ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2205/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalului Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P.E. în calitate de moștenitoare a defunctului P.I. obligându-l pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, la plata sumei de 65.000 euro, în echivalent în RON la data plății efective, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 435 din 10 iunie 2010 . Pentru a pronunța această hotărâre instanța de judecată a reținut că reclamanta a dovedit prejudiciul moral suferit de autorul său, care s-a aflat în detenție, fiind supus suferințelor fizice și psihice, torturi, înfometări, umilințe, fiind îndreptățită să solicite despăgubiri, pe care le-a stabilit ținând cont de cerința reparării integrale a prejudiciului și cerința proporționalității cu prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 217/A din 17 octombrie 2011, potrivit căreia a fost schimbată sentința civilă nr. 435/2010 a Tribunalului Vrancea, fiind respinsă acțiunea reclamantei. Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.

Instanța de apel a invocat, în justificarea soluției, Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, potrivit cărora au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, temeiul de drept al acțiunii, dar și decizia nr. 12 din Dosarul nr. 14/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție conform căreia urmare precitatelor decizii, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-a încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios administrativ constituțional în M. Of. Reclamanta P.E. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel criticând-o sub aspectul nelegalității, solicitând modificarea acesteia în condițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în sensul respingerii apelului pârâtului și admiterii apelului propriu. A susținut că la data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 12 din apel a fost 19 septembrie 2011, aceasta nu era obligatorie pentru instanța de apel, cu atât mai mult cu cât practica acestei instanțe a fost în sensul aplicării dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, acest punct de vedere fiind contrar dispozitivului deciziei atacate. A mai susținut că dreptul său la acțiune s-a născut odată cu apariția Legii nr. 221/2009, având caracter cert atâta timp cât atributul instanței este doar acela de a cuantifica acest drept, iar nu de a stabili existența lui, mai mult decât atât prin modificarea legii prin O.G.

nr. 62/2010, legiuitorul a cuantificat dreptul de creanță al fiecărui titular al cererilor de chemare în judecată formulat în baza Legii nr. 221/2009 și că prin decizia recurată a fost încălcat principiul nediscriminării prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat note de concluzii, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Criticile recurentei referitoare la respingerea cererii reclamantei ce vizează greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 vor fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – completul competent să judece recursul în interesul legii, problema de drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății nefiind aceea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile textului de lege anterior menționat, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2011 și nr. 1360/2010, decizii publicate în M. Of.

al României nr. 761/15.11.2010. Conform art. 147 din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

Cum alin. (4) al aceluiași articol prevede obligativitatea numai pentru viitor – de la data publicării – și erga omnes s-a pus problema dacă Deciziile Curții Constituționale se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens, problemă dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

În consecință, urmare deciziilor anterior menționate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. În cauza dedusă judecății, la data publicării în M. Of. (nr. 761/15.11.2010) a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, cauza nu fusese soluționată definitiv, ceea ce denotă că la data publicării, nu se poate reține existența unui drept definitiv câștigat și nici că reclamanta era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să confirme dreptul său.

În plus, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. Pentru considerentele expuse, criticile recurentei sunt nefondate motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva deciziei civile nr. 217/A din 17 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012.