ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3661/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la nr. 1449/91/2010 reclamanții M.T., M.V., M.S.S., P.V. și M.R.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au

solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1,5 milioane Euro reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor M.C. decedat la 19

martie 1987 urmare condamnării cu caracter politic.

Prin sentința civilă

nr. 686 din 14 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte

acțiunea și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 EURO (echivalentul

în lei la data plății) cu titlu de daune morale.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut următoarele :

Din copia extras

depusă la dosar rezultă că prin sentința penală nr. 704 din 05 iulie 1951

autorul părților a fost condamnat la 15 ani muncă silnică pentru săvârșirea faptei

prev. de art. 209 partea a III-a cod penal anterior, care, potrivit art. 1 alin.

(2) Legea nr. 221/2009 constituie de drept condamnare cu caracter politic.

Din actele de stare

civilă depuse la dosar (pag.7-10) rezultă că, reclamanții sunt soția supraviețuitoare

și descendenții de gr. I ai condamnatului decedat la 19 martie 1987 potrivit

art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009 având dreptul la acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În temeiul art. 5 alin.

(1)

1

la stabilirea cuantumului acestora s-au avut în vedere durata

pedepsei privative de libertate, consecințele negative produse în plan fizic,

psihic și social precum și măsurile reparatorii deja acordate în baza legilor

speciale.

Prin decizia civilă

nr. 97 A din 11 mai 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins

apelul declarat de pârât și a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat

în parte sentința atacată în sensul majorării daunelor morale de la 4.000 Euro la

13.000 Euro.

Soluția de admitere a

apelului declarat de reclamant s-a bazat pe opinia potrivit căreia decizia

Curții Constituționale nu este aplicabilă speței, întrucât la data publicării

acesteia în Monitorul Oficial, cauza se afla deja pe rolul instanței de fond,

fiind pronunțată o hotărâre în primă instanță și, ca atare, reclamanții aveau o

speranță legitimă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO. O soluție contrară ar duce la încălcarea principiului egalității în fața legii și

principiului neretroactivității. În raport de dispozițiile art. 20 din

Constituție potrivit cărora aplicarea deciziei Curții Constituționale ar

încălca pactele și tratatele la care România este parte, a fost respins apelul

declarat de pârât.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de părți.

Recurenții-reclamanți

au criticat decizia sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate,

susținând că, în raport de suferințele îndurate, s-ar fi impus acordarea sumei de

2.000.000 Euro.

Recurentul-pârât

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat lipsa de temei legal

a cererii de acordare de daune morale, ca urmare a declarării

neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prin

decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, susținând că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre ilegală atunci când a considerat

inaplicabilă în cauză decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în raport de critica

referitoare la lipsa de temei juridic a cererii de acordare a daunelor morale,

ca efect al declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, este fondat.

Astfel, problema de

drept care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care

a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Așa cum susține și

recurentul, această problemă de drept a fost dezlegată greșit de către instanța

de apel, care a reținut că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010,

publicată în Monitorul Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată în

faza procesuală a apelului, nu produce efecte în cauză.

Astfel, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

Față de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest

sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie

2011, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce

efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării

acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui „bun”

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum greșit a reținut instanța de

apel, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010

nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte

erga omnes și ex nunc

ar fi afectat procesul echitabil, pentru

că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la

tribunal și protecția oferită de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a

drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are nici un

fel de legitimitate în ordinea juridică internă.

Atunci când intervine

controlul de constituționalitate declanșat la cererea uneia din părțile

procesului nu se poate susține că este afectată acea componentă a procedurii

echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă

pentru că nu putea anticipa dispariția temeiului juridic al pretențiilor sale),

pentru că asupra normei nu a acționat în mod discreționar emitentul actului.

O interpretare în

sens contrar ar însemna, în fapt, suprimarea controlului de constituționalitate

și, ceea ce este gândit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor

acte normative, să fie astfel înlăturat. Continuând să aplice o normă de drept

inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat),

judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale, ci și-o

depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele

convenționale Europene nu i le legitimează.

De asemenea, prin

respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se

înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme

incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.

Față de toate aceste

considerente, reținute prin raportare la decizia în interesul legii nr. 12/2011

a Î.C.C.J., urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel și-a

întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat

neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios constituțional,

publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

Critica formulă de

recurent pe acest aspect este, așadar, fondată și face aplicabil motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În concluzie,

raportat la critica privind inexistența temeiului juridic al cererii de

acordare de daune morale, recursul declarat de pârât va fi admis, conform art.

312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar hotărârea

pronunțată va fi modificată în sensul admiterii apelului pârâtului și

respingerii acțiunii.

Recursul declarat de

reclamanți este nefondat, potrivit celor ce succed.

În raport de

dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamanți

privind cuantumul daunelor morale nu se mai justifică, fiind în totalitate

lipsită de interes o apreciere a instanței asupra criteriilor de evaluare a

daunelor, în condițiile în care însăși cererea de acordare a acestora a rămas

fără temei de drept.

În consecință, față

de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți

se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Vrancea împotriva deciziei nr. 97A din 11 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Modifică decizia

atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Vrancea împotriva sentinței nr. 686 din 14 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, pe care o schimbă.

Respinge, ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului.

Respinge ca nefondat

apelul declarat de reclamanți împotriva susmenționatei sentințe.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții M.T., M.V., M.S.S., P.V., M.R.

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2012.