Decizia nr. 412/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "în caz de discrepanță…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 3.036/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Elena Carmen Popoiag, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Marina Daniela Ungureanu, magistrat-asistent-șef la Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, desemnată în temeiul art. 84 alin. (2) din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.312/176/2018.

Magistratul-asistent-șef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Alba - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 13 aprilie 2022, în Dosarul nr. 4.312/176/2018, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "în caz de discrepanță, prevalează situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" se interpretează în sensul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară la nivelul unei unități administrativ-teritoriale, situația juridică anterioară își pierde valabilitatea în toate situațiile, iar stabilirea liniei de graniță a imobilelor pe cale judecătorească, respectiv rectificarea înscrierilor în cartea funciară nu mai este admisibilă, ori în sensul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară la nivelul unei unități administrativ-teritoriale, situația juridică anterioară își pierde valabilitatea, cu excepția situațiilor juridice rezultate din hotărâri judecătorești definitive, situație în care stabilirea liniei de graniță, respectiv rectificarea înscrierilor din cartea funciară este permisă?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 decembrie 2024 cu nr. 3.036/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 17 noiembrie 2025. II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 7/1996) - Art. 14 alin. (10): "Descrierea imobilelor din documentele tehnice ale cadastrului constituie o modalitate de punere în concordanță a situației tehnice a imobilului cu situația juridică cuprinsă în actele juridice. În caz de discrepanță, prevalează situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate. De la data înființării din oficiu a cărților funciare orice evidențe cadastrale și de publicitate imobiliară anterioare realizării înregistrării sistematice își pierd valabilitatea." - Art. 40 alin. (4) și (5): " (4) Imobilele înscrise în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăților funciare se înscriu din oficiu în cartea funciară pe baza planurilor parcelare sau de încadrare în tarla, recepționate de către oficiul teritorial, potrivit regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale. Prin excepție, în zonele în care se derulează contracte ce au ca obiect înregistrarea sistematică a imobilelor sau au fost demarate proceduri de achiziție pentru astfel de contracte, planurile parcelare se recepționează tehnic, cu atribuire de număr cadastral. (5) Reprezentarea amplasamentelor imobilelor din planurile parcelare întocmite de către comisiile locale de restituire a proprietăților funciare constituie o modalitate de punere în concordanță a amplasamentelor imobilelor rezultate din măsurători cu identificatorii amplasamentelor imobilelor înscriși în titlurile de proprietate sau, după caz, în cartea funciară. În caz de discrepanță, prevalează situația identificată în urma măsurătorilor efectuate și nu se impune rectificarea identificatorilor, respectiv a numărului de tarla sau parcelă a amplasamentelor imobilelor înscrise eronat în actele de proprietate sau documentele care au stat la baza eliberării acestora. În cadrul lucrărilor de întocmire a planului parcelar, situația tehnică și juridică a imobilelor înregistrate anterior în planul cadastral sau topografic și în cartea funciară se modifică conform situației tehnico-juridice actuale identificate prin măsurătorile efectuate și actele juridice colectate, fără acordul proprietarilor." - Art. 15 alin. (1) și (3): " (1) De la data deschiderii cărților funciare din oficiu, registrele de transcripțiuni și inscripțiuni, cărțile funciare și orice alte evidențe de cadastru și publicitate imobiliară se vor înlocui, pentru sectoarele cadastrale respective, cu planul cadastral și noile cărți funciare. Vechile evidențe se păstrează în arhiva biroului teritorial și pot fi consultate pentru istoric. Identificarea și numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri și alte evidențe cadastrale și de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului și deschiderii noilor cărți funciare își pierd valabilitatea. (...) (3) În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică pe unitatea administrativ-teritorială respectivă, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Dovada delimitării unui imobil față de alte imobile se face numai cu extrasul din planul cadastral." III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată la 15 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Alba Iulia - Secția civilă cu nr. 4.312/176/2018, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar și cu pârâții persoane fizice, să se stabilească linia de graniță dintre imobilele proprietatea învecinată a părților și obligarea pârâților de ordinul 2 și 3 să îi lase în deplină proprietate o suprafață de 600 mp.

Totodată, a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a noului plan parcelar al tarlalei întocmit în anul 2007 de către Comisia locală de fond funciar pentru suprafața de 600 mp, iar Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară să fie obligat să opereze cuvenitele modificări în acest plan, petit modificat parțial, în sensul că se solicită obligarea în acest sens a pârâtei Comisia locală de fond funciar.

În drept au fost invocate art. 560 și 563 din noul Cod civil, art. 11, 27 și 52 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 44 din Constituția României.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că este proprietarul parcelei de teren a cărei grănițuire se solicită în baza unui act de partaj succesoral, dreptul de proprietate fiind reconstituit în favoarea autoarei sale de Comisia locală de fond funciar prin titlul de proprietate emis în anul 1998, în procedura Legii nr. 18/1991.

Cât privește amplasamentul terenului, reclamantul s-a prevalat de schița inițială de punere în posesie întocmită de Comisia locală de fond funciar și de efectul pozitiv al sentinței civile pronunțate în anul 2016 de aceeași instanță, prin care a fost anulat parțial planul parcelar al tarlalei întocmit în anul 2007 și amplasamentul a fost modificat, motivat, în esență, de faptul că, atât timp cât terenul a intrat în circuitul civil, modificarea este abuzivă și contrară dispozițiilor constituționale ce garantează proprietatea privată, sentință din ale cărei considerente rezultă că în dispută ar fi fost și suprafața imobilului, 8.700 mp, conform titlului de proprietate, și 11.047 mp, deținută în folosință.

Pârâții persoane fizice au arătat că sunt de acord cu grănițuirea proprietăților, învederând că au dobândit parcela de teren învecinată prin cumpărare, în anul 2016, în vederea edificării unei locuințe.

În dovedirea amplasamentului, pârâții s-au prevalat de planul cadastral, învederând că terenul (neîmprejmuit la data dobândirii) este înregistrat în Sistemul e-Terra - Sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară, amplasamentul fiindu-le adus la cunoștință de vânzător atât faptic, cât și prin prezentarea extrasului din plan, anexă la cartea funciară.

Au invocat și o hotărâre judecătorească pronunțată în anul 2018, prin care s-a anulat certificatul de urbanism nefavorabil emis de primar și s-a dispus obligarea acestuia la emiterea unui certificat favorabil construirii unei locuințe și împrejmuiri, în considerentele căreia s-a reținut că litigiul purtat între reclamant și Comisia de fond funciar în anul 2016 nu creează vreo obligație în sarcina lor.

Cât privește revendicarea au învederat că reclamantului, în acord cu dispozițiile art. 563 din Codul civil, îi incumbă sarcina de a proba că terenul proprietatea sa a fost recepționat de către Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară pe amplasamentul indicat, susținând că doar în această situație se poate legitima procesual în prezenta cerere.

Pârâta Comisia locală de fond funciar a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în acțiunea în grănițuire, motivat de faptul că nu deține teren învecinat cu reclamantul, și excepția prematurității argumentată prin aceea că în privința titlului de proprietate de care se prevalează reclamantul nu este finalizată procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 și de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor (Hotărârea Guvernului nr. 890/2005).

A invocat, totodată, excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea nulității planului cadastral, susținând că este un document tehnic, nu un act civil, pentru care legea civilă să fi stabilit condiții de valabilitate a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută, și nici act administrativ, supus controlului instanței specializate, soluție ce se identifică în practica instanțelor judecătorești.

Excepția inadmisibilității a fost justificată și prin aceea că anularea sau modificarea planului cadastral/parcelar poate fi dispusă doar prin refacerea documentației cadastrale a întregii tarlale potrivit prevederilor legii cadastrului, care obligă la chemarea în procedură și a celorlalți proprietari care dețin terenuri în respectiva tarla, ale căror amplasamente s-ar modifica implicit.

Referitor la acest petit, pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru lipsa interesului, arătându-se că nu este titularul înscris în titlul de proprietate emis în procedura Legii nr. 18/1991.

Pe fondul cauzei, Comisia locală de fond funciar a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că schița inițială de punere în posesie, scrisă de mână, nu era clarificatoare, iar în privința terenurilor din tarlaua respectivă s-a întocmit un nou plan parcelar, pe baza căruia amplasamentele imobilelor au fost înregistrate în sistemul de cadastru și carte funciară.

Pârâta a învederat că propunerea de modificare a planului parcelar din 2007 (care nu ar mai fi valabil în prezent), pe care a formulat-o în baza hotărârii judecătorești indicate de reclamant, nu a fost recepționată de către Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, deoarece expertiza pe baza căreia hotărârea s-a pronunțat nu indica coordonatele necesar a fi corectate, ci doar limite naturale (un nuc și un răzor), iar amplasamentul solicitat de reclamant genera suprapunere cu un număr de 30 de terenuri deținute de alți proprietari, ale căror poziții din planul parcelar nu au fost invalidate.

În drept, a invocat art. 560 din noul Cod civil, art. 205 și 482 din noul Cod de procedură civilă, precum și dispozițiile Legii nr. 18/1991, ale Hotărârii Guvernului nr. 890/2005, ale Legii nr. 7/1996 și ale Ordinului directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară.

Prin Încheierea de ședință din 21 martie 2019, prima instanță a luat act de renunțarea pârâtei Comisia locală de fond funciar la invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive în privința petitelor 1 și 2 ale cererii, motivat de faptul că nu au fost formulate împotriva sa, a respins excepția prematurității invocată de aceeași pârâtă în privința acestor petite pentru lipsa calității sale procesuale pasive, precum și excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale active în privința petitului 3 al cererii, vizând nulitatea parțială a planului parcelar.

Prin Sentința civilă nr. 862 din 14 aprilie 2021, prima instanță a admis, în parte, cererea și a stabilit linia de graniță dintre cele două imobile pe aliniamentul dat de punctele topografice indicate în varianta din expertiză care a avut în vedere, în privința imobilului proprietatea reclamantului, amplasamentul din schița inițială de punere în posesie.

În considerarea liniei de graniță stabilite, instanța a admis acțiunea în revendicare și a obligat pârâții persoane fizice să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 478 mp și a constatat nulitatea absolută parțială a planului parcelar din 2007, cât privește amplasamentul imobilului proprietatea pârâților, dispunând "efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară".

În motivarea sentinței instanța a reținut că, în cauza pendinte, potrivit art. 431 din Codul de procedură civilă, se opun cu puterea lucrului judecat considerentele sentinței pronunțate în anul 2016, prin care s-a anulat planul parcelar din 2007 prin care se modifica amplasamentul imobilului proprietatea reclamantului, apreciind că este "suficient să existe o legătură care să se impună noii judecăți".

În consecință, a stabilit că limitele imobilului deținut de către reclamant sunt cele din schița menționată, chiar dacă în planul cadastral al tarlalei nu au fost recepționate modificări sub acest aspect și că eventuala bună-credință a pârâților persoane fizice la momentul dobândirii imobilului deținut nu este relevantă, deoarece sentința menționată le este opozabilă în calitate de succesori în drepturi ai vânzătorului, căruia îi incumbă obligația de garanție contra evicțiunii.

Petitul privind revendicarea s-a apreciat că este întemeiat potrivit dispozițiilor art. 563 din Codul civil în considerarea faptului că, în raport cu linia de graniță stabilită, cele două imobile se suprapun pe o suprafață de 478 mp.

În aceste condiții, instanța a constatat nulitatea absolută a planului parcelar întocmit în anul 2007 în privința amplasamentul imobilului proprietatea pârâților persoane fizice pentru suprafața de 478 mp.

În ceea ce privește apărările pârâților, instanța a statuat că nu pot fi primite cât timp situația din planul parcelar din 2007 nu concordă cu realitatea, respectiv cât timp prin sentința din 2016 s-a reținut că prin acest plan au fost aduse modificări configurației și limitelor terenului de natură a cauza un prejudiciu reclamantului.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții, persoanele fizice atacând și Încheierea de ședință din 21 martie 2019.

Pârâții persoane fizice au criticat sentința ca fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 555, 557 și 565 din Codul civil și a dispozițiilor procedurale privind dreptul la un proces echitabil, principiul disponibilității și rolul activ al judecătorului.

Prin primul motiv de apel au susținut că instanța a soluționat în mod greșit excepțiile prematurității cererii și a inadmisibilității petitului 3 al acțiunii prin Încheierea de ședință din data de 21 martie 2019, anume fără a ține seama de toate circumstanțele cauzei pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, ceea ce contravine art. 22 din Codul de procedură civilă.

Prin cel de-al doilea motiv de apel au susținut că instanța a dispus anularea unui plan parcelar care își încetase valabilitatea la momentul judecății ca urmare a finalizării înregistrării sistematice realizate la nivelul comunei, încălcând dispozițiile art. 14 alin. (10) și ale art. 15 din Legea nr. 7/1996.

În opinia pârâților, având în vedere obiectul și scopul declarat de lege al lucrărilor cadastrale (art. 9-16 din Legea nr. 7/1996 coroborate cu art. 1 și 2 din Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 634 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară), documentațiile cadastrale sunt acte de constatare a situației reale din teren, astfel că nu îndeplinesc condițiile de valabilitate ale unui act juridic civil, pentru a fi sancționate cu nulitatea.

Au apreciat că nu este atributul instanței de judecată învestite cu un demers judiciar de natura celui de față să evalueze care înscris este valabil, respectiv efectele cărui act juridic au generat translația dreptului de proprietate sau dacă înscrierea s-a realizat în temeiul unui act fals.

De asemenea, au susținut că rolul acțiunii în anularea/constatarea nulității documentației cadastrale îl reprezintă îndreptarea erorilor strecurate în cuprinsul său cu privire la identificarea sau amplasarea bunului, fiind însă nepermis ca prin această procedură să se procedeze la înlăturarea unei mențiuni de carte funciară, pentru simplul argument al lipsei titlului celui menționat în partea a II-a a cărții funciare.

Redând conținutul normei reglementate de art. 10 din Legea nr. 7/1996, pârâții au concluzionat că, având în vedere realizarea la nivelul comunei a cadastrului sistematic, precum și înființarea unor noi cărți funciare, nu mai este posibilă anularea unui plan parcelar care nu mai producea efecte la momentul pronunțării hotărârii judecătorești și că instanța trebuia să aibă în vedere situația juridică a imobilelor de la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, nu de la data înregistrării acțiunii, situația de carte funciară, inclusiv sub aspectul numerelor cadastrale, fiind realizată ca urmare a finalizării cadastrului sistematic.

Printr-o altă critică, pârâții au susținut că în mod greșit s-a constatat puterea de lucru judecat a sentinței din 2016, în condițiile în care nu au fost părți în acel litigiu, și că s-a ignorat puterea de lucru judecat ce operează în favoarea lor rezultată din sentința din 2018, prin care primarul comunei a fost obligat să le elibereze certificat de urbanism favorabil edificării de construcții.

Au învederat că, în considerarea efectelor celei din urmă hotărâri, linia de graniță trebuia stabilită conform variantei 1 din raportul de expertiză topografică, nu conform schiței de punere în posesie aferente titlului de proprietate al reclamantului, cât timp ambele imobile sunt înscrise în cărțile funciare nou-înființate, instanța neputând înlătura înscrierile pe calea acțiunii în grănițuire, întrucât rectificarea sau modificarea limitelor imobilelor poate fi realizată doar în procedura specială reglementată de Legea nr. 7/1996, și nu în cadrul acțiunii în grănițuire, iar acțiunea în revendicare nu poate să fie soluționată prin raportare la elemente străine celor rezultate din mențiunile deja înscrise în cărțile funciare ale imobilelor.

Pârâții persoane fizice au susținut că, în acest cadru procesual, prima instanță putea pronunța o hotărâre cu luarea în considerare doar a limitelor de proprietate rezultate din înscrierile din cărțile funciare sau conform folosinței.

Prin urmare, au criticat sentința ca fiind pronunțată cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 555 din Codul civil, precum și cu ignorarea dreptului de proprietate pe care l-au dobândit în mod valabil, conform legii.

Pârâta Comisia locală de fond funciar a susținut că sentința este nelegală, în esență, pentru reținerea ca valabil a amplasamentului indicat de către reclamant, diferit de cel din planul parcelar întocmit la nivelul tarlalei, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 7/1996, care reglementează sub acest aspect.

Astfel, a reiterat apărările privind inadmisibilitatea acțiunii în constatarea nulității absolute parțiale a planului parcelar întocmit în anul 2007 pentru suprafața de teren de 478 mp din imobilul pârâților, pe de o parte, în considerarea faptului că este un act tehnic, definit de Legea nr. 7/1996, și nu un act civil, iar, pe de altă parte, în considerarea faptului că în proces nu a fost provocată coparticiparea procesuală, modificările privind amplasamentele din planul parcelar neputând fi realizate în absența celorlalți proprietari care dețin terenuri în respectiva tarla, în fine, pentru că planul din 2007 nu mai există, el pierzându-și valabilitatea, în raport cu art. 14 alin. (10) și art. 15 din Legea nr. 7/1996, odată cu realizarea cadastrului sistematic.

A citat ca fiind relevante sub acest aspect și dispozițiile art. 10 alin. (10) și ale art. 11 alin. (19) din Legea nr. 7/1996, față de realizarea la nivelul comunei a cadastrului sistematic și deschiderea noilor cărți funciare la data de 19 martie 2020, susținând că în prezent sunt în vigoare noile cărți funciare și noile planuri cadastrale.

A învederat că, în condițiile în care a reținut că reclamantul este proprietar al imobilului înscris în cartea funciară indicată în baza unui titlul de proprietate emis în procedura legii fondului funciar, prima instanță avea a observa că respectiva carte funciară a fost înființată în urma finalizării înregistrării sistematice a tuturor imobilelor aparținând unității administrativ-teritoriale.

A susținut că în cuprinsul extrasului de carte funciară este menționat acest aspect, astfel cum prevede Legea nr. 7/1996, care reglementează procedura de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică, în cadrul căreia reclamantul, dacă era nemulțumit de poziționarea parcelei sale de teren, putea formula contestație.

Totodată, a arătat că, în aplicarea prevederilor art. 9 alin. (23) din Legea nr. 7/1996, înregistrarea sistematică a imobilelor se realizează în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 294/2015, scopul fiind înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară și că principalele etape ale procesului de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică, detaliate prin Specificațiile tehnice pentru lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor prin ordin al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, sunt enumerate la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.

Cu referire la autoritatea de lucru judecat reținută de prima instanță, a apreciat că aceasta nu este incidentă în cauză, nefiind vorba despre o hotărâre judecătorească definitivă care să fie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească, ci despre aplicarea în concret a legislației speciale privind înregistrarea imobilelor ce au făcut obiectul legilor funciare.

Prin Cererea înregistrată la 18 noiembrie 2021, Comisia locală de fond funciar a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că există chestiuni de drept de a căror lămurire depinde soluționarea cauzei, respectiv: dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (10) și art. 15 din Legea nr. 7/1996, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (8), (9) și (10) din aceeași lege, este admisibilă grănițuirea imobilelor pe cale judecătorească ulterior finalizării cadastrului sistematic la nivelul unei unități administrativ-teritoriale, respectiv anularea planurilor parcelare; dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 380 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, sunt admisibile cererile de chemare în judecată prin care se solicită anularea parțială sau totală a planului parcelar fără a fi chemați în judecată toți proprietarii imobilelor afectate; dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 14 alin. (4) din Legea nr. 7/1996, sunt admisibile acțiunile având ca obiect rectificare de carte funciară. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, a arătat că este îndeplinită condiția existenței unei cauze aflate în curs de judecată, având în vedere faptul că litigiul în legătură cu care se solicită sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este în curs de judecată, Tribunalul Alba - Secția I civilă fiind învestit cu soluționarea căii de atac a apelului, în Dosarul nr. 4.312/176/2018, având ca obiect stabilirea liniei de graniță dintre imobilele proprietatea învecinată a părților și revendicarea suprafeței de 600 mp, precum și constatarea nulității absolute parțiale a noului plan parcelar întocmit în anul 2007 de Comisia locală de fond funciar pentru suprafața de 600 mp înscrisă în cartea funciară.

Totodată, a reținut că pricina urmează să fie soluționată în ultimă instanță, având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe este supusă doar căii de atac a apelului, potrivit art. 94 pct. 1 lit. f), art. 483 alin. (2) și art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar chestiunea de drept este nouă și asupra chestiunii litigioase sesizate Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Completul de judecată a reținut că sesizarea pârâtei cuprinsă la pct. 2 este inadmisibilă, întrucât practica judiciară a relevat faptul că anularea unui plan parcelar este inadmisibilă, acest document neavând caracterul unui act administrativ, ci doar natura juridică a unui act tehnic, premergător emiterii actului administrativ.

În ceea ce privește chestiunea de drept privind admisibilitatea cererilor de chemare în judecată având ca obiect grănițuire, respectiv rectificare de carte funciară, a apreciat că textele de lege invocate sunt susceptibile de interpretare diferită, cu referire la sintagma "în caz de discrepanță, prevalează situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" din cuprinsul art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996.

S-a susținut că sintagma menționată poate fi interpretată fie în sensul că situația juridică anterioară își pierde valabilitatea în toate situațiile, deoarece descrierea imobilelor din documentele tehnice ale cadastrului constituie o modalitate de punere în concordanță a situației tehnice a imobilului cu situația juridică cuprinsă în actele juridice, iar "în caz de discrepanță, prevalează situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" și, în aceste condiții, că acțiunea în grănițuire și în rectificare de carte funciară este inadmisibilă, fie în sensul că situația juridică anterioară își pierde valabilitatea, cu excepția situațiilor juridice rezultate din hotărâri judecătorești definitive, situație în care stabilirea liniei de graniță, respectiv rectificarea înscrierilor din cartea funciară este permisă. VI. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Comisia locală de fond funciar a solicitat admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, să se constate că există următoarele chestiuni de drept de a căror lămurire depinde soluționarea cauzei: 1. Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (10) și art. 15 din Legea nr. 7/1996, legea cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (8), (9) și (10) din același act normativ, ulterior finalizării cadastrului sistematic la nivelul unei unități administrativ-teritoriale, sunt admisibile cererile de chemare în judecată având ca obiect anularea planurilor parcelare întocmite anterior cadastrului sistematic. 2. Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 380 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, sunt admisibile cererile de chemare în judecată prin care se solicită anularea parțială sau totală a unui plan parcelar în condițiile în care reclamantul nu înțelege să se judece în contradictoriu cu toți proprietarii imobilelor afectate. 3. Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, coroborate cu prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 7/1996, sunt admisibile acțiunile de chemare în judecată având ca obiect rectificare de carte funciară?

Reclamantul a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, în raport cu obiectul sesizării, și, în subsidiar, ca nefondată.

A susținut că dispoziții legale ce fac obiectul sesizării, astfel cum acesta a fost precizat de către pârâtă, nu au fost invocate în cererea de chemare în judecată și nici nu au fost reținute de prima instanță prin sentința pronunțată, situație în care nu se poate constata că sunt îndeplinite condițiile cuprinse în art. 519 din Codul de procedură civilă.

Totodată, a apreciat că argumentele aduse în motivarea cererii nu au legătură cu vreo problemă de drept controversată și nu duc la concluzia că este necesară intervenția instanței supreme pentru a lămuri o problemă de drept care nu își găsește o soluție unitară ori care implică lămuriri, reprezentând o reluare a argumentelor prezentate în apel.

Pârâții persoane fizice au apreciat că solicitarea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție este admisibilă, cel puțin prin prisma primului punct, pentru ca instanțele să aibă o practică judiciară unitară sub aspectul unei probleme pe care o consideră deosebit de importantă privind anularea parțială de planuri parcelare după finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul unei localități, fără a se ține seama de pozițiile stabilite pentru imobilele atribuite în aceeași tarla celorlalte persoane.

A învederat că prin sentința din 2016 a fost anulat planul parcelar doar în ceea ce privește imobilul reclamantului, motiv pentru care în prezentul proces s-a cerut anularea planului parcelar și în ceea ce privește imobilul deținut de pârâții persoane fizice, cu mențiunea că, într-un alt dosar, din 2019, s-a formulat acțiune în contradictoriu cu toate persoanele din tarlaua respectivă pentru anularea încheierilor de intabulare, invocându-se sentința din 2016.

În ceea ce privește petitele 2 și 3 din sesizare, arată că, teoretic, exprimă în proces aceleași argumente/motive juridice ca pârâta Comisia locală de fond funciar, însă cât privește petitul 2 urmează ca instanța să aprecieze dacă este necesar punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerând că și aceasta poate stabili dacă se vor judeca cu toate persoanele al căror drept de proprietate este reconstituit și pus în posesie pe un plan parcelar.

A apreciat că petitul 3 îndeplinește cerințele de sesizare, pentru că acea "rectificare carte funciară", în modalitatea în care este enunțată de către Comisia locală de fond funciar, face referire la procedura specială instituită de legiuitor atunci când se efectuează noile lucrări de cadastru sistemic, la ce înseamnă documentația întocmită de către persoana autorizată, precum și la modalitatea în care poate fi contestată. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Referitor la întrebarea formulată prin sesizarea de față, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că sintagma "în caz de discrepanță, prevalează situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" din prevederile art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996 trebuie interpretată în sensul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară la nivelul unei unități administrativ-teritoriale, situația juridică anterioară își pierde valabilitatea, cu excepția situațiilor juridice rezultate din hotărâri judecătorești definitive, situație în care stabilirea liniei de graniță, respectiv rectificarea înscrierilor din cartea funciară este permisă, acțiunea în instanță fiind admisibilă.

În susținerea acestei orientări s-a arătat că, în respectarea prevederilor art. 21 din Constituția României, persoana care invocă discrepanța în discuție trebuie să beneficieze de accesul la justiție, iar un asemenea drept nu poate fi cenzurat prin operațiunile administrative efectuate cu ocazia întocmirii documentațiilor cadastrale, impunându-se ca persoanele interesate să aibă posibilitatea de a contesta pe cale judecătorească eventualele erori și discrepanțele dintre situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate și actele de proprietate care stabilesc întinderea dreptului de proprietate, pentru ca situația juridică reală să corespundă cu mențiunile de carte funciară.

În argumentare au fost avute în vedere dispozițiile art. 907 alin. (1) din Codul civil, care stipulează că, atunci "Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.", precum și cele ale art. 914 din același act normativ, care prevăd că "Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii".

De asemenea, s-a apreciat că din interpretarea literală și logică a dispozițiilor art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996 nu se poate deduce decât că, exclusiv în ce privește datele tehnice ce vizează descrierea imobilului, în caz de discrepanță, prevalează situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate în raport cu situația juridică cuprinsă în actele juridice, fără a putea fi adusă atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești.

S-a arătat că o interpretare contrară ar fi de natură să conducă la încălcarea dreptului de proprietate, fiind inadmisibil ca drepturile câștigate pe cale judecătorească să fie pierdute printr-o simplă operațiune tehnică și, ca atare, nu se poate aprecia că situația tehnică a imobilului primează situației juridice a acestuia, întrucât hotărârile judecătorești definitive prevalează asupra măsurătorilor cadastrale, având autoritate de lucru judecat.

S-a considerat că prevederea potrivit căreia, la data înființării din oficiu a cărților funciare, orice evidențe cadastrale și de publicitate imobiliară anterioare realizării înregistrării sistematice își pierd valabilitatea nu poate viza decât faptul că nu pot funcționa evidențe cadastrale și de publicitate imobiliară paralele, scopul legii fiind acela definit de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, cadastrul și cartea funciară formând un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică, de importanță națională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al țării.

Totodată, a fost relevat faptul că, în cazul situațiilor juridice rezultate din hotărâri judecătorești definitive, stabilirea liniei de graniță, respectiv rectificarea înscrierilor din cartea funciară este permisă până la data primei înscrieri subsecvente, întrucât, conform primei teze a art. 14 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, posibilitatea acestor modificări este permisă până la data primei înscrieri subsecvente, ce are la bază acte juridice constitutive sau translative de drepturi reale, încheiate ulterior deschiderii din oficiu a cărților funciare, pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.

A doua opinie exprimată este în sensul că sintagma "în caz de discrepanță, prevalează situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" din cuprinsul art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996 se interpretează în sensul că situația juridică anterioară își pierde valabilitatea în toate situațiile, deoarece descrierea imobilelor din documentele tehnice ale cadastrului constituie o modalitate de punere în concordanță a situației tehnice a imobilului cu situația juridică cuprinsă în actele juridice; astfel, acțiunea în grănițuire și/în rectificare de carte funciară este inadmisibilă.

În ceea ce privește practica judiciară transmisă s-au identificat o hotărâre prin care a fost admisă plângerea întemeiată pe art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996 și s-a dispus anularea procesului-verbal de respingere a solicitării de rectificare a descrierii imobilului (forma grafică și poziția în plan) cu consecința obligării Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară să modifice documentația cadastrală și trei hotărâri prin care modificarea suprafeței imobilului s-a dispus prin admiterea acțiunii pe temeiul art. 914 din Codul civil.

Au mai fost evidențiate o hotărâre prin care s-a dispus respingerea acțiunii în revendicare și anularea documentației cadastrale, în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, ca urmare a admiterii, prin aceeași hotărâre, a acțiunii în rectificarea înscrierilor de carte funciară și modificării pe această cale a mențiunilor privind descrierea imobilului, cu trimitere și la art. 10 alin. (2) și art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996, precum și două hotărâri judecătorești, prin care instanțele au respins cererile de lămurire a dispozitivelor unor hotărâri judecătorești prin care s-a dispus restituirea unor suprafețe de teren și în privința cărora s-a declanșat executarea silită, cu solicitarea de atribuire a acestora cu categoria terenuri arabile, nu forestiere, prin exploatarea masei lemnoase, în care s-a invocat că amplasamentele terenurilor se stabilesc potrivit art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996.

Totodată, printr-o altă hotărâre judecătorească, instanța a admis, în parte, pe temeiul art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996, plângerea și a dispus anularea mai multor procese-verbale de respingere a cererilor de rectificare a documentației cadastrale, obligând Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară să soluționeze cererile formulate pentru două sectoare cadastrale, în privința celorlalte terenuri indicate, reținându-se că modificările de carte funciară pot fi operate numai în urma identificării și delimitării acestora în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 7/1996.

În fine, prin două hotărâri judecătorești s-a dispus respingerea plângerilor, întemeiate pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, îndreptate împotriva proceselor-verbale de soluționare a cererilor de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului prin care s-a constatat, cu ocazia măsurătorilor, existența mai multor proprietari, reținându-se că procedura de rectificare a documentelor cadastrale are caracter necontencios, astfel că în cadrul său nu se poate verifica fondul drepturilor de proprietate, chestiune ce se analizează în cadrul procedurilor contencioase având ca obiect acțiuni prin care se poate tranșa în privința existenței drepturilor, respectiv a valabilității actelor de proprietate. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 16 martie 2023, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Timiș - Secția I civilă în Dosarul nr. 25.826/325/2018, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă, în regiunile de carte funciară unde s-au aplicat dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, cu modificările ulterioare, în situația unui imobil teren înscris în cartea funciară sub imperiul aceluiași act normativ și înainte de intrarea în vigoare a Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, proprietarul poate solicita în instanță modificarea suprafeței imobilului conform prevederilor art. 914 din Codul civil sau dacă această modificare de suprafață poate fi obținută doar după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 41 din Legea nr. 7/1996." IX. Jurisprudența Curții Constituționale a României

Prin Decizia nr. 161 din 22 martie 2022 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (12), ale art. 14 alin. (5) și ale art. 15 alin. (1) teza finală și alin. (3) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 6 iulie 2022, s-au reținut următoarele: " 42. Curtea reține, totodată, că art. 885 din Codul civil consacră efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară, înscrierea făcându-se în baza înscrisurilor doveditoare ale actului sau ale faptului care a generat drepturile reale imobiliare respective. Potrivit art. 14 alin. (8) din Legea nr. 7/1996, în ceea ce privește imobilele ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, efectul constitutiv de drepturi operează de la data efectuării primei înscrieri subsecvente ce are la bază acte juridice constitutive sau translative de drepturi reale încheiate ulterior deschiderii din oficiu a cărților funciare, pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, așadar nu de la prima înregistrare sistematică, efectuată din oficiu, ci de la următoarea operațiune juridică referitoare la respectivul bun. Curtea observă, așadar, o excepție de la regula generală instituită prin art. 557 alin. (4) din Codul civil, potrivit căreia, în cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobândește prin înscriere în cartea funciară, text care permite în mod expres și derogări, în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege, așa cum este și cazul de față. 43. Această excepție este, de fapt, o concretizare a prevederilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora «dispozițiile Codului civil privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare». De asemenea, conform art. 56 alin. (2) din același act normativ, «până la data prevăzută la alin. (1), înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față de terți.» 44. Curtea reține, de asemenea, că Legea nr. 7/1996 mai oferă un mijloc procedural de corecție, prevăzând, la art. 34 alin. (3) și (4), că la nivelul oficiilor teritoriale se constituie comisii formate din personal de specialitate, abilitate să procedeze, la cererea persoanei interesate sau din oficiu, la îndreptarea erorilor săvârșite cu ocazia recepțiilor cadastrale și a înscrierilor în cartea funciară, prin efectuarea în acest scop de verificări în teren. Ulterior efectuării acestor verificări, comisia astfel abilitată încheie un proces-verbal care stă la baza actualizării mențiunilor din partea I a cărții funciare, ce au făcut obiectul verificărilor. 45. În fine, observându-se importanța asigurării înscrierii în cartea funciară a unor informații exacte și complete cu privire la imobile, dar în același timp și complexitatea lucrărilor de înregistrare sistematică și numărul mare de imobile care sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, a fost adoptată Legea nr. 185/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, care permite modificarea, din oficiu sau la cerere, a înscrierilor din cărțile funciare deschise ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică, fără plata unui tarif, până la data primei înscrieri subsecvente. 46. Din toate cele mai sus arătate rezultă că prevederile art. 15 alin. (1) teza finală și alin. (3) din Legea nr. 7/1996, criticate în cauza de față, nu contravin dispozițiilor art. 44 și 136 din Constituție referitoare la protecția proprietății private. Faptul că identificarea și numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri și alte evidențe cadastrale și de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului și deschiderii noilor cărți funciare își pierd valabilitatea nu echivalează nicidecum cu pierderea sau alterarea dreptului de proprietate, operațiunile menționate neavând niciun efect asupra dreptului de proprietate al titularului, astfel cum acesta rezultă din actele existente. De altfel, Curtea constată că, deși textul criticat are în vedere «identificarea și numerotarea», în mod eronat autoarea excepției se referă la «delimitarea și identificarea» terenurilor, ceea ce schimbă sensul real al normei legale. 47. Tot astfel, nu se poate reține nici susținerea autoarei excepției potrivit căreia actele juridice legal emise sub imperiul legilor de reconstituire a dreptului de proprietate funciară, cum sunt titlurile de proprietate, își pierd valabilitatea, aceasta negăsindu-și suport în conținutul normativ al textului legal examinat. Prin urmare, nu se susține nici pretinsa retroactivitate, de natură să conducă la «pierderea efectivă a unui drept de proprietate reconstituit legal sub imperiul unor legi care continuă să fie în vigoare», așa cum afirmă autoarea excepției. 48. Se mai critică și prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 pe considerentul că, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică pe unitatea administrativ-teritorială respectivă, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară, iar dovada delimitării unui imobil față de alte imobile se face numai cu extrasul din planul cadastral. Curtea observă că dispozițiile criticate nu reprezintă altceva decât o particularizare a regulii generale statuate de art. 565 din Codul civil potrivit căreia, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Or, o astfel de normă nu pune în discuție dreptul de proprietate privată, nefiind susceptibilă a aduce vreo atingere acestuia, ci doar reglementează cu privire la modalitatea în care existența acestuia poate fi probată." X. Opiniile specialiștilor consultați

Prin punctul de vedere exprimat de către specialistul din cadrul Facultății de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași s-a arătat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996, sintagma "în caz de discrepanță, prevalează situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" se inte