ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 356/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 726/1/2025, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Elena Diana Tămagă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent-șef Felicia Laura Nae, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.464/256/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar intimata-petentă A - S.A. a formulat punct de vedere cu privire la chestiunea de drept, prin care solicită respingerea sesizării ca inadmisibile, având în vedere că problema de drept a cărei interpretare se solicită nu prezintă un grad real de dificultate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierea din 4 martie 2025, în Dosarul nr. 4.464/256/2023, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 50 lit. a) și ale art. 58 lit. f) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, respectiv art. 4 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, obligația conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege presupune inclusiv organizarea și funcționarea pazei pe durata transporturilor pe calea ferată a altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24-25 din lege? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 333/2003) " Art. 50. - Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), în care funcționează sisteme de pază, au următoarele obligații: a) răspund de organizarea și funcționarea pazei unităților, bunurilor și valorilor pe care le dețin, cu orice titlu." " Art. 58. - Constituie contravenții la prezenta lege următoarele fapte: (...) f) neîndeplinirea de către conducătorii unităților a obligațiilor prevăzute la art. 50;".

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 (Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012) " Art. 4. - (1) Conducătorii unităților care dețin sau operează cu bunuri, valori sau numerar au obligația implementării unor măsuri eficiente în scopul asigurării protecției personalului și a valorilor pe timpul manipulării, procesării, depozitării sau transportului și descurajării săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului, precum și în scopul acordării sprijinului necesar organelor judiciare în vederea identificării făptuitorilor." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, cu nr. 4.465/256/2023, petenta A - S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române, anularea procesului-verbal de contravenție seria PF nr. xxx/25.04.2023, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susținut că la data de 24.04.2023 a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei pentru nerespectarea dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, reținându-se că nu a asigurat paza bunurilor transportate cu trenul de marfă nr. 57404023, încărcat cu cereale. Totodată, a susținut că procesul-verbal de contravenție este nul absolut, întrucât fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale unei contravenții, în condițiile în care nu există o prevedere legală care să instituie în sarcina sa obligația de a asigura paza acestor produse pe timpul transportului.

Prin Sentința civilă nr. 1.688 din 20.11.2023, pronunțată în Dosarul nr. 4.465/256/2023, Judecătoria Medgidia a admis plângerea contravențională formulată de petenta A - S.A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române; a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria PF nr. xxx/25.04.2023 și a obligat intimatul la plata sumei de 20 de lei către petentă, cu titlu de cheltuieli de judecată. În considerentele sentinței s-a avut în vedere faptul că bunurile în discuție se aflau în curs de transportare, nefiind poziționate într-un loc fix, astfel că devin aplicabile dispozițiile speciale cuprinse în art. 24 și 25 din Legea nr. 333/2003. Astfel, s-a reținut că, în ipoteza transportării bunurilor, legea restrânge categoria de bunuri pentru care se impune paza acestora și implicit sfera răspunderii contravenționale, având în vedere că în ipoteza în care anumite bunuri sunt în tranzit pe teritoriul țării, obligația asigurării pazei vizează bunurile menționate expres în textele de lege anterior menționate, nu și paza cerealelor, cum este cazul în speță, motiv pentru care a considerat că societatea nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel intimatul Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul constatării legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție atacat și respingerii plângerii contravenționale. În esență, apelantul a susținut că, deși vagoanele din compunerea trenului nr. 57404023 au circulat cu trapele de încărcare/descărcare închise, tipurile de încuietori folosite nu sunt sigure, conform cerințelor imperative ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 333/2003, astfel că petenta nu a respectat obligațiile legale ce îi reveneau conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 333/2003. De asemenea, a considerat că în mod corect a aplicat petentei sancțiunea amenzii în cuantum de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 58 lit. a) din Legea nr. 333/2003. A mai susținut că fapta contravențională a fost constatată personal de agentul constatator, astfel că procesul-verbal atacat se bucură de prezumția de temeinicie, iar fapta prezintă un grad de pericol deosebit, atât prin consecințe, cât și prin împrejurările în care s-a produs, în condițiile în care neasigurarea pazei vagoanelor constituie o vulnerabilitate în zona căii ferate. Totodată, a învederat că singurul argument al instanței de fond este lipsa obligației de a asigura paza bunurilor de către societate, concluzie vădit contrară prevederilor legale pentru care societatea a fost sancționată.

La termenul de judecată din data de 4 martie 2025, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea sesizării. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a reținut că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care: de lămurirea problemei de drept enunțate depinde soluționarea pe fond a cauzei; problema de drept este nouă, întrucât nu există o jurisprudență consolidată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la aplicabilitatea art. 58 lit. f) din Legea nr. 333/2003 în materia transportului de mărfuri pe calea ferată și nici la nivelul instanțelor judecătorești naționale; dificultatea de interpretare, în opinia instanței de trimitere, este suficient de mare încât să impună folosirea mecanismului de unificare a practicii judiciare, aceasta decurgând din faptul că norma cuprinsă în art. 50 din Legea nr. 333/2003 este lacunară și îndoielnică, pentru aplicarea acesteia fiind necesară corelarea cu alte dispoziții legale din cuprinsul actului normativ și a normelor de aplicare ale acestuia; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut că la nivelul Tribunalului Constanța a fost identificată practică neunitară în dosarele având ca obiect plângeri contravenționale formulate împotriva unor procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor încheiate în temeiul Legii nr. 333/2003, iar practica neunitară identificată a vizat paza vagoanelor încărcate cu alte mărfuri decât produsele petroliere (în privința cărora practica este unitară), respectiv cu cereale, cărbune sau ciment.

Într-o primă orientare jurisprudențială s-a opinat că societățile care au ca obiect de activitate transportul de mărfuri pe calea ferată răspund contravențional pentru neîndeplinirea obligației de asigurare a pazei vagoanelor în timpul staționării în stațiile feroviare, indiferent de marfă. Argumentul în acest caz a constat în aceea că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 impune o obligație de asigurare a pazei tuturor societăților care dețin bunuri cu orice titlu și că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 prevede condiții suplimentare privind paza transportului de bunuri și valori constând în sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale și pietre prețioase, descrise ca produse cu caracter special, însă o atare dispoziție nu conduce la anihilarea obligației generale de asigurare a pazei bunurilor deținute, atunci când ele sunt transportate și nu fac parte dintre cele descrise de norma mai sus redată. Referitor la această orientare jurisprudențială s-a mai reținut că în interpretarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, legiuitorul a avut în vedere că obligația de asigurare a pazei subzistă pentru orice tip de transport de bunuri și valori, aceasta intervenind doar în privința situațiilor pentru care apreciază că se impune o încadrare mai strictă, cum este cazul transportului anumitor categorii de bunuri, considerate susceptibile de a da naștere unei stări mai ridicate de pericol.

Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a considerat că societățile care au ca obiect de activitate transportul de mărfuri pe calea ferată răspund contravențional pentru neîndeplinirea obligației de asigurare a pazei vagoanelor în timpul staționării în stațiile feroviare numai în cazul mărfurilor care se încadrează la art. 24 din Legea nr. 333/2003. Această orientare a fost întemeiată pe argumentul conform căruia paza bunurilor pe timpul transportului se realizează potrivit art. 24 din capitolul III "Paza transporturilor bunurilor și valorilor, precum și a transporturilor cu caracter special" din Legea nr. 333/2003, din care rezultă că obligația de asigurare a pazei bunurilor pe timpul transportului există numai atunci când bunurile se încadrează în categoriile expres enumerate în acest text de lege. S-a mai reținut că este adevărat că formele de pază pot fi diverse și că, în afară de cele indicate la art. 24 din Legea nr. 333/2003, legiuitorul a mai prevăzut și alte mijloace de asigurare a pazei, cum sunt cele de la art. 3 alin. (3) din actul normativ menționat anterior, care obligă conducătorii unităților să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea, însă acest articol se referă la bunurile deținute în unități și nu la cele transportate. O asemenea concluzie rezultă din interpretarea gramaticală a textului de lege, care prevede în mod expres faptul că aceste mijloace necesare asigurării pazei bunurilor se aplică în cazul unităților unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, fără să fie făcută vreo referire la transportul altor bunuri decât cele indicate de art. 24 din Legea nr. 333/2003. Totodată, s-a reținut că și din interpretarea sistematică rezultă aceeași concluzie, atâta timp cât art. 3 aparține capitolului I din Legea nr. 333/2003, care se referă la paza unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din același act normativ, și anume ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, astfel că mijloacele de pază prevăzute de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 333/2003 se aplică numai unităților indicate la art. 2 alin. (1) din același act normativ, unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, nefiind aplicabile și în cazul transporturilor. În acest context, s-a apreciat că singurele dispoziții legale care instituie obligația de pază a transporturilor bunurilor și valorilor, precum și a transporturilor cu caracter special sunt cele ale art. 24 din Legea nr. 333/2003, iar acestea se referă exclusiv la categoriile expres enumerate de legiuitor.

În cauză, instanța de apel, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a pus în discuție oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care să vizeze interpretarea și aplicarea prevederilor art. 50 lit. a) din Legea nr. 333/2003, în raport cu dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 333/2003 și cu dispozițiile Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-intimat Inspectoratul General al Poliției Române a formulat precizări, prin care a arătat că în raport cu circumstanțele cauzei pot fi aplicate prevederile referitoare la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Intimata-petentă A - S.A. a solicitat respingerea propunerii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibilă, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate. A susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților privind interpretarea unor texte de lege, aspect reținut și de jurisprudența constantă a instanței supreme (Decizia nr. 45/2021, Decizia nr. 47/2021, Decizia nr. 21/2023, Decizia nr. 27/2023, Decizia nr. 32/2023, Decizia nr. 41/2023 și Decizia nr. 45/2023). În esență, a considerat că nu este îndeplinită condiția privind existența unei chestiuni de drept reale, care să necesite o rezolvare de principiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care dispozițiile a căror interpretare se solicită sunt clare, în sensul că nu există obligația legală de a asigura paza bunurilor - cereale -, transportate pe calea ferată cu personal propriu sau personal al unei societăți specializate de pază și protecție sau cu efective compuse din jandarmi. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că se impune interpretarea dispozițiilor art. 58 lit. f) din Legea nr. 333/2003, cu privire la includerea obligației conducătorului unității de a asigura paza transporturilor de mărfuri pe calea ferată. În acest sens, au fost avute în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) și (3) din Legea nr. 333/2003, conform cărora, în funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), cu sprijinul de specialitate al Poliției, stabilesc modalități concrete de organizare și de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu polițiști locali, pază proprie sau pază prin societăți specializate. Aceste dispoziții legale sunt transpuse în cuprinsul normelor de aplicare a Legii nr. 333/2003, în art. 4 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, potrivit cărora conducătorii unităților care dețin sau operează cu bunuri, valori sau numerar au obligația implementării unor măsuri eficiente în scopul asigurării protecției personalului și a valorilor pe timpul manipulării, procesării, depozitării sau transportului și descurajării săvârșirii de infracțiuni contra patrimoniului, precum și în scopul acordării sprijinului necesar organelor judiciare în vederea identificării făptuitorilor. Astfel, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale, inclusiv a celor cuprinse în art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, conform cărora conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) răspund de organizarea și funcționarea pazei unităților, bunurilor și valorilor pe care le dețin, cu orice titlu, rezultă că există o obligație pozitivă, de rezultat, instituită de legiuitor în sarcina subiectului activ al contravenției, de a asigura paza valorilor pe timpul transportului. O asemenea concluzie are în vedere scopul Legii nr. 333/2003, redat de legiuitor în art. 1 din acest act normativ, prin adoptarea reglementării urmărindu-se asigurarea siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și protejarea persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea. Instanța de trimitere a opinat în sensul că o interpretare diferită ar conduce la lăsarea fără efecte a normelor citate pentru o categorie importantă de mărfuri și situații faptice, respectiv întregul transport pe calea ferată națională al mărfurilor comerciale ar fi exclus de la asigurarea sau luarea unor măsuri de pază eficiente împotriva sustragerilor sau distrugerilor, consecință pe care tribunalul a apreciat că legiuitorul nu a dorit-o și nu a avut-o în vedere la adoptarea reglementării. Mai mult, în materia pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor, unitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 se supun autorizării sau aprobării măsurilor de pază de către poliția română prin aprobarea planurilor de pază specifice fiecărei unități. Prin instituirea acestei obligații, legiuitorul a impus unităților un nivel de conformare superior în materie contravențională, care, în opinia instanței de trimitere, include și obligația asigurării pazei bunurilor aflate în tranzit pe calea ferată sau luarea unor măsuri de pază eficiente cu privire la acestea, prin implementarea unor sisteme antiefracție sau sustragere care să prevină furtul ori distragerea mărfurilor. A mai reținut că, de altfel, considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 220/2023 din data de 20.04.2023 pot fi aplicate mutatis mutandis în prezenta cauză, putându-se considera că este rezonabilă opțiunea legiuitorului potrivit căreia, în vederea atingerii obiectivului urmărit prin adoptarea Legii nr. 333/2003, în sarcina conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din actul normativ anterior menționat s-a stabilit și obligația organizării și funcționării pazei pe durata transporturilor pe calea ferată, inclusiv a altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24 și 25 din Legea nr. 333/2003. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Constanța (prin Tribunalul Constanța) și București au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel Alba Iulia (Judecătoria Câmpeni), Bacău (Judecătoria Roman), București (Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov și Judecătoria Buftea), Iași și Ploiești (Tribunalul Dâmbovița) au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiași chestiuni, din care au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 58 lit. f) din Legea nr. 333/2003 trebuie interpretate în sensul că includ obligația conducătorului unității de a asigura paza transporturilor de marfă pe calea ferată și pentru alte bunuri decât cele prevăzute la art. 24 și 25 din actul normativ anterior menționat.

S-a argumentat că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 se referă și la organizarea și funcționarea pazei pe durata transportului altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24 și 25 din Legea nr. 333/2003, dat fiind faptul că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 menționează obligația de a asigura paza bunurilor sau a altor valori deținute cu orice titlu, în timp ce art. 24 și 25 din Legea nr. 333/2003 vizează o categorie mai restrânsă de bunuri, respectiv cele anume enunțate.

În sensul acestei opinii au fost identificate Decizia nr. 962/2024, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.661/256/2023, și Decizia nr. 706/2024, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.465/256/2023. În cadrul Secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București a fost identificat un singur dosar privind această problemă de drept, respectiv Dosarul nr. 44.811/299/2016, prin care s-a reținut că transportatorul feroviar are obligația de a asigura paza transportului bunurilor inclusiv pe perioada staționării. În sensul aceleiași opinii au fost exprimate puncte de vedere de către judecătorii din cadrul curților de apel Alba Iulia (Judecătoria Câmpeni), Bacău (Judecătoria Roman), București (Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov), Iași și Ploiești (Tribunalul Dâmbovița).

Într-o altă opinie s-a apreciat că obligația de a asigura paza bunurilor nu se extinde și asupra altor bunuri decât cele prevăzute în art. 24 și 25 din Legea nr. 333/2003.

S-a argumentat că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 instituie o obligație generală cu privire la bunurile pe care le dețin destinatarii textului de lege în incintele unde funcționează. Deși art. 2 alin. (1) nu face o astfel de distincție în mod expres, ea este subînțeleasă prin faptul că paza bunurilor pe timpul transportului este reglementată într-un capitol distinct al legii, respectiv capitolul III din Legea nr. 333/2003, iar art. 24 din aceeași lege prevede în mod expres care sunt categoriile de bunuri cărora trebuie să li se asigure paza pe perioada transportului.

În sensul acestei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești: Decizia nr. 478/2024, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.065/256/2022; Decizia nr. 397/2024, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.746/256/2023; Decizia nr. 875/2021, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.003/256/2020; Decizia nr. 282/2024, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.738/256/2023; Sentința civilă nr. 1.697/2023, pronunțată de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 3.746/256/2023, rămasă definitivă prin respingerea apelului. De asemenea, în sensul acestei opinii au exprimat punct de vedere judecătorii din cadrul Judecătoriei Buftea.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 591/2024 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 17 și ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 16 iunie 2025, au fost reținute următoarele aspecte: " Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, unitățile prevăzute de lege (ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, precum și alte organizații) sunt obligate să asigure paza bunurilor ori valorilor pe care le dețin cu orice titlu. Răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei revine conducătorilor unităților (art. 4), care au obligații exprese stabilite de lege (art. 50). Îndeplinirea obligațiilor se realizează, după caz, cu sprijinul de specialitate al unităților de poliție sau jandarmi competente teritorial (art. 51). Astfel, modalitățile concrete de organizare și de executare a pazei se stabilesc, potrivit art. 3 alin. (1) din lege, de către conducătorii unităților, cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare. Criteriile pe baza cărora sunt stabilite aceste modalități sunt importanța, specificul și valoarea bunurilor deținute, iar executarea pazei se realizează în mai multe forme, după caz: cu efective de jandarmi, pază cu polițiști locali, pază proprie sau pază prin societăți specializate. În temeiul art. 5 din lege, paza se organizează și se efectuează potrivit unui plan de pază. Acesta este întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției [art. 5 alin. (1)]. În cazul unităților în care paza se asigură cu efective ale jandarmeriei, ale societăților specializate de pază și protecție, ale polițiștilor locali sau combinat, întocmirea planului de pază se face de către conducătorii unităților beneficiare împreună cu comandanții/șefii acestor efective [art. 5 alin. (4)]. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3), prin planul de pază se stabilesc, în principal, caracteristicile obiectivului păzit, numărul de posturi și amplasarea acestora, necesarul de personal pentru pază, amenajările, instalațiile și mijloacele tehnice de pază și de alarmare, consemnul posturilor, legătura și cooperarea cu alte organe cu atribuții de pază, regulile de acces, potrivit dispozițiilor conducătorului unității, precum și documentele specifice serviciului de pază. Documentele specifice necesare executării și evidenței serviciului de pază, cu excepția celui executat cu efective de jandarmi, și modelele acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului [art. 5 alin. (5)]. La unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, în temeiul art. 3 alin. (3) din lege, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor. De asemenea, legea prevede, în cuprinsul dispozițiilor art. 27, obligația conducătorilor unităților care dețin bunuri, valori, suporturi de stocare a documentelor, a datelor și informațiilor cu caracter secret de stat de a asigura paza, mijloacele mecano-fizice de protecție și sistemele de alarmare împotriva efracției în locurile de păstrare, depozitare și manipulare a acestora, precum și în locurile unde se desfășoară activități care au un asemenea caracter. Sistemele de alarmare sunt avizate de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București ori de inspectoratul de poliție județean pe raza căruia se află obiectivul, sub aspectul respectării cerințelor minime de securitate împotriva efracției. Cu privire la paza căilor ferate, a pădurilor, a terenurilor forestiere, a fondurilor de vânătoare și de pescuit, a conductelor pentru transportul hidrocarburilor și al produselor petroliere, a sistemelor de irigații, a rețelelor telefonice și de transport al energiei electrice, art. 17 din lege prevede că se asigură de către operatorii economici de profil, în formele prevăzute de lege, respectiv cu efective de jandarmi, pază cu polițiști locali, pază proprie sau pază prin societăți specializate, după caz."

În același sens este și Decizia Curții Constituționale nr. 656/2024 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), ale art. 3 alin. (1), ale art. 17 și ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 26 mai 2025. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal nu au fost identificate cauze cu acest obiect, în condițiile în care competența privind soluționarea litigiilor având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 58 din Legea nr. 333/2003 aparține, din punct de vedere material, conform dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 333/2003, judecătoriei în raza căreia a fost săvârșită contravenția, apelul fiind judecat de către tribunalul în circumscripția căruia se află instanța de fond. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru emiterea unei decizii interpretative prin care să fie tranșată chestiunea de drept sesizată, în condițiile în care nu este îndeplinită condiția privind noutatea problemei de drept supuse interpretării. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Instanța supremă reține că prezenta sesizare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. Asupra admisibilității sesizării

Verificând îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea sesizării, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, potrivit dispozițiilor art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în temeiul cărora a fost formulată cererea de pronunțare a hotărârii prealabile, dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Raportat la conținutul textului de lege citat, admisibilitatea sesizării formulate în vederea pronunțării hotărârii prealabile pentru rezolvarea de principiu a unor chestiuni de drept presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; b) existența unei chestiuni de drept; c) de lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să fie nouă și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că este îndeplinită condiția privind stadiul procesului în care a fost formulată cererea de pronunțare a hotărârii prealabile, instanța de trimitere fiind învestită cu soluționarea unui apel declarat împotriva Sentinței civile nr. 1.688 din 20.11.2023, pronunțată în Dosarul nr. 4.465/256/2023, prin care Judecătoria Medgidia a soluționat o plângere contravențională, formulată în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, astfel că tribunalul urmează a pronunța o hotărâre definitivă.

Este îndeplinită și condiția privind existența legăturii dintre chestiunea de drept cu privire la care s-a solicitat lămurirea și modul de soluționare a fondului cauzei, în contextul în care existența sau inexistența obligației conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 de a asigura paza pe durata transporturilor pe calea ferată și a altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24 și 25 din lege constituie însăși chestiunea de drept litigioasă dedusă analizei instanței de fond și a celei de apel.

Nu este îndeplinită însă condiția privind noutatea chestiunii de drept deduse analizei pe calea mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În acest sens, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept subliniază faptul că noutatea chestiunii de drept supuse interpretării subzistă ori de câte ori problema de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu au dat încă acestora o interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, de o anumită întindere sau consistență.

În practica instanței supreme cu privire la criteriile de stabilire și de identificare a cerinței noutății s-a statuat, cu caracter de principiu, că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de reglementări nou-intrate în vigoare, care au un potențial mai mare de a conține probleme de drept noi, ci și de reglementări mai vechi, dacă instanța este chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată sau dacă realitățile sociale și economice justifică o reevaluare a modului de interpretare și aplicare a acesteia.

Cu privire la momentul intrării prevederilor legale supuse interpretării în fondul activ al legislației, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că Legea nr. 333/2003 a fost publicată inițial în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, fiind republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2014, context în care nu se poate reține îndeplinirea condiției de noutate, normele legale aflate în discuție neavând caracterul unor prescripții legale de dată recentă.

Suplimentar celor anterior menționate, din examenul jurisprudențial al hotărârilor judecătorești atașate prezentului dosar se constată că instanțele s-au confruntat cu problema interpretării normelor juridice evocate în întrebarea preliminară, pronunțând, până în prezent, hotărâri definitive/rămase definitive sau aflate în faza recursului, privind problema existenței obligației conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 de a asigura paza pe durata transporturilor pe calea ferată și a altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24 și 25 din legea anterior menționată.

Mai mult, din verificarea hotărârilor judecătorești pronunțate, cele mai multe dintre acestea fiind definitive, se constată că s-au conturat două opinii, aparent contradictorii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor menționate în sesizare, ceea ce creează premisele promovării unui recurs în interesul legii, conform art. 515 din Codul de procedură civilă, remediul nefiind cel al hotărârii preliminare, care are doar rolul de a preveni crearea unei jurisprudențe neunitare, iar nu de a o înlătura, în cazul în care deja s-au pronunțat hotărâri definitive opuse.

În acest sens, astfel cum s-a reținut și în cuprinsul încheierii de sesizare, s-a conturat deja o practică neunitară cu privire la soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale prin care s-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru neîndeplinirea obligației de asigurare a pazei vagoanelor încărcate cu alte mărfuri decât produsele petroliere (în privința cărora practica este unitară), cum ar fi cereale, cărbune sau ciment.

Astfel, o primă orientare jurisprudențială este în sensul că societățile care au ca obiect de activitate transportul de mărfuri pe calea ferată răspund contravențional pentru neîndeplinirea obligației de asigurare a pazei vagoanelor în timpul staționării în stațiile feroviare, indiferent de marfă, opinie ce se regăsește în cuprinsul următoarelor hotărâri judecătorești: Decizia nr. 7.333 din 29.11.2017, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 44.811/299/2016; Decizia nr. 203 din 28.02.2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 9.883/315/2016; Decizia nr. 547 din 27.05.2019, pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 2.705/229/2017; Decizia nr. 21 din 20.01.2021, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 6.444/55/2020; Decizia nr. 377 din 23.03.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 2.449/256/2021; Decizia nr. 602 din 18.05.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 2.448/256/2021; Decizia nr. 869 din 5.10.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 7.526/256/2020; Decizia nr. 708 din 7.05.2023, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 7.348/256/2022; Decizia nr. 1.058 din 3.10.2023, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 8.138/256/2021; Decizia nr. 124 din 1.02.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 84/256/2023; Decizia nr. 706 din 5.06.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 4.465/256/2023; Decizia nr. 962 din 25.09.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 2.661/256/2023.

A doua orientare jurisprudențială, în sensul că societățile care au ca obiect de activitate transportul de mărfuri pe calea ferată răspund contravențional pentru neîndeplinirea obligației de asigurare a pazei vagoanelor în timpul staționării în stațiile feroviare numai în cazul mărfurilor care se încadrează în art. 24 din Legea nr. 333/2003, se regăsește în cuprinsul Deciziei nr. 478/2024, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.065/256/2022; al Deciziei nr. 397/2024, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.746/256/2023; al Deciziei nr. 875/2021, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.003/256/2020; al Deciziei nr. 282/2024, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.738/256/2023; al Sentinței nr. 1.687/2023, pronunțată de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 3.746/256/2023, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului; al Deciziei nr. 57/2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 485/283/2020; al Deciziei nr. 1.752/2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 9.545/283/2020.

Raportat la hotărârile judecătorești anterior menționate, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că nu este îndeplinită condiția privind noutatea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cereri de pronunțare a hotărârii prealabile, întrucât dispozițiile subsumate cererii de sesizare au făcut obiectul unei analize consistente, fiind cristalizate două opinii jurisprudențiale, astfel că finalitatea avută în vedere de legiuitor cu prilejul edictării dispozițiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, aceea a preîntâmpinării jurisprudenței neunitare pe calea mecanismului hotărârii prealabile pentru rezolvarea de principiu a unor chestiuni de drept, nu mai poate fi asigurată.

În concluzie, reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate reglementate de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 521 din Codul de procedură civilă, se va respinge prezenta sesizare, ca inadmisibilă.