ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2016

Obiectul acțiunii, procedura derulată și hotărârea primei instanțe pronunțate în primul ciclu procesual Prin acțiunea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 decembrie 2012, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor publice Prahova, constatarea faptului că a depus în termen contestația administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. F-PH 191 din 24 aprilie 2012 și Raportului de inspecție fiscală nr. F-PH 185 din 24 aprilie 2012 cu consecința anulării Deciziei de soluționare a contestației nr. 618 din 10 iulie 2012 emise de pârâtă și a obligării pârâtei la soluționarea pe fond a contestației administrative. În subsidiar, a solicitat anularea actelor administrative contestate în procedura prealabilă. În motivare, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 618 din 10 iulie 2012, pârâta a respins ca tardiv formulată contestația îndreptată împotriva deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală, însă contestația sa a fost formulată în termen, conform documentului anexat acțiunii. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, obiectul contestației constituindu-l suma de 1.041.268 RON, TVA și accesorii aferente. Prin Sentința nr. 530 din 14 februarie 2013, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că suma contestată depășește pragul de 500.000 RON. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 2 aprilie 2013. Prin Sentința nr. 124 din 23 aprilie 2013, Curtea a admis excepția tardivității formulării contestației și a respins contestația formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova ca tardivă. A reținut instanța că Decizia de impunere nr. F-PH 191 din 24 aprilie 2012 a fost comunicată la 24 aprilie 2012 societății reclamante iar contestația împotriva acestei decizii a fost realizată la data de 06 iunie 2012. Astfel, a apreciat că în mod legal s-a respins de către pârâtă contestația ca tardivă. Împotriva acestei sentințe, la data de 5 iunie 2013 a formulat recurs reclamanta, susținând, în esență, că instanța de fond a reținut greșit faptul că nu ar fi făcut dovada înaintării contestației către intimata-pârâtă în termen legal, contestația sa fiind înregistrată la D.G.F.P. Prahova sub nr. 420 din 23 mai 2012. Prin Decizia nr. 4530 din 27 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În esență, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 618/2012 a fost înregistrată în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, la data de 12 decembrie 2012, fiind neîntemeiată soluția instanței de respingere a acțiunii ca tardivă, fără a păși la cercetarea fondului cauzei.

Soluția instanței de fond în rejudecare după casare, în al doilea ciclu procesual Cauza a fost reînregistrată, în fond după casare, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 27 aprilie 2015. Prin Sentința nr. 152 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia nr. 618 din 10 iulie 2012 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, obligând pârâta la soluționarea contestației administrative. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat, pe linia considerentelor deciziei de casare, care a stabilit formularea în termen a contestației formulate de reclamantă, și prin prisma dispozițiilor art. 210 și 211 C. proc. fisc., că se impune admiterea acțiunii, urmând ca pârâta să soluționeze contestația administrativ-fiscală formulată de societatea reclamantă.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanței de fond pronunțate în rejudecare după casare, în al doilea ciclu procesual Împotriva hotărârii Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, întemeiat pe art. 304 1 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a sentinței recurate cu consecința respingerii acțiunii, ca nefondată, și a menținerii actelor administrativ-fiscale, ca temeinice și legale. A motivat recurenta-pârâtă că nici instanța, din oficiu, și nici pârâta nu au invocat excepția tardivității acțiunii promovate în instanță, nefiind incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. În primul ciclu procesual, instanța de fond a admis excepția tardivității formulării contestației, cu referire evidentă la contestația formulată în cadrul procedurii administrative prealabile, și nu cu referire la acțiunea promovată în instanță. Astfel, în rejudecare, instanța de fond, conform deciziei de casare, ar fi trebuit să analizeze și celelalte motive de nelegalitate invocate în acțiune. Precizează că, în cauză, contestația administrativă nr. 420 din 23 mai 2012 formulată de SC A. SA a fost transmisă, prin curierat rapid, la data de 6 iunie 2012, conform documentului de transport nr. 024395516 emis de SC B. SRL, fiind înregistrată la Activitatea de Inspecție Fiscală la data de 07 iunie 2012, cu depășirea termenului legal de 30 de zile impus de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc. Astfel, în mod legal contestația administrativă a reclamantei a fost respinsă ca nedepusă în termen, fără ca organul fiscal să procedeze la analiza pe fond a acesteia.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte, analizând recursul formulat, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Obiectul acțiunii îl constituie anularea Deciziei nr. 618 din 10 iulie 2012 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin care a fost respinsă, ca nedepusă în termen, contestația formulată de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. F-PH nr. 191 din 24 aprilie 2012 cu privire la suma de 1.041.268 RON. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești critică sentința recurată sub aspectul reținerii faptului că intimata-reclamantă SC A. SA ar fi formulat în termen contestația administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. F-PH 191 din 24 aprilie 2012. Aspect necontestat, decizia de impunere a fost comunicată societății intimate la data de 24 aprilie 2012. Recurenta-pârâtă, în cuprinsul recursului, a precizat că SC A. SA a înaintat contestația nr. 420 din 23 mai 2012 la data de 6 iunie 2012, fiind înregistrată la Activitatea de Inspecție Fiscală la data de 7 iunie 2012. Instanța de control judiciar reține, însă, că, potrivit facturii nr. 1618554 din 25 mai 2012 emise de Urgent Curier pentru serviciile constând în expediția nr. 024413566 din data de 25 mai 2012, intimata-reclamantă SC A. SA a înaintat, la 25 mai 2012, către Direcția de Finanțe Ploiești (conform mențiunii înscrise la „destinatar”) un plic. Într-adevăr, pe adresa de expediție întocmită de societatea de curierat, nu se menționează conținutul plicului, însă, în raport cu numărul contestației înregistrate la societatea intimată, la rubrica „ieșire”, nr. 420 la data de 23 mai 2012, cu două zile înainte de a fi expediat plicul prin firma de curierat, și cu situația de fapt ce a determinat societatea să apeleze la serviciile firmei de curierat pentru a transmite plicul către organul fiscal (decizia de impunere primită la data de 24 aprilie 2012), nu se poate reține că acest plic nu ar fi conținut contestația administrativă împotriva deciziei de impunere. De altfel, intimata-reclamantă a depus și expediția nr. 024396234 din data de 12 iunie 2012, prin care firma de curierat i-a returnat expediția nr. 024413566 din data de 25 mai 2012. Motivul returnării plicului de către firma de curierat - refuzul organului fiscal de a primi plicul sau culpa firmei de curierat - excedează analizei instanței. Prin urmare, făcându-se aplicarea, prin analogie, a principiului în dubio pro reo, în raport cu situația de fapt și cu documentele menționate mai sus, Înalta Curte nu poate reține, dincolo de orice îndoială, faptul că recurenta-reclamantă nu ar fi expediat contestația administrativă la data de 25 mai 2012 și că nu ar fi respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc. pentru contestarea deciziei de impunere.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge recursul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova, ca nefondat.