ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 484/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 484/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Mehedinți, la data de 12 martie 2010, astfel cum a fost precizată

ulterior, reclamanta S.A., prin căsătorie A., a chemat în judecată pe pârâtul S.R.

prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri, în valoare

de 10.000.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu

caracter politic, precum și la plata drepturilor salariale pe perioada

executării pedepsei, respectiv 10 ianuarie 1959 - 16 ianuarie 1963; cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.

540 din 12 octombrie 2010, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a admis, în

parte, acțiunea precizată; a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de

10.000 euro daune morale; a respins petitul privind acordarea drepturilor

salariale; a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 1.000 lei

cheltuieli de judecată.

În motivarea

soluției, tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 844 din 28 august 1959 a Tribunalului Militar București, reclamanta a fost condamnată, la 5 ani închisoare corecțională

și la 3 ani interdicție corecțională, pentru delictul de uneltire contra

ordinei sociale.

Întrucât această

condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 1 pct.

2 lit. a) din Legea nr. 221/2009, reclamanta este îndreptățită la despăgubiri

pentru prejudiciul moral astfel suferit, conform art. 5 alin. (1) lit. a) din

aceeași lege, modificat prin O.U.G. nr. 62/2010, apreciindu-se că suma de

10.000 euro este suficientă pentru acoperirea consecințelor negative pe care

le-a produs această condamnare nedreaptă.

În ceea ce privește petitul

privind acordarea drepturilor salariale pe perioada 10 ianuarie 1959 - 16

ianuarie 1963, s-a apreciat că acesta este neîntemeiat în raport de

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care dau dreptul persoanelor

condamnate la despăgubiri materiale reprezentând exclusiv echivalentul valorii

bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă acestea nu i-au fost

restituite sau nu a primit despăgubiri pentru ele.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin decizia nr. 57

din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins apelul reclamantei și a admis apelul

pârâtului, cu consecința schimbării sentinței apelate, în sensul respingerii

acțiunii.

Pentru a admite

apelul pârâtului, curtea a avut în vedere următoarele considerente:

La data

promovării acțiunii de către reclamantă erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2001, în raport de care exista posibilitatea

persoanelor condamnate politic sau persoanelor cărora li s-a aplicat o măsură

administrativă cu caracter politic în regimul comunist să solicite acordarea de

despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul

de drept al cererii în justiție.

Prin

Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, dispoziții legale arătate au fost declarate

neconstituționale. Ulterior acestei date, Curtea Constituțională a constatat și

prin alte decizii neconcordanța dintre dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009 cu Constituția.

În

această situație, instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.

În

conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin

care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele

după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen,

dispozițiile sunt suspendate de drept.

La

data soluționării apelului declarat în cauză, termenul de 45 zile prevăzut de

textul constituțional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma

legală cu dispozițiile legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând

cu inexistența normei juridice.

În

condițiile stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992

și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia

care a declarat

neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și

obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în

care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie,

opozabilă erga omnes,

inclusiv pentru instanțele judecătorești

și are putere numai

pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor

aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Potrivit

principiului aplicării imediate a legii noi, instanța este obligată să aplice

dispozițiile legale în vigoare la data când soluționează cauza, inclusiv în

căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze.

Așadar, întrucât la data când se soluționează apelul nu mai sunt în vigoare

dispozițiile legale ce au constituit temeiul legal al acțiunii

, aceasta este

neîntemeiată în privința cererii de acordare a daunelor morale.

Critica

privind nulitatea sentinței pentru motivul că la judecată nu a participat

procurorul este nefondată, având în vedere prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009,

în raport de care participarea procurorului este obligatorie doar în cazul în

care se solicită constatarea caracterului politic al măsurii aplicate, ceea ce

nu a fost cazul în speță.

Pentru

a respinge apelul reclamantei, examinat prin prisma susținerilor făcute de

parte la fond, în condițiile în care nu și-a motivat calea de atac, curtea a reținut

următoarele:

Instanța de fond a

apreciat corect, ca fiind neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea

drepturilor salariale pe perioada 10 ianuarie 1959 - 16 ianuarie 1963.

În raport de

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009, persoanele

condamnate au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, precum

și la despăgubiri reprezentând

echivalentul

valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de

condamnare, dacă acestea

nu i-au fost restituite sau nu a primit despăgubiri pentru ele.

Instanța a constatat

întemeiat că drepturile salariale de care a fost lipsită reclamanta pe perioada

condamnării nu se încadrează în niciuna dintre cele două categorii menționate

expres de lege, neputând constitui nici prejudiciu moral și nefăcând parte nici

din categoria de bunuri confiscate.

Pentru

motivele arătate în analiza apelului declarat de pârât, față de declararea

neconstituționalității

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001,

prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale,

apare ca neîntemeiat și capătul de cerere privind acordarea

daunelor morale.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în

termen legal, de către reclamantă, care a invocat că

a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a formulat

următoarele critici:

1.

În mod greșit, instanța de apel a considerat că,

în

condițiile în care, prin Decizia

nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale,

dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale,

acțiunea este neîntemeiată.

În acest sens, instanța a apreciat greșit că raportului

juridic dedus judecații i se aplică decizia Curții Constituționale menționate.

Potrivit

principiului

tempus regit actum (actul sau raportul

juridic este guvernat de prevederile legale în vigoare la data întocmirii sau

nașterii

lui), decizia Curții Constituționale nu se aplică prezentei cauze, ci doar

raporturilor juridice născute după publicarea deciziei.

În

speță avem de-a face cu ultractivitatea legii civile, în sensul că dispozițiile

legale care își încetează efectele (sau sunt abrogate) își produc efectele, după

abrogarea lor, în cazul

raporturilor

juridice născute în timpul în care au fost în vigoare, dar

nu își mai produc efectele în cazul raporturilor

juridice născute

după încetarea efectelor legii.

Problema care se pune, în speță, este aceea a stabilirii

prejudiciului moral

suferit și, implicit, a cuantumului

despăgubirilor

ce se impun a fi acordate de către instanță.

Este

de notorietate modul dur și inuman în care s-au aplicat, în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către organele

de represiune

comuniste (securitate, miliție), măsurile punitive (fie că

a fost vorba de condamnări politice, fie că a fost vorba de măsuri administrative

cu caracter politic) luate împotriva „dușmanilor poporului”, oameni care nu

aveau altă vină decât aceea de a fi considerați dușmani de clasă.

Aceasta

este și situația reclamantei căreia,

datorită

vicisitudinilor și condițiilor mizere din detenție, i-a fost afectată starea

de sănătate, acutizând grave probleme medicale.

Este foarte adevărat că nu există un sistem clar care să

stabilească

prejudiciul

moral suferit de o persoană ca urmare a suferințelor fizice și psihice pe care

le-a îndurat și nici cuantumul daunelor

morale

ce trebuie acordate pentru a „acoperi” acest prejudiciu, dar

doctrina și

practica judiciară au stabilit un set de criterii orientative, pe care instanța

să le aibă în vedere atunci când stabilește acest prejudiciu și cuantumul

daunelor morale ce se vor acorda.

Prejudiciul

suferit se apreciază după importanța valorii lezate, după gravitatea și

intensitatea durerilor fizice și psihice suferite. În cauză, reclamanta a fost

lezată atât în ceea ce privește

viata sa

personală, libertatea, sănătatea, proprietatea, iar suferințele fizice și

psihice suferite sunt dincolo de orice îndoială.

În

materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu

poate avea decât un caracter aproximativ, iar cuantumul acestor daune trebuie

stabilit în așa fel încât victimei să i se procure o satisfacție de ordin moral

susceptibilă de a înlocui valoarea de care a fost privată.

Este

de netăgăduit că prin detenția de 5 ani, reclamantei i s-au produs suferințe pe

plan moral și social, că i s-a adus o gravă atingere drepturilor sale morale,

fiindu-i știrbită demnitatea umană, libertatea individuală, sănătatea și viata

și că, din acest punct de vedere, detenția i-a produs un prejudiciu moral care

justifică acordarea unor daune morale; frigul, înfometarea, spaima

de acei ani, batjocura la care a fost supusă și

ulterior, după revenirea

din detenție, i-au zguduit acesteia sănătatea și

i-au pus la grea încercare starea fizică, intelectuală și morală.

acordarea drepturilor

salariale, pe considerentul că nu se încadrează în niciuna dintre cele două

categorii expres menționate de lege.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

referitoare la prejudiciul moral încercat prin condamnarea cu caracter politic

la care a fost supusă în perioada comunistă, prin care recurenta-reclamantă

tinde să demonstreze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009, nu sunt relevante în soluționarea cauzei și nu pot

fi primite, față de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate, vizând

lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010, așa cum a reținut instanța de apel.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamanta este sau nu

îndreptățită la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi

aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).

După cum a reținut și

instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat, se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M.

Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu

exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Prin urmare, în mod

legal curtea de apel a făcut aplicarea, în cauză, a deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, criticile în acest sens nefiind fondate.

este fondată nici critica vizând neacordarea drepturilor salariale pretinse

pentru perioada detenției.

Conform art. 5 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 221/2009, persoana care a suferit o condamnare cu

caracter politic în perioada comunistă are dreptul la „acordarea de despăgubiri

reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de

condamnare (…), dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a

obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii

nr. 247/2005”.

Prin urmare, prejudiciul

material susceptibil de reparare în baza Legii nr. 221/2009 nu poate consta

decât în contravaloarea bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, ceea

ce nu este cazul în speță, unde reclamanta pretinde contravaloarea drepturilor

salariale aferente perioadei de executare a condamnării cu caracter politic.

Cum daunele materiale

pretinse de reclamantă nu se încadrează în categoria celor reglementate de art.

5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, în mod legal curtea de apel a

confirmat soluția fondului de respingere a petitului cu acest obiect.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte reține că decizia recurată a fost dată cu

aplicarea corectă a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 și a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, astfel că,

nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta S.A. împotriva deciziei nr. 57 din 31

ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2012.