ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2360/2015

Decizia nr. 2360/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr. 7088/105 din 3 august 2011, ulterior precizată, reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea deciziei de impunere nr. F - PH478 din 14 iunie 2011 emisă de D.G.F.P. Prahova - Direcția de Inspecție Fiscală, raportului de inspecție fiscală din 14 iunie 2011, deciziei nr. 733 din 25 august 2011 emisă de D.G.F.P. Prahova - Biroul soluționare contestații.

Declinarea competenței materiale și înregistrarea dosarului la Curtea de Apel Ploiești, casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin sentința nr. 193 din 14 februarie 2012, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Ploiești, având în vedere cuantumul sumei contestate, respectiv 538.836 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la nr. 222/42 din 26 martie 2012.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a administrat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă, efectuată de expert contabil judiciar B.

Prin precizarea depusă la dosar la data de 24 septembrie 2012, reclamanta a solicitat restituirea sumelor nedatorate în cuantum de 172.236 RON, așa cum sunt reținute în raportul de expertiză specialitatea contabilitate B., respectiv: sume poprite pentru TVA - 120.372 RON; sume poprite pentru impozit pe profit - 49.337 RON; sume poprite pentru majorări de întârziere impozit pe profit - 2.527 RON.

Prin sentința nr. 82 din 11 martie 2013, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2517 din 29 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamantă, a casat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare.

În motivarea deciziei de casare, Înalta Curte a reținut că, p

otrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

S-a reținut, în litigiu, că prin omisiunea instanței de fond de a analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, nu numai motivele de fond invocate de reclamantă prin acțiunea în contencios administrativ (motive ce necesitau un răspuns specific și explicit) ci și pertinența și concludența unui mijloc esențial de probă, administrat în condițiile legii (raportul de expertiză contabilă), au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Ploiești, în rejudecare, la nr.

222/42/2012*

II. Hotărârea și considerentele instanței de fond în rejudecare

Prin sentința nr. 226 din 11 noiembrie 2014, Curtea de apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în fond după casare, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Finanțelor Publice Prahova.

A anulat decizia nr. 733 din 25 august 2011 de soluționare a contestației administrativ - fiscale, decizia de impunere nr. F-PH 478 din 14 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare - impozit pe profit 49337 RON, 17845 RON majorări întârziere, TVA suplimentar 374157 RON, 97497 RON majorări întârziere, emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 14 iunie 2011.

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin actele administrativ - fiscale contestate, organele fiscale au stabilit că se înregistrează o serie de neconcordanțe între achizițiile/livrările pe teritoriul național (D 394) declarate de SC A. SRL și cele declarate de partenerii de afaceri ai acesteia. Astfel, reclamanta a înregistrat în evidența contabilă și a declarat la organul fiscal, prin declarațiile informative 394, achiziții de bunuri și servicii, de la societăți tip „fantomă”, în valoare totală de 3.025.250 RON, din care a înregistrat pe cheltuieli suma de 308.354 RON și a dedus T.V.A. deductibilă în sumă de 381.200 RON.

A reținut prima instanță, că prezumția de legalitate a actelor administrative înseamnă că acestea au fost emise cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, și este asociată cu prezumția de veridicitate, iar reclamanta, prin probele administrate, a dovedit nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative contestate.

Astfel a constatat prima instanță că o

rganele de inspecție fiscală au apreciat însă în mod greșit stările de fapt și raporturile juridice.

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) C. fisc., profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, la stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare, iar alin. (4) lit. f) al art. 21 C. fisc. prevede că nu sunt cheltuieli deductibile: cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.

D

reptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este supus îndeplinirii anumitor condiții prevăzute de lege;

pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, p

otrivit dispozițiilor art. 146

alin. (1) lit. a) C. fisc., persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155.

Prin

decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, Înalta

Curte d

e Casație și Justiție a decis că

taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care

documentele justificative prezentate

nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe. A apreciat instanța de fond că această împrejurare nu este însă incidentă în cauză.

Dispozițiile art. 155 alin. (5) C. fisc. prevăd

informațiile pe care în mod obligatoriu le cuprinde o factură

, printre acestea, la lit. d), denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile.

Cu privire la faptul că au fost efectuate operațiuni cu parteneri declarați contribuabili inactivi, Curtea de apel a reținut că reclamanta avea obligația stabilită în legislație de verificare a Registrului contribuabililor inactivi. În cauză, însă, reclamanta

nu a efectuat achiziții cu parteneri declarați inactivi.

La data derulării operațiunilor comerciale, partenerii specificați de organul de control ca inactivi nu erau declarați inactivi, astfel: SC C. SRL, cu care reclamanta a avut o relație comercială în perioada 22 august 2008-08 februarie 2009, a fost declarată inactivă cu Ordinul P.A.N.A.F. nr. 20 din 08 ianuarie 2010; SC D. SRL, cu care reclamanta a avut o relație comercială în perioada 29 august 2008-10 septembrie 2008, a fost declarată inactivă cu Ordinul P.A.N.A.F. nr. 1167 din 29 mai 2009; SC E. SRL, cu care reclamanta a avut o relație comercială în perioada 05 aprilie 2009-30 iulie 2009, a fost declarată inactivă cu Ordinul P.A.N.A.F. nr. 2499 din 21 septembrie 2010; SC F. SRL, cu care reclamanta a avut o relație comercială în perioada 03 august 2009-17 august 2009, a fost declarată inactivă cu Ordinul P.A.N.A.F. nr. 2130 din 02 iulie 2010; SC G. SRL, cu care reclamanta a avut o relație comercială în perioada 10 septembrie 2009-24 noiembrie 2009, a fost declarată inactivă cu Ordinul P.A.N.A.F. nr. 2130 din 02 iulie 2010.

A mai reținut că facturile emise de către societățile furnizoare cuprind toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii, inclusiv cele prevăzute la

art. 155 alin. (5) C. fisc.

lit. d),

la data efectuării tranzacțiilor (anexa nr. 1 a raportului de expertiză, anexele raportului de expertiză - răspuns la obiecțiuni).

Cu privire la faptul că obiectul de activitate al societăților prezentate anterior este total diferit de natura operațiunilor economice înscrise în factură, instanța de fond a observat că obiectul de activitate nu face parte din datele necesare pentru completarea facturilor, pârâta menționează, de altfel, doar obiectul principal de activitate, fără a menționa și celelalte obiecte de activitate stipulate în statutul societăților, iar referitor la faptul că pentru unii din furnizori s-a constatat că nu funcționează la sediul social declarat, din probele administrate în cauză a rezultat că sediul social înscris pe facturi este cel existent pe site-ul O.N.R.C., aspectele invocate de organele de inspecție fiscală fiind constatate de organele de inspecție fiscală nu la data tranzacțiilor, ci la date ulterioare.

Analizând, pe rând, tranzacțiile încheiate de societatea reclamantă cu furnizorii

SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL și SC G. SRL, instanța de fond a constatat că din probele administrate în cauză rezultă existența documentelor justificative, astfel

că în mod greșit organele de inspecție fiscală au reținut că

tranzacțiile efectuate

nu ar fi reale,

că sunt fictive.

Facturile

de

achiziții de bunuri și servicii

sunt documente justificative, fiind întocmite conform dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.; conțin mențiunile specificate la art. 155 pct. 5 C. fisc., sunt însoțite de documentele de recepție conforme cu H.G. nr. 831/1997 și Ordinul nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile; coroborat cu contractele încheiate între părți, avizele de însoțire a mărfii, avizele de expediție, notele de recepție și constatare diferențe, jurnalele de cumpărări, de vânzări, registrul mijloacelor fixe, registrul jurnal, inventarierile anuale ale societății. dovedesc realitatea operațiunilor, iar conform Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. și H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare sunt deductibile fiscal.

Raportat la cele reținute, a constatat prima instanță că faptul că, la data efectuării inspecției fiscale, furnizorii nu au răspuns solicitărilor organelor de control de a prezenta documentele financiar contabile, nu funcționează la sediul social declarat, faptul că nu au depus la organul fiscal teritorial declarația informativă 394 privind achizițiile/livrările de bunuri și servicii pe teritoriul național, că nu au depus situațiile financiare anuale, nu sunt de natură a justifica concluziile organelor de inspecție fiscale.

Astfel, Declarația 394 este o declarație informativă dată de agenții economici cu privire la livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele plătitoare de TVA și nu sunt prevederi potrivit cărora nedepunerea acestora de către societățile furnizoare înlătură dreptul reclamantei la deductibilitatea cheltuielilor și deducerea T.V.A., în acest sens fiind dispozițiile art.

151

2

alin. (1) și (2) C. fisc.

Reținând că facturile de achiziții de bunuri și servicii din operațiunile comerciale, avute în vedere de către organele fiscale, îndeplinesc condițiile de documente justificative, societatea reclamantă deținând toate documentele pentru considerarea și cheltuială deductibilă a contravalorii facturilor aferente achizițiilor de mărfuri considerate de pârâtă ca operațiuni nereale și pentru deducerea taxei pe valoare adăugată, Curtea de apel a constatat că reclamanta deține documente justificative pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată.

Pentru aceste motive, instanța de fond a admis cererea de anulare a deciziei nr. 733 din 25 august 2011 de soluționare a contestației administrativ -fiscale, deciziei de impunere nr. F-PH 478 din 14 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare - impozit pe profit 49337 RON, 17845 RON majorări întârziere, TVA suplimentar 374157 RON, 97497 RON majorări întârziere, emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 14 iunie 2011.

Cu privire la cererea de restituire a sumelor nedatorate, în cuantum de 172.236 RON, respectiv sume poprite pentru TVA - 120.372 RON, sume poprite pentru impozit pe profit - 49.337 RON, sume poprite pentru majorări de întârziere impozit pe profit - 2.527 RON, Curtea de apel a respins-o, întrucât, restituirea sumelor ce se cuvin de la bugetul de stat, urmare anulării actelor administrativ fiscale prin care s-au stabilit obligații suplimentare de plată, se va realiza în executarea prezentei hotărâri judecătorești, în conformitate cu dispozițiile speciale din C. proc. fisc. și procedurile care reglementează

restituirea și rambursarea sumelor de la bugetul de stat.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., la cererea reclamantei, Curtea de apel a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate, 4 RON taxa judiciară de timbru, 0,3 RON timbru judiciar, 2400 RON onorariu expert contabil, 2000 RON onorariu expert contabil consilier, 5332 RON - onorariu avocațial, conform înscrisurilor depuse la dosar, în total suma de 9.736,3 RON cheltuieli judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea acesteia s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a concluzionat că reclamanta a dovedit prin probele administrate nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative contestate, reținând ca temei al acesteia, împrejurarea că organele de inspecție fiscală au apreciat greșit stările de fapt și raporturile juridice.

S-a apreciat astfel că, facturile emise în cauză au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, că la data derulării operațiunilor partenerii reclamantei nu erau declarați inactivi iar faptul că la data efectuării inspecției fiscale furnizorii nu au răspuns solicitării organelor fiscale, nu funcționează la sediul declarat, nu au depus declarații informative, situații financiare, nu sunt de natură a justifica concluziile organelor de inspecție fiscală.

Apreciind în această manieră, instanța de fond și-a însușit în totalitate concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză ori, este știut faptul că, expertiza/contabilă constituie un mijloc de probă științific, în elaborarea căruia expertul contabil trebuie să folosească metode specifice științei contabilității. Concluziile sale trebuie să fie fundamentate numai pe documente care atesta evenimente și operațiuni contabile, fiind imperios necesar ca raportul să prezinte un înalt grad al indicelui contributiv la soluționarea cauzei în care a fost dispus: Independența și competența profesională a expertului contabil trebuie să asigure o documentare și fundamentare științifică, o investigare serioasă a pachetului documentar. Concluziile raportului de expertiză pot fi luate în considerare în măsura în care prin coroborare cu restul probelor administrate și în raport de textele legale incidente sunt relevante și concludente.

Instanța nu este legată de concluziile acesteia, ea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate mijloacele de probe. Indiferent însă de concluziile expertizei, instanța trebuie să-și motiveze părerea, ceea ce în speța de față nu s-a întâmplat.

Instanța fondului a ignorat dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 (R), potrivit cărora „Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".

Tot în mod eronat au fost înlăturate și dispozițiile statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 „nu se poate diminua baza impozabilă la calcularea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii".

Ori, în speță, societățile furnizoare au comportament tip „Fantomă", respectiv: nu funcționează la sediul social declarat, nu au depus la organul fiscal teritorial declarații privind obligațiile de plată, declarația recapitulativă privind achizițiile/livrările pe teritoriul național iar reprezentanții acestora s-au sustras de la controalele efectuate de organele de control din cadrul AIF și Garda Financiară, în evidența contabilă, astfel încât SC A. SRL a înregistrat achiziții de bunuri a căror proveniența legală nu s-a putut dovedi, precum și achiziții de servicii de la societăți care nu erau în evidență cu personal legal angajat necesar efectuării prestărilor de servicii.

Nu lipsit de importanță este faptul că, potrivit normelor legale în vigoare un element de identificare al unei persoane juridice este sediul acesteia, care o individualizează în spațiu fața de alte subiecte de drept, acesta fiind: locul, spațiul și adresa unde se găsesc organele sale de conducere și serviciile administrative. De asemenea, potrivit art. 31 din O.G. nr. 92/2003, republicată, domiciliul fiscal este sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerilor.

În aceste condiții, cerința prevăzută la art. 155 lit. d) C. fisc., nu se rezumă la aspectul formal, ci include și aspectul substanțial - al concordantei cu realitatea a datelor înscrise în facturi privind operațiunea economică efectuată. Este imperios necesar ca datele înscrise în facturi să fie reale, să privească operațiuni: comerciale reale și legale, atât sub aspectul vânzătorului cât și al cumpărătorului implicați în tranzacție.

Plecând de la aceste premise, urmare inspecției fiscale, s-a constatat că SC A. SRL a înregistrat în evidența contabilă achiziții de bunuri și servicii în baza unor facturi, care nu cuprind date reale cu privire la adresa sediului social al societăților furnizoare, în sensul că, deși pe facturi sunt înscrise adresele sediului social, la aceste locații societățile nu desfășoară niciun fel de activitate, reprezentanții societăților respective nerăspunzând niciuneia din solicitările organelor de control (D.G.F.P.-.A.I.F. Prahova sau Garda Financiară).

Pentru a avea valoare probatorie de document justificativ, factura fiscală ca document de proveniență a bunurilor și serviciilor, trebuie să îndeplinească anumite condiții, reglementate de prevederile Ordinului nr. 1850/2004 și Ordinului nr. 3512/2008 referitoare la datele de identificare și sediul social. Astfel, potrivit pct. 2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3512/2008,, Documentele care stau la baza înregistrării în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condițiile în care furnizează toate informațiile prevăzute de normele legale în vigoare". Este evident că, simpla înscriere în facturi a adresei sediului social, fără ca acesta să reflecte realitatea, societățile înscrise în facturi nedesfășurând niciun fel de activitate la adresele respective (sediile sociale fiind declarate în spații închiriate sau date în folosință cu titlu gratuit-comodat) nu reprezintă un argument suficient pentru ca un document să fie recunoscut drept document justificativ ce stă la baza înregistrării ulterioare în contabilitate. Mai mult, potrivit anexei nr. 3 din Ordinul nr. 2226/2006, privind utilizarea unor formulare financiar contabile de către persoanele prevăzute de art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, factura reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului".

În art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul reglementează o serie de elemente pe care trebuie să le cuprindă o factură, dar nu reglementează calitatea de document justificativ pe baza căruia o operațiune este înregistrată în evidența contabilă și nici nu exonerează contribuabilul de răspunderea pe care o are din momentul în care înregistrează o achiziție de bunuri/servicii în patrimoniul societății.

Deși, la data înregistrării în evidența contabilă de către SC A. SRL a achizițiilor ce fac obiectul expertizei contabile, furnizorii respectivi nu erau înscriși în Registrul contribuabililor inactivi, comportamentul fiscal al acestora specific firmelor „Fantomă", au determinat reîncadrarea operațiunilor înregistrate de contribuabilul verificat, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 571/2003, precum și sesizarea organelor de cercetare penală în vederea stabilirii dacă SC A. SRL a înregistrat cu buna știință aceste operațiuni în evidența contabilă. Înscrierea ulterioară în Registrul contribuabililor inactivi reprezintă doar o etapă procedurală, aceștia, în fapt, întrunind, în perioada de referință, condițiile de contribuabili inactivi.

Împrejurarea că aceste societăți au fost declarate ulterior inactive devine lipsită de relevanță, anularea dreptului de deducere fiind consecința faptului că organul fiscal nu a putut determina realitatea tranzacțiilor, câtă vreme partenerii comerciali ai societății nu au depus declarațiile fiscale prevăzute de lege. Având în vedere faptul că sediul social declarat și înscris în facturi nu este real, obiectul de activitate al societăților furnizoare este total diferit față de natura operațiunilor economice înscrise în facturi, furnizorii nu funcționează la sediul social declarat, nu au răspuns solicitărilor organelor de control de a prezenta documentele financiar - contabile și nici nu au depus la organul fiscal teritorial declarația informativă 394 privind achizițiile/livrările de bunuri și servicii pe teritoriul național, rezultă că în timpul verificării organelor fiscale, nu s-a identificat proveniența legală a bunurilor ce au fost înscrise în facturi. Mai mult, pentru achizițiile de servicii înregistrate în evidența contabilă, așa cum a rezultat din informațiile furnizate de aplicația A.N.A.F-INFOPC, aceste societăți nu au declarat la organul fiscal obligații de plată în contul impozitului pe veniturile din salarii și contribuțiile de asigurări sociale, drept pentru care rezultă că nu au avut personal angajat necesar efectuării unor astfel de lucrări. În condițiile prezentate, înregistrarea în evidența contabilă a unor facturi ce nu întrunesc condițiile legale de document justificativ, angajează în mod nemijlocit și răspunderea reclamantei.

Stabilirea unui anumit regim fiscal se face pe baza analizei situației juridice în ansamblul său, ținându-se cont de întregul circuit economic, fără ca prin aceasta să se prezume o rea voință a contribuabilului sau o atragere a răspunderii acestuia exclusiv pentru neregularități identificate la cocontractanți.

Apărările intimatei

SC A. SRL prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că:

Singura motivație avută în vedere de către organele de inspecție fiscală la stabilirea pretinselor sume de plată în sarcina societății noastre, constă în aceea că societățile partenere au avut un comportament fiscal necorespunzător, specific firmelor "Fantomă", motiv pentru care o serie de cheltuieli au fost considerate în mod nelegal ca fiind nedeductibile și înlăturate de inspectorii fiscali.

Măsurile acestora nu pot fi decât nelegale, iar actele contestate suni netemeinice. Mai mult, susținerile din raportul de inspecție fiscală, preluate și prin decizia de impunere nu au nici un suport probator. În mod tendențios stabilindu-se unilateral, fără vreun document doveditor că societatea noastră a cauzat un prejudiciu bugetului de stat.

Toate aceste aspecte au fost reținute și de către expertul contabil desemnat de instanța care a concluzionat ca relațiile comerciale desfășurate cu aceste societăți partenere au avut loc cu mult timp înainte de a fi declarați contribuabili inactivi și, prin urmare toate tranzacțiile efectuate sunt deductibile fiscal.

Comportamentul fiscal necorespunzător al societăților partenere nu are nici o legătura cu societatea contestatoare. Nu poate fi impusă societății contestatoare plata unei sume suplimentare pentru că un co-contractant nu și-a depus bilanțurile la O.R.C. sau că nu a depus celelalte declarații fiscale, ori că nu ar fi declarat livrările sau prestările de servicii.

Aceste situații de fapt nu generează obligații fiscale în plus în sarcina subscrisei.

De asemenea susținerile organului de control cu privire la societățile care „nu funcționează la sediul social" sunt irelevante întrucât faptul că o societate a intrat in procedura de insolvență sau s-a desființat în actualul context economico - financiar nu poate fi considerat ca o culpa a noastră și nici ca un fapt generator de obligații fiscale suplimentare în sarcina noastră.

Acesta nu este un motiv pentru a considera că aceste cheltuieli efectuate de societatea nu sunt cheltuieli deductibile, susținerea fiind absurdă.

Este doar culpa acestor societății partenere răspunderea, chiar și cea patrimonială nu poate fi decât personală, iar intimata nu poate fi trasă la răspundere și obligată să plătească niște sume de bani pentru erorile altora.

De asemenea, faptul că celelalte societăți partenere au fost declarate ulterior pe lista contribuabililor inactivi nu demonstrează că subscrisa ar fi eludat dispozițiile legale. Relațiile comerciale se bazează pe încredere reciprocă. La momentul desfășurării relațiilor comerciale, societățile partenere se aflau în funcțiune, atât cât s-a putut verifica de pe site-urile autorității publice.

De altfel, toate societățile partenere au fost declarate inactive la peste 1 an de la desfășurarea și finalizarea relațiilor comerciale, cum recunosc și inspectorii fiscali în cuprinsul raportului de inspecție fiscală.

Astfel, SC C. SRL a desfășurat relații comerciale cu intimata în perioada august 2008 - februarie 2009 și a fost inclusă pe lista contribuabililor inactivi începând cu data de 08 ianuarie 2010.

De asemenea, societatea a avut relații comerciale cu SC D. SRL în perioada august - septembrie 2008, iar această societate a fost declarată contribuabil inactiv la peste 1 an de zile, începând cu data de 11 iunie 2009.

Aceeași situație privește și pe SC E. SRL cu care intimata a desfășurat relații comerciale în perioada aprilie - iulie 2009, fiind declarată contribuabil inactiv abia începând cu data de 07 octombrie 2010.

SC F. SRL a fost declarată contribuabil inactiv în data de 21 iulie 2010, însă relațiile comerciale s-au desfășurat în urmă cu 1 an, în perioada cât această societate era activă și funcționa conform legii, respectiv în luna august 2009.

Aceeași situație privește și pe SC G. SRL. cu care intimata a desfășurat relații comerciale în perioada septembrie - noiembrie 2009, fiind declarată contribuabil inactiv abia începând cu data de 01 iulie 2010.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante:

Obiectul acțiunii prezente îl constituie anularea deciziei de impunere nr. 733 din 25 august 2011 de soluționare a contestației administrativ - fiscale, decizia de impunere nr. F-PH 478 din 14 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare - impozit pe profit 49337 RON, 17845 RON majorări întârziere, TVA suplimentar 374157 RON, 97497 RON majorări întârziere, emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 14 iunie 2011, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare datorită unor achiziții sau livrări efectuate cu societăți de tip „fantomă”.

Raportat la motivele de recurs, Înalta Curte are a analiza raporturile dintre reclamantă și mai multe societății comerciale.

Recurenta-pârâtă a arătat că respectiva firmă nu a depus la organul fiscal declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul statului și situațiile financiare anuale prevăzute de lege;

- în data de 30 septembrie 2009. organe de inspecție fiscală din cadrul A.I.F. Prahova au încheiat procesul verbal nr. x din 30 septembrie 2009, prin care, datorită faptului că societatea nu funcționează la sediul social și nu a depus declarațiile privind obligațiile la bugetul general consolidat, situații financiare și deconturi de TVA, a fost inițiată procedura de declarare a contribuabilului (...) ca inactiv. Potrivit Ordinului P.A.N.A.F. nr. 20, începând cu data de 08 ianuarie 2010, SC C. SRL a fost inclusă în lista contribuabililor inactivi.

Instanța de fond a apreciat că argumentarea în sensul aprecierii ca nedeductibile a respectivelor cheltuieli nu poate fi primită, întrucât, SC C. SRL a fost declarată ca inactivă abia la Ordinul P.A.N.A.F. nr. 20 din 8 ianuarie 2010.

Analizând susținerile aflate la dosarul de fond rezultă că SC C. SRL a fost înființată în anul 2008 având ca obiect principal de activitate comerțul cu produse de origine vegetală.

Cu toate acestea, ea înstrăinează mijloacelor fixe, de subliniat fiind terenul intravilan achiziționat cu doar o săptămână înainte, în 2 februarie 2009 și înstrăinat prin factura din 01 februarie 2009. Contractul de vânzare cumpărare în forma autentică se încheie în data de 25 februarie 2009, când conform susținerilor A.N.A.F. în cadrul efectuării expertizei de specialitate firma nu mai avea respectivul vânzător ca și asociat unic și își schimbase și sediul social, acesta nemaifiind cel declarat în contract.

La acestea se adaugă și refuzul noului asociat unic de a prezenta actele financiar-contabile ale societății, precum și aceea că nu s-au depus la organul fiscal declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și situațiile financiare anuale precizate de lege, aspecte, care, coroborate, conduc la concluzia că în mod corect a apreciat recurenta asupra comportamentului fiscal al SC C. SRL.

Referitor la SC D. SRL reclamanta achiziționând de la aceasta în perioada august - septembrie 2008 un mijloc fix (autoturism N.) și servicii în valoare totală de 140.146 RON din care a achitat 100.400 RON.

Privitor la lucrările de construcții, acestea au constat în lucrări de izolații pentru biroul societății, în contradicție cu obiectul principal de activitate, respectiv „comerț cu ridicata de material lemnos”.

Nici această societate nu a depus declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat exact în perioada în analiză dar mai mult, deși nu s-a făcut decât o plată parțială pentru lucrări reclamanta nu a fost înregistrată ca și debitor. Deosebit de aceasta, facturile invocate prin mențiunea „mijloc de transport auto” deși privesc lucrări de construcție apar a fi elaborate într-un alt context decât cel indicat ceea ce conduce la concluzia că documentele ar fi fictive, iar operațiunile patrimoniale la care se referă recurenta nereale.

Referitor la SC E. SRL în perioada aprilie - iulie 2009, SC A. SRL a înregistrat în evidența contabilă, în baza facturilor ce au înscrise drept furnizor SC E. SRL și a declarat la organul fiscal achiziții de mijloace fixe (trei rezervoare produse petroliere), materiale de construcții (12.640 kg fier beton) și servicii (lucrări construcții: fosă septică, turnat griblura de bitum, sărituri canalizare, construcție și extindere placa cântar rutier), în valoare totală de 573.502 RON, din care a achitat prin virament bancar suma de 573.402 RON, rezultând un sold creditor de 100.

S-a susținut de către recurent în aceeași procedură a expertizei judiciare, iar expertul nu a negat realitatea informației că - SC E. SRL are sediul social în București, sectorul 6.

- activitatea principală este „Activități de consultanță pentru afaceri și management cod CAEN 7022. Potrivit vectorului fiscal, societatea este înregistrată numai ca plătitor de impozit pe profit și TVA.

- SC E. SRL nu a depus declarații privind obligații de plata la bugetul statului de la înființare până în prezent, drept pentru care, potrivit Ordinului P.A.N.A.F. nr. 2499 din 21 septembrie 2010, începând cu data de 07 octombrie 2010 este declarat inactiv. Potrivit dosarului fiscal societatea a fost scoasă din evidență ca plătitor de TVA din data de 01 noiembrie 2010.

În mod evident operațiunile înregistrate nu au legătură cu obiectul principal de activitate al firmei.

Achiziționând de la această societate produse petroliere, reclamanta în calitate de antrepozit fiscal trebuia să primească și documentele de proveniență, lucru care nu l-a putut dovedi.

Deosebit de aceasta, serviciile reprezentând lucrări de construcții efectuate de această societate nu sunt detaliate și nu sunt prezentate note de lucrări, necesaruri de materiale, cu atât mai mult cu cât acestea se efectuase la un antrepozit fiscal.

Nici în acest caz nu se poate vorbi despre efectuarea în concret a lucrărilor de construcții și achiziții menționate în facturile fiscale.

Privitor la SC F. SRL firmă având ca obiect principal de activitate „transporturi rutiere”, în luna august 2009, în baza facturilor ce au înscrise drept furnizor SC F. SRL, SC A. SRL a înregistrat în evidența contabilă și a declarat la organul fiscal achiziții de mijloace fixe (două barăci metalice) și servicii (lucrări construcții depozit-fosa decantor, grinzi, suport bazine, platforma betonata, gard), în valoare totală de 349.870 RON, suma achitată integral prin virament bancar.

S-a reținut de asemenea că societatea nu funcționează la sediul social declarat și nu a mai depus declarațiile privind obligațiile la bugetul general consolidat și deconturi de TVA, din luna iulie 2009, a fost inițiată procedura de includere în lista contribuabililor inactivi. Potrivit Ordinului P.A.N.A.F. nr. 2130 din 02 iulie 2010, începând cu data de 21 iulie 2010, SC F. SRL este declarată contribuabil inactiv. De asemenea, prin folosirea mijloacelor de probă prevăzute de art. 49 din O.G. nr. 92/2003 R privind C. proc. fisc., organe de inspecție din cadrul A.I.F. Prahova au efectuat inspecția fiscală parțiala, fiind încheiat raportul de inspecție fiscală din 29 aprilie 2010, prin care s-a calculat prejudiciul adus bugetului statului de SC F. SRL prin neîntocmirea evidentei contabile și nedeclararea la organul fiscal a obligațiilor de plată, concomitent, fiind sesizate și organele de cercetare penală.

Referitor la operațiunile de construcții care se justifica de această dată prin devize de lucrări, este de remarcat faptul că societatea nu mai depune declarațiile privind obligațiile la bugetul de stat întocmai în perioada aceasta lucrări (august 2009) și totodată, nu funcționează la sediul social declarat și nu au prezentat organelor fiscale documente financiar contabile solicitate.

De asemenea facturile fiscale emise au ca și expeditor pe reprezentantul acestei societății și nu al reclamantei ca și cumpărător.

Raportat la aspectele expuse nici în acest caz nu se poate reține faptul că operațiunile economice menționate s-ar fi derulat în mod real.

Referitor la SC G. SRL în perioada septembrie-noiembrie 2009, în baza facturilor ce au înscrise drept furnizor SC G. SRL, SC A. SRL a înregistrat în evidența contabilă și a declarat la organul fiscal achiziții de mijloace fixe (buldoexcavator, trei rezervoare petroliere), materiale auxiliare (componente și accesorii depozit petrolier, anvelope, fier beton), servicii (lucrări reparații injector pentru combustibil, stație de dedurizare a apei conform contract din 02 noiembrie 2009) și comision privind consultanța și intermediere în comercializarea produselor petroliere (contract din 22 octombrie 2009), în valoare totală de 733.966 RON, suma achitată integral prin virament bancar. Conform datelor din evidența O.R.C. Prahova și D.G.F.P. Prahova precum și informațiilor furnizate de Garda Financiară Prahova, prin sesizarea penală nr. 711038 din 25 martie 2010, rezultă următoarele:

Obiectul principal de activitate al acestei societății era comerț cu combustibilii solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate dar tocmai de la această societate reclamanta nu achiziționează produse petroliere.

De data această organele de inspecție A.N.A.F. a constatat faptul că societatea nu funcționează la sediul social și nu a depus situațiile financiare și cele ale declarației impuse de lege.

Mai mult, prin raportul de inspecție fiscală din 29 aprilie 2010, s-a calculat prejudiciul adus bugetului statului de SC G. SRL, prin neîntocmirea evidenței contabile și nedeclararea la organul fiscal a obligațiilor de plată.

Achiziția de fier beton și anvelope redată în contractul de achiziție din 4 noiembrie 2009 nu apare în conformitate cu obiectele de activitate a celor două societății, apărând și în această situație că în cauză este vorba despre operațiuni nereale.

Instanța de fond a reținut în considerente motivarea din expertiza judiciară efectuată în cauză conform căreia facturile fiscale fiind întocmite în conformitate cu prescripțiile normative și tranzacțiile efectuate cu cele cinci societății s-au efectuat înainte ca aceasta să fie declarate inactive și înainte ca organele de control să stabilească faptul că ele au un comportament fiscal de tip „fantomă”, și astfel a argumentat anularea deciziei de impunere.

În realitate ceea ce au sancționat organele de control a fost nerealitatea operațiunilor fiscale astfel cum au fost ele redate în facturi și în celelalte înscrisuri.

Este adevărat că reclamanta nu avea obligația de a urmări parteneri de afaceri însă, sancțiunea se referă la imposibilitatea efectuării deducerii fiscale întrucât operațiunile indicate nu au fost reale. Ori, în acest sens, astfel cum s-a argumentat mai sus, caracterul nereal al operațiunilor de comerț încheiate cu respectivele societății comerciale apare fără tăgadă.

Nerealitatea operațiunilor împiedică reclamanta de a beneficia de deducerile fiscale a impozitului pe profit deductibilitate TVA și deductibilitate cheltuielilor, precum s-a pretins.

În raport de expunerea de mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtei D.G.F.P. Ploiești întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. apare ca întemeiat, astfel că îl va admite urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să modifice sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței civile nr. 226 din 11 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Bărcănești, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2015.