ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4302/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4302/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 25 septembrie 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 14 mai 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul Pentru Imigrări Caraș - Severin, contestație împotriva refuzului pârâtului nr. x/BICS/HAC/15.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru B., solicitând anularea actului emis de către pârât și obligarea acestuia de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 690 din 15 octombrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș - Severin, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 690 din 15 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv greșita interpretare a instanței de fond cu privire la neîndeplinirea de către aceasta a condițiilor generale și speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei în vederea soluționării prezentului dosar.
Astfel, atât intimatul-pârât, cât și instanța de fond au interpretat greșit dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, fără a ține cont de prevederile art. 14 alin. (1), art. 88, art. 95 alin. (2), art. 96 alin. (1) și (3), art. 98 alin. (1) și art. 100 din Codul Muncii, de dispozițiile art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1256/2011 privind organizarea și funcționarea agentului de muncă temporară și de Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară.
În acest context, recurenta-reclamantă a mai apreciat și, că, în mod eronat prima instanță a respins contestația, neapreciind că ar fi util din partea intimului-pârât ca la soluționarea dosarului administrativ să facă aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) indice 1 din O.G. nr. 25/2014.
De asemenea, recurenta-reclamantă face trimitere la practica Curții de Apel Timișoara, care s-a pronunțat în alte două dosare în sensul admiterii contestației sale, hotărârile rămânând definitive prin nerecurare de către intimatul-pârât.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș -Severin a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză.
În fapt, prin Adresa nr. x/15.11.2023, pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a refuzat eliberarea avizului de angajare solicitat de către reclamanta A. S.R.L. pentru cetățeanul nepalez B..
Motivele reținute de instituția pârâtă în susținerea refuzului său au fost, în esență, neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 17 alin. (4) raportat la 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind prestarea de către angajator a unor activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului și a condiției prevăzute de art. 30 alin. (1) din același act normativ ce vizează plata de către angajator a tarifului de eliberare a avizului de angajare.
Prin sentința recurată, s-a constatat că refuzul pârâtului de emitere a avizului de angajare respectă dispozițiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 17 alin. (4), raportat la art. 4 alin. (2) lit. a) din acest act normativ, reclamanta reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, sunt nefondate.
Astfel, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:
"În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că:
Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului."
În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 62/2025, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor care reglementează condiția desfășurării de către angajator a unor activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului:
"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.
În egală măsură, coroborarea acestei dispoziții legale cu cea conținută la art. 6 alin. (1) din același act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor mențiunea care permite juridic desfășurarea unei activități nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității cu care funcția pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfășura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acțiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri și simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenția dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.
Cu alte cuvinte, condiția pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfășurare în concret a activității pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce privește regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 dau naștere unei prezumții relative de îndeplinire a cerinței, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.
Spre aceeași interpretare converg și prevederile art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.
În concluzie, se apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfășura să se identifice cu una dintre activitățile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, precum și suplimentar ca angajatorul să desfășoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiția nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.
De altfel, voința legiuitorului a fost clarificată în același sens, prin Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-au modificat și dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014. Cu această ocazie, s-a reținut că este necesară "modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) în sensul menționării faptului că străinul desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, modificarea fiind necesară pentru claritatea textului și eliminarea diferitelor interpretări în analizarea îndeplinirii condiției".
Deopotrivă, trebuie subliniat că această concluzie nu intră în contradicție cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.256/2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, invocate în cuprinsul sentinței și al cererii de recurs din cadrul dosarului în care a fost pronunțată încheierea de sesizare, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative nu se suprapun. În acest sens, după cum rezultă din art. 2 al actului normativ menționat, punerea la dispoziție a lucrătorilor temporari străini presupune două cerințe specifice cumulative, anume ca angajatorii să dețină calitatea de agenți de muncă autorizați conform respectivei hotărâri și ca angajații să fie domiciliați sau să dețină reședința în România, în baza autorizației de muncă sau a permisului de ședere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii."
În conformitate cu prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond și considerentele pe care se bazează, nu contravin celor statuate prin Decizia nr. 62/24.02.2025.
Așadar, apărarea recurentei-reclamante, potrivit căreia ar îndeplini toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 întrucât cetățeanul străin desfășoară activități lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între ea, în calitate de prestator și alte societăți comerciale, în calitate de beneficiari, în cuprinsul cărora se prevede faptul că angajații A. își vor desfășura activitatea la aceste societăți beneficiare, nu este legală. Chiar dacă recurenta-reclamanta a arătat că este constituită ca agent de muncă temporară, iar angajații săi sunt trimiși la alte societăți prin leasing de personal, societatea având activitate autorizată la terți, fapt care reiese din certificatul constatator anexat cererii sale, condiția lipsă pentru a i se acorda avizul de la instituția pârâtă vizează faptul că societatea recurentă nu desfășoară activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
În consecință, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, refuzul intimatului-pârât de emitere a avizului de angajare respectă dispozițiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 17 alin. (4), raportat la art. 4 alin. (2) lit. a) din acest act normativ, la acest moment, maniera de intrepretare a acestor norme de drept material fiind statuată cu caracter obligatoriu și de Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține și că indicarea de către recurenta-reclamantă a unei decizii de speță, apreciată a fi pronunțată într-o cauză similară, nu poate conduce spre o altă soluție, câtă vreme, în dreptul național român, hotărârile judecătorești sunt pronunțate de instanțele învestite cu respectivul litigiu în raport de datele particulare ale fiecărei cauze în parte, astfel că instanța învestită cu prezenta cauză nu poate analiza/evalua elementele avute în vedere la pronunțarea respectivei jurisprudențe. Invocarea unei soluții date într-o altă speță nu poate influența soluția dată în cauza pendinte decât în măsura în care ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 și urm. C. proc. civ., situație neregăsită în cazul de față.
În concluzie, se constată că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 690 din 15 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 690 din 15 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 25 septembrie 2025.