ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 1 aprilie 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la data de 11.01.2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Maramureș, a solicitat instanței, anularea deciziilor de respingere a cererilor de emitere a avizelor de angajare la Inspectoratul General pentru Imigrări (înregistrate sub aceleași nr.) din data de 10.10.2023, comunicate la data de 02.11.2023 și, pe cale de consecință, anularea acestora și să obligarea pârâtului la emiterea avizelor de muncă solicitate prin cererile respective, cu cheltuieli de judecată.
Sentința instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 112/2024 din 15 martie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Județului Maramureș.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 112/2024 din 15 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esență, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente referitoare la îndeplinirea condițiilor generale și speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetățenii străini.
Cu privire la condiția prevăzută de art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011, a arătat că obiectul cererilor pe care le-a formulat și care au fost respinse de către intimatul-pârât prin deciziile contestate, îl reprezintă emiterea avizelor de angajare, și nu angajarea propriu-zisă.
Referitor la condiția generală prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 care prevede faptul că angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, a precizat că dispozițiile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011 prevăd în mod univoc faptul că un agent de muncă temporară are dreptul să încadreze în muncă cetățeni străini. Cu alte cuvinte, tocmai textul de lege reținut de instanța de fond în motivarea hotărârii de respingere a acțiunii prevede, în mod univoc, faptul că obiectul de activitate al societății este compatibil cu funcția pentru care a solicitat emiterea avizelor de muncă.
De asemenea, a precizat că nicăieri în cuprinsul O.G. nr. 25/2014 care reglementează condițiile (generale - art. 4 alin. (2), și cele speciale - art. 7 alin. (2) pentru eliberarea avizului de angajare pentru cetățenii străini, nu se regăsește condiția ca aceștia să aibă domiciliul sau reședința pe teritoriul României.
Deși instanța de fond a reținut că un agent de muncă temporară poate angaja muncitori pentru orice funcție s-ar dovedi necesară clienților acesteia, prin faptul reținut în considerentele hotărârii supuse controlului judiciar că "funcția în discuție, cod COR 932906 - nn, nu se află în legătură cu celelalte obiecte secundare de activitate ale societății, instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014.
A menționat faptul că instanța de fond a interpretat art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011 în sensul că, condiția ca cetățenii străini sau apatrizi ar trebui să aibă domiciliul sau reședința pe teritoriul României, ar reprezenta o condiție preexistentă încadrării muncă a cetățenilor străini la un agent de muncă temporară, respectiv că această condiție ar trebui să fie îndeplinită chiar la momentul solicitării avizului de angajare.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Satu Mare a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile circumscrise motivului de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Instanța de fond a fost investită de reclamantă cu anularea actelor administrative reprezentate de Deciziile emise de Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare, prin care s-au respins cererile de emitere a avizelor de angajare în muncă pentru mai mulți cetățeni străini.
Avizul de angajare este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, ca fiind "documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcție". Acesta se eliberează la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la art. 4 alin. (2) din ordonanță, precum și unele condiții speciale, în funcție de tipul de lucrător.
În speță, Înalta Curte reține că neacordarea avizelor de angajare solicitate a fost motivată de neîndeplinirea mai multor condiții, printre care se regăsește și condiția generală prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor (având în vedere data declanșării procedurii de obținere a avizelor, respectiv data depunerii cererilor și a documentației) care stabilește că:
"angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului".
În ceea ce privește situația de fapt, se constată că societatea nu desfășoară efectiv activități specifice funcției pentru care s-au solicitat avizele de muncă și nu deține nici puncte de lucru, aspecte reținute în mod corect de instanța de fond și necontestată de recurenta-reclamantă.
Referitor la această problemă de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a intervenit, printr-o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțând Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 252 din 24 martie 2025 prin care a decis următoarele:
"Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că:
Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2025."
În considerentele acestei decizii se clarifică următoarele aspecte:
"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci, realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.
În egală măsură, coroborarea acestei dispoziții legale cu cea conținută la art. 6 alin. (1) din același act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor mențiunea care permite juridic desfășurarea unei activități nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității cu care funcția pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfășura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acțiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri și simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenția dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.
Cu alte cuvinte, condiția pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfășurare în concret a activității pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce privește regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 dau naștere unei prezumții relative de îndeplinire a cerinței, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.
Spre aceeași interpretare converg și prevederile art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.
În concluzie, se apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfășura să se identifice cu una dintre activitățile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, precum și suplimentar ca angajatorul să desfășoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiția nu se verifică în ipoteza în care, nu titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.".
Prin urmare, având în vedere că aceste dezlegări ale chestiunii de drept incidente și cauzei pendinte sunt obligatorii potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Înalta Curte constată legalitatea actelor administrative contestate în cauză, pentru neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a condiției generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, și apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive/condiții de respingere a cererilor de emitere a avizelor de angajare în muncă pentru cetățenii străini, câtă vreme nu este îndeplinită condiția privind desfășurarea, în concret de către societate, a activității pentru care se solicită angajarea.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, iar motivele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt apte să conducă la reformarea acesteia.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 112/2024 din 15 martie 2024 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 1 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.