ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 100/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Prin acțiunea

civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul I.G., în calitate

de moștenitor al lui G.I. A solicitat obligarea pârâtului Statul Român

reprezentat prin Ministerul

Finanțelor

Publice, la plata sumei de 1.500.000 euro reprezentând daune

morale

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatălui

reclamantului, dispusă prin sentința penală nr. 147 din 31 martie 1960 a

Tribunalului București și decizia nr. 1233 din 16 iulie 1960 pronunțată de

Tribunalul Militar de Regiune Militară București pentru fapte prevăzute de art.

209 pct. 2 lit. a) C. pen.

Prin

sentința civilă nr. 1728 din 21 septembrie 2010 Tribunalul Galați a admis în

parte acțiunea, s-a constatat caracterul politic al condamnării și a fost obligat

pârâtul, Statul Român, la plata sumei de 5.000 Euro, cu titlu de despăgubiri

bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Pentru

a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că în raport cu dispozițiile art.

1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 condamnarea autorului reclamantului

(G.I.) la 6 ani închisoare corecțională și 3 ani de interdicție corecțională cu

suspendarea exercitării drepturilor și confiscarea totală a averii pentru fapte

prevăzute de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. constituie de drept condamnare cu

caracter politic ce dă naștere dreptului reclamantului de a solicita

despăgubiri în temeiul art. 5 din aceeași lege.

Potrivit

art. 2 din această lege toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare

cu caracter politic prevăzute la art. 1 au fost înlăturate de drept.

S-a

reținut că reclamantul a făcut dovada cu acte de stare civilă că este în grad

de rudenie, în calitate de fiu, cu persoana condamnată și în atare situație

este îndreptățit să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de

autorul său prin condamnare. De asemenea, cu actele depuse la dosar, a fost

dovedită situația de fapt învederată în acțiune și făcând aplicarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 221/2009, la stabilirea cuantumului

despăgubirilor s-a ținut seama și de măsurile reparatorii deja acordate

persoanelor în cauză în temeiul Decretului Lege nr. 118/1990.

Curtea

de Apel Galați - secția I civilă prin decizia nr. 5/A din 18 ianuarie 2012, a

admis apelul declarat de Statul Român împotriva sentinței civile nr. 1728 din

21 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați pe care a schimbat-o în

parte în sensul că a respins cererea de acordare a daunelor morale.

Au

fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și s-a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantul I.G. împotriva aceleiași sentințe

civile.

În

argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, referitor

la daunele morale, că prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și

nr. 1360/2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. s) din Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul legal al acțiunii.

Totodată,

s-a reținut că prin decizia nr. 12 înalta Curte de Casație și Justiție, a

stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și

1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Împotriva

acestei decizii reclamantul G.I. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În

susținerea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat, în esență, că s-a

încălcat principiul neretroactivitătii legii civile, potrivit căruia o lege

civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practica după intrarea ei

în vigoare.

Recurentul susține că introducerea cererii de chemare în

judecată înainte de apariția O.U.G. nr. 62/2010, creează un drept de

despăgubiri, care nu sunt plafonate în nici un mod.

Totodată,

susține recurentul, nu s-a respectat principul egalității de drepturi, respectiv

art. 16 alin. (1) din Constituția României care stabilesc că „cetățenii sunt

egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără

discriminări".

Faptul

că legiuitorul nu a intervenit pentru a modifica legea, nu este imputabil petenților

și nu este un temei legal, ca cererile să fie respinse, ci este obligatoriu ca

cererile să fie judecate în acord cu prevederile constituționale și

internaționale.

Recurentul

consideră că nu s

:

au respectat tratatele internaționale privind

drepturile omului și precizează că în prezent pe lângă prevederile Legii nr. 221/2009

nemodificată mai sunt incidente și prevederile Declarației Universale ale

Dreptului Omului, art. 2-9, art. 13, art. 19, art. 23-25, Convenției Europene a

Drepturilor Omului art. 3, art. 5, art. 7 (în Anexa 1), Rezoluția APCE nr. 1096

din 1996 și Rezoluția APCE nr. 1481 din 2007, Protocolul nr. 7 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 3 privind

dreptul la despăgubiri, care de altfel, sunt și reglementările internaționale

pe baza cărora s-a emis Legea nr. 221/2009.

Pentru toate aceste motive recurentul a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și pe cale de consecință, rejudecând

cauza în fond, admiterea acțiunii prin care a solicitat acordarea de

despăgubiri conform Legii nr. 221/2009 în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele

considerente:

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicat, poate fi invocat atunci

„când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Din

perspectiva acestui motiv s-a pus în discuție aplicarea Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Problema de drept care se pune în speță nu este

cea a îndreptățirii

reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de

lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost

declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 731 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest

interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La

alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții

Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se

și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și

completările ulterioare.

În

raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema

dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și

acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of.

, cu excepția

situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre

definitivă.

Cu

alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au

încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios

constituțional în M. Of.

Or,

în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată,

cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei

decizii.

Nu

se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în

vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune

ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării

procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic

convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă,

este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare,

căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea

neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum

norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă

de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită,

deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă

efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea

juridică, ceea ce Constituția refuză în med categoric.

Pe

de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte

numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În

speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era

titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional ia Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data

publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre

definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând,

prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării

acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui

mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De

aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului

de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul

echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul

normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în

respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Nici

susținerea privind dispozițiile art. 16 din Constituție privind discriminarea nu

poate fi reținută întrucât dreptul statului de a reglementa măsuri reparatorii

pentru prejudiciile morale sau materiale produse unor categorii variate de

persoane în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este unul suveran.

Reglementarea acestor măsuri prezintă o recunoaștere a caracterului abuziv a

unor acte adoptate sau săvârșite de fostul regim și, în același timp, o

repunere în termenul de prescripție a dreptului la acțiune. Astfel fiind, în

aplicarea actelor normative prin care au fost reglementate măsuri reparatorii

de genul celor menționate mai sus instanțele au obligația de a respecta

întocmai prevederile actelor normative cu caracter reparator.

Așadar, față de cele reținute se va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul G.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva deciziei civile nr. 5/A

din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați - secția a I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.