ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 215/2020

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta S.C. UZINELE MECANICE TIMIȘOARA S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta A. (actuala B. S.A.), ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 1.701.310,62 RON, reprezentând valoarea prejudiciului suferit ca urmare a folosirii neautorizate a conductei de gaze proprietatea reclamantei, în scopul prestării serviciului de distribuție, fără a deține acordul proprietarului. Ulterior, reclamanta își completează acțiunea, chemând în judecată, în calitate de pârâtă, și pe Societatea C. S.A., formulând cereri noi în sensul obligării pârâtei inițiale și la încetarea branșării terților la conducta în litigiu, fără acordul său expres, obținut în formă scrisă, precum și la încheierea unui contract de închiriere având ca obiect utilizarea conductei, cerere formulată față de cea de a doua pârâtă, C. S.A.

Prin sentința civilă nr. 1237 din 26 septembrie 2017 Tribunalul Timiș a constatat prescris dreptul la acțiune pentru sumele anterioare datei de 29 octombrie 2011, a respins excepția autorității de lucru judecat, a respins acțiunea și, pe cale de consecință și cererea de chemare în garanție; a luat act că a încetat de drept acțiunea civilă formulată pe cale reconvențională.

Prin decizia civilă nr. 196 din 27 martie 2018 Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă respinge apelul declarat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii formulează recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă sunt, în esență, următoarele:

Decizia recurată nu este motivată în ceea ce privește soluția cu privire la pârâta C. S.A., critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta susține că, prin cererea completatoare, a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata unei sume de bani cu titlu de tarif de distribuție aferent perioadei septembrie 2008 - ianuarie 2015, cerere respinsă de către instanța de fond și criticată, alături de întreaga soluție, prin cererea de apel formulată.

Se arată că, deși instanța de apel a respins în tot apelul formulat de recurenta apelantă în contradictoriu cu intimatele pârâte B. și C. S.A., în considerentele hotărârii nu există nicio mențiune cu privire la soluția pronunțată în legătură cu această ultimă pârâtă, hotărârea nefiind motivată sub acest aspect.

Un alt motiv de recurs vizează încălcarea de către decizia recurată, a normelor de drept material incidente,motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta susține, în esență, faptul că au fost încălcate normele de drept material referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale, a celor ce reglementează prerogativele dreptului de proprietate, precum și a celor privind drepturile terților ale căror bunuri sunt folosite pentru realizarea serviciului de distribuție a gazelor.

Referitor la normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală, instanța de apel reține, în mod nelegal, că nu ar fi îndeplinite condițiile pentru incidența acestor dispoziții legale.

Astfel, instanța de apel, susține recurenta, a pornit de la premisa greșită că fapta ilicită ar fi branșarea unor terți la conducta proprietatea acesteia. În realitate, fapta ilicită pentru care se solicită despăgubirile ce formează obiectul prezentului dosar, constă în folosirea neautorizată a conductei de către intimatele-pârâte pentru transportul gazelor naturale către terții branșați deja, cu consecința privării recurentei de dreptul de a folosi în mod exclusiv conducta proprietatea sa.

Este îndeplinită și condiția existenței prejudiciului, arată recurenta întrucât fapta ilicită a celor două intimate de a folosi neautorizat conducta proprietatea sa, are un caracter continuu și creează acesteia un prejudiciu continuu, prejudiciu care constă atât în privarea recurentei de dreptul de a folosi în mod exclusiv bunul proprietatea sa, cât și în privarea de dreptul de a percepe fructele bunului, în calitate de proprietar.

Cea de-a doua categorie de norme încălcate sunt cele care reglementează prerogativele dreptului de proprietate.

Recurenta arată faptul că în calitate de unic proprietar al conductei are monopolul posesiei, folosinței și dispoziției cu privire la bunul său, cu excluderea intimatelor care au calitatea de terți față de aceasta.

Afirmă recurenta că dreptul său de a folosi în mod exclusiv conducta este o prerogativă a dreptului fundamental la proprietate, astfel cum este definit atât în art. 44 alin. (2) din Constituția României, cât și în cuprinsul art. 555 C. civ.

În acest context, soluția instanței de apel în sensul că folosirea conductei de către intimate, fără acordul recurentei, nu ar reprezenta o faptă ilicită, este în mod evident nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor care reglementează regimul proprietății.

Cea de-a treia categorie de norme de drept material încălcate, în opinia recurentei, vizează dispozițiile care reglementează distribuția și furnizarea gazelor naturale, respectiv dispozițiile Legii nr. 123/2012, legea energiei electrice și a gazelor naturale.

În opinia recurentei, chiar dacă s-ar accepta ideea privind preeminența folosului public al serviciului de distribuție, care include și limitări ale dreptului de proprietate, ideea întemeiată pe caracterul special și derogatoriu al Legii nr. 123/2012 în raport de C. civ., aceasta nu exclude dreptul recurentei la despăgubiri pentru folosirea conductei de către intimatele pârâte, distinct de despăgubirile obținute pentru branșarea efectivă a acestora.

Contrar considerentelor instanței de apel, nici în Legea nr. 123/2012, nici în Legea gazelor nr. 351/2004, lege în vigoare până în anul 2012, sau în orice alt act normativ, nu există vreo dispoziție legală care să oblige titularul dreptului de proprietate la a asigura operatorului de distribuție, în mod gratuit, folosința și dreptul de a culege fructele bunului său.

Recurenta consideră că dreptul operatorului de distribuție la folosirea bunului și dreptul de a branșa noi solicitanți sunt reglementate distinct și fiecare dintre acestea generează, în mod corelativ, câte o obligație distinctă la o contraprestație sau o despăgubire.

În ceea ce privește dreptul de a branșa noi solicitanți, proprietarul conductei are obligația de a permite accesul acestora, însă nu cu titlu gratuit, ci în schimbul unei despăgubiri pentru partea ce îi revine proprietarului din investiția făcută (art. 108 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 123/2012).

Recurenta recunoaște faptul că pentru branșarea terților la conducta proprietatea sa, a fost despăgubită urmare a soluționării dosarului nr. x/2008, ceea ce nu exclude în niciun caz prejudiciul cauzat prin privarea acesteia de posibilitatea de a uza în mod exclusiv de prerogativele dreptului său de proprietate, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 108 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 123/2012.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, recursul fiind declarat admisibil.

Recursul este fondat, în limitele ce urmează a fi arătate în continuare.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Ne aflăm în ipoteza prevăzută de teza I a textului de lege indicat întrucât decizia recurată nu este motivată în ceea ce privește soluția cu privire la intimata pârâtă C..

Astfel, recurenta reclamantă a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei B. S.A. (fostă A.) solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.701.310,62 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a folosirii neautorizate a conductei de gaz proprietatea U.M.T. Ulterior, recurenta reclamantă își completează/modifică acțiunea, chemând în judecată, alături de pârâta inițială, și pe C., adăugând, totodată, și două noi capete de cerere: obligarea primei pârâte la încetarea branșării terților la conducta aflată în proprietatea sa, fără acordul său expres, obținut în formă scrisă, precum și obligarea, fie la încheierea unui contract de închiriere având ca obiect utilizarea conductei, fie la încetarea utilizării fără drept a conductei, debranșând toți terții racordați ilegal la această conductă, sub sancțiunea plății de penalități. În ceea ce o privește pe cea de-a doua pârâtă introdusă în cauză, respectiv C. S.A. reclamanta a solicitat obligarea acesteia de a-i restitui sumele facturate cu titlu de "taxă de distribuție", aferente facturilor emise începând cu perioada 10 septembrie 2008 și până la data soluționării prezentului litigiu.

Întrucât prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu ambele pârâte, aceasta a formulat apel.

Prin motivele de apel formulate, reclamanta aduce critici și față de soluția de respingere a acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta C., considerând că și această pârâtă obține venituri din exploatarea conductei, înregistrând beneficii din schimbarea abuzivă a regimului tehnic al conductei ce deservea exclusiv interesele reclamantei.

De menționat este și faptul că intimata pârâtă C. depune în apel întâmpinare, prezentată în integralitatea sa în cuprinsul hotărârii instanței de apel, întâmpinare prin care intimata își face ample apărări, distincte de cele formulate de către B. S.A..

Instanța de apel respinge apelul reclamantei, în dispozitivul deciziei fiind indicate în calitate de intimate pârâte atât B. S.A., cât și C. S.A.

Cu toate acestea, în considerentele deciziei pronunțate nu există nicio referire, sub aspectul motivării, cu privire la soluția pronunțată în legătură cu pârâta C., hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

De reținut este și faptul că recurenta reclamantă a formulat pretenții distincte și diferite față de cele două intimate pârâte din cauză, argumentele pe care aceasta și-a fundamentat atât cererea introductivă, cât și cererea de apel, fiind doar în parte comune.

Analizând îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța de apel, atunci când s-a raportat la fapta ilicită și la prejudiciu, a avut în vedere în principal hotărârile pronunțate de Tribunalul Timiș și, respectiv de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2008, hotărâri prin care pârâta A. a fost obligată la plata sumei de 4.101.790 RON cu titlu de despăgubiri față de reclamanta S.C. U.M.T. S.A.

Aceste considerente nu pot fi comune atâta vreme cât prin aceste hotărâri, respectiv decizia nr. 134/2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2008, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S.A.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din această perspectivă, hotărârea atacată este deficitară, motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Având în vedere soluția de casare întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivele de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt de prisos a mai fi analizate în această fază procesuală.

În consecință, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să admită recursul și să caseze hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, care va analiza apelul reclamantei în raport de cererile formulate de către aceasta față de fiecare dintre cele două pârâte, dar și în raport de temeiurile de drept invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. UZINELE MECANICE TIMIȘOARA S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D.. împotriva deciziei nr. 196A din 27 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2020.