Decizia nr. 192/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 131/1/2025

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 131/1/2025 este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură civilă), și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Elena-Diana Tămagă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent- șef Simona Rodica Vremescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 și cu cele ale art. 84 alin. (2) din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal prin Încheierea din 13 decembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 10.151/182/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost comunicat părților, fiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 13 decembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 10.151/182/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 și ale art. 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Dacă dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 259 alin. (1) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare, se impun a fi interpretate în sensul că obligația de obținere a autorizației pentru introducerea în țară a metalelor și a pietrelor prețioase este incidentă și în cazul bijuteriilor produse în urma prelucrării unor materii prime în cadrul regimului de perfecționare pasivă și reintroduse în țară ca etapă finală a acestui regim sau, din contră, reintroducerea în țară a bijuteriilor obținute în cadrul regimului de perfecționare pasivă nu este supusă autorizării pentru introducerea în țară a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase." II. Dispozițiile legale invocate de titularul sesizării II.1. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000) " Art. 2. - În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...) 2. operațiuni cu metale și pietre prețioase - actele de comerț și faptele de comerț cu metale prețioase și pietre prețioase, care au ca obiect: (...) f) introducerea în țară a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase; (...) Art. 8. - (1) Operațiunile cu metale prețioase și pietre prețioase, prevăzute la art. 2 pct. 2, se pot efectua de către operatorii economici autorizați, numai în baza autorizației eliberate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pe perioadă nedeterminată, vizată anual de către aceasta. Scopul vizării anuale este verificarea menținerii condițiilor de autorizare. (...)"

Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 71/2011) " Art. 8. - (...) (2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerț», respectiv «fapte de comerț» se înlocuiesc cu expresia «activități de producție, comerț sau prestări de servicii»."

Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare (Codul vamal al Uniunii) " Art. 259. - Domeniul de aplicare (1) Regimul de perfecționare pasivă permite exportul temporar de mărfuri unionale în afara teritoriului vamal al Uniunii în vederea supunerii acestora la operațiunile de prelucrare. Produsele prelucrate rezultate din aceste operațiuni pot fi puse în liberă circulație cu scutire totală sau parțială de taxe la import în baza unei cereri depuse de titularul autorizației sau de orice altă persoană stabilită pe teritoriul vamal al Uniunii, cu condiția ca aceasta să fi obținut consimțământul titularului autorizației și ca toate condițiile autorizației să fie îndeplinite. (...) (3) Autoritățile vamale stabilesc perioada în care mărfurile exportate temporar trebuie să fie reimportate pe teritoriul vamal al Uniunii, sub forma produselor prelucrate, respectiv să fie puse în liberă circulație pentru a putea beneficia de scutire parțială sau totală de taxe la import. Acestea pot acorda o prelungire a acestei perioade pentru o durată rezonabilă, în baza unei cereri justificate depuse de titularul autorizației. " II.2. Alte dispoziții legale invocate

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 " Art. 18. - Constituie contravenție următoarele fapte: a) încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) prin desfășurarea fără autorizație a operațiunilor cu metale prețioase și pietre prețioase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei, precum și cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenției și, după caz, a sumelor încasate; (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept III.1. Cererea de chemare în judecată

Prin plângerea înregistrată la data de 13.09.2022 pe rolul Judecătoriei Baia Mare cu numărul unic de dosar 10.151/182/2022, petenta AAA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta BBB, anularea procesului-verbal seria xxx nr. xxxx din xxx, prin care societatea a fost sancționată contravențional cu sancțiunea principală a avertismentului și sancțiunea complementară constând în confiscarea sumei de 3.066.062 lei. În subsidiar, prin plângerea formulată, petenta a solicitat înlăturarea integrală a sancțiunii complementare sau reducerea cuantumului sumei de 3.066.062 lei.

Prin procesul-verbal indicat supra s-a reținut incidența prevederilor art. 18 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, întrucât petenta a introdus în țară, în cadrul sistemului de perfecționare pasivă, bijuterii din Turcia, deși deținea autorizație doar pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase, iar nu și cu privire la introducerea în țară a metalelor și pietrelor prețioase, cea din urmă autorizație fiind obținută numai ulterior controlului efectuat de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ("A.N.P.C."), faptă ce ar reprezenta o încălcare a art. 8 alin. (1) din sus-indicatul act normativ.

În motivarea cererii, petenta a învederat, în esență, că nu se impunea autorizarea sa specială pentru operațiunea de introducere în țară a metalelor și pietrelor prețioase, întrucât bijuteriile au fost introduse în țară în cadrul sistemului de perfecționare pasivă, context în care operațiunea nu putea fi catalogată ca o activitate de comerț, pentru că, în urma acesteia, petenta nu a obținut profit, dar și că metalele prețioase prelucrate în vederea revânzării nu sunt cumpărate.

S-a mai arătat că sistemul de perfecționare pasivă presupune, în mod automat, readucerea bunurilor în țară, astfel încât operațiunea în cauză nu poate fi privită ca o activitate comercială distinctă, motiv pentru care nu este incidentă condiția autorizării pentru introducerea bunurilor în țară, pentru că aceasta ar nega regimul perfecționării pasive. În fine, s-a susținut că obținerea autorizării de derulare a activității în regim de perfecționare pasivă este, în sine, necesară și suficientă pentru reintroducerea în țară a bunurilor obținute în regim de perfecționare pasivă, fără a mai fi necesară o autorizare suplimentară realizată de către A.N.P.C., întrucât această operațiune nu presupune un import de bunuri, societatea fiind și rămânând proprietarul bunurilor pe durata întregului proces de derulare a activității în regim de perfecționare pasivă. III.2. Sentința civilă pronunțată de prima instanță

Prin Sentința nr. xxx din xxx, Judecătoria Baia Mare a respins plângerea formulată de petentă, reținând, în esență, că petenta nu deținea o autorizație pentru introducerea în țară a metalelor, iar tipicitatea faptei reținute prin procesul-verbal nu este condiționată de existența sau inexistența unui profit strict în urma desfășurării activității supuse autorizării, fiind suficient ca operațiunea să constituie o acțiune de intermediere în circulația bunurilor, făcută în mod organizat și sistematic, condiție îndeplinită în cauză.

Prima instanță a învederat că regimul perfecționării pasive, reglementat de Codul vamal al Uniunii, nu exclude necesitatea autorizării pentru introducerea în țară a metalelor prețioase conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000, întrucât perfecționarea pasivă reprezintă un beneficiu fiscal-vamal și nu atrage o exonerare de la obligația deținerii autorizațiilor necesare pentru scoaterea și introducerea în țară a bunurilor obiect al perfecționării pasive, autorizații care, în ipoteza incidentă în cauza principală, au drept scop existența unei evidențe clare a operațiunilor cu metale prețioase, astfel că cele două tipuri de proceduri au fundamente și finalități diferite. III.3. Apelul formulat în cauză

Petenta AAA a criticat, prin cererea de apel, soluția primei instanțe, susținând, printre altele, că impunerea obligației de autorizare pentru introducerea în țară a metalelor prețioase, în considerarea prevederilor art. 8 alin. (1) și art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 ar contraveni art. 211 alin. (1) și art. 259 alin. (1) și (3) din Codul vamal al Uniunii, în baza cărora autorizarea reglementată de aceste din urmă prevederi ar fi suficientă pentru toate etapele pe care le presupune regimul de perfecționare pasivă, întrucât, în baza acestui regim, reintroducerea bunurilor în țară ține de esența acestuia, iar reintroducerea bunurilor în țară este diferită de introducerea metalelor prețioase ca operațiune independentă reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000.

În continuare, s-a susținut atât faptul că operațiunea de reintroducere în țară nu poate fi sancționată, întrucât reprezintă o obligație ce decurge din regimul de perfecționare pasivă, cât și faptul că norma legală evocată drept temei al procesului-verbal atacat sancționează operațiunea de introducere în țară a metalelor prețioase, iar, în cazul regimului de perfecționare pasivă, bunurile sunt reintroduse în țară.

De asemenea, apelanta a subliniat și că operațiunea de reintroducere în țară a metalelor prețioase nu reprezintă un act sau fapt de comerț, întrucât bunurile nu au ieșit, niciun moment, din patrimoniul apelantei. III.4. Întâmpinarea la apel

Intimata BBB a formulat întâmpinare față de cererea de apel, prin care a solicitat respingerea căii de atac, argumentând, printre altele, în sensul că reglementările privind regimul perfecționării pasive și regimul autorizării introducerii în țară a metalelor prețioase nu se exclud reciproc, primul reprezentând un simplu beneficiu fiscal-vamal, care nu atrage exonerarea de la obligația obținerii autorizației reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 pentru introducerea în țară a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase ce fac obiectul perfecționării pasive. Totodată, intimata a punctat că activitatea societății este una de producție, iar operațiunea de introducere în țară se circumscrie acestei activități, existând o diferență între materia primă și produsul finit, cu atât mai mult cu cât unele dintre bijuteriile produse în Turcia erau țintuite cu pietre, pietre care nu au fost niciodată oferite ca materie primă. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea din 13 decembrie 2024, instanța de trimitere a apreciat îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate pentru declanșarea procedurii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, câtă vreme sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Maramureș, competent să judece cauza în ultimă instanță, în apel, în contextul în care litigiul are ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, care este, în primă instanță, de competența judecătoriei și, în apel, de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, ce urmează a pronunța o hotărâre definitivă.

De asemenea, instanța de trimitere a învederat că soluționarea apelului declarat împotriva sentinței Judecătoriei Baia Mare depinde de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, raportate la cele ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 și la cele ale art. 259 alin. (1) și (3) din Codul vamal al Uniunii. În acest sens, Tribunalul Maramureș a arătat că sentința instanței de fond se întemeiază pe interpretarea sus-indicatelor dispoziții legale, în sensul că regimul de perfecționare pasivă, reglementat de Codul vamal al Uniunii, nu exclude necesitatea autorizării pentru introducerea în țară a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000, și că operațiunea efectuată în cauză reprezintă o activitate dintre cele reglementate de art. 2 pct. 2 lit. f) din anterior menționatul act normativ, prin calea de atac formulată de petentă fiind criticată această interpretare a normelor legale incidente cauzei.

În opinia instanței de trimitere, problema de drept enunțată este nouă, deoarece, ca urmare a consultării jurisprudenței, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele de judecată nu au statuat prin alte hotărâri, criteriul vechimii actului normativ a cărui interpretare se solicită neputând fi absolutizat, astfel încât trebuie avută în vedere existența unei dezlegări reale și efective din partea instanțelor prin raportare la scopul legiferării instituției procesuale a hotărârii prealabile, ca mecanism de unificare a practicii, care este cel de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare.

Instanța de trimitere a argumentat și în sensul îndeplinirii condiției dificultății chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, arătând că incidența concomitentă a dispozițiilor legale ce reglementează regimul perfecționării pasive și a celor referitoare la obligativitatea obținerii autorizației pentru introducerea în țară a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase ridică probleme serioase de interpretare, întrucât se pune problema în ce măsură o societate ce beneficiază de un regim vamal de perfecționare pasivă și care este autorizată să deruleze operațiuni cu materiale și pietre prețioase este obligată să obțină și autorizarea pentru introducerea în țară a produselor finite, rezultate în urma prelucrării mărfurilor exportate temporar, obligație prevăzută de art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000.

Ca urmare a evidențierii posibilelor interpretări ce pot fi date textelor normative indicate anterior, Tribunalul Maramureș a invocat existența unei dificultăți reale, efective și serioase de interpretare a acestora, atunci când se pune problema stabilirii dacă bunurile reintroduse în țară ca urmare a perfecționării pasive sunt sau nu supuse autorizării pentru introducerea în țară de metale sau pietre prețioase, în condițiile în care există multiple argumente care pledează atât pentru interpretarea conform căreia o atare autorizare este necesară, cât și pentru interpretarea conform căreia o asemenea autorizare nu ar fi necesară, iar niciuna dintre aceste interpretări nu pare evident nerezonabilă. Or, existența mai multor interpretări posibile relevă atât dificultatea de a stabili voința reală a legiuitorului la momentul la care a edictat obligația obținerii autorizării pentru introducerea în țară a metalelor și pietrelor prețioase, cât și riscul ivirii unei jurisprudențe divergente, pe care mecanismul reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă își propune să o prevină.

Totodată, instanța de trimitere a subliniat faptul că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție. V. Punctele de vedere ale părților

Apelanta-petentă a depus un punct de vedere scris, prin care a arătat, în esență, că problema de drept supusă analizei îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unei chestiuni de drept.

Pe fondul chestiunii, apelanta a susținut că dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 se impun a fi interpretate în sensul că acestea nu sunt incidente în cazul reintroducerii în țară a bunurilor rezultate în urma prelucrării materiei primei în cadrul regimului de perfecționare pasivă, întrucât aceasta reprezintă o etapă administrativă din ciclul de activități comerciale pe care le desfășoară un operator economic, nereprezentând, în sine, o activitate de producție, comerț sau prestări de servicii, în sensul normei legale menționate.

De asemenea, s-a mai arătat că actele și faptele de comerț au drept scop obținerea de profit, iar readucerea în țară a mărfurilor, ca etapă a ciclului de prelucrare a bunurilor în regim de perfecționare pasivă, nu reprezintă, în ansamblul operațiuni cu metale prețioase, o etapă care să fie producătoare de profit. Apelanta a mai susținut că trimiterea mărfurilor spre prelucrare și readucerea acestora în țară nu reprezintă o activitate prin intermediul căreia operatorul economic să dobândească bunuri noi în patrimoniu, în timp ce situația premisă vizată de art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 presupune o extindere a patrimoniului operatorului economic ce realizează aducerea în țară a bunurilor.

Prin punctul de vedere formulat, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut teza neîndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la existența unei veritabile probleme de drept, apreciind că aspectul supus analizei este, prin raportare la dispozițiile legale din care acesta derivă sau în care este conținut, îndeajuns de clar, fără a genera dificultăți veritabile de înțelegere și fără a avea vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.

Ca urmare a evocării unor elemente de fapt, intimata a argumentat, din perspectiva fondului chestiunii de drept supuse dezlegării, că prelucrarea materiei prime conduce la realizarea unor produse noi, pentru care este obligatorie autorizarea activității de introducere în țară reglementată de art. 8 alin. (1) și art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

Prin punctul de vedere inserat în Încheierea din 13 decembrie 2024, instanța de trimitere a învederat, în esență, că dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, raportate la cele ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 și la cele ale art. 259 alin. (1) și (3) din Codul vamal al Uniunii, se impun a fi interpretate în sensul că obligația de obținere a autorizației pentru introducerea în țară a metalelor și a pietrelor prețioase este incidentă și în cazul bijuteriilor produse în urma prelucrării unor materii prime în cadrul regimului de perfecționare pasivă și reintroduse în țară ca etapă finală a acestui regim.

În susținerea acestei opinii, Tribunalul Maramureș a apreciat că, și în contextul în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 și Codul vamal al Uniunii pornesc, parțial, de la aceleași împrejurări factuale, metalele sau pietrele prețioase fiind introduse în țară ca etapă a regimului de perfecționare pasivă, relația dintre cele două acte normative nu este una de condiționalitate reciprocă, fiecare putând fi aplicat independent de celălalt. În acest sens, instanța de trimitere a apreciat că cele două categorii de norme reglementează, în esență, aspecte diferite, neexistând vreun element din care să se poate deduce concluzia că legiuitorul ar fi înțeles, în ipoteza reimportului, pe teritoriul țării, al mărfurilor exportate temporar în regim de perfecționare pasivă, să excludă de la aplicare prevederile art. 8 alin (1), coroborate cu cele ale art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, într-o atare împrejurare.

Instanța de trimitere a evidențiat și faptul că aspectul condiționării autorizării regimului de perfecționare pasivă de deținerea unei autorizații de derulare de operațiuni cu materiale și pietre prețioase nu schimbă concluzia expusă supra, o atare autorizație fiind necesară pentru deținerea materiei prime sau a bunurilor rezultate în urma procesului de prelucrare, fără a exclude obligația de a obține și autorizația pentru introducerea în țară a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase.

S-a mai arătat că nici împrejurarea că beneficiarul regimului de perfecționare pasivă este obligat să reintroducă în țară, în termenul stabilit de autoritatea vamală, bunurile rezultate în urma prelucrării pasive nu pare a constitui un element de natură să înlăture de la aplicare prevederile art. 8 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, în condițiile în care cele două obligații au fundamente diferite.

Printr-un alt set de argumente, instanța de trimitere a analizat modul de interpretare a sintagmei "introducerea în țară" cuprinsă în prevederile art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, apreciind că legiuitorul nu a condiționat, în vreun fel, obligația de autorizare ce vizează această ipoteză de regimul vamal la care sunt supuse bunurile astfel introduse în țară sau de condițiile în care acestea sunt introduse în țară.

Totodată, instanța de trimitere a opinat că, deși regimul de perfecționare pasivă presupune exportul temporar al unor materii prime în afara spațiului vamal unional, unde acestea sunt prelucrate și transformate în produse finite, iar, subsecvent, cele din urmă sunt reintroduse pe teritoriul vamal al Uniunii, toate aceste operațiuni se circumscriu unui proces de producție în care o materie primă este transformată în produs finit. Într-un atare context, trimiterea din cuprinsul art. 2 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 la operațiuni cu metale prețioase sub forma activității de producție nu este menită să condiționeze obligația de obținere a autorizației pentru introducerea în țară a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase de calificarea acestei operațiuni, în sine, ca fiind una de producție, ci doar să excludă incidența acestei obligații în acele situații în care un bun confecționat din metale prețioase sau din pietre prețioase este dobândit în scop de uz personal și introdus ca atare în țară. Cu alte cuvinte, dispoziția menționată este menită să diferențieze situația în care metalele prețioase sau pietrele prețioase sunt introduse în țară în scop de uz personal de cea în care introducerea are loc în contextul unei activități economice.

Nu în ultimul rând, instanța de trimitere a învederat că aspectul confecționării bijuteriilor introduse în țară din materia primă pusă la dispoziție de către apelantă nu permite concluzia că aceste bunuri ar reprezenta aceleași bunuri cu materia primă ce a fost exportată, întrucât, ca urmare a procesului de prelucrare, ele devin bunuri noi din punct de vedere juridic, fiind incidentă o formă de accesiune mobiliară, în sensul art. 598 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Codul civil"). VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În raport cu conținutul întrebării formulate de Tribunalul Maramureș prin Încheierea din 13 decembrie 2024 nu s-a apreciat necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la orientarea/orientările conturată(e) în cadrul practicii judiciare a acestora asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării în cauza pendinte și nici a Ministerului Public în legătură cu existența, în lucru, a unei propuneri pentru promovarea unui recurs în interesul legii. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale a României

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate decizii care să vizeze prevederile art. 2 pct. 2 lit. f) și ale art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 și nici prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011. IX. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene

În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene nu au fost identificate hotărâri privind soluționarea, în mod direct, a problemei de drept a cărei dezlegare se solicită însă prin pct. 38-40 ale Hotărârii Curții din 21 iulie 2016, Argos Supply Trading BV C-4/15, care, deși vizează interpretarea art. 145 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, în prezent abrogat, prezintă relevanță din perspectiva scopului reglementării procedurii perfecționării pasive, au fost reținute următoarele aspecte: " 38. În această privință, din articolul 145 din Codul vamal rezultă că regimul de perfecționare pasivă permite ca mărfurile comunitare să fie exportate temporar de pe teritoriul vamal al Uniunii pentru a fi supuse unor operațiuni de perfecționare, iar produsele care rezultă din aceste operațiuni, denumite «produse compensatoare», să fie puse în liberă circulație cu exonerare parțială sau totală de drepturi de import. Mai precis, în temeiul articolului 151 alineatul (1) din acest cod, utilizarea respectivului regim determină deducerea din valoarea drepturilor de import aplicabile produselor compensatoare menționate a unei valori echivalente cu drepturile de import care ar fi aplicabile la aceeași dată mărfurilor comunitare exportate temporar dacă acestea ar fi importate pe teritoriul vamal al Uniunii din țara în care au fost supuse operațiunii de perfecționare sau a ultimei operațiuni de perfecționare. 39. Un astfel de regim se justifică prin finalitatea sa, și anume evitarea taxării vamale a mărfurilor exportate în vederea perfecționării la momentul reimportării lor pe teritoriul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 1997, Wacker Werke, C-142/96, EU:C:1997:386, punctul 21, și Hotărârea din 2 octombrie 2003, GEFCO, C-411/01, EU:C:2003:536, punctul 51). În această privință, din primul considerent al Regulamentului nr. 2.473/86 rezultă că, prin instituirea acestui regim, legiuitorul a intenționat să ia act de faptul că întreprinderile Uniunii realizează adesea, din motive cu caracter economic sau tehnic, operațiuni de perfecționare pe teritoriul unui stat terț, înainte de a reimporta mărfurile astfel perfecționate în Uniune. 40. În consecință, obiectivul cardinal al unui astfel de regim vamal cu impact economic este de a neutraliza, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 67 din concluzii, anumite consecințe, considerate nefaste pentru industria Uniunii, care ar rezulta din aplicarea regimurilor comune de import și de export." X. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție X.1. Jurisprudența în mecanismele de unificare a practicii judiciare

Nu au fost identificate hotărâri relevante pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la chestiunea de drept supusă examinării în cauza pendinte. X.2. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificările efectuate în jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal nu au evidențiat hotărâri prin care să fie analizată chestiunea de drept sesizată în Dosarul nr. 131/1/2025, important de precizat fiind faptul că litigiile având drept obiect plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor intră în categoria cauzelor care, potrivit dispozițiilor art. 32 și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, sunt, în primă instanță, de competența judecătoriei.

Prin urmare, în aceste litigii, în privința cărora, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel, instanța competentă în soluționarea sus-indicatei căi de atac este secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. XI. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, text legal potrivit căruia, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind următoarele condiții cumulative de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: (i) existența unui proces în curs de judecată, aflat în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; (iii) existența unei probleme de drept veritabile, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; (iv) condiția noutății problemei de drept; (v) chestiunea de drept să nu facă obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza admisibilității sesizării, din perspectiva primelor două condiții enunțate, se apreciază că acestea sunt îndeplinite. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la un tribunal, iar instanța învestită cu soluționarea apelului urmează să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri definitive, conform dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, se poate observa că problema de drept în discuție nu face obiectul unui recurs în interesul legii care să fi fost soluționat sau care să fie în curs de soluționare, fiind întrunită, astfel, și această condiție impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Totodată, de lămurirea problemei de drept depinde soluționarea în fond a cauzei, câtă vreme divergența de opinie dintre părțile litigante vizează existența sau inexistența obligației autorizării pentru introducerea în țară a metalelor prețioase și pietrelor prețioase, reglementată de prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, coroborate cu cele ale art. 2 pct. 2 lit. f) din același act normativ și în ipoteza reimportului pe teritoriul vamal al Uniunii, sub forma produselor prelucrate, al mărfurilor exportate temporar în regim de prelucrare pasivă, conform prevederilor art. 259 din Codul vamal al Uniunii.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate a existenței unei probleme de drept veritabile, s-a arătat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea unei interpretări diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidența unor principii generale, al căror conținut sau a căror sferă de aplicare este discutabilă (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Din perspectiva verificării premiselor acestei condiții, sub un prim aspect, trebuie identificată existența unei chestiuni de drept apte a primi o dezlegare de principiu, deoarece nelămuririle care vizează aplicarea legii sau care reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism. Sub un al doilea aspect, chestiunea de drept pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și, prin urmare, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 20 din 5 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 23 aprilie 2021; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021; Decizia nr. 54 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 11 octombrie 2021; Decizia nr. 16 din 8 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 23 mai 2024; Decizia nr. 35 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 4 iulie 2024).

În acest sens, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020) s-a reținut astfel: "Per a contrario, când norma legală beneficiază de o redactare suficient de lămuritoare, îngăduindu-i judecătorului cauzei ca, uzând de metodele, regulile și argumentele de interpretare acceptate în teoria dreptului, să stabilească sensul și sfera de aplicare a normei ori regulii cutumiare în discuție, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă nu mai poate fi considerată admisibilă. Asumarea de către instanța supremă, în limitele îngăduite de aceste dispoziții legale, a rolului de partener al judecătorului de caz nu ar putea fi deci extinsă și la alte situații decât cele menționate, știut fiind că, sub temei constituțional, prerogativa și sarcina interpretării și aplicării legii incidente procesului cu a cărui soluționare a fost învestită îi revine, primordial, înseși instanței judecătorești sesizate conform regulilor de competență de către reclamant, fiind de principiu [art. 5 alin. (1) din Codul de procedură civilă] că judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii."

Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018; Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021).

Rezultă așadar că, în procesul de interpretare și aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne unul excepțional și subsecvent, el putând fi îngăduit numai atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispozițiile legale din care aceasta derivă sau în care este conținută, îndeajuns de clară, generând dificultăți veritabile de înțelegere a ei și, din acest motiv, având vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.

În legătură cu sesizarea ce face obiectul cauzei de față, această condiție legală nu este îndeplinită, dispozițiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare și complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăți, înțelesul, limitele de aplicare și efectele.

În speță, chestiunea de drept se rezumă, în esență, la a determina dacă legiuitorul a înțeles să excludă sau nu din sfera de aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, coroborate cu cele ale art. 2 pct. 2 lit. f) din același act normativ și raportate la cele ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, ce reglementează obligația de obținere a autorizației pentru introducerea în țară a metalelor și a pietrelor prețioase, ipoteza bunurilor (bijuterii, în contextul particular al cauzei ce face obiectul dosarului în care a fost formulată sesizarea din cauza pendinte) produse în urma prelucrării unor materii prime în cadrul regimului de perfecționare pasivă reglementat de art. 259 din Codul vamal al Uniunii și reintroduse în țară ca etapă finală a acestui regim.

Instanța de trimitere a învederat că dificultatea în interpretarea chestiunii de drept deferite examinării în mecanismul de unificare jurisprudențială pendinte ar rezulta din incidența concomitentă a dispozițiilor legale care reglementează regimul perfecționării pasive și a celor referitoare la obligativitatea obținerii autorizației pentru introducerea în țară a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase, Tribunalul Maramureș apreciind că acest din urmă act normativ nu ar fi fost adoptat în considerarea regimului vamal special al perfecționării pasive, ci în considerarea regimului vamal de drept comun.

În esență, în justificarea îndeplinirii condiției existenței unei probleme de drept veritabile este invocată o neclaritate a dispozițiilor din materia operațiunilor cu metale prețioase reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, precum și o necorelare a acestora cu dispozițiile cuprinse în art. 259 din Codul vamal al Uniunii.

Înalta Curte reține că instanța de trimitere dispune de suficiente repere de analiză care să îi îngăduie interpretarea corectă a chestiunii de drept care face obiectul sesizării, nefiind vorba, în mod real, de dispoziții neclare sau incomplete care să reprezinte un veritabil obstacol pentru judecătorii căii de atac în determinarea relației dintre cele două acte normative.

Conținutul întrebării formulate de Tribunalul Maramureș, coroborat cu argumentele evocate prin Încheierea din 13 decembrie 2024, relevă următoarele elemente ce, în opinia instanței de trimitere, generează dificultăți serioase de interpretare a textelor normative supuse analizei: - raportul dintre sfera de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000 și sfera de aplicare a dispozițiilor cuprinse în art. 259 din Codul vamal al Uniunii, ce reglementează regimul de perfecționare pasivă; - modul de corelare a utilizării, pe de o parte, a sintagmei "introducere în țară a metalelor și pietrelor prețioase" în cuprinsul art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, cu utilizarea, pe de altă parte, a sintagmei "mărfurile exportate temporar trebuie să fie reimportate pe teritoriul vamal al Uniunii" în cuprinsul alin. (3) al art. 259 din Codul vamal al Uniunii; - modul de corelare a normelor cuprinse în art. 259 din Codul vamal al Uniunii cu cele cuprinse în art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, din perspectiva includerii sau neincluderii perfecționării pasive și, cu precădere, a etapei acesteia de reimport pe teritoriul vamal al Uniunii, sub forma produselor prelucrate, al mărfurilor exportate temporar, în categoria activității de producție, comerț sau prestări de servicii cu metale prețioase și pietre prețioase realizate de un operator economic; - identificarea naturii juridice a bijuteriilor produse în urma prelucrării unor materii prime în cadrul regimului de perfecționare pasivă.

În analiza acestor aspecte se reține, într-o primă etapă, că identificarea sferei de reglementare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000 nu prezintă un grad de dificultate suficient spre a justifica activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare pendinte, prevederile art. 1 ale acestui act normativ, evocate și de către instanța de trimitere prin punctul de vedere exprimat, fiind suficient de clare în identificarea voinței legiuitorului, care poate fi determinată, de altfel, și ca urmare a examinării expunerii de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 261/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase în România.

În cuprinsul acestei expuneri de motive s-a arătat că scopul adoptării ordonanței indicate supra a fost cel al reglementării, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, a circulației, producției și deținerii oricărei forme a metalelor prețioase în România, de la obiecte și bijuterii până la lingouri și colecții numismatice din metale prețioase, prin dispozițiile normative propuse urmărindu-se, printre altele, stabilirea unui cadru legal modern și permisiv pentru efectuarea operațiunilor cu metale prețioase. Totodată, a fost evidențiată necesitatea certificării calității metalelor prețioase și controlul produselor de acest fel ce se comercializează în economie, în scopul eliminării circulației falsurilor și fraudării persoanelor fizice și juridice.

Pe de altă parte, nici determinarea scopului reglementării, prin prevederile art. 259 din Codul vamal al Uniunii, a beneficiului regimului de perfecționare pasivă, inclusiv în raport cu obligația stabilită prin dispozițiile art. 211 din același act normativ de obținere a autorizației pentru utilizarea acestui regim de perfecționare, nu prezintă gradul de dificultate impus pentru activarea mecanismului procesual al pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

În acest sens se reține că Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare, conține prevederi ce evidențiază domeniul de aplicare a legislației vamale, misiunea vămii și definițiile relevante materiei, iar în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene pot fi identificate hotărâri ce conferă elemente suficiente în vederea stabilirii fundamentului reglementării acestui regim vamal.

Prin considerentele expuse în pct. 38-40 ale Hotărârii Curții din 21 iulie 2016, Argos Supply Trading BV C-4/15, citate mai sus, a fost evidențiat faptul că finalitatea regimului vamal al perfecționării pasive este cea a evitării taxării vamale a mărfurilor exportate în vederea perfecționării la momentul reimportării lor pe teritoriul Uniunii.

Deși prin sus-indicata hotărâre au fost interpretate prevederile art. 145 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, ce a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat), la rândul său abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte reține că, din perspectiva aspectelor relevante analizei incidente în determinarea scopului reglementării, configurația actuală a instituției perfecționării pasive prevăzute de art. 259 din Codul vamal al Uniunii nu diferă, în mod substanțial, de cea cuprinsă în art. 145 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, coroborat cu art. 114 alin. (2) lit. (c) prima, a doua și a treia liniuță din același act normativ, și nici de cea evidențiată de art. 171 din Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat).

În continuare, Înalta Curte apreciază că nici aspectul utilizării, pe de o parte, a sintagmei "introducere în țară a metalelor și pietrelor prețioase" în cuprinsul art. 2 pct. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, iar, pe de altă parte, a sintagmei "mărfurile exportate temporar trebuie să fie reimportate pe teritoriul vamal al Uniunii" în cuprinsul alin. (3) al art. 259 din Codul vamal al Uniunii nu prezintă gradul de dificultate de natură a reclama intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept.

În acest sens se observă că există, în cuprinsul ambelor texte normative indicate anterior, elemente suficiente pentru a lămuri și corela sintagmele utilizate în acestea, punctul de vedere exprimat de instanța de trimitere asupra chestiunii de drept nefiind astfel conceput încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a sintagmelor în discuție este cea mai adecvată. Totodată, din încheierea de sesizare a instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile se desprinde faptul că prevederile legale indicate supra sunt clare din punct de vedere terminologic, fără a exista dificultăți în aplicarea metodelor de interpretare literală și teleologică.

De asemenea