Decizia nr. 3818/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 597/2024 a Curții de Apel Timișoara

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Arad, formulând contestație împotriva refuzului nr. x din data de 12.04.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cetățeanul străin B. x, solicitand să se dispună anularea actului emis de către pârât și obligarea acestuia la emiterea unui nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 597 din 24 septembrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Arad. 2. Recursul exercitat în cauză Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 597 din 24 septembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Recurenta a susținut că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.. În opinia recurentei, instanța de fond a interpretat în mod eronat normele care reglementează condițiile generale și speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin. S-a arătat că instanța de fond a respins contestația fără a ține cont de apărările formulate de recurenta reclamantă și de demersurile efective întreprinse pentru punerea în legalitate a cetățeanului străin. Recurenta a afirmat că a depus online cererea de acordare a avizului de angajare în muncă pentru funcția de curier, cod COR 962101, împreună cu toate documentele necesare, la data de 23.01.2024, primind număr de înregistrare și, anterior termenului stabilit pentru soluționare, pârâta a emis un refuz de emitere a avizului A susținut recurenta că refuzul a fost motivat de existența unor sancțiuni contravenționale aplicate societății, constând într-o amendă achitată la cuantum redus, pentru două situații distincte.

În opinia recurentei, aceste contravenții nu conduc la imposibilitatea obținerii avizelor de angajare. Se arată că sancțiunile au fost aplicate ulterior depunerii cererii de aviz și că, în unul dintre cazuri, a fost vorba despre o diferență privind timpul de muncă, iar în celălalt caz despre angajarea unui străin cu drept de ședere valabil, recurenta apreciind că acesta avea drept de muncă fără a mai fi necesar un aviz. Recurenta a solicitat să se constate că cetățeanul străin avea drept de ședere valabil la data la care pârâta a susținut că acesta s-ar fi aflat în ședere ilegală. De asemenea, a arătat că refuzul pârâtei de a prelua dosarul la prima programare, fără emiterea unui refuz formal, nu poate fi imputat recurentei sau străinului și nu poate justifica reținerea unei culpe privind depunerea cu întârziere a cererii.

S-a mai susținut că cererea de aviz a fost depusă în perioada de valabilitate a vizei străinului și că, potrivit practicii judiciare invocate, data depunerii este data încărcării documentelor pe portalul instituției pârâte. Recurenta arată că nu poate fi reținută culpa sa sau a străinului pentru durata mare de soluționare a cererilor de către pârâtă. Recurenta a afirmat că există o practică la nivelul unor formațiuni teritoriale ale pârâtei de tergiversare nejustificată a soluționării dosarelor sau de respingere a acestora pentru motive netemeinice, ceea ce are ca efect plasarea cetățenilor străini în situații de ilegalitate, contrar obligației autorităților de a proteja drepturile acestora și de a respecta principiul proporționalității prevăzut de O.G.

nr. 25/2014. Cetățenii străini se află astfel într-o poziție de vulnerabilitate socială și juridică și nu pot fi considerați culpabili pentru faptele ilicite ale angajatorilor care profită de necunoașterea legii. Recurenta a susținut că este excesiv ca dreptul de muncă al străinului să fie restrâns pentru fapta altuia și ca acesta să fie obligat să părăsească teritoriul României pentru a reveni ulterior, după obținerea avizului. Recurenta a mai arătat că pârâta nu a procedat la o verificare reală a situației cetățeanului străin și a adoptat decizia de refuz fără respectarea principiului proporționalității și a principiului adaptabilității prevăzute de Codul administrativ. Prin refuzul de emitere a avizului a fost lezată atât nevoia cetățeanului străin de a munci, cât și nevoia pieței muncii din România de forță de muncă.

3. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Arad a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și a susținut că decizia de refuz a eliberării avizului de angajare a fost luată în deplină legalitate de ofițerul desemnat să soluționeze cererea. S-a precizat că motivarea în fapt și în drept din decizia de respingere ținut cont de neîndeplinirea de către angajator a condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. d) și f) din O.G. nr. 25/2014 raportat la art. 11 din O.U.G. nr. 194/2002. 5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte reține că litigiul dedus judecății privește aplicarea și interpretarea dispozițiilor de drept material care reglementează condițiile de eliberare a avizului de angajare, respectiv art. 4 alin. (2) lit. d) și f) din O.G.

nr. 25/2014, raportat la art. 11 din O.U.G. nr. 194/2002. În acord cu raționamentul instanței de fond, Înalta Curte constată că refuzul eliberării avizului de angajare, comunicat prin refuzul nr. x din 12.04.2024, a fost determinat de neîndeplinirea condițiilor generale prevăzute de art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, respectiv a condiției negative instituite de lit. d), referitoare la inexistența unei sancțiuni contravenționale aplicate angajatorului în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii. Examinând susținerea recurentei potrivit căreia societatea nu era sancționată la data depunerii cererii, iar sancțiunea ar fi intervenit ulterior, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G.

nr. 25/2014 instituie în mod expres o condiție negativă raportată la situația existentă în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii, iar nu la data formulării ori încărcării acesteia. În consecință, situația juridică relevantă este cea existentă la data analizării cererii. Or, instanța de fond a stabilit că societatea angajatoare a fost sancționată contravențional la data de 11.04.2024, în temeiul art. 36 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, iar cererea de acordare a avizului a fost soluționată la data de 12.04.2024. În aceste condiții, la momentul soluționării cererii, condiția prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 nu era îndeplinită. Înalta Curte constată că această interpretare este conformă cu litera și finalitatea textului legal, care leagă în mod expres verificarea condiției de momentul soluționării cererii, iar nu de data depunerii acesteia ori de expirarea termenului de soluționare.

În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la achitarea amenzii contravenționale în cuantum redus, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că modalitatea de executare a sancțiunii nu înlătură existența acesteia și nu este prevăzută de lege ca situație de natură să mențină îndeplinită condiția negativă impusă de art. 4 alin. (2) lit. d). Norma legală are în vedere existența obiectivă a sancțiunii în intervalul relevant, iar nu cuantumul efectiv achitat ori modul de executare a amenzii. Înalta Curte reține că, în prezenta cauză, controlul de legalitate se circumscrie exclusiv verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, respectiv constatării existenței sancțiunii contravenționale aplicate angajatorului în intervalul de 6 luni anterior analizării cererii, fără a putea fi extinsă la legalitatea sau temeinicia procesului-verbal de contravenție.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la tergiversarea soluționării cererilor și la pierderea dreptului de ședere al cetățeanului străin ca efect al duratei procedurii administrative, Înalta Curte constată că acestea nu pot conduce la o soluție diferită în cauză. Odată stabilită neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, refuzul eliberării avizului de angajare este consecința directă a legii, potrivit art. 28 alin. (3) din același act normativ, constituind motiv de refuz. În acest context, invocarea principiului proporționalității nu poate conduce la înlăturarea unei cerințe legale exprese de acordare a avizului de angajare, întrucât autoritatea administrativă și instanța sunt ținute de condițiile cumulative stabilite de legiuitor.

Neîndeplinirea unei singure condiții generale este suficientă pentru respingerea cererii, fără a mai fi necesară analiza celorlalte condiții prevăzute de art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 este suficientă pentru a justifica refuzul eliberării avizului de angajare și pentru a respinge acțiunea formulată, fiind lipsită de relevanță, în aceste condiții, analiza celui de-al doilea motiv de refuz, întemeiat pe art. 4 alin. (2) lit. f). Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că criticile formulate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., sunt nefondate, sentința atacată fiind rezultatul unei aplicări corecte a dispozițiilor O.G. nr. 25/2014, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 597 din 24 septembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 26 iunie 2025.