ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 24/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 677/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Elena Carmen Popoiag, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Marina Daniela Ungureanu, magistrat-asistent-șef la Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, desemnată în temeiul art. 84 alin. (2) din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Mureș - Secția civilă în Dosarul nr. 8.082/320/2024.

Magistratul-asistent-șef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Mureș - Secția civilă, în Dosarul nr. 8.082/320/2024, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispozițiile art. 663 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportate la prevederile art. 781 alin. (4) și art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă corelate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) - (3) și alin. (6) lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că, în cazul încuviințării executării silite a unei hotărâri judecătorești prin care debitorul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului până la împlinirea vârstei de 18 ani, încuviințarea executării silite se poate dispune strict în raport cu pensia de întreținere scadentă la momentul depunerii cererii de executare silită sau inclusiv în privința sumelor viitoare datorate cu titlu de pensie de întreținere și nescadente la momentul depunerii cererii de executare silită?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 martie 2025, cu nr. 677/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 26 ianuarie 2026. II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Codul de procedură civilă Art. 663. - " (...) (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată." Art. 781. - " (...) (4) Se va putea popri și creanța cu termen ori sub condiție. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiției." Art. 784. - " (...) (2) Când se popresc sume cu scadențe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadență, ci și asupra celor exigibile în viitor."

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 272/2004) Art. 2. - " (1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. (2) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie. (3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. (...) (6) În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș la data de 29 mai 2024, cu nr. 8.082/320/2024, s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 989, pronunțată la 14 martie 2024 de Judecătoria Târgu Mureș în Dosarul nr. 14.340/320/2023 conexat cu Dosarul nr. 15.133/320/2023.

Prin Încheierea civilă nr. 5.453 din 31 mai 2024, Judecătoria Târgu Mureș a admis în parte cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditorul, susținând că hotărârea atacată este parțial netemeinică și nelegală, în ceea ce privește respingerea încuviințării silite cu privire la obligația de plată a pensiei de întreținere de la data înregistrării cererii de executare silită și până la majoratul minorului.

Astfel, în esență, apelantul-creditor a afirmat că se poate încuviința executarea silită și pentru creanțele datorate cu titlu de pensie de întreținere în viitor, până la majorat, în acord cu dispozițiile titlului executoriu și, în plus, că este oportună încuviințarea executării silite în această manieră, pentru a evita formarea mai multor dosare de executare, fiind în interesul superior al minorului ca recuperarea sumelor datorate să se facă cu celeritate.

A subliniat că, în raport cu prevederile art. 34 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța poate încuviința executarea silită inclusiv a sumelor datorate în viitor cu titlu de pensie de întreținere, iar, din art. 781 alin. (4) și art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat și la art. 783 alin. (1) din același act normativ, rezultă că o poprire se poate dispune și pentru creanțele cu termen sau sub condiție, dar doar în baza unei încheieri de încuviințare a executării silite.

La termenul de judecată din 27 februarie 2025 instanța de trimitere a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, argumentând astfel: cauza se află în curs de judecată, în calea de atac a apelului; Tribunalul Mureș - Secția civilă judecă pricina în ultimă instanță, conform dispozițiilor art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă; soluționarea apelului depinde de chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită, dat fiind faptul că, în cauză, urmează a se stabili dacă, în circumstanțele specifice speței, se poate încuviința executarea silită a unei creanțe care nu este exigibilă la data formulării cererii de executare silită; chestiunea de drept este nouă, comportă dificultate și există posibilitatea unor interpretări diferite cu privire la aceasta; chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici nu face obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Instanța de trimitere, față de dispozițiile art. 663 alin. (4) din Codul de procedură civilă, a arătat că, potrivit acestora, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau dacă acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată, iar, conform art. 666 alin. (5) pct. 4 din același act normativ, cererea de încuviințare a executării silite poate fi respinsă dacă creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

A constatat că, prin natura sa, obligația de întreținere are un caracter periodic și, sub acest aspect, se ridică problema încuviințării executării silite și pentru creanțele datorate cu acest titlu, dar care nu sunt exigibile la data depunerii cererii de executare silită.

De asemenea, tribunalul a reținut că, în situația în care această obligație legală, dar și morală nu este respectată, creditorul pensiei de întreținere poate apela la forța coercitivă a statului în vederea respectării și împlinirii dreptului său.

Față de natura juridică a pensiei de întreținere și de funcția acesteia, a apreciat că limitarea încuviințării executării silite exclusiv la creanța scadentă la data formulării cererii de încuviințare a executării silite ridică probleme sub aspectul respectării principiului interesului superior al copilului, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 2 alin. (1)-(3) și alin. (6) lit. a) din Legea nr. 272/2004.

În opinia instanței de trimitere, dificultatea problemei de drept rezidă în influența pe care o normă de drept material (principiul interesului superior al copilului) o poate avea asupra normelor de drept procesual care stabilesc condițiile în care poate fi încuviințată executarea silită.

Astfel, a observat că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.

De asemenea, deosebit de relevante au fost apreciate a fi și prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, conform cărora această lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

A mai reținut tribunalul și faptul că normele Codului de procedură civilă reglementează la nivel general condițiile de încuviințare a executării silite, fără să conțină prevederi speciale cu privire la situația pensiei de întreținere datorate minorului, iar, în condițiile în care se ajunge la pronunțarea unei hotărâri judecătorești cu privire la pensia de întreținere, situație care deja confirmă neexecutarea obligației legale de către debitor, limitarea încuviințării, exclusiv la pensia scadentă, ridică probleme sub aspectul respectării interesului superior al copilului.

Instanța de trimitere a arătat și că, într-o atare situație, creditorul pensiei de întreținere este obligat ca periodic să inițieze executări silite multiple pentru obținerea drepturilor cuvenite, aspect care vine în coliziune cu drepturile legitime ale minorului, căruia, în mod normal, trebuie să i se asigure lunar sumele cuvenite cu acest titlu pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru creștere și educare.

A reținut că o asemenea ipoteză este de natură să îngreuneze nejustificat situația minorului, dar și a părintelui care îi asigură curent întreținerea, iar, chiar dacă teoretic sumele datorate sunt executate etapizat, esența obligației de întreținere nu este respectată, creditorului fiindu-i necesare lunar acele sume pentru acoperirea cheltuielilor curente.

De asemenea, a apreciat că situația prezentată ar avea și un efect descurajator asupra creditorului, din moment ce, periodic, este obligat să se adreseze organelor de executare silită. VI. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-creditor și-a exprimat punctul de vedere în sensul că se poate încuviința executarea silită și pentru creanțele datorate cu titlu de pensie de întreținere în viitor, până la majorat, în acord cu dispozițiile titlului executoriu, încuviințarea executării silite în această manieră fiind oportună pentru a se evita formarea mai multor dosare de executare, precum și în interesul superior al minorului [art. 2 alin. (1)-(3) și alin. (6) lit. a) din Legea nr. 272/2004], prin recuperarea cu celeritate a sumelor datorate.

A subliniat că, prin raportare la art. 34 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța poate încuviința executarea silită inclusiv a sumelor datorate în viitor cu titlu de pensie de întreținere, precum și că, din prevederile art. 781 alin. (4) și art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportate și la cele ale art. 783 alin. (1) din același act normativ, rezultă că o poprire se poate dispune și pentru creanțele cu termen sau sub condiție, dar doar în baza unei încheieri de încuviințare a executării silite. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Cu privire la întrebarea ce face obiectul prezentei sesizări, în urma examinării hotărârilor judecătorești relevante, înaintate de către curțile de apel, și a punctelor de vedere teoretice exprimate au rezultat două orientări.

Într-o primă orientare s-a considerat că încuviințarea executării silite se poate dispune strict în raport cu pensia de întreținere scadentă la momentul depunerii cererii de executare silită, fiind aduse următoarele argumente: (i) executarea silită are ca premisă reaua-credință a debitorului, temeiul sesizării executorului judecătoresc constituindu-l neexecutarea la termen a obligației cuprinse în titlul executoriu, conform art. 622 alin. (2) din Codul de procedură civilă; (ii) doar ratele ajunse la scadență la un moment anterior cererii de executare silită îndeplinesc condiția de a fi certe, lichide și exigibile, pentru sumele cu scadență viitoare nefiind certă atitudinea debitorului de împotrivire la executarea voluntară a obligației; (iii) prevederile legale invocate în cuprinsul sesizării [art. 781 alin. (4) și art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă] vizează calitățile creanței avute de debitor față de terțul poprit, iar nu calitățile creanței creditorului avute față de debitor, în privința celei din urmă impunându-se să fie certă lichidă și exigibilă la momentul sesizării executorului judecătoresc, conform art. 663 alin. (1) și art. 666 alin. (5) pct. 4 din Codul de procedură civilă; (iv) nu este vorba despre o creanță viitoare condiționată sau suspendată, ci despre o obligație periodică, ce se execută lunar și a cărei executare silită nu poate fi autorizată în avans, ci doar pentru fiecare tranșă exigibilă la momentul cererii; (v) ulterior încuviințării executării silite pot interveni evenimente care afectează existența sau cuantumul obligației de întreținere, iar executarea sumelor viitoare nescadente ar crea riscul executării unor sume care, în mod legitim, nu ar mai fi datorate; (vi) dacă s-ar admite încuviințarea pentru sumele nescadente, ar însemna că se încuviințează executarea unor creanțe viitoare nesigure, fără a mai parcurge controlul de legalitate al instanței la momentul scadenței; (vii) această soluție este în acord și cu principiul proporționalității și protecției drepturilor părților, precum și cu jurisprudența constantă privind rolul strict al executării silite, ca procedură ulterioară născută din titlul executoriu, nu ca formă de extindere a acestuia; (viii) dispozițiile art. 663 alin. (4) din Codul de procedură civilă stabilesc condițiile generale pentru executarea silită, fără a face vreo distincție prin raportate la natura titlului executoriu ori a obligației cu privire la care se solicită punerea în executare silită.

Într-o a doua orientare s-a apreciat că încuviințarea executării silite se poate dispune inclusiv în privința sumelor viitoare datorate cu titlu de pensie de întreținere și nescadente la momentul depunerii cererii de executare silită, în susținere fiind aduse următoarele argumente: (i) în discuție este același titlu executoriu (reprezentat de hotărârea judecătorească de stabilire a pensei de întreținere) ce face obiectul procedurii de executare silită, care a acordat inclusiv pentru viitor drepturile reprezentate de pensia de întreținere; (ii) de regulă, obligația de întreținere este scadentă lunar, iar interesul superior al minorului este de a se realiza cu celeritate plata întreținerii în vederea asigurării nevoilor curente de întreținere și educație, în caz contrar, amânarea plății pentru a se realiza demersuri de executare silită repetate fiind de natură a-i afecta întreținerea curentă și educația; (iii) deși dispozițiile nu privesc încuviințarea procedurii de executare silită, trebuie a se avea în vedere și spiritul prevederilor art. 790 alin. (6), ale art. 781 alin. (4) și ale art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care stipulează posibilitatea executării silite prin poprire inclusiv a creanțelor scadente în viitor, așa cum este și cazul pensiei de întreținere; (iv) dacă s-ar reține că încuviințarea executării silite se poate dispune numai cu privire la pensia de întreținere scadentă la momentul depunerii cererii de executare silită, s-ar crea o sarcină disproporționată pentru creditorul obligației de întreținere prin faptul că aceasta ar presupune ca, la trecerea fiecărei luni de scadență (pentru o perioadă, de regulă, îndelungată), acesta să formuleze câte o cerere de executare silită (lunar), pentru care ulterior executorul judecătoresc să solicite încuviințarea executării silite (în temeiul aceluiași titlu executoriu), ipoteză în care asemenea demersuri ar prelungi recuperarea creanței și ar genera costuri suplimentare pentru creditor; (v) dispozițiile art. 781 alin. (4) din Codul de procedură civilă permit înființarea, nu executarea, popririi asupra unei creanțe afectate de termen, iar, în considerarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și alin. (6) lit. a) din Legea nr. 272/2004, în contextul în care debitorul obligației de întreținere nu a executat-o de bunăvoie, înființarea popririi asupra creanțelor afectate de termen reprezintă și o măsură adecvată de protecție a minorilor ce se află în astfel de ipostază; (vi) unele dispoziții din materia specială a popririi consacră derogări de la normele generale [edictate de art. 663 alin. (1) și de art. 666 alin. (5) pct. 4 din Codul de procedură civilă] vizând creanțele scadente în viitor, excepții care, conform principiului specialia generalibus derogant, trebuie avute în vedere cu prioritate; (vii) reglementarea din teza a II-a a art. 781 alin. (4) din Codul de procedură civilă depășește sfera obiectului popririi, referindu-se la executarea popririi numai la împlinirea scadenței obligației, pentru creanțele cu termen; (viii) dispozițiile art. 784 alin. (2), art. 787 alin. (1) pct. 2 și ale art. 790 alin. (6) din Codul de procedură civilă se subsumează unei viziuni unitare a legiuitorului, care a înțeles, astfel, să permită, în ceea ce privește sumele cu scadențe succesive și care, în mod natural, la momentul încuviințării popririi nu erau scadente în totalitate, să fie poprite și apoi plătite la termenele stabilite de instanță.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismul de unificare a practicii

Nu au fost identificate hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, cu relevanță din perspectiva întrebării ce face obiectul prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate hotărâri ale Curții Constituționale cu relevanță din perspectiva întrebării ce face obiectul prezentei sesizări. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; c) existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar o parte dintre acestea sunt întrunite. Concret, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum și cel referitor la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului.

Astfel, Tribunalul Mureș este învestit cu soluționarea apelului declarat de creditor împotriva Încheierii civile nr. 5.453 din 31 mai 2024 pronunțate de Judecătoria Târgu Mureș într-o cauză având ca obiect cererea de încuviințare a executării silite, în Dosarul nr. 8.082/320/2024.

În acest litigiu, tribunalul judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 2 și ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportate la cele ale art. 666 alin. (7) din același act normativ, astfel încât decizia pronunțată de tribunal este definitivă, în aplicarea art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită și condiția de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a cauzei aflate în curs de judecată, dat fiind faptul că interpretarea pe care o va da instanța supremă este aptă să producă efecte juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei, sub aspectul statuării în privința raportului juridic dedus judecății. Din această perspectivă, se constată că prin apelul formulat de creditor se critică soluția instanței de fond de admitere în parte a cererii de încuviințare a executării silite, printre altele, pe considerentul că se poate încuviința executarea silită și pentru creanțele datorate cu titlu de pensie de întreținere în viitor, până la majorat, în acord cu dispozițiile titlului executoriu, fiind și în interesul superior al minorului ca recuperarea sumelor datorate să se facă cu celeritate.

De asemenea, trebuie precizat că asupra acestei chestiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior, printr-o decizie în interesul legii sau printr-o hotărâre prealabilă, și nu există un recurs în interesul legii cu obiect similar, în curs de soluționare.

Noutatea chestiunii de drept, cerință de admisibilitate distinctă, nu este însă îndeplinită, astfel că nu apare ca posibilă declanșarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiție diferită de cea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare, cu privire la respectiva chestiune de drept.

În absența unei definiții legale a noțiunii de "noutate", verificarea acestei condiții ține de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluționarea sesizării, astfel cum instanța supremă a hotărât în mod constant în jurisprudența sa (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).

În acest sens s-a statuat, spre exemplu, că cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017) ori când norma este mai veche, dar prin aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).

Însă, ceea ce rămâne relevant de reținut este faptul că sesizarea instanței supreme este justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost anterior dedusă judecății.

Altfel spus, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, iar opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective ale părților nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.

Ca urmare a consultării instanțelor naționale cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării a fost transmis un număr semnificativ de hotărâri judecătorești pronunțate în litigii identice sau similare cu cel aflat pe rolul Tribunalului Mureș. Or, acest număr important de hotărâri judecătorești definitive reprezintă un argument decisiv pentru a se constata existența unei practici judiciare neunitare consolidate în litigiile cu acest obiect.

În esență, unele instanțe au considerat că este posibilă încuviințarea executării silite în baza unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească prin care debitorul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea unui minor până la împlinirea vârstei de 18 ani, și pentru ratele de pensie care nu sunt scadente la data cererii de executare silită, soluție apreciată ca fiind în concordanță și cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului.

Alte instanțe au apreciat contrar, în sensul că încuviințarea executării silite se poate dispune strict în raport cu pensia de întreținere scadentă la momentul depunerii cererii de executare silită.

Însă, chiar dacă s-a conturat o practică judiciară neunitară, nu trebuie ignorat scopul legiferării acestei instituții procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită (control a posteriori).

Or, față de examenul jurisprudențial realizat anterior (capitolul VII paragrafele 31-33) se constată că problema de drept în discuție a fost deja dedusă judecății instanțelor și a primit o dezlegare din partea acestora. Chiar dacă practica judiciară în ce privește încuviințarea executării silite pentru creanțe viitoare, dar prevăzute în titlul executoriu nu este unitară, condiția noutății chestiunii de drept nu mai este îndeplinită.

Prin urmare, depășirea stadiului unei jurisprudențe incipiente, în curs de formare, și conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situație scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins.

Reamintind premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, anume asigurarea funcției mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum și evitarea paralelismului și suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii, devine evident că procedura pronunțării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluție unei practici divergente deja existente, consecința, într-o atare situație, fiind aceea a inadmisibilității sesizării.

A considera altfel înseamnă a permite ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenței prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se afle în situația de a se pronunța asupra unei probleme de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci în legătură cu o problemă de drept cu adevărat nouă, ci de a confirma sau, după caz, a infirma anumite interpretări jurisprudențiale deja existente și, mai mult, consolidate prin pronunțarea unui număr semnificativ de hotărâri judecătorești.

În acest sens, astfel cum rezultă din jurisprudența instanței supreme (deciziile pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015, și nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015), în situația în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat diferit, în mod constant, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcție de reglare - recursul în interesul legii -, iar nu hotărârea prealabilă, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja o divergență consistentă și de durată în jurisprudență.

În consecință, verificând premisele sesizării și întrucât se constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru declanșarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, se impune ca sesizarea să fie respinsă, ca inadmisibilă.