Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3468/2012

HOTĂRÂRE
13.09.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3468/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.1.Cererea de chemare în cauză și hotărârea primei instanțe. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 531/59/2011, la data de 20 aprilie 2011, reclamanta Primăria comunei Șagu, județul Arad a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a județului Arad, anularea Încheierii nr. VI.129 din 29 martie 2011 a Curții de Conturi a României precum și anularea parțială a Deciziei nr. S. 218 din 8 decembrie 2010 a Camerei de Conturi Arad în ceea ce privește pct. 8 din decizie împreună cu Procesul-verbal de constatare nr. S. 208 din 2 decembrie 2010. Curtea de Conturi a României a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 420 din 3 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei.

În privința competenței materiale, instanța a reținut faptul că potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 curțile de apel sunt competente să soluționeze acțiunile în contencios administrativ formulate împotriva actelor emise de autoritățile centrale iar potrivit dispozițiilor cuprinse în Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, instanța a constatat că sunt incidente prevederile cuprinse la pct. 227 - 228. Pe fondul cauzei Curtea a reținut că în urma activității de audit financiar desfășurat la primăria comunei Șagu, județul Arad de către Camera de Conturi Arad au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate, consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. S 208 din 2 decembrie 2010 pentru valorificarea căruia, Camera de Conturi a județului Arad a emis Decizia nr. S. 218 din 8 decembrie 2010 prin care la pct. 8 a stabilit în sarcina conducerii unității luarea măsurilor necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia ca urmare a angajării, lichidării, ordonanțării și plății unor drepturi salariale ce nu au avut o bază legală.

Curtea a apreciat că în mod corect autoritatea pârâtă a constatat abateri de la legalitate în privința plății acestor cheltuieli de personal, motivate în esență prin faptul că cheltuielile astfel angajate nu au avut un temei legal, întrucât deși contractul colectiv de muncă reprezintă legea părților fiind opozabil părților contractante ce au obligația de a-l respecta, totuși aplicarea contractului colectiv de muncă se poate face doar cu respectarea celorlalte dispoziții legale incidente în materia salarizării și anume ale Legii nr. 188/1999 și O.G. nr. 6/2007 în privința funcționarilor publici precum și ale O.G. nr. 10/2008 în privința personalului contractual din instituțiile bugetare. 1.2.

Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Primăria comunei Șagu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Pentru termenul de judecată din data de 13 septembrie 2012, recurenta reclamantă Primăria comunei Șagu a formulat cerere de renunțare la judecată, potrivit prevederilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil. Văzând dispozițiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului formulată de Primăria Comunei Șagu.

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de reclamanta Primăria Comunei Șagu împotriva Sentinței nr. 420 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1410/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Tribunalului Arad, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Comuna Archiș a solicitat, î
ÎCCJ 2012-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1076/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 369 din 7 septembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepț
ÎCCJ 2012-10-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4439/2012
Caraș-Severin, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii introductive vizează contestația împotriva încheierii din 12 octombrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a Românie
ÎCCJ 2012-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3663/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1715 din 29 iunie 2011 Tribunalul Arad, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea
ÎCCJ 2012-09-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3795/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 333 din 16 martie 2011, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompe
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă