ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1410/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1410/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin cererea adresată

Tribunalului Arad, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Comuna

Archiș a solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României -

Departamentul pentru coordonarea verificărilor bugetelor unităților

administrativ teritoriale și Camera de Conturi a județului Arad, anularea

Încheierii nr. VI 54 din 16 februarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a

României, anularea în parte a Deciziei nr. S203 din 22 noiembrie 2010 emisă de

Camera de Conturi Arad în ceea ce privește pct. 9, anularea în parte a

procesului-verbal de constatare încheiat la data de 15 octombrie 2010 de Camera

de Conturi Arad.

Tribunalul Arad, prin

Sentința civilă nr. 1.145 din 2 mai 2011 a declinat cauza în favoarea Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

În motivarea

soluției, s-a reținut că potrivit pct. 228 din Regulamentul Curții de Conturi,

competența soluționării sesizării formulate de conducătorul entității

verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a

contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din

cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, iar reclamanta a invocat excepția de necompetență materială a Curții de

Apel Timișoara, iar competența Tribunalului Arad este indicată chiar în

Încheierea nr. VI54 din 16 februarie 2011 emisă de Curtea de Conturi Arad.

La termenul din 9

decembrie 2011, instanța de fond, din oficiu, a invocat excepția de

nelegalitate a prevederilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Anexa I a

Hotărârii Curții de Conturi a României nr. 130/2010.

de fond

Prin Încheierea din 9

decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 223 lit. e)

și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României

nr. 130/2010, a fost prorogată pronunțarea asupra excepției de necompetență

materială și suspendată judecata până la rămânerea irevocabilă a încheierii.

În motivarea

încheierii se arată că, potrivit legii contenciosului administrativ, competența

materială este stabilită în funcție de două criterii, unul valoric dat de

cuantumul taxei, impozitului, contribuției sau datoriei vamale și unul

non-valoric, dat de poziția autorității publice emitente a actului

administrativ.

În cauză, deciziile

emise de camerele județene de conturi nu au ca obiect taxe, impozite și, de

aceea, competența se va stabili în funcție de criteriul non-valoric și va

aparține tribunalului deoarece camerele județene de conturi sunt autorități

publice locale, respectiv structuri deconcentrate la nivel județean ale Curții

de Conturi a României.

Faptul că aceste

structuri teritoriale nu ar avea personalitate juridică este o chestiune

nerelevantă deoarece în litigiile privind actele administrative, competența nu

se stabilește în funcție de existența sau lipsa personalității juridice ci

raportat la cele două criterii.

Stabilind competența

de soluționare în primă instanță a căii de atac împotriva încheierilor

pronunțate de comisiile de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor

emise de structurile Curții de Conturi în favoarea curții de apel, Regulamentul

derogă de la lege ceea ce este inadmisibil, deoarece, fiind act administrativ,

trebuie să fie conform cu aceasta.

exercitată

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs Curtea de Conturi a României solicitând instanței

respingerea acesteia în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca

neîntemeiată.

În motivele de recurs

se arată că:

- excepția de

nelegalitate este inadmisibilă deoarece controlul indirect exercitat pe calea

excepției de nelegalitate poate să privească numai un act administrativ

unilateral, iar rațiunea pentru care actul administrativ cu caracter normativ

nu poate face obiectul excepției de nelegalitate este că acesta poate fi atacat

oricând pe calea acțiunii în anulare.

În cauză, s-a invocat

excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter

normativ, respectiv Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități.

- pe fond, s-a

solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată, având în

vedere că potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, în structura Curții

de Conturi se cuprind departamente, camere de conturi județene și ale

municipiului București și un secretariat general.

Curtea de Conturi

este o autoritate publică centrală, care are personalitate juridică și

capacitate administrativă, iar legea prevede în mod expres lipsa capacității

juridice a structurilor teritoriale.

Actul atacat este o

încheiere ce emană de la o autoritate publică centrală, iar actele

autorităților centrale sunt atacate în fond la curțile de apel și în recurs la Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar prevederile declarate nelegale nu au avut și

nici nu au vreo înrâurire cu privire la emiterea actelor administrative

contestate de către reclamant și nu este îndeplinită condiția prevăzută de art.

4 teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

S-a invocat faptul că

unele instanțe au arătat că pct. 228 din Regulament încalcă prevederile art.

126 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora competența instanțelor

judecătorești se stabilește prin lege, dar aceste susțineri sunt nefondate

pentru că prin acest text nu s-a creat o competență materială nouă, specială,

cu caracter derogatoriu de la prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 sau de

la cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, din

oficiu, a invocat excepția de nelegalitate a pct. 223 lit. e) și art. 228 din

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții

de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități,

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 și a constatat

nelegalitatea acestor dispoziții.

Referitor la

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, criticile din recurs sunt

nefondate.

Inadmisibilitatea

invocată legată de contestarea pe calea excepției de nelegalitate a unui act

administrativ cu caracter normativ nu poate fi reținută.

Nu se contestă faptul

că Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste

activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 a Plenului

Curții de Conturi a României este un act administrativ unilateral cu caracter

normativ, dar și asemenea acte pot fi atacate pe calea excepției de

nelegalitate.

Potrivit art. 4 din

Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007

"Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În

acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea

litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios

administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței

de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea

prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a

ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ

competentă să o soluționeze".

În conformitate cu

dispozițiile alin. (2) al acestui articol "Instanța de contencios

administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu

citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează

un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei

legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ".

Este adevărat că

legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în

privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual

ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării

excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter

individual.

Este de observat însă

că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma "act

administrativ unilateral" fără a se mai face distincție între cel normativ

și cel individual.

În virtutea

principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Asta presupune că

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.

Pe fondul excepției

de nelegalitate, criticile sunt, de asemenea, nefondate.

Într-adevăr, Curtea

de Conturi este o autoritate publică centrală care are personalitate juridică

și capacitate administrativă dar, chiar dacă structurile județene nu au

personalitate juridică, prin emiterea de acte administrative, ele dovedesc că

au capacitate administrativă.

Faptul că în art. 1

alin. (5) din Legea nr. 94/1992 se precizează lipsa de personalitate juridică a

camerelor de conturi nu înseamnă că acestea nu pot avea calitate procesuală

pasivă în cazul contestării actelor pe care aceste autorități le emit, pentru

că, potrivit legii, acestea au capacitatea administrativă de a emite asemenea

acte în sfera lor de competență, iar, în caz de necontestare, actele emise sunt

executorii.

În materia

contenciosului administrativ nu prezintă importanță doar împrejurarea ca o

instituție publică să aibă sau nu personalitate juridică, ci este necesar ca

aceasta să poată emite acte administrative, în regim de putere publică, pentru

satisfacerea unui interes public. Cu alte cuvinte, trebuie ca autoritatea

publică să aibă capacitate de drept administrativ.

De menționat că art.

2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, definește autoritatea publică ca

fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care

acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.

Așadar, într-un

litigiu de contencios administrativ, pentru a avea calitate procesuală pasivă,

este suficient să se facă dovada că acea autoritate publică este emitenta

actului administrativ, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit.

c) din actul normativ mai sus indicat, respectiv să fie vorba de un act

unilateral, cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării sau a organizării executării legi, care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice.

Pentru că în fața

instanței de contencios administrativ se poate contesta și un act administrativ

asimilat, autoritatea publică poate avea calitatea de pârât, chiar și dacă nu

are personalitate juridică, în măsura în care are calitatea de emitent al

actului administrativ contestat sau nu a soluționat în termenul legal ori a

refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un

drept sau la un interes legitim.

Sunt nefondate

criticile din recurs referitoare la neîndeplinirea condiției prevăzute de art.

4 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 pentru că art. 223 lit. e) și art. 228 din

Regulament nu ar fi avut nicio înrâurire cu privire la emiterea actelor

administrative contestate de către reclamantă.

Instanța de fond a

invocat, din oficiu, excepția de nelegalitate a art. 223 lit. e) și art. 228

din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice

Curții de Conturi care reglementează competența de soluționare a căilor de atac

împotriva încheierilor pronunțate de comisiile de soluționare a contestațiilor

împotriva deciziilor emise de structurile Curții de Conturi în favoarea

curților de apel.

Chiar dacă excepția

de nelegalitate nu vizează fondul actului administrativ contestat în prezenta

cauză, totuși poate fi invocată atunci când trebuie stabilită instanța

competentă să soluționeze litigiul, orice instanță trebuie să verifice dacă

este sau nu competentă să soluționeze fondul cauzei, iar declinarea nu o putea

dispune decât dacă se stabilea nelegalitatea normei care îi dădea în competență

soluționarea cauzei.

Criticile din

motivele de recurs potrivit cărora unele instanțe au reținut, în mod greșit,

încălcarea prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituția României, nu pot fi

analizate pentru că instanța de fond nu a invocat acest motiv de nelegalitate.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Încheierii din 9

decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2012.

Procesat de GGC - AM