ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1526/2020

Ședința publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 69/18.07.2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. x/2017 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., și în consecință: - pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L., a sumei de 450.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru perioada 1.09.2015-1.10.2017; -pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 11.105 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; -s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. B. S.A., în contradictoriu cu DIRECȚIA SILVICĂ MARAMUREȘ.

Apelul declarat de pârâtă a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă prin decizia civilă nr. 310/27.05.2019, partea fiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2840 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că situația de fapt a fost în mod corect și complet reținută de prima instanță, în considerarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat ce reiese din hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2015 și parțial din dosarele nr. x/2011 și y/2014 Se constată că situația de fapt, stabilită prin probatoriul administrat în dosarul nr. x/2015 a rămas nemodificată, fapt ce reiese din probațiunea administrată în prezentul dosar. Astfel, există o conductă de distribuție gaze naturale (cu presiunea joasă) amplasată pe terenul proprietatea reclamantei s.c. A. s.r.l., înscris în CF nr. x Tăuții Măgherăuș, provenit din conversia de pe hârtie a CF x-Măgherăuș, care determină diminuarea dreptului de folosință asupra terenului. Conducta a fost amplasată conform proiectului întocmit de s.c. Distrigaz Nord s.a., în anul 2001, fără a fi respectat certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construcție nr. x/05.10.2001 emise în favoarea Ocolulul Silvic Tăuții Măgherăuș. Astfel, conducta a fost amplasată pe un teren proprietate privată și nu pe un teren proprietatea statului.

Curtea de Apel a apreciat că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. au fost aplicate în mod corect de prima instanță cu prilejul respingerii cererii de suspendare a judecății formulată de parte. Ordonanța din data de 30 mai 2018 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2017, atesta continuarea urmăririi penale cu privire la suspecții C., D., E. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și mărturie mincinoasă, referitoare la contractul de închiriere nr. x din data de 20.10.2013. Acest contract este folosit de reclamantă în prezentul litigiu pentru dovedirea prejudiciului pretins. Deși este întrunită ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsura suspendării este lăsată a aprecierea instanței de judecată sub aspectul oportunității.

În speță, conform actelor depuse de pârâta-apelantă și având în vedere susținerile reprezentantului reclamantei din fața instanței de apel, urmărirea penală a fost începută în data de 17.03.2017, iar până în prezent s-au efectuat puține acte procesuale (înscrisuri, audierea suspecților), urmărirea penală fiind departe de finalizare deși a trecut o perioadă îndelungată de timp. Reprezentantul pârâtei a susținut că a fost audiat o singură dată, în cursul anului 2018, iar până în prezent nu i s-au mai adus la cunoștință nici un fel de acte de urmărire. O suspendare a judecății, în astfel de condiții, era de natură a prelungi sine die, judecata în prezenta cauză deși, după cum ambele părți cunosc, au existat litigii asemănătoare derulate între ele începând cu anul 2011, fiind corectă motivarea primei instanțe sub aspectul analizei oportunității cererii de suspendare, prin raportare la stadiul cercetărilor penale efectuate până la acel moment și la existența eventualelor remedii.

Argumentele apelantei privind lipsa unor remedii efective, nu sunt întemeiate, deoarece, urmând această linie de gândire, ar însemna ca în toate situațiile în care s-ar începe urmărirea penală pentru o infracțiune care ar influența soluția, suspendarea judecății să fie obligatorie, deoarece, ipoteza fiind aceeași, respectiv soluționarea litigiului civil anterior celui penal, remediile, sau pretinsa lor lipsa sunt aceleași. Or, în mod evident nu aceasta a fost intenția legiuitorului, care a reglementat un caz de suspendare facultativă în prezenta acestei ipoteze.

În ceea ce privește culpa apelantei B., ca și condiție a răspunderii civile delictuale, s-a reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat ce derivă din decizia definitivă dată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Cluj, în considerarea situației de fapt ce a rămas neschimbată din 2015 până în prezent. Fapta ilicită a pârâtei consta în omisiunea de a face demersurile necesare pentru relocarea conductei de gaz amplasate pe terenul reclamantei intimate A. S.R.L..

Lipsa acceptului societății A. privind accesul pe terenul său, invocată în apel, este o apărare cu totul nejustificată, având în vedere conduita reclamantei, care a acționat în judecată pârâta tocmai în scopul obținerii, pe cale judiciară, a mutării conductei, respectiv a îngropării acesteia, operațiune ce presupune implicit concursul pârâtei B., materializat prin efectuarea de către aceasta a unor lucrări de construcție pe terenul reclamantei. Pârâtei nu îi lipsea acordul reclamantei pentru accesul pe teren, respectiv depozitare materiale de construcții, ci urmărea încheierea unui contract de superficie cu privire la terenul proprietatea reclamantei, pe care este amplasată conducta, act juridic apreciat în mod corect de prima instanță ca nefiind necesar pentru relocarea conductei de gaz.

Absența unui titlu care să confere un drept real asupra terenului conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, nu a fost considerată o apărare pertinentă. Nu s-a făcut dovada efectuării unor demersuri concrete la organele administrației publice locale în vederea emiterii unei autorizații de construire, nu există niciun refuz de emitere a actului administrativ motivat pe lipsa unui titlu asupra terenului și a conductei. Pe de altă parte, dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 nu condiționează în mod necesar emiterea autorizației de construire de existența unui titlu asupra unui imobil, iar îndreptățirea pârâtei la efectuarea acelor lucrări reiese din puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2011, nr. y/2014 respectiv nr. 3103/100/2015, în care s-a statuat asupra conduitei ilicite și a culpei pârâtei B., constând în amplasarea în mod nelegal a conductei de distribuție și omisiunea de a face demersurile necesare pentru relocarea ei.

În încercarea de a obține exonerarea de răspundere, pârâta apelantă a invocat dispozițiile art. 1352 C. civ., mai precis "fapta victimei", însă nu a probat existența unui refuz a reclamantei privind accesul pe terenul său sau privind demersuri concrete ce urmau a fi efectuate de reclamantă, și nu au fost efectuate de aceasta, pentru relocarea conductei.

Nu s-a reținut nici existența abuzului de drept din partea reclamantei, în sensul art. 15 C. civ., deoarece aceasta nu se prevalează de un drept pentru a vătăma pârâta, ci dimpotrivă, din considerentele de mai sus, ea este cea prejudiciată de inacțiunea pârâtei.

Referitor la prejudiciu, reclamanta a depus pentru dovedirea sumei de 450.000 RON, pretinse cu titlu de despăgubire pentru perioada 01.11.2015-01.10.2017, copie certificată a contractului de închiriere nr. x/20.10.2013, încheiat pentru 10 ani, respectiv de la data de 01.11.2013 pana la data de 01.11.2012. Și cu privire la acest aspect s-a reținut puterea de lucru judecat a deciziei Curții de Apel Cluj nr. 357/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015, în cadrul căreia s-a statuat asupra imposibilității îndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor asumate prin contract. După cum s-a arătat mai sus, situația de fapt reținută în dosarul nr. x/2015 nu este diferită față de cea reținută în prezentul dosar, pretențiile reclamantei fiind întemeiate pe același contract de închiriere, diferența constând în perioada pentru care se solicită despăgubiri. Probele relevante în sensul menținerii aceeași situații de fapt au fost reprezentate de adresa trimisă de pârâtă reclamantei în data de 10.11.2017, prin care se solicită încheierea unui contract pentru stabilirea unui drept de superficie, respectiv de procesul-verbal de conciliere din data de 19.06.2015.

Argumentul apelantei referitor la cuantumul prejudiciului, respectiv că s-ar putea solicita cu acest titlu doar sumele de bani aferente întârzierii încasării chiriilor lunare au fost înlăturate, reținându-se că, din cauza amplasării conductei, terenul nu a putut fi pus la dispoziția F. în perioada 01.11.2015-01.10.2017, motiv pentru care, aceasta din urmă nu putea datora contraprestația. Chiar dacă situația terenului s-ar reglementa până la finalul contractului, s.c. F., nu poate fi obligată la plata unei chirii pentru o perioada în care nu a beneficiat de folosința bunului.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în garanție, soluția primei instanțe s-a reținut că motivul pentru care pârâta a chemat în garanție Regia Națională a Pădurilor- Romsilva și Direcția Silvica Maramureș este pretinsa calitate de proprietar al Ocolului Silvic Tăuții Măgherăuș și căreia, în această calitate, i-ar reveni și obligația de a face demersurile pentru relocarea conductei. Or, după cum s-a statuat în litigiul derulat între părți în dosarul nr. x/2011, ce beneficiază de putere de lucru judecat în cauză, pârâta apelanta este cea în sarcina căreia s-a reținut conduita ilicită constând în încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin amplasarea conductei de gaz cu ignorarea prevederilor certificatului de urbanism nr. x/19.12.2000 și a autorizației de construire nr. 135/058.10.2001 și ulterior, în dosarul nr. x/2015, conduita ilicită a aceleiași pârâte, constând în omisiunea de a efectua demersurile pentru relocarea conductei de gaz.

În cauză nu s-a depus nici o dovadă care să ateste calitatea de proprietar a chematelor în garanție asupra conductei de distribuție. Dimpotrivă, această calitate a fost reținută implicit de Curtea de Apel Cluj în analiza faptei ilicite imputate pârâtei, în cadrul dosarului nr. x/2015 Dat fiind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, pârâta apelantă nu poate obține o altă interpretare a acelorași mijloace de probă (certificatului de urbanism nr. x/19.12.2000 și a autorizației de construire nr. 135/058.10.2001, memoriu tehnic întocmit de s.c. G. s.r.l.). De asemenea, având în vedere caracterul definitiv al deciziilor nr. 156/2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2011(menținută prin decizia pronunțată în recurs de ICCJ nr. 2610/2014) și al deciziei nr. 357/2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015 asupra aspectelor sus-menționate, apelanta nu se poate prevala cu succes de sentința civila nr. 1837/19.11.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, disjuns din dosarul nr. x/2015, în prezent atacată cu apel, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, recurenta a susținut neîndeplinirea cerințelor cumulative pentru antrenarea răspunderii sale delictuale.

În privința inexistenței culpei sale, a invocat dispozițiile art. 1352 C. civ. referitoare la fapta victimei, respectiv refuzul nejustificat al reclamantei de a încheia convenția de constituire a dreptului de superficie asupra terenului său, care să facă posibilă obținerea autorizației de construire pentru îngroparea conductei, simplul acord de principiu nefiind suficient pentru demararea lucrărilor, contrar susținerilor instanțelor de fond deoarece autoritățile nu pot ține cont de acordul implicit, iar hotărârile pronunțate în litigiile anterioare dintre părți nu le sunt decât opozabile.

Recurenta a apreciat că reclamanta acționează cu rea-credință, săvârșind un abuz de drept, deoarece refuză să își exprime acordul formal pentru efectuarea lucrărilor de îngropare, conduită ce ar conduce la evitarea producerii prejudiciului invocat, conform art. 1357 C. civ.

Totodată, a invocat nelegalitatea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată fundamentată exclusiv pe autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 357/2017 în ceea ce privește calitatea sa de proprietar al conductei, în ciuda absenței unor mențiuni în acest sens în cuprinsul hotărârilor anterioare. Recurenta a susținut că, prin finanțarea și edificarea conductei, Direcția Silvică Maramureș a devenit proprietara acesteia și nu a operat niciun transfer de la aceasta, exercitându-și doar obligațiile legale ce îi revin în calitate de operator de distribuție a gazelor naturale, iar inacțiunea chematelor în garanție o împiedică să întreprindă demersuri pentru relocarea conductei.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată întemeiat recursul prntru următoarele motive:

Soluția instanței de apel a avut în vedere situația de fapt reținută și de prima instanță privind existența unei conducte de distribuție gaze naturale amplasată pe terenul proprietatea reclamantei, care determină diminuarea dreptului de folosință asupra terenului.

Sub aspectul îndeplinirii cerințelor pentru atragerea răspunderii civile delictuale din partea pârâtei a fost reținut în mod preponderent efectul autorității de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătorești definitiv pronunțate anterior între aceleași părți în litigii izvorând din situația de fapt amintită.

În prezenta cauză, pârâta nu a negat existența conductei care îngrădește folosința terenului reclamantei și nici asumarea anterioară a obligației de îngropare, dar a susținut în mod constant că această lucrare nu poate fi efectuată fără concursul reclamantei, în calitate de proprietar al terenului traversat de conductă, invocând, în apărarea sa, dispozițiile art. 1354 si 1357 C. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate nega de plano autoritatea de lucru judecat a hotărârilor ce au fost pronunțate anterior între aceleași părți (dosarele nr. x/2015, y/2011*), în condițiile în care acestea au avut ca obiect acțiuni promovate de aceeași reclamantă pentru acoperirea de către pârâtă a prejudiciului suferit ca urmare a aceleiași situații de fapt. Diferența față de litigiile anterioare ar consta în perioada suplimentară pentru care se solicită plata despăgubirilor, fapta invocată având caracter continuu.

Doar că, tocmai în considerarea întinderii în timp a situației litigioase, se impunea verificarea menținerii situației de fapt reținută de instanțele anterioare sub aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtei, faptele și conduita fiecărei părți în litigiu ulterior pronunțării precedentelor hotărâri putând influența producerea prejudiciului invocat. Totodată, o modificare a situației de fapt avută în vedere de instanțe la pronunțarea hotărârilor anterioare ar afecta și menținerea autorității de lucru judecat acestora.

Contrar susținerilor instanței de apel, trebuie menționat în acest cadru și faptul că litigiile anterioare au avut ca obiect tot plata despăgubirilor, niciuna din hotărârilor anterioare neavând dispoziții referitoare la obligarea pârâtei la îngroparea conductei, iar necesitatea unor demersuri din partea reclamantei, în calitate de proprietar al terenului pe care se impune efectuarea lucrărilor efective de modificare a conductei, în vederea autorizării și permiterii executării acestor lucrări, simpla afirmare a acordului nefiind suficientă.

Din această perspectivă nuanțată și nemijlocită, se impunea a fi analizată și incidența dispozițiilor art. 1354 si 1357 C. civ. invocate de apelanta - pârâtă și reiterate în recursul de față, pentru o corectă aplicarea a dispozițiilor legale la situația de fapt relevantă.

Față de cele reținute, apeciem că decizia atacată nu cuprinde motivarea în fapt și în drept referitoare la toate aspectele și apărările invocate pentru o judicioasă soluționare a cauzei, atât cu privire la acțiunea principală, cât și la cererea de chemare în garanție, această critică subsumându-se deopotrivă pct. 6 și 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În acest cadru, subliniem că recurenta a indicat în mod eronat motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., argumentele sale circumscriindu-se motivului prevăzut la pct. 6 și acoperind ambele cereri deduse judecății.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul și va casa decizia atacată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare cu luarea în considerare a normelor incidente indicate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 310/2019 din 27 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. și intimatele-chemate în garanție REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR-ROMSILVA și DIRECȚIA SILVICĂ MARAMUREȘ.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iulie 2020.