ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 390/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.670/1/2025, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Elena Diana Tămagă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent- șef Felicia Laura Nae, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice în Dosarul nr. 6.386/2/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar contestatoarea Blue Bird Liaison - S.R.L. și intimata Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept în discuție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a dispus, prin Încheierea din 21 mai 2025, pronunțată în Dosarul nr. 6.386/2/2024, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: " Dispozițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor exclud de la aplicare contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă în cazul hotărârii curții de apel prin care se soluționează plângerea formulată împotriva deciziei C.N.S.C.?" II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 101/2016): " Art. 68. - Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, și cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare."

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură civilă): " Art. 503. - (...) (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

În cauză, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură de achiziție publică sub forma licitației deschise, în vederea încheierii unui "Acord-cadru de furnizare hârtie de ziar tip offset".

Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestație S.C. AA - S.R.L., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prin care a solicitat: anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii; anularea raportului procedurii de atribuire; anularea procesului-verbal; anularea deciziei autorității contractante de a accepta declarația privind partea din propunerea tehnică care are caracter confidențial și de a refuza comunicarea acestor informații către contestator; obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor contestatorului și a celui declarat câștigător.

Prin Decizia nr. xxxx din 22.08.2023, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de către S.C. AA - S.R.L., în contradictoriu cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, și a admis cererea de intervenție formulată de S.C. BB - S.R.L., societatea declarată câștigătoarea licitației.

Împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a formulat plângere petenta S.C. AA - S.R.L., înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, cu nr. 5.929/2/2023, prin care a solicitat admiterea contestației, astfel cum a fost formulată și completată.

Prin Decizia civilă nr. 446 din 30.10.2023, Curtea de Apel București - Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a respins, ca neîntemeiată, plângerea.

Împotriva Deciziei civile nr. 446 din 30.10.2023, societatea AA - S.R.L. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, cu nr. xxx/2/2024, prin care a solicitat anularea deciziei contestate și admiterea plângerii. În motivare, contestatoarea a susținut, în principal, că dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale, iar instanța a omis să cerceteze unele motive, fiind incidente motivele de contestație în anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă.

Intimata Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Societatea intimată BB - S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

În cel de-al doilea ciclu procesual al contestației în anulare, la data de 16.04.2025, contestatoarea S.C. AA - S.R.L. a formulat, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul de a se stabili dacă aceste dispoziții legale exclud de la aplicare contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, în cazul hotărârii curții de apel prin care se soluționează plângerea formulată împotriva deciziei C.N.S.C.

La termenul din data de 21 mai 2025, Curtea de Apel București - Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept identificată. IV. Punctul de vedere al instanței de trimitere A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a considerat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel: cauza se află în curs de soluționare în fața unui complet de judecată al Curții de Apel București, care judecă în ultimă instanță, iar pricina vizează contestația în anulare îndreptată împotriva unei decizii a curții de apel prin care s-a respins plângerea împotriva unei decizii a C.N.S.C., hotărârea prin care instanța a soluționat plângerea fiind definitivă, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016.

Soluționarea cauzei depinde de lămurirea problemei de drept în discuție, întrucât în funcție de modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 urmează a se aprecia asupra admisibilității contestației în anulare și a posibilității analizării acesteia pe fond.

Instanța de trimitere a considerat că este îndeplinită și condiția privind noutatea chestiunii de drept enunțate, dat fiind faptul că forma actuală a art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, la care face trimitere art. 68 din Legea nr. 101/2016, are caracter relativ recent, intrând în vigoare la 21 decembrie 2018, astfel că nu s-a format o practică judiciară vastă, iar soluțiile pronunțate sunt divergente, reflectând două moduri de interpretare ale textului de lege sus-menționat.

De asemenea, s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept ivite, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

Pe fondul chestiunii de drept, instanța de trimitere a constatat că norma de drept asupra căreia se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile ridică dificultăți de interpretare, având în vedere natura sui generis a căii de atac instituite de art. 29 din Legea nr. 101/2016.

S-a reținut că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (Legea nr. 310/2018), hotărârile instanțelor de apel au putut fi atacate cu contestație în anulare și în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv când instanța a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de apel invocate în termen.

Sub acest aspect, art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare, în timp ce art. 68 din Legea nr. 101/2016 arată că dispozițiile acestei legi se completează, printre altele, cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea din urmă nu sunt contrare.

S-a mai avut în vedere faptul că, întrucât decizia pronunțată în soluționarea plângerii este o hotărâre dată într-o cale de atac, aceasta nu poate fi considerată ca fiind pronunțată în primă instanță.

Astfel, nici Legea nr. 101/2016 și nici Codul de procedură civilă nu cuprind norme care să interzică în mod expres folosirea căii de atac a contestației în anulare speciale împotriva deciziei de soluționare a plângerii și, cum opțiunea legiuitorului a fost de a lărgi sfera hotărârilor ce pot fi atacate cu calea de atac extraordinară a contestației în anulare specială, cu excluderea doar a hotărârilor definitive date în primă instanță, a reținut că, subsecvent modificării legislative din 21 decembrie 2018, nu mai există niciun impediment pentru a considera că împotriva deciziei prin care se soluționează calea de atac a plângerii nu s-ar putea formula o contestație în anulare specială.

În acest sens, a avut în vedere și faptul că jurisprudența identificată după data de referință, 21 decembrie 2018, nu este una vastă, fiind exprimate ambele opinii, fără o analiză a efectelor generate de modificarea art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Contestatoarea a susținut că sunt întrunite condițiile de admisibilitate instituite de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Intimata Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a formulat punct de vedere, prin care a solicitat respingerea cererii de sesizare ca inadmisibilă, având în vedere că normele de drept a căror interpretare se solicită sunt clare, în condițiile în care art. 68 din Legea nr. 101/2016 reprezintă o simplă normă de trimitere la normele generale prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul civil), Codul de procedură civilă și Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), doar în măsura în care normele generale nu contravin celor speciale. VI. Jurisprudența instanțelor naționale A. Jurisprudența comunicată de curțile de apel

Curțile de apel Iași, Galați, Cluj, Târgu Mureș, Constanța, Ploiești, Oradea, Alba Iulia, Timișoara, Craiova și București au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiași chestiuni, din care au rezultat două opinii.

Astfel, într-o primă opinie, însoțită de practică judiciară relevantă, s-a apreciat că este inadmisibilă contestația în anulare specială, reglementată în art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, formulată împotriva hotărârii prin care s-a soluționat plângerea întemeiată pe art. 29 din Legea nr. 101/2016.

În argumentarea acesteia, s-a reținut că, împotriva actului administrativ jurisdicțional emis de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în soluționarea contestației, legiuitorul a prevăzut o singură cale de atac în fața instanței de judecată, respectiv aceea a plângerii întemeiate pe art. 29 din Legea nr. 101/2016. Aceasta nu are natura unui apel/recurs, fiind o cale procedurală distinctă expres prevăzută de lege. Or, contestația în anulare specială vizează doar hotărârile pronunțate în apel sau recurs.

Într-o altă opinie, de asemenea, însoțită de practică judiciară relevantă, s-a apreciat că este admisibilă contestația în anulare specială formulată împotriva hotărârilor prin care s-a soluționat plângerea întemeiată pe dispozițiile pe art. 29 din Legea nr. 101/2016.

S-a argumentat că prevederile Legii nr. 101/2016 nu contravin dispozițiilor art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă și că din analiza coroborată a acestor texte de lege nu se poate deduce că sfera contestației în anulare speciale este limitată numai la hotărârile instanțelor de recurs și la hotărârile instanțelor de apel care nu mai pot fi atacate cu recurs, întrucât o astfel de argumentare nu ține cont de norma de trimitere prevăzută de art. 68 din Legea nr. 101/2016, lege specială în materia achizițiilor publice. Atât apelul, cât și plângerea reprezintă căi devolutive de atac, dintre care apelul este o cale de atac prevăzută de norma de drept comun, în speță, de Codul de procedură civilă, și vizează o hotărâre a unei instanțe judecătorești, pronunțată în primă instanță, în timp ce plângerea este o cale de atac reglementată de norma specială, respectiv de Legea nr. 101/2016, având ca obiect o decizie a unei autorități jurisdicționale. Diferența dintre ele nu justifică excluderea contestației în anulare, deoarece inadmisibilitatea unei căi de atac trebuie prevăzută expres de lege, nu dedusă pe cale de interpretare.

În cadrul practicii judiciare înaintate nu s-a identificat analiza chestiunii juridice supuse analizei din perspectiva modificărilor aduse art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 310/2018. B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Având în vedere competența de soluționare a cauzelor cu obiect similar, care aparține curților de apel, nu au fost identificate hotărâri judecătorești ale Secției de contencios administrativ și fiscal relevante din perspectiva problemei de drept în discuție.

Nu a fost identificată jurisprudență relevantă nici în cadrul hotărârilor rezultate ca urmare a activării mecanismelor de unificare a practicii judiciare. VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin Adresa nr. 2.921/III-5/2025 din 4 septembrie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Din perspectiva chestiunii de drept ce face obiectul interpretării, în lumina modificărilor aduse art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 nu a fost identificată jurisprudență relevantă.

Altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mai multe rânduri asupra constituționalității art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, dar fără a prezenta relevanță din perspectiva problemei de drept supuse dezlegării, fiind amintite, cu titlu exemplificativ, următoarele decizii: a) Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 2 mai 2018, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă și ale art. 283 și art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006); b) Decizia Curții Constituționale nr. 436 din 24 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 28 octombrie 2021, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (1), ale art. 32 și ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. IX. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, impunându-se emiterea unei decizii interpretative prin care să fie tranșată chestiunea de drept sesizată, în condițiile în care în privința aplicării dispozițiilor privind contestația în anulare specială nu poate fi decelat niciun element de contrarietate în raport cu dispozițiile din materia plângerii promovate în temeiul Legii nr. 101/2016 pentru atacarea deciziei pronunțate de C.N.S.C. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Instanța supremă reține că prezenta sesizare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. A. Asupra admisibilității sesizării

Prealabil cercetării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii se impune analizarea îndeplinirii cumulative a condițiilor de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că sunt îndeplinite condițiile amintite.

Astfel, sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a X-a contencios administrativ și fiscal, învestit în mod legal cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Cerința nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție este îndeplinită, în condițiile în care nu există dezlegări de principiu ale acelorași chestiuni de drept sau ale unor chestiuni similare date de instanța supremă în cadrul acestei competențe specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop - hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și recursul în interesul legii.

În ceea ce privește a treia condiție, sintagma folosită de legiuitor - "de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei" - impune cu necesitate legătura strânsă dintre chestiunile de drept ce fac obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție și obiectul acțiunii civile, deoarece numai analizând pretenția concretă dedusă judecății instanțele realizează o judecată pe fond a cauzei.

Pe cale de consecință, admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile, indiferent dacă privește o normă de drept material sau o normă de drept procedural, este condiționată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanța supremă să producă consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei. În cauză, obiectul sesizării adresate instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile vizează în mod evident probleme de drept ce se circumscriu sferei normelor de drept procesual. În egală măsură însă, de problema de drept indicată în actul de sesizare depind soluționarea excepției de inadmisibilitate și, corelativ, analizarea căii de atac pe fond. Astfel, apare ca fiind îndeplinită și cerința ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

De asemenea, chestiunea de drept vizată de întrebare este reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în condițiile în care plângerea promovată în temeiul Legii nr. 101/2016 are caracterul unui mijloc procesual specific materiei achizițiilor publice, utilizat pentru atacarea deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.). În acest context, dispozițiile art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă care permit, în litera lor, formularea contestației în anulare doar împotriva deciziilor date în recurs sau, după caz, apel, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, sunt susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite legate de aplicabilitatea lor materiei achizițiilor publice, regăsite, de altfel, în practica instanțelor de judecată.

Este îndeplinită și condiția noutății.

Referitor la aceasta se reamintește că în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că această cerință este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar jurisprudența se află într-un stadiu incipient.

Aceasta este situația și în cauză, în contextul în care forma actuală a art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, la care face trimitere art. 68 din Legea nr. 101/2016, are caracter relativ recent, intrând în vigoare la 21 decembrie 2018, ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018. Cu toate că în această perioadă au fost pronunțate hotărâri judecătorești, practica este încă în curs de formare și relevă existența unor tendințe jurisprudențiale orientate către soluții diferite, ceea ce justifică declanșarea mecanismului reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, se constată că mecanismul reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi utilizat. B. Asupra fondului sesizării

Chestiunea de drept asupra căreia se solicită pronunțarea hotărârii prealabile vizează admisibilitatea contestației în anulare speciale prevăzute de art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă în materia hotărârii pronunțate de curtea de apel prin care s-a soluționat plângerea formulată împotriva deciziei C.N.S.C. în temeiul dispozițiilor art. 32 și 35 din Legea nr. 101/2016.

Dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizării presupune mai multe paliere de analiză juridică.

Prima chestiune ce trebuie clarificată este aceea a naturii mijlocului procesual prevăzut de art. 29-36 1 din Legea nr. 101/2016, respectiv a plângerii împotriva deciziei C.N.S.C.

În acest scop, preliminar, se impune a fi reamintit că Legea nr. 101/2016 reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Astfel, pentru soluționarea contestației sale, persoana care se consideră vătămată se poate adresa: (i) fie, pe cale administrativ-jurisdicțională, Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, (ii) fie, pe cale judiciară, instanței de judecată, potrivit art. 4 din Legea nr. 101/2016.

În situația în care alege să învestească direct instanța judecătorească cu soluționarea contestației, aceasta va fi soluționată potrivit procedurilor de drept comun, context în care beneficiază de toate căile de atac prevăzute de această procedură (capitolul VI: Sistemul de remedii judiciar, secțiunea 1: Contestația formulată pe cale judiciară din Legea nr. 101/2016). Însă, dacă alege calea administrativ-jurisdicțională și se adresează Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, decizia acestuia din urmă poate fi atacată, atât pentru motive de nelegalitate, cât și pentru motive de netemeinicie, la instanța judecătorească competentă, respectiv la curtea de apel - secția de contencios administrativ și fiscal în a cărei rază teritorială se află sediul autorității contractante, plângerea soluționându-se de către complete specializate în achiziții publice.

Suplimentar, pentru lămurirea chestiunii supuse analizei, este necesară redarea mai multor norme juridice regăsite în cuprinsul Legii nr. 101/2016, după cum urmează: " Art. 29. - Deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către autoritatea contractantă și/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Art. 30. - (1) Plângerea se formulează în scris, dispozițiile privind conținutul contestației prevăzute la art. 10 aplicându-se în mod corespunzător. (2) În plângere, contestatorul nu poate invoca alte motive împotriva actelor autorității contractante decât cele cuprinse în contestația adresată Consiliului. (3) Plângerea se depune la instanța judecătorească competentă. (4) Pentru transmiterea cu celeritate către instanța competentă a dosarului care a stat la baza pronunțării deciziei Consiliului, persoana care a formulat plângere în fața instanței transmite o copie a plângerii respective și Consiliului. (5) Pentru soluționarea plângerii, Consiliul transmite instanței de judecată dosarul care a stat la baza pronunțării deciziei, în cel mult 3 zile de la primirea plângerii în original sau în copie, conform alin. (3), respectiv (4). Art. 31. - (1) Partea care formulează plângerea este obligată să comunice, în termenul prevăzut la art. 29, o copie de pe aceasta și celeilalte/celorlalte părți implicate în procedura de contestare în fața Consiliului, depunând dovada de comunicare în fața instanței până la primul termen de judecată, sub sancțiunea respingerii plângerii ca fiind tardivă. (2) Întâmpinarea este obligatorie. Intimatul este obligat să comunice instanței de judecată și petentului întâmpinarea în termen de 5 zile de la comunicarea plângerii de către petent. Nedepunerea întâmpinării în termen atrage decăderea din dreptul de a mai invoca excepții în afara celor de ordine publică. (3) Nu se pot depune probe noi față de cele care au fost depuse în cadrul contestației. Art. 32. - (1) Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorității contractante. Plângerile se soluționează de complete specializate în achiziții publice. () (4) Plângerea este soluționată de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 45 de zile de la data sesizării legale a instanței, în complete specializate în achiziții publice, formate din 3 judecători. (...) Art. 35. - (...) (2) Hotărârea prin care instanța soluționează plângerea este definitivă."

Analizând aceste dispoziții legale în mod sistematic, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că plângerea împotriva deciziei pronunțate de C.N.S.C. prezintă trăsături esențiale care permit asimilarea sa unei veritabile căi de atac, specifice materiei achizițiilor publice.

În primul rând, aceasta se exercită împotriva unui act jurisdicțional - decizia C.N.S.C. - care, deși nu este pronunțată de o instanță judecătorească, are toate elementele caracteristice unei hotărâri judecătorești. În al doilea rând, plângerea se formulează într-un termen scurt și imperativ, asemenea termenelor procedurale prevăzute pentru apel și recurs. De asemenea, formularea plângerii produce efect suspensiv asupra deciziei C.N.S.C., consacrând funcția plângerii de a împiedica executarea unei soluții contestate până la verificarea sa de către instanța superioară. În același timp, curtea de apel, constituită în complet colegial, specific căilor de atac, are posibilitatea de a menține, modifica sau anula decizia C.N.S.C., iar hotărârea sa este definitivă, coordonate care reproduc structura și logica unei căi de atac.

Această concluzie este confirmată și de jurisprudența Curții Constituționale.

În acest sens, referitor la legitimitatea constituțională a procedurilor administrativ-jurisdicționale, Curtea a statuat, de principiu, că instituirea unei proceduri administrativjurisdicționale nu contravine dispozițiilor constituționale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești în condițiile legii, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. În acest cadru jurisprudențial, a reținut explicit că plângerea împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor reprezintă o cale de atac (Decizia nr. 568 din 31 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 11 iulie 2025).

Așadar, plângerea, asemenea apelului sau recursului, nu reprezintă un proces distinct de acela declanșat prin contestație, ci o continuare a acestuia, o nouă fază procesuală, aceea a unei căi de atac ordinare, de reformare, devolutive.

Pornind de la această ipoteză, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016, care stau la baza prezentei sesizări, "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, și cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare".

Se constată astfel că, pentru o justă dezlegare a chestiunii de drept vizate de sesizare, se impune a se stabili corelația dintre normele care prevăd condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare cuprinse în Codul de procedură civilă și Legea nr. 101/2016, care nu conține nicio reglementare cu privire la acest aspect.

În primul rând, trebuie precizat că lipsa oricărei reglementări cu privire la inadmisibilitatea contestației în anulare în norma specială (Legea nr. 101/2016) subliniază lipsa unei voințe explicite de a deroga de la norma generală (Codul de procedură civilă).

Apoi, stabilirea aplicabilității normei generale în completare presupune examinarea eventualei contrarietăți dintre condițiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac referitoare la hotărârea ce poate face obiectul său, astfel cum sunt redate de prevederile Codului de procedură civilă, pe de o parte, și specificul hotărârii pronunțate de curtea de apel prin care s-a soluționat plângerea formulată împotriva deciziei C.N.S.C. în temeiul art. 32 și 35 din Legea nr. 101/2016, pe de altă parte.

O asemenea contrarietate nu poate fi reținută pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere înseși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Aceasta este reglementată la art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare pentru următoarele motive expres și limitativ reglementate, și anume atunci când: hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen și instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă extinde obiectul contestației în anulare speciale și prevede astfel că dispozițiile alin. (2) din acest articol se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Această nouă redactare a art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă reprezintă rezultatul modificărilor Codului de procedură civilă prin art. I pct. 59 din Legea nr. 310/2018, care au deschis posibilitatea formulării contestației în anulare speciale împotriva hotărârilor definitive pronunțate de instanțele de apel și pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă ("instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen").

Deși lipsa posibilității de a exercita contestația în anulare pentru omisiunea instanței de apel de a cerceta un motiv al căii de atac reprezenta o consecință firească a caracterului ordinar și devolutiv al apelului, legiuitorul a înțeles să revină asupra acestei soluții și să permită formularea contestației în anulare speciale împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de apel care nu sunt susceptibile de recurs și în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă.

Așadar, opțiunea legiuitorului a fost clară, în sensul de a lărgi sfera hotărârilor ce pot fi atacate cu contestație în anulare specială, aceasta putând fi utilizată, pentru motivele prevăzute de lege, dacă hotărârea este definitivă, ca urmare a exercitării, fără distincție, a apelului sau recursului. Astfel, au rămas în afara sferei de aplicare a contestației în anulare speciale doar hotărârile definitive pronunțate în primă instanță.

Cât privește plângerea prevăzută de art. 32 și 35 din Legea nr. 101/2016, acest mijloc procesual nu este reglementat și de Codul de procedură civilă, drept care, dintr-o primă perspectivă, nu se poate aprecia că lipsa unei referiri în cuprinsul art. 503 alin. (2) sau (3) din acest cod reprezintă o excludere din sfera de aplicare a contestației în anulare speciale.

Apoi, după cum s-a argumentat mai sus (a se vedea supra 60-69) plângerea, asemenea apelului, nu reprezintă un proces distinct de acela declanșat prin contestație, ci o continuare a acestuia, o nouă fază procesuală, aceea a unei căi de atac ordinare, de reformare, devolutive.

Astfel, atât apelul, cât și plângerea reprezintă căi devolutive de atac, dintre care apelul este o cale de atac prevăzută de norma de drept comun, respectiv de Codul de procedură civilă, și vizează o hotărâre a unei instanțe judecătorești pronunțată în primă instanță, în timp ce plângerea este o cale de atac reglementată de norma specială, Legea nr. 101/2016, având ca obiect o decizie a unei autorități jurisdicționale.

Această din urmă unică diferență dintre cele două căi de atac nu este în măsură să justifice inadmisibilitatea căilor de atac extraordinare de retractare, în cazul plângerii, cu atât mai mult cu cât inadmisibilitatea unei căi de atac, fie ea și una de retractare, trebuie prevăzută expres și nu dedusă pe cale de interpretare.

Pe aceste fundamente, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că dispozițiile art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă devin aplicabile, neputând fi decelat niciun element de contrarietate între aceste prevederi și cele din materia plângerii promovate în temeiul Legii nr. 101/2016 pentru atacarea deciziei pronunțate de C.N.S.C.

A exclude posibilitatea promovării contestației în anulare speciale ar însemna a priva partea de orice instrument de corecție împotriva unor vicii procedurale grave și evidente și ar crea un regim de inferioritate pentru justițiabilii supuși jurisdicției speciale a achizițiilor publice, în lipsa unui alt interes legitim superior urmărit.

Rezultă, așadar, că admisibilitatea contestației în anulare speciale împotriva hotărârilor definitive pronunțate asupra plângerilor formulate împotriva deciziilor C.N.S.C. se impune atât din rațiuni de logică juridică, cât și din considerente de asigurare a efectivității controlului legalității procedurilor de achiziție publică.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,