ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 8/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.069/1/2022 a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, și ale art. 36 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Timiș - Secția I civilă, în Dosarul nr. 25.826/325/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoare le: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Timiș - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 21 septembrie 2022, în Dosarul nr. 25.826/325/2018, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în regiunile de carte funciară unde s-au aplicat dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, cu modificările ulterioare (Decretul-lege nr. 115/1938), în situația unui imobil teren înscris în cartea funciară sub imperiul aceluiași act normativ și înainte de intrarea în vigoare a Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 7/1996), proprietarul poate solicita în instanță modificarea suprafeței imobilului conform prevederilor art. 914 din Codul civil sau dacă această modificare de suprafață poate fi obținută doar după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 41 din Legea nr. 7/1996.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 octombrie 2022, cu nr. 2.069/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la data de 30 ianuarie 2023. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare - forma în vigoare la data introducerii acțiunii - 5 octombrie 2018 Art. 41. - " (1) Prima înregistrare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se poate realiza și în baza certificatului de moștenitor, indiferent de data deschiderii procedurii succesorale notariale, a actului de partaj voluntar încheiat în formă autentică sau a actului de partaj judiciar, indiferent de data acestora, precum și a documentației cadastrale. (1 1 ) Dacă din actele înfățișate de părți rezultă că imobilul este în coproprietatea a două sau mai multe persoane, fără a se putea îndeplini condițiile prevăzute la art. 29 în vederea înscrierii tuturor coproprietarilor în cartea funciară, aceasta se va deschide pe cote-părți în favoarea titularilor dreptului de proprietate cunoscuți. Cu privire la celelalte cote-părți din dreptul de proprietate se face mențiunea «proprietar neidentificat». Înscrierea în cartea funciară se poate face ulterior, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (2) Conținutul documentației cadastrale se stabilește prin regulament aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) În cazul lucrărilor de înregistrare în cadastru și în cartea funciară realizate la cererea persoanelor interesate, dacă suprafața din măsurători este diferită de suprafața înscrisă într-o carte funciară pe baza unei documentații cadastrale recepționate de oficiul teritorial sau suprafața din documentația cadastrală, recepționată de oficiul teritorial, pentru care nu s-a deschis carte funciară ori suprafața din actele de proprietate, cererea de recepție și înscriere în cartea funciară se soluționează astfel: a) dacă suprafața din măsurători este mai mică, atunci această suprafață se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a acordului proprietarului privind înregistrarea acestei suprafețe; b) dacă suprafața din măsurători este mai mare în proporție de până la 10% inclusiv, în cazul terenurilor din intravilan, și de până la 5% în cazul terenurilor din extravilan, atunci suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a declarației proprietarului; c) dacă suprafața din măsurători este mai mare decât procentul stabilit la lit. b), la cerere, se va putea nota posesia asupra diferenței de teren, deținută fără act de proprietate, în baza procesului-verbal de vecinătate și a unei adeverințe eliberate de autoritățile administrației publice locale, prin care se atestă faptul că: (i) posesorul este cunoscut că deține diferența de suprafață de teren sub nume de proprietar; (ii) imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidențe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale. (4) Directorul general al Agenției Naționale va putea emite instrucțiuni în vederea stabilirii procedurii administrative de înscriere în cartea funciară a suprafeței măsurate. (5) În cazul imobilelor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, a copiei extrasului de pe inventarul centralizat al bunurilor respective, atestat prin hotărâre a Guvernului, însoțită de un înscris emis de către conducătorul instituției publice centrale sau locale, care are obligația întocmirii și modificării inventarului centralizat, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel evidențiat în inventarul centralizat. Pentru imobilele a căror apartenență la domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este stabilită prin acte normative, intabularea se va efectua în baza hotărârilor Guvernului, hotărârilor consiliului local, județean sau al municipiului București de însușire a inventarelor cu privire la aceste bunuri imobile, însoțite de un înscris emis de către conducătorul instituției publice centrale sau locale, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel a cărui intabulare se solicită, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (5 1 ) În cazul imobilelor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale care nu întrunesc condițiile pentru intabulare prevăzute la alin. (5), se poate dispune înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în baza actelor administrative emise cu privire la imobil, în condițiile legii. (5 2 ) În cazul imobilelor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, se poate dispune înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în baza actelor administrative emise cu privire la imobil, în condițiile legii. (6) La încheierea contractelor de concesiune sau închiriere a imobilelor aflate în proprietatea publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale este obligatoriu să se atașeze extrasul de carte funciară pentru informare și extrasul de plan cadastral al imobilului ce face obiectul contractului. (7) (abrogat) (8) În cazul proprietății private, în lipsa actelor de proprietate asupra imobilelor neînscrise în cartea funciară sau înscrise în cartea funciară deschisă în baza Decretului-lege nr. 115/1938, în care nu s-au efectuat înscrieri în ultimii 30 de ani anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, persoana interesată poate solicita notarea posesiei, în baza următoarelor documente: a) documentația cadastrală recepționată de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară; b) adeverință eliberată de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că: (i) posesorul a plătit taxele și impozitele locale ca un adevărat proprietar; (ii) imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidențe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale; c) proces-verbal de vecinătate, cu semnăturile tuturor proprietarilor imobilelor învecinate; d) declarația pe propria răspundere a posesorului, dată în formă autentică, prin care acesta declară că: (i) posedă imobilul ca un adevărat proprietar; (ii) este sau nu căsătorit; în cazul în care este căsătorit, va preciza și regimul matrimonial; (iii) nu a înstrăinat sau grevat imobilul; (iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic; (v) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu; (vi) imobilul este deținut sau nu pe cote-părți; în cazul în care imobilul este deținut pe cote-părți, toți posesorii vor declara întinderea cotelor; e) înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există; f) copia de pe actele de identitate și stare civilă; g) extrasul de carte funciară pentru informare, după caz. (9) În toate cazurile în care s-a notat posesia în cartea funciară potrivit alin. (8), dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, în condițiile art. 13 alin. (7) lit. a) și b)."

Codul civil Art. 914. - " Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii." III. Expunerea succintă a procesului

În anul 2018, în Dosarul nr. 25.826/325/2018 al Judecătoriei Timișoara, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a orașului R a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâților CS și soția CA și a pârâtei ȘVR, prin care a solicitat rectificarea cărții funciare în sensul modificării suprafeței terenului aflat în proprietatea sa, situat în localitatea R, înscris în CF nr. xxxxxx R, în sensul măririi acestuia de la suprafața de 209 mp la suprafața de 527 mp, pârâții fiind proprietarii terenurilor învecinate cu terenul descris mai sus.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 914 din Codul civil.

Ulterior înregistrării acestei cereri de chemare în judecată, pârâții CS și CA au înregistrat cererea de chemare în judecată ce face obiectul Dosarului nr. 32.715/325/2018 al Judecătoriei Timișoara, prin care au solicitat să se constate că suprafața reală a terenului aflat în proprietatea lor, înscris în CF nr. yyyyyy R, este mai mare în realitate decât cea înscrisă în cartea funciară.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555 din Codul civil, art. 85 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014), și art. 33 din Legea nr. 7/1996.

Prin Încheierea de ședință din data de 13 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 32.715/325/2018, s-a dispus conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 25.826/325/2018, reținându-se că prin cele două cereri de chemare în judecată se solicită modificarea suprafețelor din cartea funciară a unor imobile învecinate și în ambele dosare se impune administrarea unor probe comune pentru dovedirea acelorași împrejurări de fapt, cauza acțiunii fiind identică.

În anul 2019, pârâta ȘVR a înregistrat cererea de chemare în judecată ce face obiectul Dosarului nr. 15.289/325/2019, prin care a solicitat să se constate suprafața reală a terenului aflat în proprietatea sa, înscris în CF nr. xxxxxx Recaș, și să se facă propuneri de modificare a suprafeței reale în cartea funciară.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555 și 914 din Codul civil, Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 și art. 33 din Legea nr. 7/1996.

Prin Încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 15.289/325/2019, s-a dispus conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 25.826/325/2018, pentru aceleași motive reținute anterior (paragraful 15).

Prin Sentința civilă nr. 14.057 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 25.826/325/2018, au fost respinse toate cele trei cereri de chemare în judecată, reținându-se că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 914 din Codul civil, însă din probele administrate în cauză rezultă că nu se poate determina proveniența diferenței de suprafață identificate, iar diferențele semnificative din teren nu ar putea fi justificate prin existența unor erori de măsurare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererilor de chemare în judecată.

În ședința publică din 21 septembrie 2022, tribunalul, din oficiu, a pus în discuție, în raport cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dedusă judecății, anterior enunțată (paragraful 7).

Prin încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, referitoare la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere, procedând la analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, referitoare la declanșarea procedurii pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ.

Astfel, tribunalul este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, în apel, iar elementul de noutate este reprezentat de faptul că problema de drept a cărei lămurire se solicită nu a format obiectul unei analize sau al unei dezlegări jurisprudențiale consecvente, nefiind cristalizată o practică unitară la nivelul instanțelor naționale.

Existența unor decizii contradictorii sub acest aspect, relevând îndeplinirea condițiilor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, a fost constatată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel, în perioada 23-24 iunie 2016, la Curtea de Apel Bacău.

În cadrul acestei întâlniri, opinia Institutului Național al Magistraturii, agreată în unanimitate de participanți, a fost în sensul că, potrivit art. 914 din Codul civil, proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii, având în vedere și dispozițiile art. 220 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014.

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că acțiunea în modificarea cărții funciare este profund diferită de acțiunea în rectificarea cărții funciare. Astfel, acțiunea în modificare nu vizează fondul dreptului de proprietate precum acțiunea în rectificare, ci aspectele tehnice ale imobilului (spre exemplu, o diferență de suprafață între cea înscrisă și cea reală). Pe cale de consecință, admisibilitatea unei atari cereri nu reclamă (precum acțiunea în rectificare) formularea pe cale principală a unei acțiuni pe fond, care să producă consecințe în mod nemijlocit asupra dreptului tabular (o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic), fiind suficientă pentru admiterea ei dovada (pe baza expertizei topografice efectuate în cauză) existenței unei neconcordanțe între datele tehnice înscrise în cartea funciară și situația reală a imobilului.

De asemenea, în perioada 26-27 mai 2022 a avut loc, la Craiova, întâlnirea președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă.

În cadrul acestei întâlniri, opinia Institutului Național al Magistraturii, însușită în unanimitate de participanți, a fost în sensul că posesorul unui teren care deține, în fapt, o suprafață de teren mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, respectiv cu mai mult de 15% în cazul terenurilor situate în intravilan și cu mai mult de 5% în cazul terenurilor situate în extravilan, pentru a obține înscrierea suprafeței excedentare în cartea funciară urmează să procedeze la notarea posesiei asupra diferenței de teren, deținută fără act de proprietate, în cartea funciară, în considerarea art. 41 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 7/1996. Dreptul de proprietate asupra suprafeței excedentare poate fi intabulat în condițiile art. 13 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, potrivit art. 41 alin. (9) din același act normativ. Posesorul unui teren care deține, în fapt, o suprafață de teren mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, respectiv cu mai mult de 15% în cazul terenurilor situate în intravilan și cu mai mult de 5% în cazul terenurilor situate în extravilan, nu are deschisă calea cererii în modificare de carte funciară atât timp cât în privința suprafeței de teren excedentare nu deține un act de proprietate, ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate prin oricare dintre modalitățile prevăzute de art. 557 din Codul civil.

Totodată, nu există decizii în interesul legii pronunțate asupra acestei probleme de drept și nici hotărâri prealabile anterioare, iar soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate.

Astfel, în acest moment, la nivelul jurisprudenței naționale, există două opinii cu privire la modalitatea de soluționare a cererilor de chemare în judecată având ca obiect modificarea suprafeței imobilului teren înscris în cartea funciară.

Într-o primă opinie se consideră că astfel de acțiuni se pot formula în temeiul dispozițiilor art. 914 din Codul civil, fiind suficientă pentru admiterea lor dovada (pe baza expertizei topografice efectuate în cauză) existenței unei neconcordanțe între datele tehnice înscrise în cartea funciară și situația reală a imobilului.

La nivelul Tribunalului Timiș această opinie se regăsește în soluțiile pronunțate în dosarele nr. 32.684/325/2018, nr. 30.126/325/2018, nr. 28.204/325/2018, nr. 5.704/325/2018, nr. 19.930/325/2020.

În cea de-a doua opinie se consideră că astfel de acțiuni sunt inadmisibile dacă nu există un titlu pentru diferența de suprafață, dreptul de proprietate asupra suprafeței excedentare putând fi intabulat în condițiile art. 13 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, potrivit art. 41 alin. (9) din același act normativ.

La nivelul Tribunalului Timiș această opinie se regăsește în soluțiile pronunțate în dosarele nr. 20.754/325/2017 și nr. 17.381/325/2020. V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia apelanților-reclamanți CS și CA, modificarea cărții funciare se poate dispune numai atunci când modificarea suprafeței nu afectează esența dreptului înscris asupra acelui imobil, iar procedura prevăzută de dispozițiile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, care reglementează instituția notării posesiei asupra diferenței de teren, nu exclude și nu condiționează promovarea prezentei acțiuni de modificarea suprafeței de teren în condițiile art. 914 din Codul civil, neputându-se concluziona că această prevedere rămâne fără efecte juridice.

Cu privire la circumstanțele concrete ale cauzei și prin raportare la sintagma "în condițiile legii" din cuprinsul art. 914 din Codul civil, apelanții au arătat că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 5 octombrie 2018, erau în vigoare dispozițiile art. 85 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014, care se aplică în cauză.

Astfel, la acea dată, excedentul de suprafață se putea dobândi fie prin acțiune în instanță, în conformitate cu prevederile art. 914 din Codul civil, fie prin procedura eliberării certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar, cele două proceduri neexcluzându-se reciproc.

În opinia apelantei-reclamante Unitatea Administrativ-Teritorială a orașului R, prin primar, în cauză se aplică prevederile art. 914 din Codul civil.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorul-raportor, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor în Dosarul nr. 25.826/325/2018 a apreciat că o eventuală prezentare a opiniei sale ar echivala cu o antepronunțare în cauză asupra dezlegării căii de atac.

Având în vedere Decizia nr. 43 din 7 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1051 din 3 noiembrie 2021, instanța de apel consideră că este admisibilă sesizarea, fără o exprimare a punctului său de vedere, în contextul în care o atare opinie ar echivala cu analizarea pe fond a cauzei. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Răspunzând solicitării Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr semnificativ de hotărâri judecătorești și au exprimat opinii teoretice, din care a rezultat existența a două orientări jurisprudențiale.

Astfel, într-o primă orientare, s-a apreciat că în regiunile de carte funciară unde s-au aplicat dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938, în situația unui imobil teren înscris în cartea funciară sub imperiul aceluiași act normativ și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, proprietarul poate solicita în instanță modificarea suprafeței imobilului doar în condițiile parcurgerii procedurii prevăzute de art. 41 Legea nr. 7/1996.

Se consideră că în această situație nu poate fi solicitată modificarea suprafeței imobilului conform dispozițiilor art. 914 din Codul civil, întrucât se opun însăși prevederile art. 76 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 71/2011), care indică faptul că prevederile art. 876-915 din Codul civil privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a Codului civil.

Această opinie a fost exprimată de secțiile civile ale Tribunalului București și judecătoriile din circumscripția acestuia, Judecătoria Videle, Judecătoria Caracal, Judecătoria Craiova, Judecătoria Segarcea, Tribunalul Vaslui - Secția civilă, Judecătoria Vaslui, Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă, Tribunalul Bihor, Judecătoria Beiuș, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Judecătoria Reșița, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Timișoara.

S-a exprimat și opinia potrivit căreia proprietarul poate solicita modificarea suprafeței imobilului conform prevederilor art. 914 din Codul civil, ținând cont și de dispozițiile art. 76 din Legea nr. 71/2011, fără a fi obligatorie parcurgerea procedurii prevăzute de art. 41 din Legea nr. 7/1996, întrucât, conform dispozițiilor art. 220 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014, modificarea trebuie să vizeze o schimbare care nu afectează esența dreptului înscris asupra acelui imobil și se poate face doar la cererea titularului dreptului de proprietate în baza actelor doveditoare.

Art. 41 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 7/1996 are în vedere înscrierea în cartea funciară a unui teren, cu privire la care din măsurători a reieșit o suprafață mai mare decât cea deținută în acte, în limitele prevăzute de textul legal, deci pentru care persoana interesată nu deține acte de proprietate, dobândind astfel prin înscriere în cartea funciară [în condițiile art. 885 alin. (1), art. 565 din Codul civil și art. 56 din Legea nr. 71/2011] și suprafața de până la 15% inclusiv în cazul terenurilor intravilane și de până la 5% inclusiv în cazul terenurilor extravilane. În cazul în care suprafața excedează acestor limite, conform art. 41 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 7/1996, se va putea nota doar posesia asupra suprafeței de teren deținute fără act de proprietate.

În acest sens au opinat Judecătoria Bacău - Secția I civilă, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Slatina, Judecătoria Huși, Judecătoria Aleșd, Judecătoria Darabani, Judecătoria Fălticeni, Tribunalul Arad - Secția I civilă, Tribunalul Caraș-Severin, Judecătoria Reșița, Judecătoria Caransebeș, Judecătoria Moldova-Nouă, Judecătoria Deta.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției Judiciare - Serviciul Judiciar Civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 359 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 15 iulie 2021, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) teza finală și alin. (3) lit. b) din Legea nr. 7/1996, instanța de contencios constituțional a reținut următoarele: " 12. (...) în privința înscrierilor în cartea funciară, cazurile, condițiile și regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere este reglementată de Legea nr. 7/1996 și de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (...). 13. (...) În strânsă relație cu principiul efectului constitutiv al înscrierilor în cartea funciară, art. 900 alin. (1) din Codul civil reglementează prezumția relativă a existenței dreptului tabular în favoarea persoanei înscrise în cartea funciară, prezumție care poate fi răsturnată în condițiile art. 900 alin. (3) din Codul civil, respectiv prin acțiunea în rectificarea cărții funciare. 14. (...) Art. 78 coroborat cu art. 84 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014, anterior citat, prevede că prima înscriere a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează la cerere, în baza înscrisului doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real, precum și a documentației cadastrale recepționate, prin care s-a atribuit număr cadastral imobilului. Dacă suprafața rezultată din măsurători a unui imobil din intravilan este mai mare cu până la 10% inclusiv (respectiv cu 5% inclusiv, pentru un imobil situat în extravilan), față de suprafața înscrisă în cartea funciară deschisă potrivit dispozițiilor Decretului-lege nr. 115/1938, de cea din documentația cadastrală precedentă pentru care nu s-a deschis carte funciară sau față de cea din actul de proprietate, pentru prima înscriere sunt necesare, suplimentar, și declarația pe propria răspundere a solicitantului dată în fața persoanei autorizate, precum și un proces-verbal de vecinătate, semnat de către proprietari/posesori, concesionari, administratori sau titulari ai dreptului de folosință ai imobilului vecin. 15. În prezenta cauză, Curtea mai reține că, în privința documentației cadastrale de modificare a suprafeței imobilului, art. 105 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 prevede că aceasta se va întocmi în situația în care suprafața imobilului rezultată din măsurători este diferită de suprafața pentru care a fost atribuit numărul cadastral, indiferent dacă această suprafață a fost sau nu înscrisă în cartea funciară. Pe de altă parte, referitor la rectificarea înscrierilor de carte funciară, în condițiile art. 907-908 din Codul civil, art. 219 și 220 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 prevăd că prin modificarea de carte funciară se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului înscris asupra acelui imobil, iar aceasta se poate face doar la cererea titularului dreptului de proprietate, în baza actelor doveditoare. (...)" IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorul-raportor a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiția noutății. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prevederile legale enunțate relevă condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții ce trebuie întrunite în mod cumulativ: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

După cum reiese din încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererile conexe formulate în cauza aflată în apel pe rolul instanței de trimitere au ca obiect modificarea, în temeiul art. 914 din Codul civil, a suprafețelor de teren înscrise în cărțile funciare pe numele fiecăruia dintre reclamanți, pentru imobile învecinate, în sensul menționării suprafețelor reale rezultate din măsurători.

Cât privește competența de soluționare în primă instanță a unor astfel de cereri, nici în Codul de procedură civilă, nici în Legea nr. 7/1996 nu se regăsește o normă de atribuire explicită unei anumite instanțe, însă este suficient, din acest punct de vedere, că Judecătoria Timișoara a considerat în cauză că este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată (la termenul de judecată din 6 martie 2019), în virtutea art. 94 pct. 1 din Codul de procedură civilă, făcând aplicarea normei de drept comun referitoare la competența judecătoriei, iar această apreciere nu a făcut obiectul vreunei contestări.

În condițiile în care hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 [cu excepția celor de la lit. k), ce nu interesează cauza de față, nefiind vorba despre o cerere evaluabilă în bani] nu sunt supuse recursului, astfel cum prevede art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, trebuie constatat că instanța de apel care a formulat prezenta sesizare soluționează cauza în ultimă instanță, pronunțând o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, sunt întrunite primele trei condiții de admisibilitate a sesizării.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită, însă, condiția noutății problemei de drept.

Referitor la această cerință de admisibilitate, în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a statuat în mod constant că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, dar și de una mai veche, însă în acest caz caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări concretizate într-o practică judiciară consacrată.

Prin urmare, depășirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, și conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept în discuție relevă împrejurarea că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, iar chestiunea de drept care a suscitat-o nu poate fi considerată ca având caracter de noutate.

Această concluzie se impune și atunci când s-ar putea decela o practică neunitară în abordarea și rezolvarea chestiunii de drept.

O asemenea premisă a stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept valorifică funcția mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare și asigură evitarea paralelismului și suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii, procedura pronunțării unei hotărâri prealabile neavând rolul de a da o soluție unei practici divergente deja existente.

Cu titlu exemplificativ pot fi amintite în acest sens următoarele decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 8 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 martie 2017; Decizia nr. 31 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22 iunie 2017; Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018; Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019; Decizia nr. 15 din 8 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 29 mai 2019 etc.

Sesizarea de față aduce în discuție, pe de o parte, Codul civil, iar, pe de altă parte, o reglementare relativ recentă, respectiv art. 41 din Legea nr. 7/1996, în condițiile în care forma acestei norme de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 5 octombrie 2018 (la care au fost conexate alte două cereri formulate tot în anul 2018) a fost configurată parțial, în privința alin. (2)-(4) și (6), prin Legea nr. 150/2015 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 (în vigoare de la 24 septembrie 2015, odată cu republicarea Legii nr. 7/1996) și parțial prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2018 (în vigoare din 23 aprilie 2018) și prin Legea nr. 185/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, cu modificările ulterioare (în vigoare din 26 iulie 2018).

Cu toate acestea, din examinarea hotărârilor atașate răspunsurilor comunicate de către curțile de apel la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și chiar a hotărârilor anexate sesizării de față de către instanța de trimitere rezultă că instanțele s-au confruntat cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării de față, iar numărul hotărârilor judecătorești care o reflectă, pronunțate începând cu anul 2018, este unul semnificativ (30).

Astfel, întrebarea adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează, în esență, admisibilitatea cererii de modificare a descrierii imobilului înscris în cartea funciară în baza Decretului-lege nr. 115/1938, cerere formulată în temeiul art. 914 din Codul civil (ce poate privi, potrivit normei, și suprafața imobilului), în condițiile în care Legea nr. 7/1996 conține în art. 41 o reglementare a procedurii de urmat în cazul în care suprafața din măsurători depășește cu mai mult de 10% inclusiv, în cazul terenurilor din intravilan, și cu mai mult de 5% în cazul terenurilor din extravilan suprafața înscrisă într-o carte funciară ori suprafața din actele de proprietate.

Din hotărârile judecătorești examinate reies două linii jurisprudențiale de abordare a chestiunii de drept.

Într-o opinie se consideră că cererile în justiție întemeiate pe dispozițiile art. 914 din Codul civil nu pot fi primite în absența unui titlu de proprietate, proprietarul imobilului având la îndemână pentru intabularea dreptului asupra suprafeței excedentare, stăpânite în fapt, doar procedura prevăzută de art. 41 din Legea nr. 7/1996, care presupune notarea posesiei și intabularea ulterioară în condițiile art. 13 alin. (7) lit. a) și b) din Legea nr. 7/1996, la care trimite art. 41 alin. (9) (respectiv după trecerea unui termen de 3 ani de la momentul notării posesiei în cartea funciară sau, după caz, în urma dobândirii dreptului de proprietate prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege).

În cea de-a doua opinie, cererile formulate în temeiul art. 914 din Codul civil sunt admisibile și în absența unui titlu de proprietate pentru suprafața excedentară, întrucât proprietarul este deja înscris în cartea funciară, iar menționarea în cartea funciară a suprafeței de teren reale este permisă de art. 914 din Codul civil.

Instanțele au dat o anumită interpretare și aplicare textelor de lege indicate în sesizarea de față, fără a fi vorba despre un context legislativ nou sau modificat, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

Este de precizat și faptul că hotărârile judecătorești examinate provin din 4 dintre cele 7 curți de apel din regiunile de carte funciară unde s-au aplicat dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 (respectiv curțile de apel Târgu Mureș, Oradea, Brașov și, în special, Timișoara).

Chiar dacă numărul hotărârilor judecătorești pronunțate la nivelul fiecărei curți de apel nu este unul mare (cu excepția Curții de Apel Timișoara), este relevant faptul că s-a dat o anumită dezlegare problemei de drept în mai multe dintre instanțele ce puteau fi învestite cu soluționarea acesteia, și nu numai la nivelul instanței de trimitere, iar, pe de altă parte, nu se poate prezuma că inconsistența jurisprudenței existente indică în mod neechivoc o practică în curs de formare, astfel încât să fie necesar un control a priori al legii pentru preîntâmpinarea apariției unei practici neunitare, amploarea jurisprudenței dintr-o anumită perioadă de timp putând fi determinată de mai mulți factori, obiectivi și/sau subiectivi, a căror incidență nu poate împiedica constatarea că instanțele au avut ocazia să se pronunțe chiar asupra chestiunii de drept (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 27 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2018).

Față de cele ce precedă se constată că nu este întrunită condiția noutății, astfel încât sesizarea este inadmisibilă, fără a fi necesar a se examina și celelalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.