ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3754/2012

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2010 sub nr. 3121/101/2010 pe rolul Tribunalului Mehedinți - secția civilă, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a soțului său l.N. conform sentinței nr. 545/1959 pronunțata de Tribunalul Militar Craiova, în baza căreia a executat 5 ani, 3 luni și 4 zile, închisoare, în intervalul 12 ianuarie 1959-16 aprilie 1964, fiind eliberat în baza Decretului nr. 176/1964.

Prin sentința civilă nr. 335 din 18 iunie 2010, Tribunalul Mehedinți - secția civilă a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei de 450.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plății, cu titlu de daune morale și a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, fiind soția supraviețuitoare a defunctului său soț, care a fost condamnat politic.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța a avut în vedere că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura nepatrimonială a prejudiciului, imposibil a fi echivalat bănește, raportându-se la consecințele negative produse reclamantei în plan fizic, psihic și social prin prejudiciul nepatrimonial constând în atingerea și încălcarea dreptului personal la libertate al soțului său, inconvenientele de ordin fizic datorate pierderii confortului, afectarea atributelor personale care influențează relațiile sociale, respectiv onorarea și reputația, precum și a celor ce vizează planul afectiv al existentei.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel pârâtul, calea de atac fiind soluționată prin decizia nr. 364 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București reprezentat de D.G.F.P. Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 335 din 18 iunie 2010 pronunțate de Tribunalul Mehedinți - secția civilă, a schimbat în tot hotărârea atacată și a respins acțiunea introductivă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii de înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că, urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Împotriva deciziei nr. 364 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția I Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în termen legal, a declarat recurs reclamanta I.M.

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pe care s-a limitat însă doar să le indice, fără să subsumeze însă criticile dezvoltate acestora. În cuprinsul memoriului de recurs depus la dosar, reclamanta, a criticat, în esență, decizia atacată pentru încălcarea principiului neretroactivității deciziilor Curții Constituționale si a dispozițiilor art. 6 si 14 din C.E.D.O., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului și menținerii hotărârii primei instanțe ca justă și temeinică. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale incidente, apreciază că elementele de critică dezvoltate de reclamantă pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmând a cenzura decizia atacată din perspectiva acestora. Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente: Criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept, care se pune în speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, prevederile legale în raport de care reclamanta era îndreptățită la acordarea de daune morale - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și ulterior, ca și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în M. Of. - 15 noiembrie 2010, aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, înalta Curte apreciază că reclamanta nu avea speranța legitimă a dreptului conferit prin lege în sensul prevăzut de art. 1 clin Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu erau titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva deciziei nr. 364 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2012