ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 62/2025

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.518/1/2024 este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Elena-Diana Tămagă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent- șef Simona Rodica Vremescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal prin Încheierea din 26 septembrie 2024, dispusă în Dosarul nr. 411/35/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost comunicat părților, fiind formulate puncte de vedere de către ambele părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 26 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 411/35/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 și art. 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, se interpretează în sensul că, pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului?" II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2016, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor (Ordonanța Guvernului nr. 25/2014): " Art. 4. - (...) (2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului; (...) Art. 6. - (1) Dovada îndeplinirii condiției generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală a următoarelor documente: a) certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, în copie și în original; b) certificatul constatator din care să rezulte că în registrul comerțului sau, după caz, în Registrul asociațiilor și fundațiilor nu au fost înregistrate mențiuni privind deschiderea procedurii falimentului. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept III.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 2 octombrie 2023, cu numărul unic de dosar 411/35/2023, reclamanta societatea AAA - S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Satu Mare, printre altele, să se constate nelegalitatea unui număr de 27 de decizii emise de pârât, de respingere a cererii reclamantei de emitere a unui număr de 27 de avize de angajare pentru lucrător permanent, depuse de societate în vederea angajării unor cetățeni din Bangladesh, cu consecința anulării acestor decizii și a obligării pârâtului la emiterea avizelor de angajare solicitate.

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, printre altele, că motivul invocat de pârât, în sensul că societatea nu desfășura nicio activitate din cele înregistrate în registrul comerțului, contravine dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, potrivit cărora dovada îndeplinirii condiției generale ca angajatorul să desfășoare pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinilor se face prin prezentarea de către angajator a documentelor prevăzute de art. 6 alin. (1) din sus indicatul act normativ. III.2. Sentința civilă pronunțată de prima instanță

Prin Sentința civilă nr. 37 din 19 februarie 2024, Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări - Biroul Pentru Imigrări al Județului Satu Mare și, în consecință, a dispus anularea deciziilor atacate, obligând pârâtul să emită avizele de angajare solicitate de reclamantă și să plătească acesteia cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

S-a apreciat că, prin depunerea certificatului de înmatriculare în registrul comerțului și a organigramei care cuprinde codurile CAEN pentru care reclamanta a solicitat eliberarea avizelor de angajare, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, respectiv aceea de a desfășura pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. III.3. Recursul formulat în cauză

Pârâtul Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări a criticat, prin cererea de recurs, această soluție, susținând, printre altele, teza greșitei interpretări, de către instanța de fond, a prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014.

Din perspectiva modului de interpretare a dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) indicate supra, recurentul-pârât a arătat că respectiva condiție prevăzută de textul legal presupune ca angajatorul să desfășoare efectiv activități compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului. Or, a plasa un muncitor străin la un beneficiar, în vederea obținerii unui beneficiu material de pe urma muncii acestuia, nu poate fi interpretat în sensul definit de legiuitor în cuprinsul actului normativ în discuție, respectiv ca societatea plasatoare să desfășoare activități compatibile cu funcția pentru care se solicită emiterea avizului de angajare. III.4. Întâmpinarea la recurs

Intimata-reclamantă societatea AAA - S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a susținut teza unei corecte interpretări, de către instanța de fond, a prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, coroborate cu cele ale art. 6 din același act normativ.

În acest sens, intimata-reclamantă a învederat că îndeplinirea condiției prevăzute de textul normativ indicat supra se face exclusiv prin prezentarea documentelor reglementate de art. 6 din actul normativ în discuție, fără a fi necesară dovedirea altor aspecte. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea din 26 septembrie 2024, instanța de trimitere a făcut analiza condițiilor cumulative de admisibilitate pentru declanșarea procedurii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, apreciind condițiile îndeplinite. V. Punctele de vedere ale părților

Recurentul-pârât a depus un punct de vedere scris, prin care a arătat că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, trebuie interpretate în sensul că, pentru îndeplinirea condiției prevăzute de acestea, nu este suficientă înscrierea în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

În cuprinsul Încheierii din 26 septembrie 2024, instanța de trimitere nu a exprimat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept pentru dezlegarea căreia a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele consultate au rezultat orientările jurisprudențiale ce urmează a fi prezentate.

Într-o orientare jurisprudențială s-a apreciat că din coroborarea art. 6 alin. (1) cu art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 rezultă că dovada îndeplinirii condiției generale indicate supra rezidă în prezentarea certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului, în copie și în original, precum și a certificatului constatator din care să rezulte că în registrul comerțului nu au fost înregistrate mențiuni privind deschiderea procedurii falimentului, fiind suficient ca activitatea compatibilă să se regăsească în cuprinsul înscrisurilor în discuție.

Pe aceeași linie de argumentare, în măsura în care la momentul formulării cererilor de eliberare a avizelor de angajare solicitanții au exhibat calitatea de agenți de muncă temporară, instanțele au înțeles să particularizeze modul de interpretare a prevederilor vizate de încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce face obiectul cauzei pendinte, criteriul definitoriu fiind cel al deținerii de către solicitant a calității de întreprindere autorizată și înscrisă în Registrul național de evidență a agenților de muncă temporară autorizați, gestionat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, conform prevederilor art. 2 alin. (1) și (2) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară.

O altă orientare jurisprudențială, ce are caracter majoritar, a fost în sensul că verificările ce se impun a fi realizate, din perspectiva prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, în vederea eliberării avizului de angajare, nu pot fi limitate la cercetarea obiectului de activitate indicat în registrul comerțului și în cuprinsul înscrisurilor depuse de solicitant, ci se impune și verificarea activității efectiv desfășurate.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind restricțiile la angajarea străinilor nu au fost identificate hotărâri relevante. X. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În jurisprudența recentă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost identificată o hotărâre, prin care s-a reținut că dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 a fost făcută prin depunerea certificatului de înmatriculare și a certificatului constatator emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului, care cuprind codurile CAEN ale unor activități compatibile cu funcțiile pentru care s-a solicitat încadrarea în muncă a cetățenilor vietnamezi, iar cerința reținută de pârât ca nefiind îndeplinită, respectiv obligativitatea desfășurării efective a activității compatibile cu funcțiile pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinilor nu este prevăzută expres de legiuitor în cuprinsul ordonanței indicate supra, astfel că nu se poate reține legalitatea stabilirii unei astfel de obligații în sarcina reclamantei, de către pârât (Decizia civilă nr. 3.217 din 14 iunie 2023). XI. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. XII. Înalta Curte de Casație și Justiție XII.1. Asupra admisibilității sesizării

Prealabil cercetării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege.

Astfel, sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în recurs, conform art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Condiția de admisibilitate referitoare la legătura de dependență dintre chestiunea de drept și soluționarea cauzei pendinte în care se ridică este îndeplinită, în contextul în care prin unul dintre motivele de casare invocate prin cererea de recurs s-a criticat modalitatea de interpretare a chestiunii de drept vizate de sesizare.

Cerința nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție este îndeplinită, în condițiile în care nu există dezlegări de principiu ale acelorași chestiuni de drept sau ale unor chestiuni similare date de instanța supremă în cadrul acestei competențe specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop - hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și respectiv, recursul în interesul legii.

Este îndeplinită și condiția noutății chestiunii de drept. După cum s-a reținut în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pornindu-se de la scopul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, acela de a preîntâmpina apariția unei practici judiciare neunitare, condiția noutății poate fi prezentă nu numai în contextul unei reglementări nou-intrate în vigoare, ci și a uneia vechi, impunându-se, însă, ca jurisprudența asupra respectivei probleme de drept să se afle într-un stadiu incipient (Decizia nr. 73 din 9 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 20 ianuarie 2021; Decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 16 martie 2023; Decizia nr. 12 din 20 februarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 aprilie 2023).

Așadar, pentru evaluarea acestei cerințe, prezintă relevanță nu doar momentul adoptării actului normativ în care sunt cuprinse dispozițiile supuse interpretării, ci și dacă acestea au făcut obiectul unei practici judiciare consistente.

În cauză, se constată că, deși normele judiciare supuse interpretării au o anumită vechime, totuși, practica judiciară este incipientă, fiind identificată jurisprudență relevantă doar izolat și cu caracter recent.

În fine, este îndeplinită și cerința potrivit căreia chestiunea de drept vizată de întrebare este reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu.

Noțiunea de "chestiune de drept", deși nu este definită de legiuitor, presupune în mod necesar o "problemă de drept reală și veritabilă", în sensul ca "norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară" și să fie "legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare" (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, paragraful 37; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 46 etc.).

În cauză, se constată că textele legale supuse interpretării, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2024, ridică serioase dificultăți de corelare. Astfel, în timp ce art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 face referire la desfășurarea unei activități compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, ca o condiție generală pentru emiterea avizului de angajare, art. 6 din același act normativ stabilește un regim probatoriu pentru dovedirea îndeplinirii acestei condiții, menționând doar prezentarea unor certificate care atestă obiectele de activitate autorizate. Or, este posibil ca angajatorul să nu desfășoare toate activitățile înscrise în registrele menționate, punându-se, în acest context, întrebarea dacă, prin regimul probator reglementat de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, legiuitorul a înțeles să nuanțeze cerința prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. a) din același act normativ, în sensul că este suficient ca activitatea compatibilă să fie înregistrată sau, dimpotrivă, dacă rămâne condiția de desfășurare efectivă a activității pentru care se solicită eliberarea avizului.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, se constată că mecanismul reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi utilizat, sesizarea fiind admisibilă. XII.2. Asupra fondului sesizării

Dispozițiile legale ce fac obiectul prezentei sesizări sunt cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2016, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor.

Art. 3 alin. (1) din actul normativ anterior menționat instituie regula potrivit căreia "străinii cu ședere legală pe teritoriul României pot fi încadrați în muncă în baza avizului de angajare obținut de angajatori în condițiile prezentei ordonanțe".

Avizul de angajare este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, ca documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcție și care se eliberează după verificarea unor condiții generale și a unor condiții speciale în funcție de tipul de lucrător.

În continuare, art. 4 alin. (2) enumeră condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare, printre care unele referitoare la angajatori, relevantă cauzei fiind cea menționată la litera a), respectiv: "angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului".

Potrivit art. 6 alin. (1) din cuprinsul aceluiași act normativ: " (1) Dovada îndeplinirii condiției generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală a următoarelor documente: a) certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, în copie și în original; b) certificatul constatator din care să rezulte că în registrul comerțului sau, după caz, în Registrul asociațiilor și fundațiilor nu au fost înregistrate mențiuni privind deschiderea procedurii falimentului. (...)"

În fine, dispozițiile art. 28 alin. (1) și (2) stipulează că: " (1) Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la oricare dintre formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări. Documentația necesară obținerii avizului de angajare/detașare poate fi depusă de orice persoană care are calitatea de reprezentant legal al angajatorului/beneficiarului prestării de servicii, în condițiile legii. (2) Cererea se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de obținere a avizului de angajare/detașare, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. Cererea de eliberare a avizului de angajare formulată de angajatorul unui posesor de Carte albastră a Uniunii Europene obținută într-un alt stat membru se soluționează în termen de 15 zile de la data primirii."

Pentru a răspunde chestiunii de drept vizate de sesizare se impune interpretarea gramaticală și sistematică a acestor norme, în sensul celor ce urmează.

În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

În egală măsură, coroborarea acestei dispoziții legale cu cea conținută la art. 6 alin. (1) din același act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor mențiunea care permite juridic desfășurarea unei activități nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității cu care funcția pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfășura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acțiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri și simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenția dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.

Cu alte cuvinte, condiția pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfășurare în concret a activității pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce privește regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 dau naștere unei prezumții relative de îndeplinire a cerinței, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.

Spre aceeași interpretare converg și prevederile art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.

În concluzie, se apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfășura să se identifice cu una dintre activitățile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, precum și suplimentar ca angajatorul să desfășoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiția nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.

De altfel, voința legiuitorului a fost clarificată în același sens, prin Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-au modificat și dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014. Cu această ocazie, s-a reținut că este necesară "modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) în sensul menționării faptului că străinul desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, modificarea fiind necesară pentru claritatea textului și eliminarea diferitelor interpretări în analizarea îndeplinirii condiției".

Deopotrivă, trebuie subliniat că această concluzie nu intră în contradicție cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.256/2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, invocate în cuprinsul sentinței și al cererii de recurs din cadrul dosarului în care a fost pronunțată încheierea de sesizare, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative nu se suprapun. În acest sens, după cum rezultă din art. 2 al actului normativ menționat, punerea la dispoziție a lucrătorilor temporari străini presupune două cerințe specifice cumulative, anume ca angajatorii să dețină calitatea de agenți de muncă autorizați conform respectivei hotărâri și ca angajații să fie domiciliați sau să dețină reședința în România, în baza autorizației de muncă sau a permisului de ședere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,