ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3656/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 696 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta E.M. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 2.000 euro în echivalent RON reprezentând despăgubiri morale. Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 267/A din 23 noiembrie 2011, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea și în consecință, a schimbat în tot sentința civilă nr. 696 din 2 1 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta E.M.

A respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta E.M. împotriva acestei decizii, reclamanta E.M. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâtului și admiterea apelului său. Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente: Problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în prezenta cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761/15.11.2010. Criticile vizând respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011. Prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție stabilesc că, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

Totodată, alin. (4) al art. menționat prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, decizia atacată a fost pronunțată la data de 23 noiembrie 2011 împrejurare din care rezultă că la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, cauza nu era soluționată definitiv. Este de necontestat că acțiunea reclamantei a fost promovată la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dar această împrejurare nu presupune ca efectele textului legal menționat să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, astfel cum pretinde recurenta, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, și prin urmare, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi nesocotită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În cauză, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E.M. împotriva deciziei civile nr. 267/A din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E.M. împotriva deciziei civile nr. 267/A din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a I-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.