ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2205/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalului Vrancea, secția civilă, a admis

în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P.E. în calitate de

moștenitoare a defunctului P.I. obligându-l pe pârâtul Statul Român, prin

Ministerul

Finanțelor Publice București, la plata sumei de

65.000 euro, în

echivalent în RON la data plății efective, cu titlu de despăgubiri pentru daune

morale, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 435 din 10 iunie

2010

.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de judecată a reținut că reclamanta a dovedit prejudiciul moral

suferit de autorul său, care s-a aflat în detenție, fiind supus suferințelor fizice

și psihice, torturi, înfometări, umilințe, fiind îndreptățită să solicite despăgubiri,

pe care le-a stabilit ținând cont de cerința reparării integrale a prejudiciului

și cerința proporționalității cu prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei sentințe,

pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, a declarat apel care a fost

admis de Curtea de Apel

Galați, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 217/A din

17 octombrie 2011, potrivit căreia a fost schimbată sentința civilă

nr. 435/2010 a Tribunalului

Vrancea, fiind respinsă acțiunea reclamantei. Prin aceeași decizie a fost respins

apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.

Instanța de apel a invocat,

în justificarea soluției, Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr.

1360/2010, potrivit cărora au fost declarate neconstituționale dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, temeiul de drept al acțiunii, dar

și decizia nr. 12 din Dosarul nr. 14/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție

conform căreia urmare precitatelor decizii, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 și-a încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

administrativ constituțional în M. Of.

Reclamanta P.E. a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel criticând-o sub aspectul nelegalității,

solicitând modificarea acesteia în condițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în sensul respingerii apelului pârâtului și admiterii apelului propriu.

A susținut că la data

pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 12 din apel a fost

19 septembrie 2011, aceasta nu era obligatorie pentru instanța de apel, cu atât

mai mult cu cât practica acestei instanțe a fost în sensul aplicării dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, acest punct de vedere fiind contrar

dispozitivului deciziei atacate.

A mai susținut că dreptul

său la acțiune s-a născut odată cu apariția Legii nr. 221/2009, având caracter cert

atâta timp cât atributul instanței este doar acela de a cuantifica acest drept,

iar nu de a stabili existența lui, mai mult decât atât prin modificarea legii prin

O.G. nr. 62/2010, legiuitorul a cuantificat dreptul de creanță al fiecărui titular

al cererilor de chemare în judecată formulat în baza Legii nr. 221/2009 și că prin

decizia recurată a fost încălcat principiul nediscriminării prevăzut de art. 14

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional

la Convenție.

Pârâtul Statul Român,

prin

Ministerul Finanțelor Publice, a formulat note de concluzii, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Criticile recurentei referitoare

la respingerea cererii reclamantei ce vizează greșita înlăturare a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 vor fi analizate din perspectiva

deciziei

nr.

12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – completul competent

să judece recursul în interesul legii,

problema de drept ce se impune a fi lămurită în

cauza dedusă judecății nefiind aceea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor

morale în condițiile textului de lege anterior menționat, ci aceea dacă respectivul

text de lege mai poate fi aplicat în cauză, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin deciziile

nr. 1358 din 21 octombrie 2011 și nr. 1360/2010, decizii publicate în M. Of. al

României nr. 761/15.11.2010.

Conform art. 147 din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în

acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

Cum alin. (4) al aceluiași

articol prevede obligativitatea numai pentru viitor – de la data publicării – și

erga omnes s-a pus problema dacă Deciziile Curții Constituționale se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens,

problemă dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul

că Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

În consecință, urmare

deciziilor anterior menționate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios

constituțional în M. Of.

În cauza dedusă judecății,

la data publicării în M. Of. (nr. 761/15.11.2010) a Deciziilor Curții Constituționale

nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, cauza nu fusese soluționată definitiv, ceea ce denotă

că la data publicării, nu se poate reține existența unui drept definitiv câștigat

și nici că reclamanta era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat

de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

câtă vreme la data publicării Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și

nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să confirme dreptul său.

În plus, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic,

realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

Pentru considerentele

expuse, criticile recurentei sunt nefondate motiv pentru care, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta

P.E.

împotriva deciziei

civile nr. 217/A din 17 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012.