ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 14.06.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4448/2012

HOTĂRÂRE

14.06.2012

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4448/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile

art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Prin sentința civilă

nr. 326 din 11 mai 2010 Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al

condamnării dispusă față de reclamant prin sentința penală nr. 20 din 15 martie

1958 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare, a obligat

pârâtul la plata sumei de 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare, a respins ca nefondat capătul de

cerere prin care s-a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii

administrative de confiscare a averii și a respins ca inadmisibil capătul de

cerere prin care s-a solicitat reabilitarea reclamantului.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul.

Prin decizia civilă

nr. 114 A din 18 mai 2011 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de pârât, a

schimbat în parte sentința apelată în sensul că a redus cuantumul daunelor

morale la 6000 Euro, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut că reclamantul a promovat acțiunea la 22 martie 2010,

deci înaintea pronunțării deciziilor nr. 1358, 1360 și 1354 din 21 octombrie

2010 ale Curții Constituționale, situație în care acesta avea o speranță

legitimă de a obține despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, speranță ce

nu poate fi înfrântă prin intervenția unui act juridic care anulează efectul

legii în timpul judecății sau ulterior pronunțării unei hotărâri, fie ea și

nedefinitivă. A aprecia altfel, ar însemna să se creeze un tratament diferit

aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în

funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre

definitivă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură.

În aceste condiții, reținând că reclamantul avea o speranță legitimă în sensul

art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, Curtea a apreciat că pretențiile acestuia constând în acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit

ca urmare a condamnării cu caracter politic, trebuie analizate în raport de

prevederile Legii 221/2009.

Analizând probele

administrate la instanța de fond, Curtea a apreciat că suma de 100.000 lei,

deși nu este exagerată, este nepotrivit de mare, față de împrejurarea că între

momentul suportării prejudiciului și cuantificarea daunelor a trecut o perioadă

lungă de timp și față de faptul că reclamantul a beneficiat și de drepturile

recunoscute prin alte acte normative celor care au suferit condamnări politice.

De aceea, a decis că suma de 6000 Euro este deopotrivă suficientă și

îndestulătoare pentru a compensa prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul.

Reclamantul B.D. a

solicitat casarea deciziei atacate și reținerea cauzei spre rejudecare.

Recursul nu a fost motivat în drept. În motivarea cererii reclamantul a detaliat

suferințele la care a fost supus pe perioada executării pedepsei, arătând că

reducerea cuantumului daunelor morale la 6.000 Euro reprezintă o jignire față

de cele 74 de luni de închisoare efectuate, motiv pentru care solicită

instanței de recurs obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 Euro cu titlu

de daune morale.

Pârâtul Statul Român a

criticat decizia atacată ca fiind pronunțată cu încălcarea ori aplicarea

greșită a legii, deoarece după publicarea deciziilor nr. 1358, 1360 și 1354 din

21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale, prevederile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza I din Legea 221/2009 și ale art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010

au devenit inaplicabile. De aceea, soluția pronunțată de instanța de apel

încalcă grav ordinea de drept intern, prin această hotărâre neputând fi

protejate speranțe ce nu au o configurare juridică, în condițiile în care la

data publicării deciziilor Curții Constituționale reclamantul nu beneficia de o

hotărâre definitivă. De asemenea, a criticat modul de stabilire a cunatumului

daunelor morale, care nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire fără justă

cauză, cu atât mai mult cu cât reclamantul a beneficiat și de măsurile

reparatorii prevăzute de Decretul-lege 118/1990.

Analizând recursurile

în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

caracterul fondat al recursului declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, precum și caracterul nefondat al recursului

declarat de reclamant, pentru considerentele ce succed :

Criticile formulate

prin cele două recursuri urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12

din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului

menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării

în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31

din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest

sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula

tempus regit actum

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la

art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică,

aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar

însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca

și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce

Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun

susceptibil de protecție în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte

erga omnes și ex nunc

ar fi afectat procesul echitabil,