ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1712/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 897/91/2010, reclamanta B.E. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a

solicitat constatarea caracterului politic al condamnării defunctului M.S. și

obligarea pârâtului la despăgubiri materiale în sumă de 7.000 lei și 600.000

Euro despăgubiri morale.

Reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

La 18 mai 2010 C.A. a

depus cerere de intervenție în interes propriu solicitând obligarea pârâtului

la aceleași despăgubiri și în favoarea sa care este tot fiică a defunctului

nefiind însă menționată de către reclamantă în acțiunea dedusă judecății.

La 17 iunie 2010

reclamanta a depus cerere de renunțare la judecata capetelor de cerere privind

constatarea caracterului politic al condamnării și a despăgubirilor materiale.

Prin sentința civilă

nr. 456 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte

acțiunea și cererea de intervenție în nume propriu și a fost obligat pârâtul

Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească

reclamantei și intervenientei suma totală de 18.000 Euro în echivalent în lei

la cursul BNR la data plății reprezentând despăgubiri morale.

S-a luat act de

renunțarea la judecata capetelor de cerere privind constatarea caracterului

politic al condamnării și obligarea la despăgubiri materiale.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 20 din 15

martie 1958 a Tribunalului Militar al regiunii a II-a Militare București în

deplasare la Galați, M.S. a fost condamnat la 10 ani închisoare corecțională, 4

ani interdicție și confiscarea averii pentru fapta prevăzută de art. 209 pct. 2

lit. a) C. pen. care, potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) Legea nr. 221/2009, reprezintă

de drept condamnare politică, fiind privat de libertate în perioada 14 ianuarie

1958-02 martie 1960 respectiv 2 ani și 1 ½ lună. M.S. a decedat la 14

aprilie 2003, reclamanta și intervenienta fiind descendente de gr. I ale

condamnatului și că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) acestea au dreptul la

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor prin condamnare.

Împotriva sentinței

civile nr. 456 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea a declarat apel pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice criticând-o pe motive de

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, apelantul

a susținut că reclamanta și intervenienta, în calitate de moștenitori, nu pot

pretinde daune morale pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, acestea

putând, cel mult, să continue acțiunea introdusă de autorul lor, ceea ce în

cauză nu este cazul.

Curtea de Apel Galați,

secția civilă, prin decizia nr. 216 A din 17 octombrie 2011 a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul respingerii capătului de cerere ca

nefondat, menținând în rest dispozițiile sentinței.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de apel a avut în vedere faptul că, urmare deciziilor

Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și

nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial, caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul

legii precum și împrejurarea că, în cauză, la data publicării deciziilor Curții

Constituționale nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, Curtea constată că,

practic, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 nu

își mai produc efectele și nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea

despăgubirilor morale solicitate prin acțiunea dedusă judecății.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta

B.E., solicitând

casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și

temeinică.

Deși nu-și

încadrează în drept criticile formulate, dezvoltarea acestora permite

încadrarea lor în motivul de nelegalitate configurat de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și vizează în esență, greșita aplicare în timp a art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 în raport de deciziile Curții

Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 și de decizia nr. XII din 19

septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul

unui recurs în interesul legii.

Înalta Curte,

examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Criticile referitoare

respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din

perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789

din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci

aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă

analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest

sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi

definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte

erga omnes și ex nunc

ar fi afectat procesul echitabil,

pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.E. împotriva deciziei civile nr. 216/A pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția I-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.