ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1443/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2010, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 14418/3/2010, reclamantul U.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 euro (echivalent în lei la data introducerii cererii, respectiv 8.000.000 lei) reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic, la pedeapsa închisorii la 12 ani pentru săvârșirea infracțiunii „crimă de uneltire contra orânduirii sociale” prevăzută de art. 209 partea a III-a C. pen. în vigoare la momentul respectiv, conform sentinței penale nr. 1294/1954 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1278 din 9 septembrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul U.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P. și a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că situația dedusă judecății se circumscrie prevederilor art. 1 din Legea nr. 221/2009, constituind o condamnare cu caracter politic, reclamantul având dreptul să beneficieze de prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Cât privește cuantumul pretențiilor exprimate de reclamant în acțiune, tribunalul a avut în vedere că fiind vorba de repararea unui prejudiciu moral pentru a cărui cuantificare nu există criterii științifice exacte și precise de determinare, principiile de care se impune a se ține seama sunt pe de o parte acela că daunele morale trebuie să aibă un efect compensator raportat la valorile morale lezate, iar pe de altă parte nu trebuie să se constituie în amenzi excesive pentru cel de la care se pretind și nici într-un mijloc de îmbogățire.

Prima instanță a mai reținut că este adevărat că reclamantul, ca urmare a condamnării suferite sub vechiul regim, a avut de suportat o serie de consecințe atât pe plan fizic, psihic cât și profesional și social, însă cu toate acestea, suma de 2.000.000 euro pretinsă de acesta cu titlu de reparație morală este nejustificată, atât în raport cu situația dedusă judecății și faptul că reclamantul a mai beneficiat de măsuri reparatorii și în baza altor dispoziții legale speciale ce i-au recunoscut acest drept, dar chiar și de jurisprudența în materie, inclusiv cea a C.E.D.O.

În concluzie, ținând cont de modificările legislative intervenite în planul aplicării Legii nr. 221/2009 în ceea ce privește cuantificarea acestor măsuri de către însuși legiuitorul care a recunoscut dreptul celor aflați în situații similare cu cea a reclamantului, de a beneficia de acestea, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei cu titlu de daune morale. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 249/ A din 9 martie 2011, a respins apelul declarat de reclamantul U.A., ca nefondat. A fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. și a fost schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, urmare a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și soluționării acestei excepții prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale. Față de cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul deciziilor menționate, obligatorii atât pentru instanțe, cât și pentru persoanele care au solicitat instanțelor să li se recunoască și stabilească despăgubiri morale, în baza Legii nr. 221/2009, constând în sume de bani, s-a arătat că acestea urmează să reprezinte un răspuns la motivele de apel formulate de către toți apelanții.

Instanța de apel a mai constatat că, în temeiul dispozițiilor speciale consacrate în Decretul - Lege nr. 118/1990, reclamantul a beneficiat de recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă precum și de drepturile bănești, reglementate de acest act normativ. Curtea de apel a avut de asemenea în vedere faptul că în situația admiterii excepției de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curții Constituționale produce efecte juridice cât privește aplicarea normei juridice. În cazul în care se decide că prevederea legală în cauză este neconstituțională, cum este și cazul de față, ea nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la instanțele judecătorești cu luarea în considerare a acestei noi realități juridice.

Ca atare, s-a reținut că decizia Curții Constituționale paralizează efectele juridice ale normei juridice contestate și constatată ca nefiind conformă prevederilor Constituției. Efectele pentru viitor date deciziilor instanței constituționale, în controlul “a posteriori”, semnifică faptul că ele nu se aplică situațiilor juridice sau drepturilor câștigate sub imperiul legii înainte de declararea ei ca neconstituțională, or, în cazul de față, hotărârea de primă instanță este atacată cu apel. Cum apelul este o cale de atac devolutivă, judecata în apel fiind tot o judecată de fond, persoana care a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009, nu se poate prevala de un drept câștigat atâta vreme cât litigiul nu a fost soluționat încă printr-o hotărâre definitivă și care să consfințească puterea lucrului judecat asupra pretențiilor deduse judecății.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul U.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanța de apel a încălcat principiul neretroactivității, având în vedere că decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale este pronunțată ulterior sentinței primei instanțe dată în cauza pendinte. Astfel, recurentul a susținut că instanța de apel, prin recunoașterea și aplicarea efectelor deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale în prezenta cauză, a încălcat principiul neretroactivității legii. De asemenea, recurentul a mai susținut că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, aceasta neputând acorda mai mult decât s-a cerut, în sensul că nu s-a solicitat respingerea în tot a acțiunii, ci doar cenzurarea cuantumului sumei solicitate de către reclamant.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și de decizia în interesul Legii nr. 12/2011, Înalta Curte reține următoarele: Cu prioritate, se constată că susținerea potrivit căreia instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut este greșită, deoarece ipoteza la care se referă art. 304 pct. 6 C. proc. civ. are în vedere obiectul litigiului. În acest sens, se poate imputa instanței că a acordat mai mult decât s-a cerut numai atunci când, prin soluția pronunțată, a depășit cadrul procesual determinat de părți în privința obiectului litigiului, situație care nu se regăsește în cauză.

Contrar susținerilor recurentului, curtea de apel a dezlegat corect problema de drept care se punea în speță, aceea dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei deduse judecății, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ. Astfel, s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care, la această dată, era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său la despăgubiri. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Având în vedere considerentele expuse, urmează a se reține că, în mod legal, curtea de apel a făcut aplicarea la speță a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, astfel că nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul U.A. împotriva deciziei nr. 249/ A din 9 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.