ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4530/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului

Prahova sub nr. 9484/105/2012, reclamanta SC S. SA a solicitat în contradictoriu

cu pârâta D.G.F.P. Prahova să se constate depunerea în termen a contestației administrative

împotriva deciziei de impunere din 24 aprilie 2012 și a raportului de inspecție

fiscală din 24 aprilie 2012 și pe cale de consecință să dispună anularea deciziei

de soluționare a contestației din 10 iulie 2012; în principal, obligarea pârâtei

de a soluționa fondul contestației administrative prin pronunțarea unei decizii

în condițiile art. 205-207 C. proc. fisc.; în subsidiar, anularea actelor administrative

contestate în procedura prealabilă.

Prin sentința nr. 530 pronunțată în data

de 14 februarie 2013, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale

a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei promovată de reclamanta

SC S. SA prin administrator judiciar D. SPRL Constanța, în favoarea Curții de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Hotârârea instanței de fond

Prin sentința nr. 124 din 23 aprilie 2013,

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția tardivității formulării contestației și a respins contestația formulată

de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova ca tardivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut în esență următoarele aspecte:

Prin decizia nr. 618 din 10 iulie 2012,

pârâta a respins ca tardiv, formulată contestația îndreptată împotriva deciziei

de impunere din 24 aprilie 2012 și a raportului de inspecție fiscală din 24

aprilie 2012.

Din cuprinsul înscrisurilor existente la

dosarul cauzei a rezultat că decizia de impunere nr. din 24 aprilie 2012 a fost

comunicată la data de 24 aprilie 2012 societății comerciale, iar transmiterea contestației

împotriva deciziei de impunere din 24 aprilie 2012 s-a realizat la data de 6 iunie

2012, prin poștă (curierat rapid) - conform documentului de transport din 06

iunie 2012 emis de SC U.C. SRL București.

S-a apreciat că în cauză nu s-a făcut în

nici un mod dovada înaintării vreunei contestații către intimată, în termen legal,

în cuprinsul actului la care a făcut referire reclamanta, nefiind redat conținutul

expediției. Or, în prezența unui astfel de document de expediție, incomplet, nu

s-a putut reține depunerea contestației în termen legal, context în care, în mod

legal s-a respins de către pârâtă contestația ca nefondată, nefiind posibil examinarea

acesteia pe fond.

Prin urmare, s-a constatat că nu se mai

impune analizarea celorlalte susțineri și a motivelor referitoare la fondul cauzei,

în contextul în care în cauză nu s-a realizat procedura prealabilă.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs SC S. SA, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că în mod

netemeinic a reținut instanța de fond că documentul de transport al expediției nu

face dovada înaintării vreunei contestații către intimata, în termen legal întrucât

nu este redat conținutul expediției.

A arătat recurenta ca a înregistrat contestația

la D.G.F.P. Prahova din 23 mai 2012, astfel că în mod greșit, prima instanță a respins

acțiunea ca tardivă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față

de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă a supus controlului

de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ decizia de soluționare

a contestației din 10 iulie 2012 emisă D.G.F.P. Prahova, solicitând obligarea pârâtei

de a soluționa fondul contestației adrninistrative prin pronunțarea unei decizii

în condițiile art. 205-207 C. proc. fisc.

Instanța de fond a admis excepția tardivității

și a respins contestația reclamantei.

Din analiza actelor de la dosar, Înalta

Curte constată că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova

a comunicat reclamantei decizia nr. 618/2012 la data de 16 iulie 2012 prin adresa

din 10 iulie 2012.

Prin urmare, contrar celor reținute de

instanța de fond, cererea reclamantei de anulare a deciziei nr. 618/2012 înregistrată

pe rolul instanței la data de 12 decembrie 2012, a fost făcută cu respectarea termenului

prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, Înalta Curte constată că

soluția de respingere acțiunii ca fiind tardivă, fără a se mai păși la cercetarea

fondului cauzei, este greșită.

recurs

Având în vedere toate considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) - (2) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3) teza finală

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță, care urmează să analizeze celelalte motive de nelegalitate

invocate prin acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC S. SA prin

administrator judiciar D. SPRL Constanța împotriva sentinței nr. 124 din 23 aprilie

2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

noiembrie 2014.