ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3764/2012

Deliberând asupra recursului,

din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1227/91/2010

pe rolul Tribunalului Vrancea - secția civilă, în baza Legii nr. 221/2009,

reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri în

cuantum de 950.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea

defunctului său tată S.G. pentru crima de uneltire contra ordinei sociale

prevăzută de art. 209 partea a lll-a C. pen., condamnare cu caracter politic

stabilită prin sentința penală nr. 704 din 05 iulie 1951 pronunțată de

Tribunalul Militar Galați în dosarul nr. 456/1951 la 15 ani de muncă silnică și

5 ani de degradare civică.

Prin sentința civilă nr. 641 din 30

septembrie 2010, Tribunalul Vrancea - secția civilă a admis în parte acțiunea

formulată de S.S. și l-a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 3.000 euro în

echivalent în lei la cursul B.N.R. la data plății cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada cu acte de stare civilă că

este fiul defunctului, fiind îndreptățit, potrivit art. 5 pct. 1 din Legea nr. 221/2009

să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său prin

condamnare, dreptul său izvorând din lege.

Pentru cuantificarea despăgubirilor au

fost avute în vedere, în principal dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, faptul că

defunctul a beneficiat de reparațiile Decretului-lege nr. 118/1990, precum și

consecințele negative produse reclamantului în plan fizic, psihic și social

prin prejudiciul nepatrimonial constând în atingerea și încălcarea dreptului

personal nepatrimonial la libertate al autorului său, inconvenientele de ordin

fizic datorate pierderii confortului, afectarea atributelor personale care

influențează relațiile sociale, respectiv onorarea și reputația, precum și a

celor ce vizează planul afectiv al existenței.

Împotriva sentinței civile nr. 641 din

30 septembrie 2010 pronunțate de Tribunalul Vrancea - secția civilă au declarat

apel atât reclamantul, S.S., cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Vrancea.

Prin decizia civilă nr. nr. 272/A din

28 noiembrie 2011, Curtea de

Apel Galați - secția

a I-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului

S.S.; a admis

apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Finanțelor Publice Vrancea și în consecință a schimbat în tot sentința

civilă nr. 641 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea în

sensul că a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin

decizia nr. 12 dată în dosarul nr. 14/2011,

înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prin deciziile Curții

Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) teza I-a din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și

nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Împotriva deciziei civile nr. 272/A

din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția I civilă nr.

263/A din 23 noiembrie 2011 a declarat, în termen legal, recurs reclamantul S.S.,

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.

6, 7 și 9 C. proc. civ., pe care s-a limitat însă doar să le indice, fără să

subsumeze însă criticile dezvoltate acestora.

În cuprinsul memoriului său de recurs,

reclamantul, a criticat în principal decizia atacată pentru neacordarea

daunelor morale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate,

modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu și

respingerii apelului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Finanțelor Publice Vrancea, cu consecința schimbării în parte a

hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în tot a acțiunii.

Reclamantul a

susținut că instanța de apel, respingând cererea de acordare de despăgubiri în

considerarea deciziei nr. 12 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție

din dosarul nr. 14/2011, prin care instanța supremă a stabilit că urmare

intervenirii deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au

încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv, valorează cu o lipsă a motivării soluției pronunțate.

De asemenea, reclamantul a susținut că

decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1, 4 și 16

din Constituția României, art. 14 din C.E.D.O., art. 1 din Protocolul adițional

la C.E.D.O. și art. 1 și 15 alin. (2) din Constituția României.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale

incidente, reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins în

considerarea următoarelor argumente:

Referitor la pretinsa nemotivare a

soluției de respingere a cererii de acordare de despăgubiri, critică ce poate

fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ., se constată din chiar cuprinsul expunerii formulate de reclamant

că o atare susținere este nefondată, în condițiile în care, însuși reclamantul

reproduce argumentele reținute de instanța de control în sprijinul soluției

pronunțate.

Criticile formulate de reclamant

referitor la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, urmează a fi

analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de

înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.

Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept, care se pune în

speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor

morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea

de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin decizia

Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al

României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Astfel, prevederile legale în raport

de care reclamantul era îndreptățit la acordarea de daune morale - art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca

urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și

ulterior, ca și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu

prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării

Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în M. Of. - 15 noiembrie 2010, aceste

prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi

aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin.

(4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de

la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de

înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M.

Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1353/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, înalta Curte

apreciază că reclamantul nu avea speranța legitimă a dreptului conferit prin

lege în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune, deci, că fiind

promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se

poate

aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se

poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale

cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de

instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul S.S. împotriva deciziei civile nr. 272/A din 28 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

2 octombrie 2012