ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3296/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin

Sentința civilă nr. 509 din 29 iunie 2010, a admis în parte cererea formulată

de reclamanții L.A., L.I., L.C., C.V., B.M., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și pe cale de consecință:

pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 50.000 RON

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciu moral.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele:

Din probele

administrate instanța a reținut că tatălui reclamanților i-au fost aduse daune

morale constând în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană

și care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea sa

corporală, la demnitate, onoare, libertate de gândire și de conștiință, astfel

că a fost îndreptățit să solicite repararea acestui prejudiciu moral.

La stabilirea

cuantumului, instanța a avut în vedere că șotia defunctului L.V. a beneficiat

și de drepturile acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990 și că Legea nr.

221/2009 vine că completeze aceste reparații deja acordate.

Ținând seama de jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului instanța a reținut că despăgubirile

trebuie să întrunească cerința reparării integrale a prejudiciului și cerința

proporționalității cu prejudiciul moral suferit.

În materia daunelor

morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un

caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a

respectivelor daune, imposibil a fi echivalate bănește.

Din acest motiv,

instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce

să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație

similară cu acea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral

susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

Prin stabilirea unei

sume, indiferent cât ar fi de mare nu se poate pretinde că s-au șters sau

reparat daunele morale, dar scopul principal al acordării de despăgubiri este

acela de a se da satisfacție persoanei lezate prin recunoașterea nedreptății

care i s-a făcut și prin condamnarea expresă a regimului față de care s-a

împotrivit acea persoană.

Ținând seama de

perioada executată, de 7 ani, de evoluția politică de după 1990 care a

condamnat regimul comunist, aceasta fiind o satisfacție morală dată celor care

au luptat împotriva lui, de beneficiile deja acordate prin Decretul-Lege nr.

118/1990 și prin O.U.G. nr. 214/1999, instanța a apreciat că suma de 50.000 RON

reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de

reclamanți. urmând să admită în parte acțiunea.

Curtea de Apel

Galați, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 74 din 18 aprilie 2010, a admis

apelul declarat de către pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva Sentinței

civile nr. 509 din 29 iunie 2010, în contradictoriu cu reclamanții, și pe cale

de consecință: a schimbat în parte sentința civilă menționată în sensul că a

redus de la 50.000 euro la 7.000 euro cuantumul despăgubirilor acordate

reclamanților pentru prejudiciul moral; au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

A respins ca

nefondate apelurile declarate de reclamanții L.A., L.I., L.C. și C.V.,

împotriva Sentinței civile nr. 509 din 29 iunie 2010, în contradictoriu cu

reclamanta B.M. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice .

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Pe fondul cauzei,

autorul apelanților-reclamanți, L.V., a executat în perioada 09 septembrie 1950

- 06 septembrie 1057 7 ani de detenție pentru uneltire.

A beneficiat de

prevederile Decretului-Lege nr. 118/1991 soția sa.

În speță, din

depoziția martorului audiat a rezultat că autorul reclamanților a fost supus la

torturi, umilințe, foamete de neimaginat.

În plus, descrieri

ale ororilor, terorii, foametei ce erau suportate în închisorile comuniste au

făcut obiectul multora dintre paginile scrise de către condamnații care au

trecut prin acest calvar.

Evident că toate

acestea le-au lezat demnitatea, onoarea, libertatea de gândire și conștiință,

respectul de sine și le-au șubrezit sănătatea.

În afara sechelelor

determinate de regimul de detenție, după eliberare a continuat presiunea morală

a autorităților, precum și persecutarea tuturor membrilor familiei.

Este greu, chiar

imposibil să stabilești o sumă de bani care să compenseze suferințele fizice și

psihice ale autorului apelantei-reclamante, dar avându-se în vedere că rolul

Legii nr. 221/2009 este doar de complinire a reparației morale ce s-a încercat

să se facă după anul 1989 prin diverse legi reparatorii (vezi Decretul-Lege nr.

118/19912; O.U.G. nr. 214/1999; etc.) s-a apreciat că o sumă de 1.000 euro

pentru fiecare an de executare este ceea ce s-a dorit la data adoptării acestui

act normativ de către legiuitor.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată a declarat recurs: Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea și

reclamanții: L.A., L.I., L.C. și C.V.

I. Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vrancea, critică decizia atacată, ca fiind nelegală și netemeinică, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Decizia instanței

de apel a fost dată cu aplicarea greșită a Deciziilor Curții Constituționale

nr. 1358, 1360 și 1354 din 21 octombrie 2010 prin care au fost declarate

neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1), precum și dispozițiile art. 1

pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea Legii nr. 221/2009.

- Instanța de apel nu

a precizat criteriile ce au condus la stabilirea sumei acordată cu titlu de

daune morale reclamantei.

II. Reclamanții,

L.A., L.I., L.C. și C.V., critică decizia atacată deoarece:

- Instanța de apel a

arătat în motivarea sentinței că despăgubirile trebuie să acopere integral

prejudiciul suferit, fără însă a face aplicarea acestui principiu la stabilirea

despăgubirilor.

- Suma de 7.000 euro

nu este suficientă pentru a acoperi prejudiciul încercat moral de reclamanți.

Recursul declarat de

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Vrancea este fondat pentru următoarele considerente:

Problema de drept

care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei,

în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, criticile formulate întrunind cerințele art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții L.A., L.I., L.C. și C.V. împotriva

Deciziei nr. 74/A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Admite recursul

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva aceleiași decizii.

Modifică în parte

decizia recurată în sensul că schimbă în tot Sentința nr. 509 din 29 iunie 2010

a Tribunalului Vrancea, secția civilă.

Respinge acțiunea

formulată de reclamanții L.A., L.I., L.C., C.V. și B.M., ca neîntemeiată.

Păstrează celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 mai 2012.

Procesat de GGC - AS