ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4445/2012

Deliberând, în condițiile

art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă

nr. 234 din 6 aprilie 2010 Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul L.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că, de drept, constituie

condamnare cu caracter politic aplicarea pedepsei de 5 ani închisoare

corecțională și 2 ani interdicție corecțională pentru fapta prevăzută de art.

258 combinat cu art. 259 din Codul penal din 1963, a constatat că efectele hotărârii judecătorești de condamnare – sentința penală nr. 11 din 17

ianuarie 1958 a Tribunalului Militar Constanța sunt înlăturate de drept și a

obligat pârâtul la plata sumei de 30.000 Euro în echivalent în lei la data

plății pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. De asemenea, a luat

act de renunțarea la judecata cererii de acordare a despăgubirilor pentru

bunurile confiscate.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul.

Prin decizia nr. 86 A din 11 mai 2011 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul formulat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor

Publice Vrancea, a schimbat în parte sentința atacată în ceea ce privește

cuantumul daunelor morale pe care le-a redus la suma de 2200 Euro și a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut că față de data promovării acțiunii, 7 august 2009, la

momentul publicării deciziilor Curții Constituționale reclamantul avea o

speranță legitimă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în urma analizei jurisprudenței Curții constatând o

lărgire a înțelesului de „bun” în sensul Convenției la toate acele situații în care

reclamantul are un interes economic ce are o bază suficientă în dreptul intern

sau când existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și constantă

a instanțelor naționale, deci o speranță legitimă de natură concretă, bazată pe

o dispoziție legală sau pe o decizie juridică. În acest sens instanța de apel a

reținut că din datele centralizate la nivelul întregii țări, furnizate de

Ministerul Finanțelor Publice, la 7 septembrie 2010, deci cu două luni înaintea

publicării deciziilor Curții Constituționale, existau 1519 hotărâri de fond

admise, 174 hotărâri definitive și 2 hotărâri irevocabile, iar la nivelul

Curții de Apel Galați, până la data de 15 noiembrie 2010, au existat 235

hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive și 5 hotărâri irevocabile admise în

această materie. Față de aceste date concrete, curtea a apreciat că la momentul

ingerinței reclamantul avea o speranță legitimă de a obține un bun, confirmată

de legislația națională și o practică judiciară bine definită. În acest

context, instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la

despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța

de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, respectiv în baza unui criteriu

aleatoriu și exterior conduitei persoanei nu are o justificare obiectivă și

rezonabilă. În concluzie, a constatat că aplicarea deciziei nr. 1358/2010 a

Curții Constituționale unui proces pendinte și suprimarea temeiului juridic al acordării

daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art. 5 din Legea 221/2009, ce

declanșaseră procedurile judiciare, în temeiul unei legi accesibile și

previzibile, creează premisele unei discriminări între persoane care, deși se

găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic

diferit.

Cu privire la daunele

morale ce se cuvin a fi acordate reclamantului, instanța de apel, a apreciat că

o sumă de 1000 Euro pentru fiecare an de executare are rolul de a complini reparația

morală vizată de legiuitor prin dispozițiile Legii 221/2009.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea ei

și respingerea pe fond a acțiunii formulate de reclamant. Recursul nu a fost

motivat în drept.

Pârâtul a înțeles să

critice decizia atacată, arătând că față de declararea neconstituționalității

dispozițiilor art. 5 alin. (1) teza I din Legea 221/2009 instanțele nu mai

puteau acorda despăgubiri morale pe acest temei de drept, deciziile nr. 1358,

1354 și 1360/21.10.2010 ale Curții Constituționale fiind obligatorii și de

imediată aplicare.

Analizând recursul în

limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este

fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate

de pârât urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19

septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data

publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest

sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă, este vorba

despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este

incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit

înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că

prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de

efecte

erga omnes și ex nunc

ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul, va modifica în parte decizia recurată și va respinge

capătul de cerere privind plata daunelor morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția

Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva deciziei nr. 86 A din 11 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că respinge capătul de cerere privind plata

daunelor morale.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 iunie 2012.