ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6429/2011

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1703 din 14 mai 2010, Tribunalul Harghita a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român, prin M.F.P., a constatat caracterul politic de drept al condamnării

reclamantului la pedeapsa de 8 ani închisoare corecțională și la 5 ani

interdicție corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra

ordinii sociale prevăzute de art. 209 pct. III C. pen., dispusă prin sentința

penală nr. 143 din 06 iunie 1961 pronunțată de Tribunalul militar de reg. militară

Cluj; a obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare în sumă de 50.000 euro, în echivalent

lei conform cursului B.N.R. de la data plății; a obligat pârâtul să plătească

reclamantului despăgubiri materiale în sumă de 24.120 lei.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost

condamnat în temeiul art. 209 C. pen., în perioada reglementată de art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009 și a beneficiat de măsurile dispuse prin Decretul-lege

nr. 118/1990, ceea ce nu exclude însă beneficiul măsurilor reparatorii

prevăzute de art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.

Prin urmare, acțiunea

a fost apreciată sub acest aspect ca întemeiată, astfel că prima instanță a

constatat că sancțiunea penală dispusă împotriva reclamantului a avut de drept

caracter politic.

În ceea ce privește

despăgubirile morale și materiale solicitate de către acesta, tribunalul a avut

în vedere faptul că reclamantul a executat în regim de detenție o perioadă de 3

ani și 11 luni, și că, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, în

perioada de dinaintea condamnării, a fost reținut într-o clădire a securității

și supus unui tratament de tortură fizică și psihică.

În consecință,

reținând durata privării de libertate, gravitatea și întinderea suferințelor

psihice și fizice cauzate reclamantului, precum și impactul social negativ pe

care acesta l-a resimțit prin expunerea sa la disprețul public în urma

condamnării, tribunalul a apreciat că, pentru asigurarea proporționalității

între despăgubirile solicitate, gradul în care reputația reclamantului a fost

lezată și măsura în care compensarea pretinsă poate aduce satisfacție

echitabilă persoanei vătămate, acordarea sumei de 50.000 euro, reprezintă o satisfacție

echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

De asemenea, cu

referire la pierderile materiale suferite din cauza condamnării, s-a apreciat

că suma solicitată cu titlu de despăgubiri materiale este de natură a acoperi

prejudiciul invocat, acesta fiind efectul confiscării bunurilor reclamantului

și a privării de beneficiul veniturilor obținute din muncă pe perioada a 50 de

luni de încarcerare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, arătând că simpla afirmare a unui prejudiciu nu îndreptățește

satisfacția prin echivalent bănesc, instanța fiind obligată a administra probe

pentru a stabili cuantumul daunelor solicitate, urmând ca la stabilirea

întinderii prejudiciului să se aibă în vedere durata privării de libertate și

consecințele negative asupra reclamantului.

Raportat la aceste

considerente, pârâtul a apreciat că suma de 50.000 euro, acordată cu titlu de

daune morale, nu are corespondent real în prezenta cauză, iar întinderea

prejudiciului material în cuantum de 24.120 lei, a fost stabilit și acordat

fără o analiză temeinică și fără niciun fel de probe care să demonstreze ori să

justifice despăgubirile acordate.

Prin decizia civilă nr.

123/ A din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul pârâtului

și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii pentru

despăgubiri materiale în sumă de 24.120 lei și reducerii cuantumului daunelor

morale acordate la suma de 9.400 euro prin echivalent în lei, conform cursului

B.N.R. de la data plății.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a produs nicio

dovadă în sprijinul pretențiilor sale, astfel cum impun prevederile art. 1169 C.

civ., situație în care prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, referitoare la

acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate

prin hotărârea de condamnare.

De asemenea, în ceea

ce privește soluționarea cererii având ca obiect repararea prejudiciului moral

invocat de reclamant, instanța de apel a constatat că suma de 50.000 euro,

acordată prin hotărârea atacată, este exagerată și nu răspunde cerinței

proporționalității între valorile morale lezate și întinderea compensației

bănești acordate, în sensul în care s-a apreciat ca justificată suma de 1.000

euro pentru fiecare lună petrecută în regim de detenție.

Astfel, sub aspectul

menționat, instanța de apel a reținut că recunoașterea caracterului politic al condamnării

este de natură a reprezenta - în planul percepției subiective a persoanei

aflate într-o atare situație, o acoperire cel puțin parțială a prejudiciului

moral resimțit, astfel încât acordarea unei sume de bani în același scop nu se

poate constitui decât într-o completare a celei dintâi modalități reparatorii

și, întrucât legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de apreciere a

întinderii despăgubirii, revine instanței de judecată sarcina cuantificării acesteia,

în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze deduse judecății.

Cu referire concretă

la situația reclamantului, instanța de apel a constatat că, potrivit Biletului

de eliberare nr. 19/64/1964 ( fila 3 dosar fond), acesta s-a aflat în executarea

efectivă a pedepsei cu închisoarea în perioada 10 septembrie 1960 - 4 august

1964, prin urmare, un interval de timp de 47 de luni.

Coroborând aceste

împrejurări cu informațiile furnizate de martorii audiați în cauză, cu referire

la condițiile de detenție, (filele 15 - 18 dosar fond), instanța de apel a

apreciat că suma de 9.400 euro este de natură a-i asigura reclamantului o

reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit (câte 200 euro pentru

fiecare lună de detenție).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, arătând că Legea nr. 221/2009 reglementează în mod concret care sunt

acele măsuri administrative care pot fi considerate ca având caracter politic,

iar potrivit art. 1169 C. civ.: „cel ce face o propunere înaintea judecății

trebuie să o dovedească”, simpla afirmare a unui prejudiciu nefiind suficientă

în satisfacerea pretențiilor materiale întemeiate pe actul normativ de

reparație menționat.

Pârâtul a mai arătat

că prejudiciul moral trebuie sa fie real, cert, iar stabilirea lui se face în

urma unei aprecieri multilaterale și concrete a tuturor consecințelor negative

și a implicațiilor intervenite în situația dată, pe plan fizic, psihic, social

și familial, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost

vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării asupra personalității umane.

Pârâtul a invocat

practica C.E.D.O. în materia acordării daunelor, care statuează în mod constant

că satisfacția trebuie să fie echitabilă, conform art. 41 din Convenție, suma de

9.400 de euro, nefiind în concordanță cu dispozițiile legale invocate.

Recursul este

nefondat, potrivit ceor ce succed.

Înalta Curte constată

că recurentul pârât, în debutul motivelor de recurs, face susțineri relative la

măsuri administrative cu caracter politic, ceea ce este străin de datele cauzei,

întrucât, în speță, ambele instanțe de fond au reținut corect condamanarea cu

caracter politic a reclamantului, caracterul politic al condamnării decurgând

ex lege, infracțiunea pentru care intimatul reclamantul a fost condamnat fiind

menționată expres în enumerarea cuprinsă în art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

221/2009.

Pe baza probatoriilor

administrate - care nu pot fi reevaluate în prezenta cale de atac -, instanța

de apel a cuantificat prejudiciul moral cauzat reclamantului în raport de

suferințele fizice și psihice încercate în perioada încarcerării, dar și de

repercusiunile pe care condamnarea și detenția efectivă le-au avut asupra

statutului social, familial și profesional al acestuia.

Criteriile astfel aplicate

pentru evaluarea prejudiciului moral, în lipsa unei reglementări exprese prin

Legea nr. 221/2009, sunt cele consacrate în

doctrină și jurisprudență în materia daunelor morale,

presupunând respectarea principiilor echității și proporționalității.

Așa cum în mod constant a decis și

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu trebuie să reprezinte amenzi excesive

pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victimă, iar

cuantumul despăgubirilor trebuie să reflecte, în mod just și rezonabil,

prejudiciul real suferit, chiar dacă o asemenea apreciere este dificilă și

implică totdeauna o doză de subiectivism și de aproximare.

Astfel, în raport de

suferințele psihice și fizice cauzate prin fapta represivă a organelor

statului, respectiv condamnarea reclamantului, pentru o perioadă de 8 ani închisoare

corecțională din care a executat 3 ani și 11 luni, de importanța valorilor

lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care

au fost percepute consecințele vătămării, suma de 9.400 euro reprezintă o

satisfacție echitabilă, în deplină concordanță cu jurisprudența în materie a

Curții Europene a Drepturilor Omului, cu scopul și finalitatea legii speciale

de reparație pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantului.

Cuantumul concret al

despăgubirilor pe care instanța europeană l-a stabilit în diferitele cauze

soluționate poate reprezenta doar un reper orientativ în cuantificarea daunelor

cuvenite, nu unul absolut, cu valoarea unui criteriu imperativ a cărui ignorare

să conducă la nelegalitatea deciziei recurate. Curtea Europeană însăși ține

cont de principiile echității și proporționalității, determinarea întinderii

prejudiciului moral, realizându-se însă în raport de datele particulare ale

speței.

În condițiile în care

aceste principii au fost respectate în prezenta cauză, se constată că decizia

recurată este legală, motiv pentru care Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P., prin D.G.F.P. Harghita

împotriva deciziei nr. 123/ A din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 septembrie 2011.