ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1443/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2010,

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 14418/3/2010,

reclamantul U.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P.

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea

pârâtului la plata sumei de 2.000.000 euro (echivalent în lei la data

introducerii cererii, respectiv 8.000.000 lei) reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic, la pedeapsa

închisorii la 12 ani pentru săvârșirea infracțiunii „crimă de uneltire contra

orânduirii sociale” prevăzută de art. 209 partea a III-a C. pen. în vigoare la

momentul respectiv, conform sentinței penale nr. 1294/1954 pronunțată de

Tribunalul Militar Teritorial București, precum și obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin

sentința civilă nr. 1278 din 9 septembrie 2010, a admis acțiunea formulată de

reclamantul U.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P. și a

obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei

cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

situația dedusă judecății se circumscrie prevederilor art. 1 din Legea nr.

221/2009, constituind o condamnare cu caracter politic, reclamantul având

dreptul să beneficieze de prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Cât privește cuantumul pretențiilor exprimate de

reclamant în acțiune, tribunalul a avut în vedere că fiind vorba de repararea

unui prejudiciu moral pentru a cărui cuantificare nu există criterii

științifice exacte și precise de determinare, principiile de care se impune a

se ține seama sunt pe de o parte acela că daunele morale trebuie să aibă un

efect compensator raportat la valorile morale lezate, iar pe de altă parte nu

trebuie să se constituie în amenzi excesive pentru cel de la care se pretind și

nici într-un mijloc de îmbogățire.

Prima instanță a mai reținut că este adevărat că

reclamantul, ca urmare a condamnării suferite sub vechiul regim, a avut de

suportat o serie de consecințe atât pe plan fizic, psihic cât și profesional și

social, însă cu toate acestea, suma de 2.000.000 euro pretinsă de acesta cu

titlu de reparație morală este nejustificată, atât în raport cu situația dedusă

judecății și faptul că reclamantul a mai beneficiat de măsuri reparatorii și în

baza altor dispoziții legale speciale ce i-au recunoscut acest drept, dar chiar

și de jurisprudența în materie, inclusiv cea a C.E.D.O.

În concluzie, ținând cont de modificările legislative

intervenite în planul aplicării Legii nr. 221/2009 în ceea ce privește

cuantificarea acestor măsuri de către însuși legiuitorul care a recunoscut

dreptul celor aflați în situații similare cu cea a reclamantului, de a

beneficia de acestea, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul

la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei cu titlu de daune morale.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 249/ A din 9 martie

2011, a respins apelul declarat de reclamantul U.A., ca nefondat. A fost admis

apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. și a fost schimbată în tot

sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că,

urmare a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și

soluționării acestei excepții prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21

octombrie 2010, s-a stabilit că aceste dispoziții legale sunt

neconstituționale.

Față de cele stabilite de Curtea Constituțională în

considerentele și dispozitivul deciziilor menționate, obligatorii atât pentru

instanțe, cât și pentru persoanele care au solicitat instanțelor să li se

recunoască și stabilească despăgubiri morale, în baza Legii nr. 221/2009,

constând în sume de bani, s-a arătat că acestea urmează să reprezinte un

răspuns la motivele de apel formulate de către toți apelanții.

Instanța de apel a mai constatat că, în temeiul

dispozițiilor speciale consacrate în Decretul - Lege nr. 118/1990, reclamantul

a beneficiat de recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă

precum și de drepturile bănești, reglementate de acest act normativ.

Curtea de apel a avut de asemenea în vedere faptul că

în situația admiterii excepției de neconstituționalitate a unor prevederi din

lege, decizia definitivă a Curții Constituționale produce efecte juridice cât

privește aplicarea normei juridice.

În cazul în care se decide că prevederea legală în

cauză este neconstituțională, cum este și cazul de față, ea nu mai poate fi

aplicată, procesul judecându-se la instanțele judecătorești cu luarea în

considerare a acestei noi realități juridice.

Ca atare, s-a reținut că decizia Curții

Constituționale paralizează efectele juridice ale normei juridice contestate și

constatată ca nefiind conformă prevederilor Constituției.

Efectele pentru viitor date deciziilor instanței

constituționale, în controlul “a posteriori”, semnifică faptul că ele nu se

aplică situațiilor juridice sau drepturilor câștigate sub imperiul legii

înainte de declararea ei ca neconstituțională, or, în cazul de față, hotărârea

de primă instanță este atacată cu apel.

Cum apelul este o cale de atac devolutivă, judecata în

apel fiind tot o judecată de fond, persoana care a solicitat aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 221/2009, nu se poate prevala de un drept câștigat

atâta vreme cât litigiul nu a fost soluționat încă printr-o hotărâre definitivă

și care să consfințească puterea lucrului judecat asupra pretențiilor deduse

judecății.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen

legal, reclamantul U.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a

arătat că instanța de apel a încălcat principiul neretroactivității, având în

vedere că decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale este

pronunțată ulterior sentinței primei instanțe dată în cauza pendinte.

Astfel, recurentul a susținut că instanța de apel,

prin recunoașterea și aplicarea efectelor deciziei nr. 1358 din 21 octombrie

2010 a Curții Constituționale în prezenta cauză, a încălcat principiul

neretroactivității legii.

De asemenea, recurentul a mai susținut că instanța de

apel a încălcat principiul disponibilității, aceasta neputând acorda mai mult

decât s-a cerut, în sensul că nu s-a solicitat respingerea în tot a acțiunii,

ci doar cenzurarea cuantumului sumei solicitate de către reclamant.

Analizând decizia atacată în raport de criticile

formulate și de decizia în interesul Legii nr. 12/2011, Înalta Curte reține

următoarele:

Cu prioritate, se constată că susținerea potrivit

căreia instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut este greșită,

deoarece ipoteza la care se referă art. 304 pct. 6 C. proc. civ. are în vedere

obiectul litigiului. În acest sens, se poate imputa instanței că a acordat mai

mult decât s-a cerut numai atunci când, prin soluția pronunțată, a depășit

cadrul procesual determinat de părți în privința obiectului litigiului,

situație care nu se regăsește în cauză.

Contrar susținerilor recurentului, curtea de apel a

dezlegat corect problema de drept care se punea în speță, aceea dacă art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei deduse

judecății, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că

deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României,

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții

regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare

la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și

completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și

legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de

lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor

și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care

nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin

decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în

soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. al României nr.

789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru

instanțe, potrivit dispozițiilor art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care, la

această dată, era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a

Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea

nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din

15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la

data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune că, fiind promovată acțiunea la un

moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata

desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act

juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit

actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică

obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4)

din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală

și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi

apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice

deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat,

iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., câtă vreme la data

publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre

definitivă, care să fi confirmat dreptul său la despăgubiri.

Concluzionând, prin intervenția instanței de

contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că, prin constatarea

neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui

limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și

al stabilității juridice.

Având în vedere considerentele expuse, urmează a se

reține că, în mod legal, curtea de apel a făcut aplicarea la speță a deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010, astfel că nefiind întrunite cerințele

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul

reclamantului va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul U.A. împotriva deciziei nr. 249/ A din 9 martie 2011 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.