ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4445/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 234 din 6 aprilie 2010 Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că, de drept, constituie condamnare cu caracter politic aplicarea pedepsei de 5 ani închisoare corecțională și 2 ani interdicție corecțională pentru fapta prevăzută de art. 258 combinat cu art. 259 din Codul penal din 1963, a constatat că efectele hotărârii judecătorești de condamnare – sentința penală nr. 11 din 17 ianuarie 1958 a Tribunalului Militar Constanța sunt înlăturate de drept și a obligat pârâtul la plata sumei de 30.000 Euro în echivalent în lei la data plății pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

De asemenea, a luat act de renunțarea la judecata cererii de acordare a despăgubirilor pentru bunurile confiscate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul. Prin decizia nr. 86 A din 11 mai 2011 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, a schimbat în parte sentința atacată în ceea ce privește cuantumul daunelor morale pe care le-a redus la suma de 2200 Euro și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că față de data promovării acțiunii, 7 august 2009, la momentul publicării deciziilor Curții Constituționale reclamantul avea o speranță legitimă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în urma analizei jurisprudenței Curții constatând o lărgire a înțelesului de „bun” în sensul Convenției la toate acele situații în care reclamantul are un interes economic ce are o bază suficientă în dreptul intern sau când existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și constantă a instanțelor naționale, deci o speranță legitimă de natură concretă, bazată pe o dispoziție legală sau pe o decizie juridică.

În acest sens instanța de apel a reținut că din datele centralizate la nivelul întregii țări, furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, la 7 septembrie 2010, deci cu două luni înaintea publicării deciziilor Curții Constituționale, existau 1519 hotărâri de fond admise, 174 hotărâri definitive și 2 hotărâri irevocabile, iar la nivelul Curții de Apel Galați, până la data de 15 noiembrie 2010, au existat 235 hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive și 5 hotărâri irevocabile admise în această materie. Față de aceste date concrete, curtea a apreciat că la momentul ingerinței reclamantul avea o speranță legitimă de a obține un bun, confirmată de legislația națională și o practică judiciară bine definită.

În acest context, instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, respectiv în baza unui criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanei nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În concluzie, a constatat că aplicarea deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale unui proces pendinte și suprimarea temeiului juridic al acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art. 5 din Legea 221/2009, ce declanșaseră procedurile judiciare, în temeiul unei legi accesibile și previzibile, creează premisele unei discriminări între persoane care, deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit.

Cu privire la daunele morale ce se cuvin a fi acordate reclamantului, instanța de apel, a apreciat că o sumă de 1000 Euro pentru fiecare an de executare are rolul de a complini reparația morală vizată de legiuitor prin dispozițiile Legii 221/2009. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea ei și respingerea pe fond a acțiunii formulate de reclamant. Recursul nu a fost motivat în drept. Pârâtul a înțeles să critice decizia atacată, arătând că față de declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) teza I din Legea 221/2009 instanțele nu mai puteau acorda despăgubiri morale pe acest temei de drept, deciziile nr. 1358, 1354 și 1360/21.10.2010 ale Curții Constituționale fiind obligatorii și de imediată aplicare.

Analizând recursul în limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce succed: Criticile formulate de pârât urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes , se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte decizia recurată și va respinge capătul de cerere privind plata daunelor morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva deciziei nr. 86 A din 11 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge capătul de cerere privind plata daunelor morale. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.