ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3754/2012

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

26 aprilie 2010 sub nr. 3121/101/2010 pe rolul Tribunalului Mehedinți - secția civilă,

reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea

politică a soțului său l.N. conform sentinței nr. 545/1959 pronunțata de

Tribunalul Militar Craiova, în baza căreia a executat 5 ani, 3 luni și 4 zile,

închisoare, în intervalul 12 ianuarie 1959-16 aprilie 1964, fiind eliberat în

baza Decretului nr. 176/1964.

Prin sentința civilă nr. 335 din 18

iunie 2010, Tribunalul Mehedinți - secția civilă a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei de 450.000 euro sau

echivalentul în lei la momentul plății, cu titlu de daune morale și a sumei de

1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită, fiind soția supraviețuitoare a defunctului său soț, care a fost

condamnat politic.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor instanța a avut în vedere că, în materia daunelor morale,

principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter

aproximativ, fapt explicabil în raport de natura nepatrimonială a

prejudiciului, imposibil a fi echivalat bănește, raportându-se la consecințele

negative produse reclamantei în plan fizic, psihic și social prin prejudiciul

nepatrimonial constând în atingerea și încălcarea dreptului personal la

libertate al soțului său, inconvenientele de ordin fizic datorate pierderii

confortului, afectarea atributelor personale care influențează relațiile

sociale, respectiv onorarea și reputația, precum și a celor ce vizează planul

afectiv al existentei.

Împotriva hotărârii primei instanțe a

declarat apel pârâtul, calea de atac fiind soluționată prin decizia nr. 364 din

24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, care a admis apelul pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice București

reprezentat de

D.G.F.P. Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 335 din

18 iunie 2010 pronunțate de Tribunalul Mehedinți - secția civilă, a schimbat în

tot hotărârea atacată și a respins acțiunea introductivă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a avut în vedere Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată în recurs în interesul legii de înalta Curte de Casație și Justiție

prin care s-a stabilit că, urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010

și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Împotriva deciziei nr. 364 din 24

noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția I Civilă și pentru

Cauze cu Minori și de Familie, în termen legal, a declarat recurs reclamanta I.M.

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., pe care s-a limitat însă doar să le indice, fără să subsumeze

însă criticile dezvoltate acestora.

În cuprinsul memoriului de recurs

depus la dosar, reclamanta, a criticat, în esență, decizia atacată pentru

încălcarea principiului neretroactivității deciziilor Curții Constituționale si

a dispozițiilor art. 6 si 14 din C.E.D.O., solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului și

menținerii hotărârii primei instanțe ca justă și temeinică.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale

incidente, apreciază că elementele de critică dezvoltate de reclamantă pot fi

încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., urmând a cenzura decizia atacată din perspectiva acestora.

Recursul este nefondat, urmând a fi

respins în considerarea următoarelor argumente:

Criticile referitoare la respingerea

cererii de acordare a daunelor morale, urmează a fi analizate din perspectiva

Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de înalta Curte de Casație și

Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7

noiembrie 2011.

Problema de drept, care se pune în

speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor

morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea

de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin decizia

Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al

României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Astfel, prevederile legale în raport

de care reclamanta era îndreptățită la acordarea de daune morale - art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea

nr.

221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare a exercitării a

posteriori a controlului de constituționalitate și ulterior, ca și consecință a

nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituționale în

termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011

în M. Of. - 15 noiembrie 2010, aceste prevederi și-au încetat efectele

juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt

obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin.

(4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de

la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de

această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă

declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și

acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de

înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, înalta Curte

apreciază că reclamanta nu avea speranța legitimă a dreptului conferit prin

lege în sensul prevăzut de art. 1 clin Protocolul I adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune, deci, că fiind

promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamanta nu erau titulara unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga

omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui

limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și

al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de

instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta I.M. împotriva deciziei

nr. 364 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția I-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

2 octombrie 2012