ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4301/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal în data de 15 februarie 2024, reclamanta A. S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare, solicitând instanței să constate nelegalitatea Deciziei de respingere a unui număr de 3 cereri de emitere a Avizelor de angajare, comunicată prin adresa nr. x/DM/BpI.SM din data de 11 iulie 2024 și, pe cale de consecință, să anuleze această decizie și să oblige pârâta la emiterea avizelor de muncă solicitate pe numele numiților: B., C. și D., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin sentința civilă nr. 203 din 31 octombrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al județului Satu Mare, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 203 din 31 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că un prim motiv de nelegalitate a hotărârii supuse controlului judiciar constă în faptul că instanța de fond, prin analizarea contractelor de punere la dispoziție depuse în probațiune, a reținut că, în niciunul dintre contractele de punere la dispoziție, nu s-ar fi angajat să pună la dispoziție muncitor temporar în postul de spălător vehicule.

Instanța de fond a reținut în mod nelegal acest motiv pentru respingerea acțiunii în condițiile în care, pe de o parte, acest motiv nu se regăsește în cuprinsul deciziilor de respingere a avizelor de angajare comunicat de intimat, iar, pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, dovada îndeplinirii condiției generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din același act normativ se face prin prezentarea certificatului de înmatriculare al societății în original și în copie, respectiv prin prezentarea certificatului constatator din care să rezulte că societatea nu este în procedura insolvenței, situație în care instanța de fond, în mod nelegal, a procedat la verificarea acestui aspect și a considerat că, din acest punct de vedere, decizia de respingere a avizelor de angajare ar fi legală.

Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii supuse controlului judiciar îl reprezintă modul în care instanța de fond a înțeles să interpreteze dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) și art. 7 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014.

Instanța de fond a făcut o interpretare nelegală a acestor texte normative prin faptul că a apreciat că, pentru a obține un aviz de angajare pe funcția de spălător vehicule, recurenta, ca agent de muncă temporară trebuie să desfășoare efectiv activitatea de spălare a vehiculelor.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că ar putea angaja străini numai pentru desfășurarea activității proprii, adică aceea de contractare, pe baze temporare, a personalului, ceea ce reprezintă un non-sens în condițiile în care contractarea pe baze temporare a personalului (cod CAEN 7820) se realizează tocmai prin punerea salariaților temporari la dispoziția utilizatorilor.

Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, aspecte ce echivalează cu o nemotivare.

Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt identificate încălcări ale cerințelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ori ale exigențelor respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituția României și de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, prin prisma modului în care instanța de fond a cercetat argumentele părților și a construit raționamentul judiciar.

Legea nu impune ca hotărârea judecătorească să abordeze în mod literal toate argumentele și susținerile părților, acestea fiind sintetizate și subsumate unor considerente comune, apte să dezlege fiecare dintre aspectele care au format obiectul disputei judiciare.

Judecătorul fondului a respectat regulile judecății, a cercetat și a descris situația de fapt și a arătat, în concret, care sunt considerentele pentru care apreciază că cererea formulată de reclamantă nu este întemeiată, făcând trimitere la temeiurile de fapt și de drept apreciate drept relevante în acest sens.

În consecință, considerentele sentinței recurate sunt detaliate în mod corespunzător obligației legale de motivare a hotărârii pronunțate și nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză.

În fapt, prin Decizia nr. x/DM/BpI.SM din 11 iulie 2024, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare, a fost respinsă cererea formulată de reclamantă privind emiterea avizului de angajare în muncă pentru un număr de 4 cetățeni din Bangladesh (E., B., C. și D.), apreciind că nu este îndeplinită condiția generală prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 și nici condiția specială prevăzută de art. 7 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, raportat la art. 2 din H.G. nr. 1256/2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară.

Prin sentința recurată, s-a constatat că refuzul pârâtului de emitere a avizului de angajare respectă dispozițiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) și art. 7 lit. d) din acest act normativ, reclamanta reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, sunt nefondate.

Astfel, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că:

Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului."

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 62/2025, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor care reglementează condiția desfășurării de către angajator a unor activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului:

"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

În conformitate cu prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond și considerentele pe care se bazează, nu contravin celor statuate prin Decizia nr. 62/24.02.2025.

Așadar, apărarea recurentei-reclamante, potrivit căreia ar îndeplini toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 întrucât cetățenii străini desfășoară activități lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între ea, în calitate de prestator și alte societăți comerciale, în calitate de beneficiari, în cuprinsul cărora se prevede faptul că angajații A. S.R.L. își vor desfășura activitatea la aceste societăți beneficiare, nu este legală. Chiar dacă recurenta-reclamanta a arătat că este constituită ca agent de muncă temporară, iar angajații săi sunt trimiși la alte societăți prin leasing de personal, societatea având activitate autorizată la terți, fapt care reiese din certificatul constatator anexat cererii sale, condiția lipsă pentru a i se acorda avizul de la instituția pârâtă vizează faptul că societatea recurentă nu desfășoară activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

În consecință, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, refuzul intimatului-pârât de emitere a avizului de angajare respectă dispozițiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din acest act normativ, la acest moment, maniera de intrepretare a acestor norme de drept material fiind statuată cu caracter obligatoriu și de Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În concluzie, se constată că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 203 din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 203 din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 25 septembrie 2025.