ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3661/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 1449/91/2010 reclamanții M.T., M.V., M.S.S., P.V. și M.R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1,5 milioane Euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor M.C. decedat la 19 martie 1987 urmare condamnării cu caracter politic. Prin sentința civilă nr. 686 din 14 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 EURO (echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele : Din copia extras depusă la dosar rezultă că prin sentința penală nr. 704 din 05 iulie 1951 autorul părților a fost condamnat la 15 ani muncă silnică pentru săvârșirea faptei prev. de art. 209 partea a III-a cod penal anterior, care, potrivit art. 1 alin. (2) Legea nr. 221/2009 constituie de drept condamnare cu caracter politic. Din actele de stare civilă depuse la dosar (pag.7-10) rezultă că, reclamanții sunt soția supraviețuitoare și descendenții de gr. I ai condamnatului decedat la 19 martie 1987 potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009 având dreptul la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În temeiul art. 5 alin. (1) 1 la stabilirea cuantumului acestora s-au avut în vedere durata pedepsei privative de libertate, consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social precum și măsurile reparatorii deja acordate în baza legilor speciale. Prin decizia civilă nr. 97 A din 11 mai 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul declarat de pârât și a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința atacată în sensul majorării daunelor morale de la 4.000 Euro la 13.000 Euro. Soluția de admitere a apelului declarat de reclamant s-a bazat pe opinia potrivit căreia decizia Curții Constituționale nu este aplicabilă speței, întrucât la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cauza se afla deja pe rolul instanței de fond, fiind pronunțată o hotărâre în primă instanță și, ca atare, reclamanții aveau o speranță legitimă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

O soluție contrară ar duce la încălcarea principiului egalității în fața legii și principiului neretroactivității. În raport de dispozițiile art. 20 din Constituție potrivit cărora aplicarea deciziei Curții Constituționale ar încălca pactele și tratatele la care România este parte, a fost respins apelul declarat de pârât. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de părți. Recurenții-reclamanți au criticat decizia sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, susținând că, în raport de suferințele îndurate, s-ar fi impus acordarea sumei de 2.000.000 Euro.

Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat lipsa de temei legal a cererii de acordare de daune morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, susținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre ilegală atunci când a considerat inaplicabilă în cauză decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în raport de critica referitoare la lipsa de temei juridic a cererii de acordare a daunelor morale, ca efect al declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, este fondat.

Astfel, problema de drept care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Așa cum susține și recurentul, această problemă de drept a fost dezlegată greșit de către instanța de apel, care a reținut că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nu produce efecte în cauză.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes , se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum greșit a reținut instanța de apel, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.

Atunci când intervine controlul de constituționalitate declanșat la cererea uneia din părțile procesului nu se poate susține că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea anticipa dispariția temeiului juridic al pretențiilor sale), pentru că asupra normei nu a acționat în mod discreționar emitentul actului. O interpretare în sens contrar ar însemna, în fapt, suprimarea controlului de constituționalitate și, ceea ce este gândit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, să fie astfel înlăturat. Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale Europene nu i le legitimează.

De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii. Față de toate aceste considerente, reținute prin raportare la decizia în interesul legii nr. 12/2011 a Î.C.C.J., urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului. Critica formulă de recurent pe acest aspect este, așadar, fondată și face aplicabil motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În concluzie, raportat la critica privind inexistența temeiului juridic al cererii de acordare de daune morale, recursul declarat de pârât va fi admis, conform art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată va fi modificată în sensul admiterii apelului pârâtului și respingerii acțiunii. Recursul declarat de reclamanți este nefondat, potrivit celor ce succed. În raport de dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamanți privind cuantumul daunelor morale nu se mai justifică, fiind în totalitate lipsită de interes o apreciere a instanței asupra criteriilor de evaluare a daunelor, în condițiile în care însăși cererea de acordare a acestora a rămas fără temei de drept.

În consecință, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva deciziei nr. 97A din 11 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva sentinței nr. 686 din 14 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, pe care o schimbă. Respinge, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului. Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva susmenționatei sentințe. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.T., M.V., M.S.S., P.V., M.R.

împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2012.