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova a comunicat reclamantei decizia nr. 618/2012 la data de 16 iulie 2012 prin adresa din 10 iulie 2012. Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de fond, cererea reclamantei de anulare a deciziei nr. 618/2012 înregistrată pe rolul instanței la data de 12 decembrie 2012, a fost făcută cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, Înalta Curte constată că soluția de respingere acțiunii ca fiind tardivă, fără a se mai păși la cercetarea fondului cauzei, este greșită. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (2) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care urmează să analizeze celelalte motive de nelegalitate invocate prin acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC S. SA prin administrator judiciar D. SPRL Constanța împotriva sentinței nr. 124 din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2014.