ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6429/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1703 din 14 mai 2010, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a constatat caracterul politic de drept al condamnării reclamantului la pedeapsa de 8 ani închisoare corecțională și la 5 ani interdicție corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzute de art. 209 pct. III C. pen., dispusă prin sentința penală nr. 143 din 06 iunie 1961 pronunțată de Tribunalul militar de reg. militară Cluj; a obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în sumă de 50.000 euro, în echivalent lei conform cursului B.N.R.

de la data plății; a obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri materiale în sumă de 24.120 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost condamnat în temeiul art. 209 C. pen., în perioada reglementată de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 și a beneficiat de măsurile dispuse prin Decretul-lege nr. 118/1990, ceea ce nu exclude însă beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009. Prin urmare, acțiunea a fost apreciată sub acest aspect ca întemeiată, astfel că prima instanță a constatat că sancțiunea penală dispusă împotriva reclamantului a avut de drept caracter politic.

În ceea ce privește despăgubirile morale și materiale solicitate de către acesta, tribunalul a avut în vedere faptul că reclamantul a executat în regim de detenție o perioadă de 3 ani și 11 luni, și că, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, în perioada de dinaintea condamnării, a fost reținut într-o clădire a securității și supus unui tratament de tortură fizică și psihică.

În consecință, reținând durata privării de libertate, gravitatea și întinderea suferințelor psihice și fizice cauzate reclamantului, precum și impactul social negativ pe care acesta l-a resimțit prin expunerea sa la disprețul public în urma condamnării, tribunalul a apreciat că, pentru asigurarea proporționalității între despăgubirile solicitate, gradul în care reputația reclamantului a fost lezată și măsura în care compensarea pretinsă poate aduce satisfacție echitabilă persoanei vătămate, acordarea sumei de 50.000 euro, reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. De asemenea, cu referire la pierderile materiale suferite din cauza condamnării, s-a apreciat că suma solicitată cu titlu de despăgubiri materiale este de natură a acoperi prejudiciul invocat, acesta fiind efectul confiscării bunurilor reclamantului și a privării de beneficiul veniturilor obținute din muncă pe perioada a 50 de luni de încarcerare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că simpla afirmare a unui prejudiciu nu îndreptățește satisfacția prin echivalent bănesc, instanța fiind obligată a administra probe pentru a stabili cuantumul daunelor solicitate, urmând ca la stabilirea întinderii prejudiciului să se aibă în vedere durata privării de libertate și consecințele negative asupra reclamantului. Raportat la aceste considerente, pârâtul a apreciat că suma de 50.000 euro, acordată cu titlu de daune morale, nu are corespondent real în prezenta cauză, iar întinderea prejudiciului material în cuantum de 24.120 lei, a fost stabilit și acordat fără o analiză temeinică și fără niciun fel de probe care să demonstreze ori să justifice despăgubirile acordate.

Prin decizia civilă nr. 123/ A din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii pentru despăgubiri materiale în sumă de 24.120 lei și reducerii cuantumului daunelor morale acordate la suma de 9.400 euro prin echivalent în lei, conform cursului B.N.R. de la data plății. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a produs nicio dovadă în sprijinul pretențiilor sale, astfel cum impun prevederile art. 1169 C. civ., situație în care prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, referitoare la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.

De asemenea, în ceea ce privește soluționarea cererii având ca obiect repararea prejudiciului moral invocat de reclamant, instanța de apel a constatat că suma de 50.000 euro, acordată prin hotărârea atacată, este exagerată și nu răspunde cerinței proporționalității între valorile morale lezate și întinderea compensației bănești acordate, în sensul în care s-a apreciat ca justificată suma de 1.000 euro pentru fiecare lună petrecută în regim de detenție.

Astfel, sub aspectul menționat, instanța de apel a reținut că recunoașterea caracterului politic al condamnării este de natură a reprezenta - în planul percepției subiective a persoanei aflate într-o atare situație, o acoperire cel puțin parțială a prejudiciului moral resimțit, astfel încât acordarea unei sume de bani în același scop nu se poate constitui decât într-o completare a celei dintâi modalități reparatorii și, întrucât legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de apreciere a întinderii despăgubirii, revine instanței de judecată sarcina cuantificării acesteia, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze deduse judecății. Cu referire concretă la situația reclamantului, instanța de apel a constatat că, potrivit Biletului de eliberare nr. 19/64/1964 ( fila 3 dosar fond), acesta s-a aflat în executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea în perioada 10 septembrie 1960 - 4 august 1964, prin urmare, un interval de timp de 47 de luni.

Coroborând aceste împrejurări cu informațiile furnizate de martorii audiați în cauză, cu referire la condițiile de detenție, (filele 15 - 18 dosar fond), instanța de apel a apreciat că suma de 9.400 euro este de natură a-i asigura reclamantului o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit (câte 200 euro pentru fiecare lună de detenție). Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că Legea nr. 221/2009 reglementează în mod concret care sunt acele măsuri administrative care pot fi considerate ca având caracter politic, iar potrivit art. 1169 C. civ.: „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, simpla afirmare a unui prejudiciu nefiind suficientă în satisfacerea pretențiilor materiale întemeiate pe actul normativ de reparație menționat.

Pârâtul a mai arătat că prejudiciul moral trebuie sa fie real, cert, iar stabilirea lui se face în urma unei aprecieri multilaterale și concrete a tuturor consecințelor negative și a implicațiilor intervenite în situația dată, pe plan fizic, psihic, social și familial, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării asupra personalității umane. Pârâtul a invocat practica C.E.D.O. în materia acordării daunelor, care statuează în mod constant că satisfacția trebuie să fie echitabilă, conform art. 41 din Convenție, suma de 9.400 de euro, nefiind în concordanță cu dispozițiile legale invocate. Recursul este nefondat, potrivit ceor ce succed.

Înalta Curte constată că recurentul pârât, în debutul motivelor de recurs, face susțineri relative la măsuri administrative cu caracter politic, ceea ce este străin de datele cauzei, întrucât, în speță, ambele instanțe de fond au reținut corect condamanarea cu caracter politic a reclamantului, caracterul politic al condamnării decurgând ex lege, infracțiunea pentru care intimatul reclamantul a fost condamnat fiind menționată expres în enumerarea cuprinsă în art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Pe baza probatoriilor administrate - care nu pot fi reevaluate în prezenta cale de atac -, instanța de apel a cuantificat prejudiciul moral cauzat reclamantului în raport de suferințele fizice și psihice încercate în perioada încarcerării, dar și de repercusiunile pe care condamnarea și detenția efectivă le-au avut asupra statutului social, familial și profesional al acestuia.

Criteriile astfel aplicate pentru evaluarea prejudiciului moral, în lipsa unei reglementări exprese prin Legea nr. 221/2009, sunt cele consacrate în doctrină și jurisprudență în materia daunelor morale, presupunând respectarea principiilor echității și proporționalității. Așa cum în mod constant a decis și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu trebuie să reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victimă, iar cuantumul despăgubirilor trebuie să reflecte, în mod just și rezonabil, prejudiciul real suferit, chiar dacă o asemenea apreciere este dificilă și implică totdeauna o doză de subiectivism și de aproximare.

Astfel, în raport de suferințele psihice și fizice cauzate prin fapta represivă a organelor statului, respectiv condamnarea reclamantului, pentru o perioadă de 8 ani închisoare corecțională din care a executat 3 ani și 11 luni, de importanța valorilor lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, suma de 9.400 euro reprezintă o satisfacție echitabilă, în deplină concordanță cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu scopul și finalitatea legii speciale de reparație pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantului. Cuantumul concret al despăgubirilor pe care instanța europeană l-a stabilit în diferitele cauze soluționate poate reprezenta doar un reper orientativ în cuantificarea daunelor cuvenite, nu unul absolut, cu valoarea unui criteriu imperativ a cărui ignorare să conducă la nelegalitatea deciziei recurate.

Curtea Europeană însăși ține cont de principiile echității și proporționalității, determinarea întinderii prejudiciului moral, realizându-se însă în raport de datele particulare ale speței. În condițiile în care aceste principii au fost respectate în prezenta cauză, se constată că decizia recurată este legală, motiv pentru care Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P., prin D.G.F.P. Harghita împotriva deciziei nr. 123/ A din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2011.