Decizia nr. 356/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 726/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 726/1/2025, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena Diana Tămagă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent-şef Felicia Laura Nae, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.464/256/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar intimata-petentă A – S.A. a formulat punct de vedere cu privire la chestiunea de drept, prin care solicită respingerea sesizării ca inadmisibile, având în vedere că problema de drept a cărei interpretare se solicită nu prezintă un grad real de dificultate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din 4 martie 2025, în Dosarul nr. 4.464/256/2023, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 50 lit. a) şi ale art. 58 lit. f) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, respectiv art. 4 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, obligaţia conducătorilor unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege presupune inclusiv organizarea şi funcţionarea pazei pe durata transporturilor pe calea ferată a altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24-25 din lege? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 333/2003) ” Art. 50. – Conducătorii unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1), în care funcţionează sisteme de pază, au următoarele obligaţii: a) răspund de organizarea şi funcţionarea pazei unităţilor, bunurilor şi valorilor pe care le deţin, cu orice titlu.” ” Art. 58. – Constituie contravenţii la prezenta lege următoarele fapte: (…) f) neîndeplinirea de către conducătorii unităţilor a obligaţiilor prevăzute la art. 50;”.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 (Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012) ” Art. 4. – (1) Conducătorii unităţilor care deţin sau operează cu bunuri, valori sau numerar au obligaţia implementării unor măsuri eficiente în scopul asigurării protecţiei personalului şi a valorilor pe timpul manipulării, procesării, depozitării sau transportului şi descurajării săvârşirii infracţiunilor contra patrimoniului, precum şi în scopul acordării sprijinului necesar organelor judiciare în vederea identificării făptuitorilor.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, cu nr. 4.465/256/2023, petenta A – S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române, anularea procesului-verbal de contravenţie seria PF nr. xxx/25.04.2023, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susţinut că la data de 24.04.2023 a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 lei pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, reţinându-se că nu a asigurat paza bunurilor transportate cu trenul de marfă nr. 57404023, încărcat cu cereale. Totodată, a susţinut că procesul-verbal de contravenţie este nul absolut, întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale unei contravenţii, în condiţiile în care nu există o prevedere legală care să instituie în sarcina sa obligaţia de a asigura paza acestor produse pe timpul transportului.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.688 din 20.11.2023, pronunţată în Dosarul nr. 4.465/256/2023, Judecătoria Medgidia a admis plângerea contravenţională formulată de petenta A – S.A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române; a anulat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PF nr. xxx/25.04.2023 şi a obligat intimatul la plata sumei de 20 de lei către petentă, cu titlu de cheltuieli de judecată. În considerentele sentinţei s-a avut în vedere faptul că bunurile în discuţie se aflau în curs de transportare, nefiind poziţionate într-un loc fix, astfel că devin aplicabile dispoziţiile speciale cuprinse în art. 24 şi 25 din Legea nr. 333/2003. Astfel, s-a reţinut că, în ipoteza transportării bunurilor, legea restrânge categoria de bunuri pentru care se impune paza acestora şi implicit sfera răspunderii contravenţionale, având în vedere că în ipoteza în care anumite bunuri sunt în tranzit pe teritoriul ţării, obligaţia asigurării pazei vizează bunurile menţionate expres în textele de lege anterior menţionate, nu şi paza cerealelor, cum este cazul în speţă, motiv pentru care a considerat că societatea nu se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române, solicitând admiterea apelului şi modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul constatării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie atacat şi respingerii plângerii contravenţionale. În esenţă, apelantul a susţinut că, deşi vagoanele din compunerea trenului nr. 57404023 au circulat cu trapele de încărcare/descărcare închise, tipurile de încuietori folosite nu sunt sigure, conform cerinţelor imperative ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 333/2003, astfel că petenta nu a respectat obligaţiile legale ce îi reveneau conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 333/2003. De asemenea, a considerat că în mod corect a aplicat petentei sancţiunea amenzii în cuantum de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 58 lit. a) din Legea nr. 333/2003. A mai susţinut că fapta contravenţională a fost constatată personal de agentul constatator, astfel că procesul-verbal atacat se bucură de prezumţia de temeinicie, iar fapta prezintă un grad de pericol deosebit, atât prin consecinţe, cât şi prin împrejurările în care s-a produs, în condiţiile în care neasigurarea pazei vagoanelor constituie o vulnerabilitate în zona căii ferate. Totodată, a învederat că singurul argument al instanţei de fond este lipsa obligaţiei de a asigura paza bunurilor de către societate, concluzie vădit contrară prevederilor legale pentru care societatea a fost sancţionată.

La termenul de judecată din data de 4 martie 2025, Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea sesizării. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care: de lămurirea problemei de drept enunţate depinde soluţionarea pe fond a cauzei; problema de drept este nouă, întrucât nu există o jurisprudenţă consolidată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicabilitatea art. 58 lit. f) din Legea nr. 333/2003 în materia transportului de mărfuri pe calea ferată şi nici la nivelul instanţelor judecătoreşti naţionale; dificultatea de interpretare, în opinia instanţei de trimitere, este suficient de mare încât să impună folosirea mecanismului de unificare a practicii judiciare, aceasta decurgând din faptul că norma cuprinsă în art. 50 din Legea nr. 333/2003 este lacunară şi îndoielnică, pentru aplicarea acesteia fiind necesară corelarea cu alte dispoziţii legale din cuprinsul actului normativ şi a normelor de aplicare ale acestuia; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a reţinut că la nivelul Tribunalului Constanţa a fost identificată practică neunitară în dosarele având ca obiect plângeri contravenţionale formulate împotriva unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiate în temeiul Legii nr. 333/2003, iar practica neunitară identificată a vizat paza vagoanelor încărcate cu alte mărfuri decât produsele petroliere (în privinţa cărora practica este unitară), respectiv cu cereale, cărbune sau ciment.

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a opinat că societăţile care au ca obiect de activitate transportul de mărfuri pe calea ferată răspund contravenţional pentru neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a pazei vagoanelor în timpul staţionării în staţiile feroviare, indiferent de marfă. Argumentul în acest caz a constat în aceea că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 impune o obligaţie de asigurare a pazei tuturor societăţilor care deţin bunuri cu orice titlu şi că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 prevede condiţii suplimentare privind paza transportului de bunuri şi valori constând în sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale şi pietre preţioase, descrise ca produse cu caracter special, însă o atare dispoziţie nu conduce la anihilarea obligaţiei generale de asigurare a pazei bunurilor deţinute, atunci când ele sunt transportate şi nu fac parte dintre cele descrise de norma mai sus redată. Referitor la această orientare jurisprudenţială s-a mai reţinut că în interpretarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, legiuitorul a avut în vedere că obligaţia de asigurare a pazei subzistă pentru orice tip de transport de bunuri şi valori, aceasta intervenind doar în privinţa situaţiilor pentru care apreciază că se impune o încadrare mai strictă, cum este cazul transportului anumitor categorii de bunuri, considerate susceptibile de a da naştere unei stări mai ridicate de pericol.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială s-a considerat că societăţile care au ca obiect de activitate transportul de mărfuri pe calea ferată răspund contravenţional pentru neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a pazei vagoanelor în timpul staţionării în staţiile feroviare numai în cazul mărfurilor care se încadrează la art. 24 din Legea nr. 333/2003. Această orientare a fost întemeiată pe argumentul conform căruia paza bunurilor pe timpul transportului se realizează potrivit art. 24 din capitolul III „Paza transporturilor bunurilor şi valorilor, precum şi a transporturilor cu caracter special” din Legea nr. 333/2003, din care rezultă că obligaţia de asigurare a pazei bunurilor pe timpul transportului există numai atunci când bunurile se încadrează în categoriile expres enumerate în acest text de lege. S-a mai reţinut că este adevărat că formele de pază pot fi diverse şi că, în afară de cele indicate la art. 24 din Legea nr. 333/2003, legiuitorul a mai prevăzut şi alte mijloace de asigurare a pazei, cum sunt cele de la art. 3 alin. (3) din actul normativ menţionat anterior, care obligă conducătorii unităţilor să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea, însă acest articol se referă la bunurile deţinute în unităţi şi nu la cele transportate. O asemenea concluzie rezultă din interpretarea gramaticală a textului de lege, care prevede în mod expres faptul că aceste mijloace necesare asigurării pazei bunurilor se aplică în cazul unităţilor unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, fără să fie făcută vreo referire la transportul altor bunuri decât cele indicate de art. 24 din Legea nr. 333/2003. Totodată, s-a reţinut că şi din interpretarea sistematică rezultă aceeaşi concluzie, atâta timp cât art. 3 aparţine capitolului I din Legea nr. 333/2003, care se referă la paza unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, şi anume ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, astfel că mijloacele de pază prevăzute de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 333/2003 se aplică numai unităţilor indicate la art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, nefiind aplicabile şi în cazul transporturilor. În acest context, s-a apreciat că singurele dispoziţii legale care instituie obligaţia de pază a transporturilor bunurilor şi valorilor, precum şi a transporturilor cu caracter special sunt cele ale art. 24 din Legea nr. 333/2003, iar acestea se referă exclusiv la categoriile expres enumerate de legiuitor.

În cauză, instanţa de apel, Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţie oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care să vizeze interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 50 lit. a) din Legea nr. 333/2003, în raport cu dispoziţiile art. 24 şi 25 din Legea nr. 333/2003 şi cu dispoziţiile Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-intimat Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat precizări, prin care a arătat că în raport cu circumstanţele cauzei pot fi aplicate prevederile referitoare la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Intimata-petentă A – S.A. a solicitat respingerea propunerii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate. A susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori a dificultăţilor privind interpretarea unor texte de lege, aspect reţinut şi de jurisprudenţa constantă a instanţei supreme (Decizia nr. 45/2021, Decizia nr. 47/2021, Decizia nr. 21/2023, Decizia nr. 27/2023, Decizia nr. 32/2023, Decizia nr. 41/2023 şi Decizia nr. 45/2023). În esenţă, a considerat că nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept reale, care să necesite o rezolvare de principiu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care dispoziţiile a căror interpretare se solicită sunt clare, în sensul că nu există obligaţia legală de a asigura paza bunurilor – cereale -, transportate pe calea ferată cu personal propriu sau personal al unei societăţi specializate de pază şi protecţie sau cu efective compuse din jandarmi. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că se impune interpretarea dispoziţiilor art. 58 lit. f) din Legea nr. 333/2003, cu privire la includerea obligaţiei conducătorului unităţii de a asigura paza transporturilor de mărfuri pe calea ferată. În acest sens, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 333/2003, conform cărora, în funcţie de importanţa, specificul şi valoarea bunurilor pe care le deţin, conducătorii unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1), cu sprijinul de specialitate al Poliţiei, stabilesc modalităţi concrete de organizare şi de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu poliţişti locali, pază proprie sau pază prin societăţi specializate. Aceste dispoziţii legale sunt transpuse în cuprinsul normelor de aplicare a Legii nr. 333/2003, în art. 4 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, potrivit cărora conducătorii unităţilor care deţin sau operează cu bunuri, valori sau numerar au obligaţia implementării unor măsuri eficiente în scopul asigurării protecţiei personalului şi a valorilor pe timpul manipulării, procesării, depozitării sau transportului şi descurajării săvârşirii de infracţiuni contra patrimoniului, precum şi în scopul acordării sprijinului necesar organelor judiciare în vederea identificării făptuitorilor. Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale, inclusiv a celor cuprinse în art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, conform cărora conducătorii unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) răspund de organizarea şi funcţionarea pazei unităţilor, bunurilor şi valorilor pe care le deţin, cu orice titlu, rezultă că există o obligaţie pozitivă, de rezultat, instituită de legiuitor în sarcina subiectului activ al contravenţiei, de a asigura paza valorilor pe timpul transportului. O asemenea concluzie are în vedere scopul Legii nr. 333/2003, redat de legiuitor în art. 1 din acest act normativ, prin adoptarea reglementării urmărindu-se asigurarea siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materială a acestora, precum şi protejarea persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viaţa, integritatea fizică sau sănătatea. Instanţa de trimitere a opinat în sensul că o interpretare diferită ar conduce la lăsarea fără efecte a normelor citate pentru o categorie importantă de mărfuri şi situaţii faptice, respectiv întregul transport pe calea ferată naţională al mărfurilor comerciale ar fi exclus de la asigurarea sau luarea unor măsuri de pază eficiente împotriva sustragerilor sau distrugerilor, consecinţă pe care tribunalul a apreciat că legiuitorul nu a dorit-o şi nu a avut-o în vedere la adoptarea reglementării. Mai mult, în materia pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor, unităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 se supun autorizării sau aprobării măsurilor de pază de către poliţia română prin aprobarea planurilor de pază specifice fiecărei unităţi. Prin instituirea acestei obligaţii, legiuitorul a impus unităţilor un nivel de conformare superior în materie contravenţională, care, în opinia instanţei de trimitere, include şi obligaţia asigurării pazei bunurilor aflate în tranzit pe calea ferată sau luarea unor măsuri de pază eficiente cu privire la acestea, prin implementarea unor sisteme antiefracţie sau sustragere care să prevină furtul ori distragerea mărfurilor. A mai reţinut că, de altfel, considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 220/2023 din data de 20.04.2023 pot fi aplicate mutatis mutandis în prezenta cauză, putându-se considera că este rezonabilă opţiunea legiuitorului potrivit căreia, în vederea atingerii obiectivului urmărit prin adoptarea Legii nr. 333/2003, în sarcina conducătorilor unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din actul normativ anterior menţionat s-a stabilit şi obligaţia organizării şi funcţionării pazei pe durata transporturilor pe calea ferată, inclusiv a altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24 şi 25 din Legea nr. 333/2003. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Constanţa (prin Tribunalul Constanţa) şi Bucureşti au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Alba Iulia (Judecătoria Câmpeni), Bacău (Judecătoria Roman), Bucureşti (Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov şi Judecătoria Buftea), Iaşi şi Ploieşti (Tribunalul Dâmboviţa) au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiaşi chestiuni, din care au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 58 lit. f) din Legea nr. 333/2003 trebuie interpretate în sensul că includ obligaţia conducătorului unităţii de a asigura paza transporturilor de marfă pe calea ferată şi pentru alte bunuri decât cele prevăzute la art. 24 şi 25 din actul normativ anterior menţionat.

S-a argumentat că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 se referă şi la organizarea şi funcţionarea pazei pe durata transportului altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24 şi 25 din Legea nr. 333/2003, dat fiind faptul că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 menţionează obligaţia de a asigura paza bunurilor sau a altor valori deţinute cu orice titlu, în timp ce art. 24 şi 25 din Legea nr. 333/2003 vizează o categorie mai restrânsă de bunuri, respectiv cele anume enunţate.

În sensul acestei opinii au fost identificate Decizia nr. 962/2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.661/256/2023, şi Decizia nr. 706/2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.465/256/2023. În cadrul Secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti a fost identificat un singur dosar privind această problemă de drept, respectiv Dosarul nr. 44.811/299/2016, prin care s-a reţinut că transportatorul feroviar are obligaţia de a asigura paza transportului bunurilor inclusiv pe perioada staţionării. În sensul aceleiaşi opinii au fost exprimate puncte de vedere de către judecătorii din cadrul curţilor de apel Alba Iulia (Judecătoria Câmpeni), Bacău (Judecătoria Roman), Bucureşti (Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov), Iaşi şi Ploieşti (Tribunalul Dâmboviţa).

Într-o altă opinie s-a apreciat că obligaţia de a asigura paza bunurilor nu se extinde şi asupra altor bunuri decât cele prevăzute în art. 24 şi 25 din Legea nr. 333/2003.

S-a argumentat că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 instituie o obligaţie generală cu privire la bunurile pe care le deţin destinatarii textului de lege în incintele unde funcţionează. Deşi art. 2 alin. (1) nu face o astfel de distincţie în mod expres, ea este subînţeleasă prin faptul că paza bunurilor pe timpul transportului este reglementată într-un capitol distinct al legii, respectiv capitolul III din Legea nr. 333/2003, iar art. 24 din aceeaşi lege prevede în mod expres care sunt categoriile de bunuri cărora trebuie să li se asigure paza pe perioada transportului.

În sensul acestei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia nr. 478/2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.065/256/2022; Decizia nr. 397/2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.746/256/2023; Decizia nr. 875/2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.003/256/2020; Decizia nr. 282/2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.738/256/2023; Sentinţa civilă nr. 1.697/2023, pronunţată de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 3.746/256/2023, rămasă definitivă prin respingerea apelului. De asemenea, în sensul acestei opinii au exprimat punct de vedere judecătorii din cadrul Judecătoriei Buftea.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 591/2024 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 17 şi ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 16 iunie 2025, au fost reţinute următoarele aspecte: ” Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, unităţile prevăzute de lege (ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, precum şi alte organizaţii) sunt obligate să asigure paza bunurilor ori valorilor pe care le deţin cu orice titlu. Răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei revine conducătorilor unităţilor (art. 4), care au obligaţii exprese stabilite de lege (art. 50). Îndeplinirea obligaţiilor se realizează, după caz, cu sprijinul de specialitate al unităţilor de poliţie sau jandarmi competente teritorial (art. 51). Astfel, modalităţile concrete de organizare şi de executare a pazei se stabilesc, potrivit art. 3 alin. (1) din lege, de către conducătorii unităţilor, cu sprijinul de specialitate al poliţiei, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare. Criteriile pe baza cărora sunt stabilite aceste modalităţi sunt importanţa, specificul şi valoarea bunurilor deţinute, iar executarea pazei se realizează în mai multe forme, după caz: cu efective de jandarmi, pază cu poliţişti locali, pază proprie sau pază prin societăţi specializate. În temeiul art. 5 din lege, paza se organizează şi se efectuează potrivit unui plan de pază. Acesta este întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliţiei [art. 5 alin. (1)]. În cazul unităţilor în care paza se asigură cu efective ale jandarmeriei, ale societăţilor specializate de pază şi protecţie, ale poliţiştilor locali sau combinat, întocmirea planului de pază se face de către conducătorii unităţilor beneficiare împreună cu comandanţii/şefii acestor efective [art. 5 alin. (4)]. Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3), prin planul de pază se stabilesc, în principal, caracteristicile obiectivului păzit, numărul de posturi şi amplasarea acestora, necesarul de personal pentru pază, amenajările, instalaţiile şi mijloacele tehnice de pază şi de alarmare, consemnul posturilor, legătura şi cooperarea cu alte organe cu atribuţii de pază, regulile de acces, potrivit dispoziţiilor conducătorului unităţii, precum şi documentele specifice serviciului de pază. Documentele specifice necesare executării şi evidenţei serviciului de pază, cu excepţia celui executat cu efective de jandarmi, şi modelele acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului [art. 5 alin. (5)]. La unităţile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, în temeiul art. 3 alin. (3) din lege, conducătorii acestora sunt obligaţi să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei şi integrităţii bunurilor. De asemenea, legea prevede, în cuprinsul dispoziţiilor art. 27, obligaţia conducătorilor unităţilor care deţin bunuri, valori, suporturi de stocare a documentelor, a datelor şi informaţiilor cu caracter secret de stat de a asigura paza, mijloacele mecano-fizice de protecţie şi sistemele de alarmare împotriva efracţiei în locurile de păstrare, depozitare şi manipulare a acestora, precum şi în locurile unde se desfăşoară activităţi care au un asemenea caracter. Sistemele de alarmare sunt avizate de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti ori de inspectoratul de poliţie judeţean pe raza căruia se află obiectivul, sub aspectul respectării cerinţelor minime de securitate împotriva efracţiei. Cu privire la paza căilor ferate, a pădurilor, a terenurilor forestiere, a fondurilor de vânătoare şi de pescuit, a conductelor pentru transportul hidrocarburilor şi al produselor petroliere, a sistemelor de irigaţii, a reţelelor telefonice şi de transport al energiei electrice, art. 17 din lege prevede că se asigură de către operatorii economici de profil, în formele prevăzute de lege, respectiv cu efective de jandarmi, pază cu poliţişti locali, pază proprie sau pază prin societăţi specializate, după caz.”

În acelaşi sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 656/2024 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), ale art. 3 alin. (1), ale art. 17 şi ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 26 mai 2025. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal nu au fost identificate cauze cu acest obiect, în condiţiile în care competenţa privind soluţionarea litigiilor având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 58 din Legea nr. 333/2003 aparţine, din punct de vedere material, conform dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 333/2003, judecătoriei în raza căreia a fost săvârşită contravenţia, apelul fiind judecat de către tribunalul în circumscripţia căruia se află instanţa de fond. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru emiterea unei decizii interpretative prin care să fie tranşată chestiunea de drept sesizată, în condiţiile în care nu este îndeplinită condiţia privind noutatea problemei de drept supuse interpretării. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Instanţa supremă reţine că prezenta sesizare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. Asupra admisibilităţii sesizării

Verificând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea sesizării, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, potrivit dispoziţiilor art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în temeiul cărora a fost formulată cererea de pronunţare a hotărârii prealabile, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Raportat la conţinutul textului de lege citat, admisibilitatea sesizării formulate în vederea pronunţării hotărârii prealabile pentru rezolvarea de principiu a unor chestiuni de drept presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; b) existenţa unei chestiuni de drept; c) de lămurirea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să fie nouă şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că este îndeplinită condiţia privind stadiul procesului în care a fost formulată cererea de pronunţare a hotărârii prealabile, instanţa de trimitere fiind învestită cu soluţionarea unui apel declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.688 din 20.11.2023, pronunţată în Dosarul nr. 4.465/256/2023, prin care Judecătoria Medgidia a soluţionat o plângere contravenţională, formulată în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, astfel că tribunalul urmează a pronunţa o hotărâre definitivă.

Este îndeplinită şi condiţia privind existenţa legăturii dintre chestiunea de drept cu privire la care s-a solicitat lămurirea şi modul de soluţionare a fondului cauzei, în contextul în care existenţa sau inexistenţa obligaţiei conducătorilor unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 de a asigura paza pe durata transporturilor pe calea ferată şi a altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24 şi 25 din lege constituie însăşi chestiunea de drept litigioasă dedusă analizei instanţei de fond şi a celei de apel.

Nu este îndeplinită însă condiţia privind noutatea chestiunii de drept deduse analizei pe calea mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În acest sens, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept subliniază faptul că noutatea chestiunii de drept supuse interpretării subzistă ori de câte ori problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu au dat încă acestora o interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, de o anumită întindere sau consistenţă.

În practica instanţei supreme cu privire la criteriile de stabilire şi de identificare a cerinţei noutăţii s-a statuat, cu caracter de principiu, că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de reglementări nou-intrate în vigoare, care au un potenţial mai mare de a conţine probleme de drept noi, ci şi de reglementări mai vechi, dacă instanţa este chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată sau dacă realităţile sociale şi economice justifică o reevaluare a modului de interpretare şi aplicare a acesteia.

Cu privire la momentul intrării prevederilor legale supuse interpretării în fondul activ al legislaţiei, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că Legea nr. 333/2003 a fost publicată iniţial în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, fiind republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2014, context în care nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei de noutate, normele legale aflate în discuţie neavând caracterul unor prescripţii legale de dată recentă.

Suplimentar celor anterior menţionate, din examenul jurisprudenţial al hotărârilor judecătoreşti ataşate prezentului dosar se constată că instanţele s-au confruntat cu problema interpretării normelor juridice evocate în întrebarea preliminară, pronunţând, până în prezent, hotărâri definitive/rămase definitive sau aflate în faza recursului, privind problema existenţei obligaţiei conducătorilor unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 de a asigura paza pe durata transporturilor pe calea ferată şi a altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24 şi 25 din legea anterior menţionată.

Mai mult, din verificarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate, cele mai multe dintre acestea fiind definitive, se constată că s-au conturat două opinii, aparent contradictorii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor menţionate în sesizare, ceea ce creează premisele promovării unui recurs în interesul legii, conform art. 515 din Codul de procedură civilă, remediul nefiind cel al hotărârii preliminare, care are doar rolul de a preveni crearea unei jurisprudenţe neunitare, iar nu de a o înlătura, în cazul în care deja s-au pronunţat hotărâri definitive opuse.

În acest sens, astfel cum s-a reţinut şi în cuprinsul încheierii de sesizare, s-a conturat deja o practică neunitară cu privire la soluţionarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale prin care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a pazei vagoanelor încărcate cu alte mărfuri decât produsele petroliere (în privinţa cărora practica este unitară), cum ar fi cereale, cărbune sau ciment.

Astfel, o primă orientare jurisprudenţială este în sensul că societăţile care au ca obiect de activitate transportul de mărfuri pe calea ferată răspund contravenţional pentru neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a pazei vagoanelor în timpul staţionării în staţiile feroviare, indiferent de marfă, opinie ce se regăseşte în cuprinsul următoarelor hotărâri judecătoreşti: Decizia nr. 7.333 din 29.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 44.811/299/2016; Decizia nr. 203 din 28.02.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 9.883/315/2016; Decizia nr. 547 din 27.05.2019, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 2.705/229/2017; Decizia nr. 21 din 20.01.2021, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 6.444/55/2020; Decizia nr. 377 din 23.03.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2.449/256/2021; Decizia nr. 602 din 18.05.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2.448/256/2021; Decizia nr. 869 din 5.10.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 7.526/256/2020; Decizia nr. 708 din 7.05.2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 7.348/256/2022; Decizia nr. 1.058 din 3.10.2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 8.138/256/2021; Decizia nr. 124 din 1.02.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 84/256/2023; Decizia nr. 706 din 5.06.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 4.465/256/2023; Decizia nr. 962 din 25.09.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2.661/256/2023.

A doua orientare jurisprudenţială, în sensul că societăţile care au ca obiect de activitate transportul de mărfuri pe calea ferată răspund contravenţional pentru neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a pazei vagoanelor în timpul staţionării în staţiile feroviare numai în cazul mărfurilor care se încadrează în art. 24 din Legea nr. 333/2003, se regăseşte în cuprinsul Deciziei nr. 478/2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.065/256/2022; al Deciziei nr. 397/2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.746/256/2023; al Deciziei nr. 875/2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.003/256/2020; al Deciziei nr. 282/2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.738/256/2023; al Sentinţei nr. 1.687/2023, pronunţată de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 3.746/256/2023, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului; al Deciziei nr. 57/2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 485/283/2020; al Deciziei nr. 1.752/2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 9.545/283/2020.

Raportat la hotărârile judecătoreşti anterior menţionate, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că nu este îndeplinită condiţia privind noutatea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cereri de pronunţare a hotărârii prealabile, întrucât dispoziţiile subsumate cererii de sesizare au făcut obiectul unei analize consistente, fiind cristalizate două opinii jurisprudenţiale, astfel că finalitatea avută în vedere de legiuitor cu prilejul edictării dispoziţiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, aceea a preîntâmpinării jurisprudenţei neunitare pe calea mecanismului hotărârii prealabile pentru rezolvarea de principiu a unor chestiuni de drept, nu mai poate fi asigurată.

În concluzie, reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 521 din Codul de procedură civilă, se va respinge prezenta sesizare, ca inadmisibilă.