ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1540/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 16 decembrie 2009, reclamantul T.N.D. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P. pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.500.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru cei cincisprezece ani de zile pe care tatăl său T.N. i-a petrecut în închisorile comuniste, condamnat pentru fapta de uneltire contra ordinii sociale. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1009 din 29 iunie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, ca urmare a condamnării cu caracter politic suferite de autorul reclamantului.

Tribunalul a reținut, ca situație de fapt, că prin sentința penală nr. 129/1950 Tribunalul Militar București l-a condamnat pe tatăl reclamantului, T.N., la 15 ani temniță grea și 5 ani de degradare civică, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art. 209 C. pen. Prima instanță a reținut că sunt aplicabile în drept dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 fiind vorba de o condamnare cu caracter politic. Tribunalul a apreciat, față de situația de fapt reținută, că suma de 30.000 euro reprezintă o reparație echitabilă pentru nerespectarea drepturilor fundamentale ale reclamantului, în raport de criteriile stabilite de art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul, pârâtul S.R. prin M.F.P. și M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Reclamantul a criticat sentința din punct de vedere al cuantumului acordat, considerat a fi prea mic în raport de întinderea prejudiciului. Pârâtul, la rândul său, a criticat cuantumul despăgubirilor acordate, considerându-l nejustificat de mare în raport cu prejudiciul moral suferit și de împrejurarea că reclamantul a beneficiat de dezdăunări în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990. A invocat în apel Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009. M.P.

- Parchetul de pe lângă Tribunalul București a solicitat admiterea apelului întrucât textul de lege în baza căruia instanța de fond a acordat despăgubiri morale nu se mai aplică începând cu data de 15 noiembrie 2010, producând efecte juridice Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 384/ A din 7 aprilie 2011, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, a admis apelurile pârâtului și M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, ca motiv de ordine publică, incidența în cauză a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009.

Curtea a reținut că, la data soluționării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale fusese deja publicată în M. Of. și prin urmare, dat fiind efectul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile declarate neconstituționale nu mai pot constitui temei juridic pentru acordarea de despăgubiri pentru daune morale, decizia nr. 1358 a Curții Constituționale fiind obligatorie. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.N.D.

Principala critică a vizat faptul că instanța de apel nu putea să aplice retroactiv decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010. Recurentul a susținut că aplicarea deciziei Curții Constituționale și cauzelor introduse anterior pronunțării sale ar însemna crearea unor situații diferite pentru persoanele care sunt îndreptățite la despăgubiri pentru condamnările politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, în temeiul unei legi care era constituțională la data cererii introductive.

La termenul de judecată din data de 6 martie 2012, Înalta Curte a pus în discuție efectele juridice pe care le produce în speță decizia nr. 12 din 9 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, privind Deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și 1360. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Criticile privind stabilirea greșită de către instanța de apel a efectelor, în cauză, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu sunt fondate. Aspectul, care interesează prioritar în speță, este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of.

nr. 761/15.11.2010). După cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat, se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 (M. Of., nr. 789/7.11.2011), Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane. Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Potrivit art. 330 alin. (7) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1. Cum decizia în interesul Legii nr. 12/2011 a fost publicată (M. Of., nr. 789/7.11.2011), în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie de la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale (M. Of. nr. 761/15.11.2010). La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, în speță, nu există un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., câtă vreme, la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor la despăgubiri.

Astfel, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile privind daunele morale, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față. În concluzie, față de dezlegarea cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamantul invocă principiul neretroactivității legii.

De altfel, aplicarea dispozițiilor art. 329 – art. 330 alin. (7) C. proc. civ., nu înseamnă încălcarea principiului egalității părților în fața justiției deoarece, prin pronunțarea unei decizii în interesul legii, se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui tratament juridic egal al părților. Prin urmare, în mod legal curtea de apel a făcut aplicarea, în cauză, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, criticile în acest sens nefiind fondate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 astfel că, nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.N.D. împotriva deciziei nr. 384/ A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2012.