Decizia nr. 5785/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 41/2024 a Curții de Apel Oradea

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 25.09.2023, pe rolul Curții de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programul Operațional Regional - Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă, anularea Deciziei nr. 97/25.08.2023 emise de pârâtă și, în principal, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.06.2023, iar, în subsidiar, reducerea creanței bugetare stabilite în sarcina sa proporțional cu neregulile efectiv constatate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 41 din 21 februarie 2024, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 97/25.08.2023 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.06.2023 emise de pârât și a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 17.251,47 RON, cheltuieli de judecată parțiale. Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru primul motiv de recurs invocat, sau reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii introductive, în cazul admiterii celui de-al doilea motiv de nelegalitate invocat.

2. Obiectul contestației în anulare Prin decizia nr. 390 din 30 ianuarie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programul Operațional Regional împotriva sentinței civile nr. 41 din 21 februarie 2024 a Curții de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. 3. Contestația în anulare Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24 martie 2025, sub nr. x/2025, intimata-reclamantă A. S.R.L.

a formulat contestație în anulare, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei de la pct. 2, cu consecința soluționării cauzei. Contestatoarea susține că decizia civilă nr. 390/30.01.2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este rezultatul unei erori materiale, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs a omis aspecte de ordin material esențiale privind situația de fapt necontestată, eroare care a influențat decisiv soluția pronunțată.

În esență, arată că Înalta Curte a plecat de la o premisă factuală greșită, respectiv aceea că la finalul perioadei de monitorizare a proiectului finanțat ar fi fost constatată neîndeplinirea indicatorilor sau obiectivelor asumate, premisă care a justificat, în viziunea instanței, declanșarea ulterioară a controlului din perioada 15.05.2023-20.06.2023 și emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în temeiul art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011.

Contestatoarea arată că această premisă este contrară realității obiective și necontestate din dosar, întrucât la finalul perioadei de monitorizare, respectiv anterior datei de 28.04.2023, autoritatea pârâtă a efectuat controlul final și a emis Raportul de vizită la fața locului din 25.04.2023, în care a constatat expres respectarea contractului de finanțare, funcționalitatea și utilizarea echipamentelor în scopul proiectului, precum și realizarea integrală a indicatorilor și obiectivelor asumate. Aceste constatări nu au fost contestate de pârâtă și nu au făcut obiectul unor poziții divergente ale părților, însă instanța de recurs le-a omis cu desăvârșire din analiza sa, fără a le valorifica în soluționarea recursului.

Susține că, deși Înalta Curte a realizat un raționament juridic corect în abstract cu privire la interpretarea art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, stabilind că întocmirea procesului-verbal de nereguli este permisă doar dacă pe parcursul sau la finalul perioadei de monitorizare se constată nerealizarea indicatorilor sau obiectivelor proiectului, aceasta a aplicat greșit acest raționament la situația de fapt concretă, plecând de la o percepție eronată a realității materiale, respectiv de la presupunerea că o astfel de constatare negativă ar fi existat la finalul perioadei de monitorizare. Or, în lipsa unei asemenea constatări, controlul ulterior finalizării perioadei de monitorizare era nejustificat și contrar art. 26 din O.U.G.

nr. 66/2011, chiar potrivit propriului raționament al instanței supreme. Contestatoarea subliniază că eroarea materială invocată nu vizează o apreciere juridică sau o judecată de valoare, ci o eroare de percepție a unei situații de fapt clare și necontestate, constând în ignorarea Raportului de vizită la fața locului din 25.04.2023, document esențial care atestă realizarea integrală a obiectivelor proiectului și inexistența neregulilor la finalul perioadei de monitorizare. Această omisiune a constituit premisa factuală falsă peste care instanța a construit un raționament juridic, în sine corect, dar care a condus la o soluție eronată, întrucât punctul de plecare al argumentației a fost greșit.

În sprijinul admisibilității și temeiniciei contestației în anulare, contestatoarea invocă jurisprudența relevantă, inclusiv decizia civilă nr. 306/A/2022 a Curții de Apel Cluj, în care s-a reținut că omisiunea unor aspecte materiale esențiale, necontestate, poate constitui eroare materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., atunci când aceasta influențează decisiv soluția definitivă pronunțată. Prin analogie, se susține că și în prezenta cauză instanța de recurs a confundat realitatea constatată de organul de control la finalul perioadei de monitorizare cu o situație inexistentă, ceea ce a determinat admiterea recursului MIPE și casarea sentinței favorabile contestatoarei.

În concluzie, contestatoarea apreciază că dezlegarea dată recursului prin decizia civilă nr. 390/30.01.2025 este rezultatul unei erori materiale constând în omiterea unor elemente factuale esențiale și necontestate, referitoare la constatările reale ale autorității de control la finalul perioadei de monitorizare, motiv pentru care este incident cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., impunându-se admiterea contestației, anularea deciziei atacate și soluționarea cauzei cu reținerea situației de fapt corecte. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, pentru argumentele dezvoltate la filele x - 31/verso.

II. Soluția asupra contestației în anulare Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei arătată de contestatoare, respectiv aceea prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. În conformitate cu dispozițiile art. 503 din C. proc. civ.: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...] 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; [...]" Noțiunea de "eroare materială" folosită de legiuitor în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal. "Erorile materiale" sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală. Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit, ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs. Or, contestatoarea, prin calea de atac extraordinară de față, susținând că instanța de recurs nu a aplicat corect dispozițiile legale, invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs, prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile, a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate.

Aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Ca atare, motivul contestației în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanța de recurs, prin decizia nr. 390 din 30 ianuarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). 2. Temeiul legal al soluției adoptate Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 508 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 390 din data de 30 ianuarie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, ca nefondată. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2025.