Decizia nr. 412 din 17 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.036/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena Carmen Popoiag, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Marina Daniela Ungureanu, magistrat-asistent-şef la Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în temeiul art. 84 alin. (2) din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.312/176/2018.

Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Alba – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 13 aprilie 2022, în Dosarul nr. 4.312/176/2018, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate” se interpretează în sensul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, situaţia juridică anterioară îşi pierde valabilitatea în toate situaţiile, iar stabilirea liniei de graniţă a imobilelor pe cale judecătorească, respectiv rectificarea înscrierilor în cartea funciară nu mai este admisibilă, ori în sensul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, situaţia juridică anterioară îşi pierde valabilitatea, cu excepţia situaţiilor juridice rezultate din hotărâri judecătoreşti definitive, situaţie în care stabilirea liniei de graniţă, respectiv rectificarea înscrierilor din cartea funciară este permisă?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 decembrie 2024 cu nr. 3.036/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 17 noiembrie 2025. II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 7/1996) – Art. 14 alin. (10): „Descrierea imobilelor din documentele tehnice ale cadastrului constituie o modalitate de punere în concordanţă a situaţiei tehnice a imobilului cu situaţia juridică cuprinsă în actele juridice. În caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate. De la data înfiinţării din oficiu a cărţilor funciare orice evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării înregistrării sistematice îşi pierd valabilitatea.” – Art. 40 alin. (4) şi (5): ” (4) Imobilele înscrise în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare se înscriu din oficiu în cartea funciară pe baza planurilor parcelare sau de încadrare în tarla, recepţionate de către oficiul teritorial, potrivit regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale. Prin excepţie, în zonele în care se derulează contracte ce au ca obiect înregistrarea sistematică a imobilelor sau au fost demarate proceduri de achiziţie pentru astfel de contracte, planurile parcelare se recepţionează tehnic, cu atribuire de număr cadastral. (5) Reprezentarea amplasamentelor imobilelor din planurile parcelare întocmite de către comisiile locale de restituire a proprietăţilor funciare constituie o modalitate de punere în concordanţă a amplasamentelor imobilelor rezultate din măsurători cu identificatorii amplasamentelor imobilelor înscrişi în titlurile de proprietate sau, după caz, în cartea funciară. În caz de discrepanţă, prevalează situaţia identificată în urma măsurătorilor efectuate şi nu se impune rectificarea identificatorilor, respectiv a numărului de tarla sau parcelă a amplasamentelor imobilelor înscrise eronat în actele de proprietate sau documentele care au stat la baza eliberării acestora. În cadrul lucrărilor de întocmire a planului parcelar, situaţia tehnică şi juridică a imobilelor înregistrate anterior în planul cadastral sau topografic şi în cartea funciară se modifică conform situaţiei tehnico-juridice actuale identificate prin măsurătorile efectuate şi actele juridice colectate, fără acordul proprietarilor.” – Art. 15 alin. (1) şi (3): ” (1) De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu, registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, cărţile funciare şi orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se vor înlocui, pentru sectoarele cadastrale respective, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare. Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric. Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare îşi pierd valabilitatea. (…) (3) În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică pe unitatea administrativ-teritorială respectivă, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Dovada delimitării unui imobil faţă de alte imobile se face numai cu extrasul din planul cadastral.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată la 15 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Alba Iulia – Secţia civilă cu nr. 4.312/176/2018, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar şi cu pârâţii persoane fizice, să se stabilească linia de graniţă dintre imobilele proprietatea învecinată a părţilor şi obligarea pârâţilor de ordinul 2 şi 3 să îi lase în deplină proprietate o suprafaţă de 600 mp.

Totodată, a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a noului plan parcelar al tarlalei întocmit în anul 2007 de către Comisia locală de fond funciar pentru suprafaţa de 600 mp, iar Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară să fie obligat să opereze cuvenitele modificări în acest plan, petit modificat parţial, în sensul că se solicită obligarea în acest sens a pârâtei Comisia locală de fond funciar.

În drept au fost invocate art. 560 şi 563 din noul Cod civil, art. 11, 27 şi 52 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 44 din Constituţia României.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că este proprietarul parcelei de teren a cărei grăniţuire se solicită în baza unui act de partaj succesoral, dreptul de proprietate fiind reconstituit în favoarea autoarei sale de Comisia locală de fond funciar prin titlul de proprietate emis în anul 1998, în procedura Legii nr. 18/1991.

Cât priveşte amplasamentul terenului, reclamantul s-a prevalat de schiţa iniţială de punere în posesie întocmită de Comisia locală de fond funciar şi de efectul pozitiv al sentinţei civile pronunţate în anul 2016 de aceeaşi instanţă, prin care a fost anulat parţial planul parcelar al tarlalei întocmit în anul 2007 şi amplasamentul a fost modificat, motivat, în esenţă, de faptul că, atât timp cât terenul a intrat în circuitul civil, modificarea este abuzivă şi contrară dispoziţiilor constituţionale ce garantează proprietatea privată, sentinţă din ale cărei considerente rezultă că în dispută ar fi fost şi suprafaţa imobilului, 8.700 mp, conform titlului de proprietate, şi 11.047 mp, deţinută în folosinţă.

Pârâţii persoane fizice au arătat că sunt de acord cu grăniţuirea proprietăţilor, învederând că au dobândit parcela de teren învecinată prin cumpărare, în anul 2016, în vederea edificării unei locuinţe.

În dovedirea amplasamentului, pârâţii s-au prevalat de planul cadastral, învederând că terenul (neîmprejmuit la data dobândirii) este înregistrat în Sistemul e-Terra – Sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară, amplasamentul fiindu-le adus la cunoştinţă de vânzător atât faptic, cât şi prin prezentarea extrasului din plan, anexă la cartea funciară.

Au invocat şi o hotărâre judecătorească pronunţată în anul 2018, prin care s-a anulat certificatul de urbanism nefavorabil emis de primar şi s-a dispus obligarea acestuia la emiterea unui certificat favorabil construirii unei locuinţe şi împrejmuiri, în considerentele căreia s-a reţinut că litigiul purtat între reclamant şi Comisia de fond funciar în anul 2016 nu creează vreo obligaţie în sarcina lor.

Cât priveşte revendicarea au învederat că reclamantului, în acord cu dispoziţiile art. 563 din Codul civil, îi incumbă sarcina de a proba că terenul proprietatea sa a fost recepţionat de către Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară pe amplasamentul indicat, susţinând că doar în această situaţie se poate legitima procesual în prezenta cerere.

Pârâta Comisia locală de fond funciar a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în acţiunea în grăniţuire, motivat de faptul că nu deţine teren învecinat cu reclamantul, şi excepţia prematurităţii argumentată prin aceea că în privinţa titlului de proprietate de care se prevalează reclamantul nu este finalizată procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 şi de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor (Hotărârea Guvernului nr. 890/2005).

A invocat, totodată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatarea nulităţii planului cadastral, susţinând că este un document tehnic, nu un act civil, pentru care legea civilă să fi stabilit condiţii de valabilitate a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea absolută, şi nici act administrativ, supus controlului instanţei specializate, soluţie ce se identifică în practica instanţelor judecătoreşti.

Excepţia inadmisibilităţii a fost justificată şi prin aceea că anularea sau modificarea planului cadastral/parcelar poate fi dispusă doar prin refacerea documentaţiei cadastrale a întregii tarlale potrivit prevederilor legii cadastrului, care obligă la chemarea în procedură şi a celorlalţi proprietari care deţin terenuri în respectiva tarla, ale căror amplasamente s-ar modifica implicit.

Referitor la acest petit, pârâta a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pentru lipsa interesului, arătându-se că nu este titularul înscris în titlul de proprietate emis în procedura Legii nr. 18/1991.

Pe fondul cauzei, Comisia locală de fond funciar a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că schiţa iniţială de punere în posesie, scrisă de mână, nu era clarificatoare, iar în privinţa terenurilor din tarlaua respectivă s-a întocmit un nou plan parcelar, pe baza căruia amplasamentele imobilelor au fost înregistrate în sistemul de cadastru şi carte funciară.

Pârâta a învederat că propunerea de modificare a planului parcelar din 2007 (care nu ar mai fi valabil în prezent), pe care a formulat-o în baza hotărârii judecătoreşti indicate de reclamant, nu a fost recepţionată de către Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, deoarece expertiza pe baza căreia hotărârea s-a pronunţat nu indica coordonatele necesar a fi corectate, ci doar limite naturale (un nuc şi un răzor), iar amplasamentul solicitat de reclamant genera suprapunere cu un număr de 30 de terenuri deţinute de alţi proprietari, ale căror poziţii din planul parcelar nu au fost invalidate.

În drept, a invocat art. 560 din noul Cod civil, art. 205 şi 482 din noul Cod de procedură civilă, precum şi dispoziţiile Legii nr. 18/1991, ale Hotărârii Guvernului nr. 890/2005, ale Legii nr. 7/1996 şi ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară.

Prin Încheierea de şedinţă din 21 martie 2019, prima instanţă a luat act de renunţarea pârâtei Comisia locală de fond funciar la invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa petitelor 1 şi 2 ale cererii, motivat de faptul că nu au fost formulate împotriva sa, a respins excepţia prematurităţii invocată de aceeaşi pârâtă în privinţa acestor petite pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive, precum şi excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale active în privinţa petitului 3 al cererii, vizând nulitatea parţială a planului parcelar.

Prin Sentinţa civilă nr. 862 din 14 aprilie 2021, prima instanţă a admis, în parte, cererea şi a stabilit linia de graniţă dintre cele două imobile pe aliniamentul dat de punctele topografice indicate în varianta din expertiză care a avut în vedere, în privinţa imobilului proprietatea reclamantului, amplasamentul din schiţa iniţială de punere în posesie.

În considerarea liniei de graniţă stabilite, instanţa a admis acţiunea în revendicare şi a obligat pârâţii persoane fizice să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 478 mp şi a constatat nulitatea absolută parţială a planului parcelar din 2007, cât priveşte amplasamentul imobilului proprietatea pârâţilor, dispunând „efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară”.

În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că, în cauza pendinte, potrivit art. 431 din Codul de procedură civilă, se opun cu puterea lucrului judecat considerentele sentinţei pronunţate în anul 2016, prin care s-a anulat planul parcelar din 2007 prin care se modifica amplasamentul imobilului proprietatea reclamantului, apreciind că este „suficient să existe o legătură care să se impună noii judecăţi”.

În consecinţă, a stabilit că limitele imobilului deţinut de către reclamant sunt cele din schiţa menţionată, chiar dacă în planul cadastral al tarlalei nu au fost recepţionate modificări sub acest aspect şi că eventuala bună-credinţă a pârâţilor persoane fizice la momentul dobândirii imobilului deţinut nu este relevantă, deoarece sentinţa menţionată le este opozabilă în calitate de succesori în drepturi ai vânzătorului, căruia îi incumbă obligaţia de garanţie contra evicţiunii.

Petitul privind revendicarea s-a apreciat că este întemeiat potrivit dispoziţiilor art. 563 din Codul civil în considerarea faptului că, în raport cu linia de graniţă stabilită, cele două imobile se suprapun pe o suprafaţă de 478 mp.

În aceste condiţii, instanţa a constatat nulitatea absolută a planului parcelar întocmit în anul 2007 în privinţa amplasamentul imobilului proprietatea pârâţilor persoane fizice pentru suprafaţa de 478 mp.

În ceea ce priveşte apărările pârâţilor, instanţa a statuat că nu pot fi primite cât timp situaţia din planul parcelar din 2007 nu concordă cu realitatea, respectiv cât timp prin sentinţa din 2016 s-a reţinut că prin acest plan au fost aduse modificări configuraţiei şi limitelor terenului de natură a cauza un prejudiciu reclamantului.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii, persoanele fizice atacând şi Încheierea de şedinţă din 21 martie 2019.

Pârâţii persoane fizice au criticat sentinţa ca fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 555, 557 şi 565 din Codul civil şi a dispoziţiilor procedurale privind dreptul la un proces echitabil, principiul disponibilităţii şi rolul activ al judecătorului.

Prin primul motiv de apel au susţinut că instanţa a soluţionat în mod greşit excepţiile prematurităţii cererii şi a inadmisibilităţii petitului 3 al acţiunii prin Încheierea de şedinţă din data de 21 martie 2019, anume fără a ţine seama de toate circumstanţele cauzei pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, ceea ce contravine art. 22 din Codul de procedură civilă.

Prin cel de-al doilea motiv de apel au susţinut că instanţa a dispus anularea unui plan parcelar care îşi încetase valabilitatea la momentul judecăţii ca urmare a finalizării înregistrării sistematice realizate la nivelul comunei, încălcând dispoziţiile art. 14 alin. (10) şi ale art. 15 din Legea nr. 7/1996.

În opinia pârâţilor, având în vedere obiectul şi scopul declarat de lege al lucrărilor cadastrale (art. 9-16 din Legea nr. 7/1996 coroborate cu art. 1 şi 2 din Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 634 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară), documentaţiile cadastrale sunt acte de constatare a situaţiei reale din teren, astfel că nu îndeplinesc condiţiile de valabilitate ale unui act juridic civil, pentru a fi sancţionate cu nulitatea.

Au apreciat că nu este atributul instanţei de judecată învestite cu un demers judiciar de natura celui de faţă să evalueze care înscris este valabil, respectiv efectele cărui act juridic au generat translaţia dreptului de proprietate sau dacă înscrierea s-a realizat în temeiul unui act fals.

De asemenea, au susţinut că rolul acţiunii în anularea/constatarea nulităţii documentaţiei cadastrale îl reprezintă îndreptarea erorilor strecurate în cuprinsul său cu privire la identificarea sau amplasarea bunului, fiind însă nepermis ca prin această procedură să se procedeze la înlăturarea unei menţiuni de carte funciară, pentru simplul argument al lipsei titlului celui menţionat în partea a II-a a cărţii funciare.

Redând conţinutul normei reglementate de art. 10 din Legea nr. 7/1996, pârâţii au concluzionat că, având în vedere realizarea la nivelul comunei a cadastrului sistematic, precum şi înfiinţarea unor noi cărţi funciare, nu mai este posibilă anularea unui plan parcelar care nu mai producea efecte la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti şi că instanţa trebuia să aibă în vedere situaţia juridică a imobilelor de la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, nu de la data înregistrării acţiunii, situaţia de carte funciară, inclusiv sub aspectul numerelor cadastrale, fiind realizată ca urmare a finalizării cadastrului sistematic.

Printr-o altă critică, pârâţii au susţinut că în mod greşit s-a constatat puterea de lucru judecat a sentinţei din 2016, în condiţiile în care nu au fost părţi în acel litigiu, şi că s-a ignorat puterea de lucru judecat ce operează în favoarea lor rezultată din sentinţa din 2018, prin care primarul comunei a fost obligat să le elibereze certificat de urbanism favorabil edificării de construcţii.

Au învederat că, în considerarea efectelor celei din urmă hotărâri, linia de graniţă trebuia stabilită conform variantei 1 din raportul de expertiză topografică, nu conform schiţei de punere în posesie aferente titlului de proprietate al reclamantului, cât timp ambele imobile sunt înscrise în cărţile funciare nou-înfiinţate, instanţa neputând înlătura înscrierile pe calea acţiunii în grăniţuire, întrucât rectificarea sau modificarea limitelor imobilelor poate fi realizată doar în procedura specială reglementată de Legea nr. 7/1996, şi nu în cadrul acţiunii în grăniţuire, iar acţiunea în revendicare nu poate să fie soluţionată prin raportare la elemente străine celor rezultate din menţiunile deja înscrise în cărţile funciare ale imobilelor.

Pârâţii persoane fizice au susţinut că, în acest cadru procesual, prima instanţă putea pronunţa o hotărâre cu luarea în considerare doar a limitelor de proprietate rezultate din înscrierile din cărţile funciare sau conform folosinţei.

Prin urmare, au criticat sentinţa ca fiind pronunţată cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 555 din Codul civil, precum şi cu ignorarea dreptului de proprietate pe care l-au dobândit în mod valabil, conform legii.

Pârâta Comisia locală de fond funciar a susţinut că sentinţa este nelegală, în esenţă, pentru reţinerea ca valabil a amplasamentului indicat de către reclamant, diferit de cel din planul parcelar întocmit la nivelul tarlalei, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, care reglementează sub acest aspect.

Astfel, a reiterat apărările privind inadmisibilitatea acţiunii în constatarea nulităţii absolute parţiale a planului parcelar întocmit în anul 2007 pentru suprafaţa de teren de 478 mp din imobilul pârâţilor, pe de o parte, în considerarea faptului că este un act tehnic, definit de Legea nr. 7/1996, şi nu un act civil, iar, pe de altă parte, în considerarea faptului că în proces nu a fost provocată coparticiparea procesuală, modificările privind amplasamentele din planul parcelar neputând fi realizate în absenţa celorlalţi proprietari care deţin terenuri în respectiva tarla, în fine, pentru că planul din 2007 nu mai există, el pierzându-şi valabilitatea, în raport cu art. 14 alin. (10) şi art. 15 din Legea nr. 7/1996, odată cu realizarea cadastrului sistematic.

A citat ca fiind relevante sub acest aspect şi dispoziţiile art. 10 alin. (10) şi ale art. 11 alin. (19) din Legea nr. 7/1996, faţă de realizarea la nivelul comunei a cadastrului sistematic şi deschiderea noilor cărţi funciare la data de 19 martie 2020, susţinând că în prezent sunt în vigoare noile cărţi funciare şi noile planuri cadastrale.

A învederat că, în condiţiile în care a reţinut că reclamantul este proprietar al imobilului înscris în cartea funciară indicată în baza unui titlul de proprietate emis în procedura legii fondului funciar, prima instanţă avea a observa că respectiva carte funciară a fost înfiinţată în urma finalizării înregistrării sistematice a tuturor imobilelor aparţinând unităţii administrativ-teritoriale.

A susţinut că în cuprinsul extrasului de carte funciară este menţionat acest aspect, astfel cum prevede Legea nr. 7/1996, care reglementează procedura de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică, în cadrul căreia reclamantul, dacă era nemulţumit de poziţionarea parcelei sale de teren, putea formula contestaţie.

Totodată, a arătat că, în aplicarea prevederilor art. 9 alin. (23) din Legea nr. 7/1996, înregistrarea sistematică a imobilelor se realizează în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 294/2015, scopul fiind înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară şi că principalele etape ale procesului de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică, detaliate prin Specificaţiile tehnice pentru lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, sunt enumerate la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.

Cu referire la autoritatea de lucru judecat reţinută de prima instanţă, a apreciat că aceasta nu este incidentă în cauză, nefiind vorba despre o hotărâre judecătorească definitivă care să fie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească, ci despre aplicarea în concret a legislaţiei speciale privind înregistrarea imobilelor ce au făcut obiectul legilor funciare.

Prin Cererea înregistrată la 18 noiembrie 2021, Comisia locală de fond funciar a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că există chestiuni de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea cauzei, respectiv: dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 15 din Legea nr. 7/1996, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (8), (9) şi (10) din aceeaşi lege, este admisibilă grăniţuirea imobilelor pe cale judecătorească ulterior finalizării cadastrului sistematic la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, respectiv anularea planurilor parcelare; dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 380 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, sunt admisibile cererile de chemare în judecată prin care se solicită anularea parţială sau totală a planului parcelar fără a fi chemaţi în judecată toţi proprietarii imobilelor afectate; dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 14 alin. (4) din Legea nr. 7/1996, sunt admisibile acţiunile având ca obiect rectificare de carte funciară. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, a arătat că este îndeplinită condiţia existenţei unei cauze aflate în curs de judecată, având în vedere faptul că litigiul în legătură cu care se solicită sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în curs de judecată, Tribunalul Alba – Secţia I civilă fiind învestit cu soluţionarea căii de atac a apelului, în Dosarul nr. 4.312/176/2018, având ca obiect stabilirea liniei de graniţă dintre imobilele proprietatea învecinată a părţilor şi revendicarea suprafeţei de 600 mp, precum şi constatarea nulităţii absolute parţiale a noului plan parcelar întocmit în anul 2007 de Comisia locală de fond funciar pentru suprafaţa de 600 mp înscrisă în cartea funciară.

Totodată, a reţinut că pricina urmează să fie soluţionată în ultimă instanţă, având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este supusă doar căii de atac a apelului, potrivit art. 94 pct. 1 lit. f), art. 483 alin. (2) şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar chestiunea de drept este nouă şi asupra chestiunii litigioase sesizate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Completul de judecată a reţinut că sesizarea pârâtei cuprinsă la pct. 2 este inadmisibilă, întrucât practica judiciară a relevat faptul că anularea unui plan parcelar este inadmisibilă, acest document neavând caracterul unui act administrativ, ci doar natura juridică a unui act tehnic, premergător emiterii actului administrativ.

În ceea ce priveşte chestiunea de drept privind admisibilitatea cererilor de chemare în judecată având ca obiect grăniţuire, respectiv rectificare de carte funciară, a apreciat că textele de lege invocate sunt susceptibile de interpretare diferită, cu referire la sintagma „în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate” din cuprinsul art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996.

S-a susţinut că sintagma menţionată poate fi interpretată fie în sensul că situaţia juridică anterioară îşi pierde valabilitatea în toate situaţiile, deoarece descrierea imobilelor din documentele tehnice ale cadastrului constituie o modalitate de punere în concordanţă a situaţiei tehnice a imobilului cu situaţia juridică cuprinsă în actele juridice, iar „în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate” şi, în aceste condiţii, că acţiunea în grăniţuire şi în rectificare de carte funciară este inadmisibilă, fie în sensul că situaţia juridică anterioară îşi pierde valabilitatea, cu excepţia situaţiilor juridice rezultate din hotărâri judecătoreşti definitive, situaţie în care stabilirea liniei de graniţă, respectiv rectificarea înscrierilor din cartea funciară este permisă. VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Comisia locală de fond funciar a solicitat admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, să se constate că există următoarele chestiuni de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea cauzei: 1. Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 15 din Legea nr. 7/1996, legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (8), (9) şi (10) din acelaşi act normativ, ulterior finalizării cadastrului sistematic la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, sunt admisibile cererile de chemare în judecată având ca obiect anularea planurilor parcelare întocmite anterior cadastrului sistematic. 2. Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 380 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, sunt admisibile cererile de chemare în judecată prin care se solicită anularea parţială sau totală a unui plan parcelar în condiţiile în care reclamantul nu înţelege să se judece în contradictoriu cu toţi proprietarii imobilelor afectate. 3. Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, coroborate cu prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 7/1996, sunt admisibile acţiunile de chemare în judecată având ca obiect rectificare de carte funciară?

Reclamantul a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, în raport cu obiectul sesizării, şi, în subsidiar, ca nefondată.

A susţinut că dispoziţii legale ce fac obiectul sesizării, astfel cum acesta a fost precizat de către pârâtă, nu au fost invocate în cererea de chemare în judecată şi nici nu au fost reţinute de prima instanţă prin sentinţa pronunţată, situaţie în care nu se poate constata că sunt îndeplinite condiţiile cuprinse în art. 519 din Codul de procedură civilă.

Totodată, a apreciat că argumentele aduse în motivarea cererii nu au legătură cu vreo problemă de drept controversată şi nu duc la concluzia că este necesară intervenţia instanţei supreme pentru a lămuri o problemă de drept care nu îşi găseşte o soluţie unitară ori care implică lămuriri, reprezentând o reluare a argumentelor prezentate în apel.

Pârâţii persoane fizice au apreciat că solicitarea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă, cel puţin prin prisma primului punct, pentru ca instanţele să aibă o practică judiciară unitară sub aspectul unei probleme pe care o consideră deosebit de importantă privind anularea parţială de planuri parcelare după finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul unei localităţi, fără a se ţine seama de poziţiile stabilite pentru imobilele atribuite în aceeaşi tarla celorlalte persoane.

A învederat că prin sentinţa din 2016 a fost anulat planul parcelar doar în ceea ce priveşte imobilul reclamantului, motiv pentru care în prezentul proces s-a cerut anularea planului parcelar şi în ceea ce priveşte imobilul deţinut de pârâţii persoane fizice, cu menţiunea că, într-un alt dosar, din 2019, s-a formulat acţiune în contradictoriu cu toate persoanele din tarlaua respectivă pentru anularea încheierilor de intabulare, invocându-se sentinţa din 2016.

În ceea ce priveşte petitele 2 şi 3 din sesizare, arată că, teoretic, exprimă în proces aceleaşi argumente/motive juridice ca pârâta Comisia locală de fond funciar, însă cât priveşte petitul 2 urmează ca instanţa să aprecieze dacă este necesar punctul de vedere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerând că şi aceasta poate stabili dacă se vor judeca cu toate persoanele al căror drept de proprietate este reconstituit şi pus în posesie pe un plan parcelar.

A apreciat că petitul 3 îndeplineşte cerinţele de sesizare, pentru că acea „rectificare carte funciară”, în modalitatea în care este enunţată de către Comisia locală de fond funciar, face referire la procedura specială instituită de legiuitor atunci când se efectuează noile lucrări de cadastru sistemic, la ce înseamnă documentaţia întocmită de către persoana autorizată, precum şi la modalitatea în care poate fi contestată. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Referitor la întrebarea formulată prin sesizarea de faţă, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că sintagma „în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate” din prevederile art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996 trebuie interpretată în sensul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, situaţia juridică anterioară îşi pierde valabilitatea, cu excepţia situaţiilor juridice rezultate din hotărâri judecătoreşti definitive, situaţie în care stabilirea liniei de graniţă, respectiv rectificarea înscrierilor din cartea funciară este permisă, acţiunea în instanţă fiind admisibilă.

În susţinerea acestei orientări s-a arătat că, în respectarea prevederilor art. 21 din Constituţia României, persoana care invocă discrepanţa în discuţie trebuie să beneficieze de accesul la justiţie, iar un asemenea drept nu poate fi cenzurat prin operaţiunile administrative efectuate cu ocazia întocmirii documentaţiilor cadastrale, impunându-se ca persoanele interesate să aibă posibilitatea de a contesta pe cale judecătorească eventualele erori şi discrepanţele dintre situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate şi actele de proprietate care stabilesc întinderea dreptului de proprietate, pentru ca situaţia juridică reală să corespundă cu menţiunile de carte funciară.

În argumentare au fost avute în vedere dispoziţiile art. 907 alin. (1) din Codul civil, care stipulează că, atunci „Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.”, precum şi cele ale art. 914 din acelaşi act normativ, care prevăd că „Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea menţiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinaţia sau suprafaţa acestuia, în condiţiile legii”.

De asemenea, s-a apreciat că din interpretarea literală şi logică a dispoziţiilor art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996 nu se poate deduce decât că, exclusiv în ce priveşte datele tehnice ce vizează descrierea imobilului, în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate în raport cu situaţia juridică cuprinsă în actele juridice, fără a putea fi adusă atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti.

S-a arătat că o interpretare contrară ar fi de natură să conducă la încălcarea dreptului de proprietate, fiind inadmisibil ca drepturile câştigate pe cale judecătorească să fie pierdute printr-o simplă operaţiune tehnică şi, ca atare, nu se poate aprecia că situaţia tehnică a imobilului primează situaţiei juridice a acestuia, întrucât hotărârile judecătoreşti definitive prevalează asupra măsurătorilor cadastrale, având autoritate de lucru judecat.

S-a considerat că prevederea potrivit căreia, la data înfiinţării din oficiu a cărţilor funciare, orice evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării înregistrării sistematice îşi pierd valabilitatea nu poate viza decât faptul că nu pot funcţiona evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară paralele, scopul legii fiind acela definit de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, cadastrul şi cartea funciară formând un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, de importanţă naţională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al ţării.

Totodată, a fost relevat faptul că, în cazul situaţiilor juridice rezultate din hotărâri judecătoreşti definitive, stabilirea liniei de graniţă, respectiv rectificarea înscrierilor din cartea funciară este permisă până la data primei înscrieri subsecvente, întrucât, conform primei teze a art. 14 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, posibilitatea acestor modificări este permisă până la data primei înscrieri subsecvente, ce are la bază acte juridice constitutive sau translative de drepturi reale, încheiate ulterior deschiderii din oficiu a cărţilor funciare, pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.

A doua opinie exprimată este în sensul că sintagma „în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate” din cuprinsul art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996 se interpretează în sensul că situaţia juridică anterioară îşi pierde valabilitatea în toate situaţiile, deoarece descrierea imobilelor din documentele tehnice ale cadastrului constituie o modalitate de punere în concordanţă a situaţiei tehnice a imobilului cu situaţia juridică cuprinsă în actele juridice; astfel, acţiunea în grăniţuire şi/în rectificare de carte funciară este inadmisibilă.

În ceea ce priveşte practica judiciară transmisă s-au identificat o hotărâre prin care a fost admisă plângerea întemeiată pe art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996 şi s-a dispus anularea procesului-verbal de respingere a solicitării de rectificare a descrierii imobilului (forma grafică şi poziţia în plan) cu consecinţa obligării Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară să modifice documentaţia cadastrală şi trei hotărâri prin care modificarea suprafeţei imobilului s-a dispus prin admiterea acţiunii pe temeiul art. 914 din Codul civil.

Au mai fost evidenţiate o hotărâre prin care s-a dispus respingerea acţiunii în revendicare şi anularea documentaţiei cadastrale, în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, ca urmare a admiterii, prin aceeaşi hotărâre, a acţiunii în rectificarea înscrierilor de carte funciară şi modificării pe această cale a menţiunilor privind descrierea imobilului, cu trimitere şi la art. 10 alin. (2) şi art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996, precum şi două hotărâri judecătoreşti, prin care instanţele au respins cererile de lămurire a dispozitivelor unor hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea unor suprafeţe de teren şi în privinţa cărora s-a declanşat executarea silită, cu solicitarea de atribuire a acestora cu categoria terenuri arabile, nu forestiere, prin exploatarea masei lemnoase, în care s-a invocat că amplasamentele terenurilor se stabilesc potrivit art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996.

Totodată, printr-o altă hotărâre judecătorească, instanţa a admis, în parte, pe temeiul art. 14 alin. (10) din Legea nr. 7/1996, plângerea şi a dispus anularea mai multor procese-verbale de respingere a cererilor de rectificare a documentaţiei cadastrale, obligând Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară să soluţioneze cererile formulate pentru două sectoare cadastrale, în privinţa celorlalte terenuri indicate, reţinându-se că modificările de carte funciară pot fi operate numai în urma identificării şi delimitării acestora în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 7/1996.

În fine, prin două hotărâri judecătoreşti s-a dispus respingerea plângerilor, întemeiate pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, îndreptate împotriva proceselor-verbale de soluţionare a cererilor de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului prin care s-a constatat, cu ocazia măsurătorilor, existenţa mai multor proprietari, reţinându-se că procedura de rectificare a documentelor cadastrale are caracter necontencios, astfel că în cadrul său nu se poate verifica fondul drepturilor de proprietate, chestiune ce se analizează în cadrul procedurilor contencioase având ca obiect acţiuni prin care se poate tranşa în privinţa existenţei drepturilor, respectiv a valabilităţii actelor de proprietate. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 16 martie 2023, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Timiş – Secţia I civilă în Dosarul nr. 25.826/325/2018, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, în regiunile de carte funciară unde s-au aplicat dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, cu modificările ulterioare, în situaţia unui imobil teren înscris în cartea funciară sub imperiul aceluiaşi act normativ şi înainte de intrarea în vigoare a Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarul poate solicita în instanţă modificarea suprafeţei imobilului conform prevederilor art. 914 din Codul civil sau dacă această modificare de suprafaţă poate fi obţinută doar după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 41 din Legea nr. 7/1996.” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României

Prin Decizia nr. 161 din 22 martie 2022 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (12), ale art. 14 alin. (5) şi ale art. 15 alin. (1) teza finală şi alin. (3) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 6 iulie 2022, s-au reţinut următoarele: ” 42. Curtea reţine, totodată, că art. 885 din Codul civil consacră efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară, înscrierea făcându-se în baza înscrisurilor doveditoare ale actului sau ale faptului care a generat drepturile reale imobiliare respective. Potrivit art. 14 alin. (8) din Legea nr. 7/1996, în ceea ce priveşte imobilele ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, efectul constitutiv de drepturi operează de la data efectuării primei înscrieri subsecvente ce are la bază acte juridice constitutive sau translative de drepturi reale încheiate ulterior deschiderii din oficiu a cărţilor funciare, pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aşadar nu de la prima înregistrare sistematică, efectuată din oficiu, ci de la următoarea operaţiune juridică referitoare la respectivul bun. Curtea observă, aşadar, o excepţie de la regula generală instituită prin art. 557 alin. (4) din Codul civil, potrivit căreia, în cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscriere în cartea funciară, text care permite în mod expres şi derogări, în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege, aşa cum este şi cazul de faţă. 43. Această excepţie este, de fapt, o concretizare a prevederilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora «dispoziţiile Codului civil privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare». De asemenea, conform art. 56 alin. (2) din acelaşi act normativ, «până la data prevăzută la alin. (1), înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate faţă de terţi.» 44. Curtea reţine, de asemenea, că Legea nr. 7/1996 mai oferă un mijloc procedural de corecţie, prevăzând, la art. 34 alin. (3) şi (4), că la nivelul oficiilor teritoriale se constituie comisii formate din personal de specialitate, abilitate să procedeze, la cererea persoanei interesate sau din oficiu, la îndreptarea erorilor săvârşite cu ocazia recepţiilor cadastrale şi a înscrierilor în cartea funciară, prin efectuarea în acest scop de verificări în teren. Ulterior efectuării acestor verificări, comisia astfel abilitată încheie un proces-verbal care stă la baza actualizării menţiunilor din partea I a cărţii funciare, ce au făcut obiectul verificărilor. 45. În fine, observându-se importanţa asigurării înscrierii în cartea funciară a unor informaţii exacte şi complete cu privire la imobile, dar în acelaşi timp şi complexitatea lucrărilor de înregistrare sistematică şi numărul mare de imobile care sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, a fost adoptată Legea nr. 185/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, care permite modificarea, din oficiu sau la cerere, a înscrierilor din cărţile funciare deschise ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică, fără plata unui tarif, până la data primei înscrieri subsecvente. 46. Din toate cele mai sus arătate rezultă că prevederile art. 15 alin. (1) teza finală şi alin. (3) din Legea nr. 7/1996, criticate în cauza de faţă, nu contravin dispoziţiilor art. 44 şi 136 din Constituţie referitoare la protecţia proprietăţii private. Faptul că identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare îşi pierd valabilitatea nu echivalează nicidecum cu pierderea sau alterarea dreptului de proprietate, operaţiunile menţionate neavând niciun efect asupra dreptului de proprietate al titularului, astfel cum acesta rezultă din actele existente. De altfel, Curtea constată că, deşi textul criticat are în vedere «identificarea şi numerotarea», în mod eronat autoarea excepţiei se referă la «delimitarea şi identificarea» terenurilor, ceea ce schimbă sensul real al normei legale. 47. Tot astfel, nu se poate reţine nici susţinerea autoarei excepţiei potrivit căreia actele juridice legal emise sub imperiul legilor de reconstituire a dreptului de proprietate funciară, cum sunt titlurile de proprietate, îşi pierd valabilitatea, aceasta negăsindu-şi suport în conţinutul normativ al textului legal examinat. Prin urmare, nu se susţine nici pretinsa retroactivitate, de natură să conducă la «pierderea efectivă a unui drept de proprietate reconstituit legal sub imperiul unor legi care continuă să fie în vigoare», aşa cum afirmă autoarea excepţiei. 48. Se mai critică şi prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 pe considerentul că, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică pe unitatea administrativ-teritorială respectivă, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară, iar dovada delimitării unui imobil faţă de alte imobile se face numai cu extrasul din planul cadastral. Curtea observă că dispoziţiile criticate nu reprezintă altceva decât o particularizare a regulii generale statuate de art. 565 din Codul civil potrivit căreia, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Or, o astfel de normă nu pune în discuţie dreptul de proprietate privată, nefiind susceptibilă a aduce vreo atingere acestuia, ci doar reglementează cu privire la modalitatea în care existenţa acestuia poate fi probată.” X. Opiniile specialiştilor consultaţi

Prin punctul de vedere exprimat de