Decizia nr. 24 din 26 ianuarie 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 677/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena Carmen Popoiag, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Marina Daniela Ungureanu, magistrat-asistent-şef la Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în temeiul art. 84 alin. (2) din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia civilă în Dosarul nr. 8.082/320/2024.

Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Mureş – Secţia civilă, în Dosarul nr. 8.082/320/2024, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 663 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportate la prevederile art. 781 alin. (4) şi art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă corelate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) – (3) şi alin. (6) lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că, în cazul încuviinţării executării silite a unei hotărâri judecătoreşti prin care debitorul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului până la împlinirea vârstei de 18 ani, încuviinţarea executării silite se poate dispune strict în raport cu pensia de întreţinere scadentă la momentul depunerii cererii de executare silită sau inclusiv în privinţa sumelor viitoare datorate cu titlu de pensie de întreţinere şi nescadente la momentul depunerii cererii de executare silită?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 martie 2025, cu nr. 677/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 26 ianuarie 2026. II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Codul de procedură civilă Art. 663. – ” (…) (4) Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.” Art. 781. – ” (…) (4) Se va putea popri şi creanţa cu termen ori sub condiţie. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiţiei.” Art. 784. – ” (…) (2) Când se popresc sume cu scadenţe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadenţă, ci şi asupra celor exigibile în viitor.”

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 272/2004) Art. 2. – ” (1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. (2) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie. (3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. (…) (6) În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 29 mai 2024, cu nr. 8.082/320/2024, s-a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 989, pronunţată la 14 martie 2024 de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 14.340/320/2023 conexat cu Dosarul nr. 15.133/320/2023.

Prin Încheierea civilă nr. 5.453 din 31 mai 2024, Judecătoria Târgu Mureş a admis în parte cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditorul, susţinând că hotărârea atacată este parţial netemeinică şi nelegală, în ceea ce priveşte respingerea încuviinţării silite cu privire la obligaţia de plată a pensiei de întreţinere de la data înregistrării cererii de executare silită şi până la majoratul minorului.

Astfel, în esenţă, apelantul-creditor a afirmat că se poate încuviinţa executarea silită şi pentru creanţele datorate cu titlu de pensie de întreţinere în viitor, până la majorat, în acord cu dispoziţiile titlului executoriu şi, în plus, că este oportună încuviinţarea executării silite în această manieră, pentru a evita formarea mai multor dosare de executare, fiind în interesul superior al minorului ca recuperarea sumelor datorate să se facă cu celeritate.

A subliniat că, în raport cu prevederile art. 34 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa poate încuviinţa executarea silită inclusiv a sumelor datorate în viitor cu titlu de pensie de întreţinere, iar, din art. 781 alin. (4) şi art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat şi la art. 783 alin. (1) din acelaşi act normativ, rezultă că o poprire se poate dispune şi pentru creanţele cu termen sau sub condiţie, dar doar în baza unei încheieri de încuviinţare a executării silite.

La termenul de judecată din 27 februarie 2025 instanţa de trimitere a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, argumentând astfel: cauza se află în curs de judecată, în calea de atac a apelului; Tribunalul Mureş – Secţia civilă judecă pricina în ultimă instanţă, conform dispoziţiilor art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă; soluţionarea apelului depinde de chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită, dat fiind faptul că, în cauză, urmează a se stabili dacă, în circumstanţele specifice speţei, se poate încuviinţa executarea silită a unei creanţe care nu este exigibilă la data formulării cererii de executare silită; chestiunea de drept este nouă, comportă dificultate şi există posibilitatea unor interpretări diferite cu privire la aceasta; chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici nu face obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Instanţa de trimitere, faţă de dispoziţiile art. 663 alin. (4) din Codul de procedură civilă, a arătat că, potrivit acestora, creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau dacă acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată, iar, conform art. 666 alin. (5) pct. 4 din acelaşi act normativ, cererea de încuviinţare a executării silite poate fi respinsă dacă creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă.

A constatat că, prin natura sa, obligaţia de întreţinere are un caracter periodic şi, sub acest aspect, se ridică problema încuviinţării executării silite şi pentru creanţele datorate cu acest titlu, dar care nu sunt exigibile la data depunerii cererii de executare silită.

De asemenea, tribunalul a reţinut că, în situaţia în care această obligaţie legală, dar şi morală nu este respectată, creditorul pensiei de întreţinere poate apela la forţa coercitivă a statului în vederea respectării şi împlinirii dreptului său.

Faţă de natura juridică a pensiei de întreţinere şi de funcţia acesteia, a apreciat că limitarea încuviinţării executării silite exclusiv la creanţa scadentă la data formulării cererii de încuviinţare a executării silite ridică probleme sub aspectul respectării principiului interesului superior al copilului, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 2 alin. (1)-(3) şi alin. (6) lit. a) din Legea nr. 272/2004.

În opinia instanţei de trimitere, dificultatea problemei de drept rezidă în influenţa pe care o normă de drept material (principiul interesului superior al copilului) o poate avea asupra normelor de drept procesual care stabilesc condiţiile în care poate fi încuviinţată executarea silită.

Astfel, a observat că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie.

De asemenea, deosebit de relevante au fost apreciate a fi şi prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, conform cărora această lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

A mai reţinut tribunalul şi faptul că normele Codului de procedură civilă reglementează la nivel general condiţiile de încuviinţare a executării silite, fără să conţină prevederi speciale cu privire la situaţia pensiei de întreţinere datorate minorului, iar, în condiţiile în care se ajunge la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu privire la pensia de întreţinere, situaţie care deja confirmă neexecutarea obligaţiei legale de către debitor, limitarea încuviinţării, exclusiv la pensia scadentă, ridică probleme sub aspectul respectării interesului superior al copilului.

Instanţa de trimitere a arătat şi că, într-o atare situaţie, creditorul pensiei de întreţinere este obligat ca periodic să iniţieze executări silite multiple pentru obţinerea drepturilor cuvenite, aspect care vine în coliziune cu drepturile legitime ale minorului, căruia, în mod normal, trebuie să i se asigure lunar sumele cuvenite cu acest titlu pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru creştere şi educare.

A reţinut că o asemenea ipoteză este de natură să îngreuneze nejustificat situaţia minorului, dar şi a părintelui care îi asigură curent întreţinerea, iar, chiar dacă teoretic sumele datorate sunt executate etapizat, esenţa obligaţiei de întreţinere nu este respectată, creditorului fiindu-i necesare lunar acele sume pentru acoperirea cheltuielilor curente.

De asemenea, a apreciat că situaţia prezentată ar avea şi un efect descurajator asupra creditorului, din moment ce, periodic, este obligat să se adreseze organelor de executare silită. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-creditor şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că se poate încuviinţa executarea silită şi pentru creanţele datorate cu titlu de pensie de întreţinere în viitor, până la majorat, în acord cu dispoziţiile titlului executoriu, încuviinţarea executării silite în această manieră fiind oportună pentru a se evita formarea mai multor dosare de executare, precum şi în interesul superior al minorului [art. 2 alin. (1)-(3) şi alin. (6) lit. a) din Legea nr. 272/2004], prin recuperarea cu celeritate a sumelor datorate.

A subliniat că, prin raportare la art. 34 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa poate încuviinţa executarea silită inclusiv a sumelor datorate în viitor cu titlu de pensie de întreţinere, precum şi că, din prevederile art. 781 alin. (4) şi art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportate şi la cele ale art. 783 alin. (1) din acelaşi act normativ, rezultă că o poprire se poate dispune şi pentru creanţele cu termen sau sub condiţie, dar doar în baza unei încheieri de încuviinţare a executării silite. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Cu privire la întrebarea ce face obiectul prezentei sesizări, în urma examinării hotărârilor judecătoreşti relevante, înaintate de către curţile de apel, şi a punctelor de vedere teoretice exprimate au rezultat două orientări.

Într-o primă orientare s-a considerat că încuviinţarea executării silite se poate dispune strict în raport cu pensia de întreţinere scadentă la momentul depunerii cererii de executare silită, fiind aduse următoarele argumente: (i) executarea silită are ca premisă reaua-credinţă a debitorului, temeiul sesizării executorului judecătoresc constituindu-l neexecutarea la termen a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, conform art. 622 alin. (2) din Codul de procedură civilă; (ii) doar ratele ajunse la scadenţă la un moment anterior cererii de executare silită îndeplinesc condiţia de a fi certe, lichide şi exigibile, pentru sumele cu scadenţă viitoare nefiind certă atitudinea debitorului de împotrivire la executarea voluntară a obligaţiei; (iii) prevederile legale invocate în cuprinsul sesizării [art. 781 alin. (4) şi art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă] vizează calităţile creanţei avute de debitor faţă de terţul poprit, iar nu calităţile creanţei creditorului avute faţă de debitor, în privinţa celei din urmă impunându-se să fie certă lichidă şi exigibilă la momentul sesizării executorului judecătoresc, conform art. 663 alin. (1) şi art. 666 alin. (5) pct. 4 din Codul de procedură civilă; (iv) nu este vorba despre o creanţă viitoare condiţionată sau suspendată, ci despre o obligaţie periodică, ce se execută lunar şi a cărei executare silită nu poate fi autorizată în avans, ci doar pentru fiecare tranşă exigibilă la momentul cererii; (v) ulterior încuviinţării executării silite pot interveni evenimente care afectează existenţa sau cuantumul obligaţiei de întreţinere, iar executarea sumelor viitoare nescadente ar crea riscul executării unor sume care, în mod legitim, nu ar mai fi datorate; (vi) dacă s-ar admite încuviinţarea pentru sumele nescadente, ar însemna că se încuviinţează executarea unor creanţe viitoare nesigure, fără a mai parcurge controlul de legalitate al instanţei la momentul scadenţei; (vii) această soluţie este în acord şi cu principiul proporţionalităţii şi protecţiei drepturilor părţilor, precum şi cu jurisprudenţa constantă privind rolul strict al executării silite, ca procedură ulterioară născută din titlul executoriu, nu ca formă de extindere a acestuia; (viii) dispoziţiile art. 663 alin. (4) din Codul de procedură civilă stabilesc condiţiile generale pentru executarea silită, fără a face vreo distincţie prin raportate la natura titlului executoriu ori a obligaţiei cu privire la care se solicită punerea în executare silită.

Într-o a doua orientare s-a apreciat că încuviinţarea executării silite se poate dispune inclusiv în privinţa sumelor viitoare datorate cu titlu de pensie de întreţinere şi nescadente la momentul depunerii cererii de executare silită, în susţinere fiind aduse următoarele argumente: (i) în discuţie este acelaşi titlu executoriu (reprezentat de hotărârea judecătorească de stabilire a pensei de întreţinere) ce face obiectul procedurii de executare silită, care a acordat inclusiv pentru viitor drepturile reprezentate de pensia de întreţinere; (ii) de regulă, obligaţia de întreţinere este scadentă lunar, iar interesul superior al minorului este de a se realiza cu celeritate plata întreţinerii în vederea asigurării nevoilor curente de întreţinere şi educaţie, în caz contrar, amânarea plăţii pentru a se realiza demersuri de executare silită repetate fiind de natură a-i afecta întreţinerea curentă şi educaţia; (iii) deşi dispoziţiile nu privesc încuviinţarea procedurii de executare silită, trebuie a se avea în vedere şi spiritul prevederilor art. 790 alin. (6), ale art. 781 alin. (4) şi ale art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care stipulează posibilitatea executării silite prin poprire inclusiv a creanţelor scadente în viitor, aşa cum este şi cazul pensiei de întreţinere; (iv) dacă s-ar reţine că încuviinţarea executării silite se poate dispune numai cu privire la pensia de întreţinere scadentă la momentul depunerii cererii de executare silită, s-ar crea o sarcină disproporţionată pentru creditorul obligaţiei de întreţinere prin faptul că aceasta ar presupune ca, la trecerea fiecărei luni de scadenţă (pentru o perioadă, de regulă, îndelungată), acesta să formuleze câte o cerere de executare silită (lunar), pentru care ulterior executorul judecătoresc să solicite încuviinţarea executării silite (în temeiul aceluiaşi titlu executoriu), ipoteză în care asemenea demersuri ar prelungi recuperarea creanţei şi ar genera costuri suplimentare pentru creditor; (v) dispoziţiile art. 781 alin. (4) din Codul de procedură civilă permit înfiinţarea, nu executarea, popririi asupra unei creanţe afectate de termen, iar, în considerarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi alin. (6) lit. a) din Legea nr. 272/2004, în contextul în care debitorul obligaţiei de întreţinere nu a executat-o de bunăvoie, înfiinţarea popririi asupra creanţelor afectate de termen reprezintă şi o măsură adecvată de protecţie a minorilor ce se află în astfel de ipostază; (vi) unele dispoziţii din materia specială a popririi consacră derogări de la normele generale [edictate de art. 663 alin. (1) şi de art. 666 alin. (5) pct. 4 din Codul de procedură civilă] vizând creanţele scadente în viitor, excepţii care, conform principiului specialia generalibus derogant, trebuie avute în vedere cu prioritate; (vii) reglementarea din teza a II-a a art. 781 alin. (4) din Codul de procedură civilă depăşeşte sfera obiectului popririi, referindu-se la executarea popririi numai la împlinirea scadenţei obligaţiei, pentru creanţele cu termen; (viii) dispoziţiile art. 784 alin. (2), art. 787 alin. (1) pct. 2 şi ale art. 790 alin. (6) din Codul de procedură civilă se subsumează unei viziuni unitare a legiuitorului, care a înţeles, astfel, să permită, în ceea ce priveşte sumele cu scadenţe succesive şi care, în mod natural, la momentul încuviinţării popririi nu erau scadente în totalitate, să fie poprite şi apoi plătite la termenele stabilite de instanţă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismul de unificare a practicii

Nu au fost identificate hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, cu relevanţă din perspectiva întrebării ce face obiectul prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate hotărâri ale Curţii Constituţionale cu relevanţă din perspectiva întrebării ce face obiectul prezentei sesizări. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar o parte dintre acestea sunt întrunite. Concret, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum şi cel referitor la relaţia de dependenţă dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită şi rezolvarea pe fond a litigiului.

Astfel, Tribunalul Mureş este învestit cu soluţionarea apelului declarat de creditor împotriva Încheierii civile nr. 5.453 din 31 mai 2024 pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş într-o cauză având ca obiect cererea de încuviinţare a executării silite, în Dosarul nr. 8.082/320/2024.

În acest litigiu, tribunalul judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2 şi ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportate la cele ale art. 666 alin. (7) din acelaşi act normativ, astfel încât decizia pronunţată de tribunal este definitivă, în aplicarea art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei aflate în curs de judecată, dat fiind faptul că interpretarea pe care o va da instanţa supremă este aptă să producă efecte juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii. Din această perspectivă, se constată că prin apelul formulat de creditor se critică soluţia instanţei de fond de admitere în parte a cererii de încuviinţare a executării silite, printre altele, pe considerentul că se poate încuviinţa executarea silită şi pentru creanţele datorate cu titlu de pensie de întreţinere în viitor, până la majorat, în acord cu dispoziţiile titlului executoriu, fiind şi în interesul superior al minorului ca recuperarea sumelor datorate să se facă cu celeritate.

De asemenea, trebuie precizat că asupra acestei chestiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior, printr-o decizie în interesul legii sau printr-o hotărâre prealabilă, şi nu există un recurs în interesul legii cu obiect similar, în curs de soluţionare.

Noutatea chestiunii de drept, cerinţă de admisibilitate distinctă, nu este însă îndeplinită, astfel că nu apare ca posibilă declanşarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiţie diferită de cea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare, cu privire la respectiva chestiune de drept.

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate”, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).

În acest sens s-a statuat, spre exemplu, că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017) ori când norma este mai veche, dar prin aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).

Însă, ceea ce rămâne relevant de reţinut este faptul că sesizarea instanţei supreme este justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost anterior dedusă judecăţii.

Altfel spus, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, iar opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective ale părţilor nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

Ca urmare a consultării instanţelor naţionale cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării a fost transmis un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii identice sau similare cu cel aflat pe rolul Tribunalului Mureş. Or, acest număr important de hotărâri judecătoreşti definitive reprezintă un argument decisiv pentru a se constata existenţa unei practici judiciare neunitare consolidate în litigiile cu acest obiect.

În esenţă, unele instanţe au considerat că este posibilă încuviinţarea executării silite în baza unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească prin care debitorul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea unui minor până la împlinirea vârstei de 18 ani, şi pentru ratele de pensie care nu sunt scadente la data cererii de executare silită, soluţie apreciată ca fiind în concordanţă şi cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului.

Alte instanţe au apreciat contrar, în sensul că încuviinţarea executării silite se poate dispune strict în raport cu pensia de întreţinere scadentă la momentul depunerii cererii de executare silită.

Însă, chiar dacă s-a conturat o practică judiciară neunitară, nu trebuie ignorat scopul legiferării acestei instituţii procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită (control a posteriori).

Or, faţă de examenul jurisprudenţial realizat anterior (capitolul VII paragrafele 31-33) se constată că problema de drept în discuţie a fost deja dedusă judecăţii instanţelor şi a primit o dezlegare din partea acestora. Chiar dacă practica judiciară în ce priveşte încuviinţarea executării silite pentru creanţe viitoare, dar prevăzute în titlul executoriu nu este unitară, condiţia noutăţii chestiunii de drept nu mai este îndeplinită.

Prin urmare, depăşirea stadiului unei jurisprudenţe incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situaţie scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins.

Reamintind premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, anume asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum şi evitarea paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii, devine evident că procedura pronunţării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluţie unei practici divergente deja existente, consecinţa, într-o atare situaţie, fiind aceea a inadmisibilităţii sesizării.

A considera altfel înseamnă a permite ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenţei prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se afle în situaţia de a se pronunţa asupra unei probleme de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci în legătură cu o problemă de drept cu adevărat nouă, ci de a confirma sau, după caz, a infirma anumite interpretări jurisprudenţiale deja existente şi, mai mult, consolidate prin pronunţarea unui număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti.

În acest sens, astfel cum rezultă din jurisprudenţa instanţei supreme (deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015, şi nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015), în situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare – recursul în interesul legii -, iar nu hotărârea prealabilă, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja o divergenţă consistentă şi de durată în jurisprudenţă.

În consecinţă, verificând premisele sesizării şi întrucât se constată că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, se impune ca sesizarea să fie respinsă, ca inadmisibilă.