ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 341/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș reclamanta A. S.R.L., a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând: instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea paratei la plata sumei de 450.000 RON cu titlu de despăgubire pentru perioada 1. IX.2015-1. X.2017 reprezentând chiria în sumă de 18.000 RON/lună, neîncasată ca urmare a nevalorificării contractului de închiriere x/20.10.2013, încheiat cu S.C. C. S.R.L.;

- obligarea la plata cheltuielilor ocazionate de litigiu în cuantum de 11.105 RON, reprezentând: 8.105 RON taxă judiciară de timbru și 3.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 27 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2017 prima instanță a respins cererea de suspendare formulată de pârâta B. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 413 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului penal nr. x/2017; a revenit asupra probei cu înscrisuri încuviințată la termenul anterior; a respins cererea de disjungere a cererii de chemare în garanție.

Prin sentința civilă nr. 69/18.07.2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. x/2017 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și în consecință: - pârâta B. S.A. a fost obligată la plata către reclamanta A. S.R.L., a sumei de 450.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru perioada 1.09.2015-1.10.2017; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 11.105 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.A., în contradictoriu cu Direcția Silvică Maramureș.

Împotriva încheierii din data de 27 iunie 2018 și a sentinței civile nr. 69/18.07.2018 pronunțate de Tribunalul Maramureș a formulat apel B. S.A., solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință, schimbarea în parte a încheierii, în sensul admiterii cererii de suspendare a judecății cauzei și pe cale de consecință, anularea sentinței apelate; schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. ca neîntemeiată; schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de B., cu consecința obligării în solidar a chematelor în garanție la plata sumei pe care apelanta ar fi obligată să o achite către A. S.R.L, inclusiv cheltuielile de judecată, și care, la momentul formulării cererii de apel, se cifrează la valoarea de 461.105 RON; obligarea intimatei și a chematelor în garanție la plata cheltuielilor de judecată ocazionată de prezentul litigiu în fond și apel.

Prin decizia civilă nr. 310/2019 din 27 mai 2019 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a Civilă a respins apelul declarat de S.C. B. S.A. împotriva încheierii din 27.06.2018 și a sentinței civile nr. 1269 din 18.07.2018, pronunțate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureș, pe care le-a păstrat în întregime.

A obligat apelanta să plătească intimatelor S.C. A. S.R.L. și Regia Națională a Pădurilor Romsilva suma de 2.840 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 1526 din 30 iulie 2020 a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 310/2019 din 27 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimatele-chemate în garanție Regia Națională a Pădurilor-Romsilva și Direcția Silvică Maramureș.

A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a Civilă prin decizia civilă nr. 135/2021 din 15 martie 2021 a respins apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1269 pronunțată la data de 18.07.2018 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureș, pe care a păstrat-o în întregime.

A obligat apelanta să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 135/2021 din 15 martie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a Civilă, recurenta-pârâtă B. S.A. a declarat recurs.

Motive de recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. a fost argumentat cu referire la capătul al doilea al cererii de apel care vizează caracterul neîntemeiat la soluției instanței de fond cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, pentru ipoteza în care ar fi fost admisă cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește soluționarea capătului 2 al cererii de apel, recurenta susține că se află în ipoteza reglementată în teza 1 a art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia recurată nu este motivată în ceea ce privește soluția de respingere a acestui capăt de cerere.

În cuprinsul deciziei recurate sunt redate exclusiv considerentele instanței de apel cu privire la primul capăt al cererii de apel, fără să existe nicio referire sub aspectul motivării, cu privire la soluția pronunțată cu privire la al doilea capăt al cererii de apel, hotărârea fiind neîntemeiată sub acest aspect.

În consecință, decizia recurată este deficitară, nefiind cuprinse motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a capătului 2 al cererii de apel a B. ce vizează cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel, în rejudecare, a aplicat în mod greșit normele de drept material incidente, reținând în mod nelegal că în cauză ar fi îndeplinite cumulativ toate condițiile răspunderii civile delictuale, ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 1357 C. civ. și că nu ar fi îndeplinite condițiile de exonerare de răspundere civilă delictuală reglementate de art. 1534 C. civ.

Prin decizia de casare s-a reținut că pentru o corectă aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt relevantă, se impune analizarea inclusiv a incidenței dispozițiilor art. 1534 și art. 1357 C. civ., în contextul în care în cauză s-a relevat necesitatea unor demersuri din partea A., în calitate de proprietar al terenului pe care se impune efectuarea lucrărilor efective de modificare a conductei, în vederea autorizării și permiterii executării acestor lucrări, simpla afirmare a acordului nefiind suficientă.

Întrucât situația de fapt la momentul soluționării prezentei cauze este diferită de cea existentă la momentul soluționării litigiilor anterioare dintre părți, judecata din prezenta cauză presupune verificarea unor elemente litigioase diferite față de cele invocate în dosarele anterioare.

Prin raportare la fapta ilicită care se impune pârâtei, în cauză nu poate fi reținută culpa, nici măcar ușoară în săvârșirea acțiunii sau inacțiunii contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale altei persoane, ce ar fi fost săvârșită în perioada septembrie 2015 - octombrie 2017, respectiv perioada pentru care A. solicită despăgubiri în prezenta cauză.

Pentru legala demarare a lucrărilor de îngropare a conductei, pârâta arată că avea nevoie de acceptul A. pentru accesul pe terenul proprietatea sa și executarea acestor lucrări și de un titlu care să confere un drept real asupra terenului și conductei, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, necesar pentru obținerea unei autorizații de construire.

Prin notele scrise depuse pentru termenul de judecată din 15.02.2021, au fost prezentate documente privind demersurile efectuate de către pârâtă, însă A. a refuzat în mod continuu să permită accesul pe proprietatea sa. Ulterior au fost prezentate demersurile în lipsa concursului A., care demonstrează că în urma autorizației de construire și a certificatului de urbanism, recurenta a avut posibilitatea de a efectua alte lucrări decât îngroparea conductei pe terenul A..

Contrar celor reținute de instanța de apel, se arată de către recurentă că a întreprins o multitudine de demersuri atât pe lângă A., cât și independent de concursul intimatei, încercând explorarea mai multor opțiuni pentru a găsi o soluție pentru încetarea diferendului dintre părți, neputând fi reținută culpa pârâtei pentru pretinsele prejudicii reclamante de A. în perioada septembrie 2015 - octombrie 2017.

Este de neînteles, mai arată recurenta, ignorarea de către instanța de apel a ipotezei în care dacă A. ar fi materializat acordul afirmat public în mod constant și ar fi intrat într-un raport juridic care să permită pârâtei să intervină în mod legal la conductă, diferendul ar fi fost soluționat chiar anterior perioadei avute în vedere în cauză, situație în care nu ar mai fi existat nici măcar premisa vreunui prejudiciu pretind suferit de A..

În consecință, instanța de apel a reținut în mod nelegal existența culpei pârâtei pentru pretinsele prejudicii reclamate de către A. în perioada septembrie 2015- octombrie 2017.

În ceea ce privește inexistența prejudiciului recurenta arată că este dovedită de lipsei unei probe în sensul imposibilității valorificării contractului de închiriere nr. x din 20.10.2013 încheiat de către aceasta cu C. S.R.L..

În altă ordine de idei, se susține că prejudiciul pretins suferit de A. nu poate fi reprezentat de contravaloarea chiriilor lunare în perioada septembrie 2015 - octombrie 2017, aceasta deoarece în cauză nu se poate reține imposibilitatea valorificării contractului de închiriere nr. x/20.10.2013 așa cum eronat afirmă intimata.

Lipsa lucrărilor de repoziționare a conductei conduce doar la amânarea și nu la imposibilitatea valorificării contractului, eventualul prejudiciu putând fi reprezentat, în acest caz, de sumele de bani aferente întârzierii încasării chiriilor lunare și nu de contravaloarea acestor chirii lunare, așa cum s-a solicitat de către A. prin acțiune.

În consecință, în prezenta cauză nu se poate reține îndeplinirea condiției existenței unui prejudiciu demonstrat de către A..

Recurenta dezvoltă critici cu privire la inexistența unui raport de cauzalitate între pretinsa faptă și prejudiciu, eventuala pierdere fiind urmarea faptei proprii a intimatei.

Prin refuzul constatat și deliberat de a ajunge la un acord cu pârâta cu privire la modalitatea legală de îngropare a conductei, în ciuda repetatelor solicitări în acest sens, intimata continuă să creeze în mod artificial condițiile necesare angajării răspunderii delictuale a pârâtei.

A. acționează în acest fel contrar bunei-credințe și exercită dreptul de proprietate exclusiv în scopul de a vătăma pârâta, încălcând interdicția instituită expres de art. 14 C. civ.

Potrivit legislației în vigoare, creditorul care contribuie prin fapta proprie la producerea prejudiciului, poate fi sancționat prin pierderea dreptului la despăgubiri, potrivit art. 1534 C. civ.

A. a acționat deliberat în sens contrar obligației de a depune minime diligente, pentru a zădărnici eforturile susținute ale pârâtei de a evita prejudiciul respectiv.

Instanța de apel a aplicat complet greșit prevederile art. 1534 C. civ., apreciind că în prezenta cauză ar fi vorba de instituirea unor obligații excesive în sarcina A. menite a înlătura efectele faptei culpabile ale pârâtei.

Concursul necesar al A. pentru încetarea situației litigioase se încadrează perfect în înțelesul sintagmei minime diligențe prevăzută în art. 1534 alin. (2) C. civ., considerentele instanței de apel cu privire la pretinsele obligații excesive fiind complet eronate.

În concluzie, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale a pârâtei, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 1357 alin. (1) C. civ., iar instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile legale respective, motiv pentru care cererea de recurs se impune a fi admisă sub acest aspect.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, în principal reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de apel, iar în subsidiar casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, fond, apel și recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților la data de 28 octombrie 2021, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Examinând, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin adresa comunicată recurentei-pârâte B. S.A. la data de 01.07.2021, i s-a pus în vedere obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.882,5 RON, această obligație reieșind și din raportul comunicat la data de 28.10.2021 .

Din dovada de înmânare a citației existentă la dosarului de recurs, reiese că a fost adusă la cunoștința recurentei-pârâte B. S.A. obligația de a achita taxa judiciară de timbru, în cuantumul solicitat de instanță, partea primind actul de procedură la data de 08.07.2021.

Recurenta-pârâtă B. S.A. nu s-a conformat acestei obligații.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din același act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege."

Conform art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta-pârâtă B. S.A. nu s-a conformat obligației ce îi revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru.

În cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligația timbrării.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 357/2017 din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 357/2017 din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimatele-chemate în garanție REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR-ROMSILVA și DIRECȚIA SILVICĂ MARAMUREȘ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2022.