ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 50/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.125/1/2025, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Elena Diana Tămagă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent- șef Felicia Laura Nae, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 996/180/2024.

Magistratul-asistent-șef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul asupra chestiunii de drept, întocmit de judecătorul-raportor, precum și completarea raportului, ce au fost comunicate părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, însă părțile nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept în discuție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 12 februarie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 996/180/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1. Dacă prevederile art. 8 alin. (5) raportat la alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995 (ce reglementează obligația persoanelor de a îndeplini activitățile prevăzute în autorizația emisă pe numele lor prin intermediari autorizați) și ale art. 38 din aceeași lege (ce reglementează sancțiunea pentru încălcarea acestei obligații) sunt incidente și în cazul articolelor pirotehnice ale căror cerințe esențiale de securitate și condiții pentru introducerea lor pe piață sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 197 din 23 martie 2016 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție pe piață și controlul explozivilor de uz civil (care, potrivit art. 63 din H.G. nr. 197/2016, a abrogat și înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 207/2005 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale explozivilor de uz civil și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață) și Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 din 10 decembrie 2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice (care, potrivit art. 150 din H.G. nr. 1.102/2014, a abrogat și înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 612/2010 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale articolelor pirotehnice și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață), având în vedere prevederile art. 1 alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995, potrivit cărora această lege nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil, astfel cum este reglementat prin hotărârile de Guvern anterior menționate și în condițiile în care aceste hotărâri de Guvern nu prevăd obligația persoanelor care transportă articole pirotehnice de uz civil de a obține autorizația inspectoratelor teritoriale de muncă și inspectoratelor județene de poliție? 2. În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, având în vedere și prevederile art. 8 din Legea nr. 126/1995, variantele anterioare și ulterioare modificării și completării Legii nr. 126/1995 prin Legea nr. 262/2005, activitatea de transport este inclusă sau sinonimă cu activitatea de transfer menționată la art. 8 alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995 și, prin urmare, necesită obținerea autorizației menționate la acest articol de către persoana care transportă articole pirotehnice? 3. În cazul în care activitățile de transfer și transport sunt două noțiuni distincte din punct de vedere juridic, predarea în vederea livrării către client de către titularul autorizației de transfer a unor articole pirotehnice de uz civil (de tip F1, P1 și T1, cum este situația în speță) către un curier/alt intermediar ce nu deține niciun fel de autorizație în temeiul Legii nr. 126/1995 reprezintă transfer sau transport de articole pirotehnice? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 126/1995") " Art. 1. - (...) (3) Prezenta lege nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil, astfel cum este reglementat în Hotărârea Guvernului nr. 197/2016 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție pe piață și controlul explozivilor de uz civil și în Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice. (...) Art. 8. - (...) (3) Persoanele care produc, dețin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum și persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligația de a obține autorizația din partea inspectoratului teritorial de muncă și de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau inspectoratul județean de poliție pe raza cărora își desfășoară activitatea, după caz. (...) (5) Îndeplinirea activităților prevăzute în autorizație prin intermediari neautorizați este interzisă."

Hotărârea Guvernului nr. 197/2016 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție pe piață și controlul explozivilor de uz civil ("Hotărârea Guvernului nr. 197/2016") " Art. 63. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 207/2005 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale explozivilor de uz civil și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 6 aprilie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. (2) Orice trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 207/2005, cu modificările și completările ulterioare, abrogată prin prezenta hotărâre, din alte acte normative/administrative, se interpretează ca trimiteri la prezenta hotărâre."

Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice ("Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014") " Art. 150. - (1) Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la data de 1 iulie 2015. (2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 612/2010 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale articolelor pirotehnice și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 1 iulie 2010, cu modificările ulterioare, se abrogă." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

În cauză, prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.01.2024 pe rolul Judecătoriei Bacău - Secția civilă cu nr. 996/180/2024, petenta AA - S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, anularea Procesului-verbal de contravenție seria PBCY nr. xxx/18.12.2023, emis de către intimat.

Prin Sentința civilă nr. 2.711 din data de 11 aprilie 2024, Judecătoria Bacău - Secția civilă a respins, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de către petenta AA - S.R.L., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. În esență, prima instanță a reținut că la data de 18.12.2023 s-a întocmit de către intimat Procesul-verbal seria PBCY nr. xxx, prin care s-a constatat că la data de 18.12.2023 petenta, deși era autorizată să transporte materialele pirotehnice pe care le comercializa, în baza autorizațiilor nr. 25/2.04.2019 și nr. 109.769.118/18.04.2019, emise de către ITM Satu Mare și IPJ Satu Mare, a ales să facă această activitate printr-un intermediar, respectiv printr-o firmă de curierat, care nu deținea autorizație pentru o asemenea activitate. Astfel, la sediul societății de curierat au fost identificate coletele cu AWB nr. 8077103319 și nr. 8076785500, ce conțineau un număr de 2.196 de articole pirotehnice din categoriile P1 și F1, pentru care firma de curierat rapid nu deținea autorizație.

Împotriva Sentinței civile nr. 2.711 din data de 11 aprilie 2024, pronunțată de Judecătoria Bacău - Secția civilă, a declarat recurs apel S.C. AA - S.R.L., înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din data de 12.02.2025, Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept identificată. IV. Punctul de vedere al instanței de trimitere A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a considerat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel: de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) raportat la alin. (3), art. 38 din varianta actuală a Legii nr. 126/1995 depinde soluționarea apelului, întrucât în speță se invocă aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 197/2016 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014, care ar reglementa distinct cerințele esențiale de securitate, condițiile pentru introducerea pe piață, condițiile de punere la dispoziție pe piață și controlul articolelor pirotehnice, nefiind incidente prevederile art. 8 alin. (5) raportat la alin. (3) și art. 38 din varianta actuală a Legii nr. 126/1995. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că problema de drept în discuție este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenței s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

Pe fondul chestiunii de drept, instanța de trimitere a avut în vedere că, astfel cum rezultă din interpretarea art. 8 alin. (5) raportat la alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995 și a art. 38 din lege, aceste dispoziții legale sunt incidente și în cazul articolelor pirotehnice, pentru care cerințele de securitate și de introducere pe piață sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 197/2016 (care, potrivit art. 63 a abrogat și înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 207/2005) și de Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 (care, potrivit art. 150, a abrogat și înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 612/2010), având în vedere definiția "materiilor explozive" de la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 care include și explozivii de uz civil și articolele pirotehnice. Cu privire la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 126/1995, varianta în vigoare la data contravenției, instanța de trimitere a avut în vedere că acestea sunt de strictă interpretare și aplicare, întrucât reglementează activități speciale care necesită autorizare prealabilă. Plecând de la caracterul special al acestor prevederi și ținând cont de faptul că legea a intrat în vigoare în anul 1995, instanța a considerat că nu se poate vorbi de vreo scăpare/lacună de reglementare din partea legiuitorului, autorizația prevăzută la art. 8 alin. (3) din Legea nr. 126/1995, varianta în vigoare la data contravenției, nefiind obligatorie și pentru transportatorii materialelor explozive. Din aceste dispoziții, instanța de trimitere a dedus că activitatea de transport nu este inclusă în activitatea de transfer ori în activitatea de comercializare, ci, din contră, rezultă că, în cunoștință de cauză, legiuitorul a prevăzut că pentru activitatea de transport nu este necesară obținerea autorizației, cum este în ipoteza celui care o produce, ci este suficient din partea transportatorului să citească instrucțiunile de transport ale acestor articole/substanțe și să respecte prevederile din anexa la lege. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-petentă AA - S.R.L. a apreciat că se impune admiterea cererii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea interpretării aspectelor de drept identificate, ce au relevanță pentru dezlegarea litigiului de față. În esență, a considerat că se impune interpretarea în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii a sintagmei "nu aduce atingere regimului juridic" din art. 1 alin. (3) din Legea nr. 126/1995. VI. Jurisprudența instanțelor naționale A. Jurisprudența comunicată de curțile de apel

În raport cu conținutul întrebării formulate de Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal nu s-a apreciat necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la orientarea/orientările conturată(e) în cadrul practicii judiciare a acestora asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării în cauza pendinte. B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Având în vedere competența de soluționare a cauzelor cu obiect similar, care aparține judecătoriilor, respectiv tribunalelor în calea de atac, nu au fost identificate hotărâri judecătorești ale Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție relevante din perspectiva problemei de drept în discuție.

De asemenea, nu au fost identificate hotărâri pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare care să vizeze problema de drept supusă dezlegării. VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin Adresa nr. 4.443/III-5/2025 din 3 decembrie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Din perspectiva chestiunii de drept punctuale ce face obiectul interpretării nu au fost identificate decizii ale instanței de contencios constituțional relevante cu privire la problema de drept ce face obiectul interpretării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, impunându-se pronunțarea unei decizii interpretative prin care să fie tranșată chestiunea de drept sesizată. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele: Instanța supremă reține că prezenta sesizare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. A. Asupra admisibilității sesizării

Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă: dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme, dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza admisibilității sesizării și ținând cont de imperativul îndeplinirii cumulative a cerințelor prevăzute de lege, se constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în apel, respectiv în ultimă instanță.

Condiția de admisibilitate referitoare la legătura de dependență dintre chestiunea de drept a cărei interpretare se solicită și soluționarea cauzei pendinte în care se ridică este, de asemenea, îndeplinită, în contextul în care soluționarea litigiului depinde de modul de interpretare a dispozițiilor legale referitoare la transferul și transportul articolelor pirotehnice.

Cerința nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție este și ea îndeplinită, în condițiile în care nu există dezlegări de principiu ale chestiunii de drept în discuție sau ale unor chestiuni similare date de instanța supremă în cadrul acestei competențe specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop - hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, respectiv, recursul în interesul legii.

Condiția noutății chestiunii de drept este la rândul ei îndeplinită, în condițiile în care asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări nu se poate vorbi de o jurisprudență consolidată. Astfel cum s-a reținut în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pornindu-se de la scopul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, acela de a preîntâmpina apariția unei practici judiciare neunitare, condiția noutății poate fi prezentă nu numai în contextul unei reglementări nou-intrate în vigoare, ci și al uneia vechi, impunându-se însă ca jurisprudența asupra respectivei probleme de drept să se afle într-un stadiu incipient (Decizia nr. 73 din 9 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 20 ianuarie 2021; Decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 16 martie 2023; Decizia nr. 12 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 aprilie 2023).

În ceea ce privește condiția de admisibilitate privind existența unei probleme de drept veritabile, aceasta este, de asemenea, îndeplinită. Jurisprudența consolidată, timp de peste un deceniu, în legătură cu această condiție de admisibilitate a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. B. Asupra fondului sesizării

Referitor la prima întrebare formulată de instanța de trimitere, Înalta Curte reține că Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie norma-cadru în materia controlului, autorizării și sancționării activităților care implică materii explozive și articole pirotehnice, fiind adoptată în considerarea riscurilor grave pe care aceste bunuri le generează pentru ordinea publică și siguranța persoanelor. Regimul instituit de această lege are un caracter eminamente preventiv și imperativ, statul exercitând un control strict asupra tuturor etapelor de circulație a acestor bunuri.

Hotărârile Guvernului nr. 197/2016 și nr. 1.102/2014, adoptate în vederea transpunerii directivelor Uniunii Europene în materie, reglementează cu precădere cerințele esențiale de securitate ale produsului, condițiile de punere la dispoziție pe piață, evaluarea conformității și supravegherea pieței. Aceste acte normative nu au ca obiect stabilirea regimului juridic al autorizării persoanelor sau al controlului activităților desfășurate cu materiile explozive, domeniu care rămâne guvernat de dispozițiile legii-cadru.

Sintagma "nu aduce atingere regimului juridic", utilizată în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 126/1995, nu poate fi interpretată ca instituind o excludere a aplicabilității regimului de autorizare prevăzut de această lege, ci consacră un raport de coexistență și complementaritate normativă. În acest sens, reglementările europene privind siguranța produsului se aplică fără a afecta competența statului de a menține măsuri naționale mai stricte în scopul protejării ordinii publice și siguranței colective, marjă de apreciere recunoscută statelor membre de dreptul Uniunii Europene.

În lipsa unei derogări exprese prevăzute de lege, faptul că actele normative subsecvente nu prevăd în mod explicit obligația autorizării transportatorilor sau intermediarilor nu poate conduce la concluzia inaplicabilității art. 8 alin. (3) și (5) din Legea nr. 126/1995. A admite o asemenea interpretare ar echivala cu posibilitatea restrângerii sau golirii de conținut a unui regim legal de ordine publică prin acte normative subordonate legii, contrar principiilor ierarhiei actelor normative și securității juridice.

Prin urmare, în raport cu prima întrebare, dispozițiile art. 8 alin. (3) și (5), precum și cele ale art. 38 din Legea nr. 126/1995 sunt incidente și în cazul articolelor pirotehnice ale căror cerințe de securitate și condiții de punere la dispoziție pe piață sunt reglementate prin hotărârile Guvernului nr. 197/2016 și nr. 1.102/2014, aceste reglementări aplicându-se cumulativ, iar nu alternativ.

Referitor la cea de-a doua întrebare formulată de instanța de trimitere, Înalta Curte reține că noțiunea de "transfer" prevăzută de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 126/1995 trebuie interpretată în raport cu natura obiectului reglementării și cu finalitatea legii. În materia materiilor explozive și a articolelor pirotehnice, transferul nu se reduce la o operațiune juridică abstractă, ci presupune realizarea efectivă a deplasării bunurilor și schimbarea controlului material asupra acestora.

Activitatea de transport reprezintă modalitatea concretă și necesară prin care transferul se realizează în fapt. Pe durata transportului, persoana care efectuează deplasarea exercită o formă de deținere temporară și control efectiv asupra articolelor pirotehnice, situație care se circumscrie noțiunilor de "deținere" și "transfer" avute în vedere de legiuitor la adoptarea art. 8 alin. (3) din Legea nr. 126/1995.

Eliminarea termenului "transport" din enumerarea expresă a activităților supuse autorizării nu poate fi interpretată ca exprimând intenția legiuitorului de a liberaliza această activitate sau de a o exclude de sub incidența controlului autorităților competente. O asemenea interpretare ar conduce la un vid de reglementare tocmai în etapa cu cel mai ridicat grad de risc pentru siguranța publică, respectiv deplasarea materiilor explozive în afara spațiilor controlate.

Interpretarea sistematică și teleologică a Legii nr. 126/1995 impune concluzia că activitatea de transport este absorbită de noțiunile de "transfer" și "deținere" [a se vedea art. 3 lit. a) teza finală din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 536/2002], legiuitorul optând pentru o formulare care să permită supunerea controlului tuturor formelor de circulație a articolelor pirotehnice, indiferent de mecanismul juridic utilizat pentru realizarea acestora.

În consecință, în raport cu cea de-a doua întrebare, persoana care efectuează transportul articolelor pirotehnice desfășoară o activitate subsumată noțiunii de "transfer" în sensul art. 8 alin. (3) din Legea nr. 126/1995 și are obligația de a deține autorizația prevăzută de lege, iar realizarea acestei activități prin intermediari neautorizați intră sub incidența interdicției prevăzute de alin. (5) al aceluiași articol.

Referitor la cea de-a treia întrebare formulată de instanța de trimitere, Înalta Curte constată că aceasta are un caracter subsidiar și este formulată pentru ipoteza în care activitățile de transfer și transport ar fi considerate noțiuni juridice distincte. Or, o atare premisă nu subzistă în urma dezlegării date celei de-a doua chestiuni de drept.

Odată stabilit că activitatea de transport este inclusă în sfera noțiunii de "transfer", predarea articolelor pirotehnice de către titularul autorizației către un curier sau alt intermediar implică un transfer al detenției materiale asupra bunurilor. În această ipoteză, intermediarul exercită, pe durata transportului, o formă de deținere temporară și realizează transferul fizic al bunurilor de la expeditor la destinatar.

Prin urmare, predarea în vederea livrării a articolelor pirotehnice către un curier neautorizat reprezintă o formă de realizare a transferului prin intermediari neautorizați, interzisă de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 126/1995. Calificarea juridică a operațiunii nu depinde de denumirea contractului încheiat între părți, ci de efectele sale concrete asupra circulației și controlului material al bunurilor.

În aceste condiții, răspunsul dat cu privire la a doua întrebare epuizează problematica ridicată prin cea de-a treia întrebare, întrucât, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legii, predarea bunurilor către un intermediar neautorizat constituie un transfer nelegal, fără a fi necesară o distincție suplimentară între noțiunile de transport și transfer.

În raport cu aceste argumente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va admite sesizarea formulată de Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.