ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3435/2025

Ședința publică din data de 17 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2024, la data de 11.09.2024, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Arad a formulat contestație împotriva refuzului pârâtei 1GI - Direcția pentru Imigrări al jud. Arad nr. x din 24.07.2024 privind eliberarea avizelor de angajare solicitate de către societate pentru cetățenii străini B., cetățean al statului Nepal, și C., cetățean al statului Nepal, și a solicitat să se dispună anularea actului emis de către pârât și obligarea acestuia de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosar.

Prin sentința civilă nr. 873 din 19 noiembrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Arad, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar, în rejudecare, admiterea contestației, anularea actului de refuz al pârâtei-intimate și obligarea acesteia la emiterea unui nou act prin care să soluționeze favorabil, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei, cererea privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cei doi cetățeni străini, B. și C..

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la neîndeplinirea de către reclamantă a condițiilor generale și speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetățenii străini, raportat la toate înscrisurile depuse în vederea soluționării prezentului dosar și la situația de fapt care a generat acest litigiu.

Astfel, din conținutul certificatului constatator rezultă faptul că reclamanta este autorizată de către Registrul Comerțului să desfășoare activități la terți conform declarației de propria răspundere nr. 9500/07.02.2023 dată de către administratorul societății la Registrul Comerțului. Ca atare, în baza unor contracte de prestări servicii desfășoară activitate cu angajații proprii la terții cu care încheie aceste contracte de prestări servicii.

A precizat că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 se referă la desfășurarea pe teritoriul României a activităților compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Norma legală nu prevede sub nicio formă ca acele activități autorizate să se desfășoare la sediul declarat sau la un anumit punct de lucru al solicitantului, pentru a putea obține avizul de muncă, ci practic oriunde pe teritoriul României.

În ceea ce privește condiția cerută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, același act normativ prevede, expressis verbis, în termeni extrem de clari și neechivoci, prin art. 6 alin. (1), că dovada îndeplinirii condiției generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală a următoarelor documente: a) certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, în copie și în original; b) certificatul constatator din care să rezulte că în registrul comerțului sau, după caz, în Registrul asociațiilor și fundațiilor nu au fost înregistrate mențiuni privind deschiderea procedurii falimentului.

În considerentele sentinței pronunțate, instanța a aplicat o interpretare gramaticală a art. 4 alin. (2) lit. a), și a reținut că norma juridică se referă la ipoteza în care persoana juridică realizează în concret activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizare pentru care solicită avizele de angajare.

Cu toate că, de plano, interpretarea enunțată de către instanța de fond nu prezintă neregularități, punerea în aplicare a acesteia și raționamentul dezvoltat ulterior de către instanță, în opinia recurentei, adaugă la lege și creează serioase ingerințe atât în drepturile societății, cât și în cele ale cetățeanului străin.

În acest sens, a susținut că, în mod nejustificat, prima instanță a restrâns sfera de aplicare numai la acele ipoteze în care societății i s-ar permite prestarea activității la sediul propriu declarat. Cu toate că ordonanța de Guvern nu implementează o astfel de condiție suplimentară în sarcina angajatorului (anume de a presta exclusiv la punctul său de lucru principal), instanța de judecată, prin interpretarea dată, a împovorat sarcina cetățeanului străin și a angajatorului său, prin impunerea unor obligații adiționale, ce nu sunt consacrate din punct de vedere legal.

A mai arătat că din cursul anului 2023 și până în prezent au fost emise de către instituția pârâtă un număr de 42 avize, iar la emiterea acestor avize nu s-a pus problema că societatea nu desfășoară activitate sau că are vreo condamnare penală.

De asemenea, a mai susținut că prin modul de redactare a refuzurilor instituția pârâtă a încălcat dispozițiile art. 28 alin. (2)

2

din O.G. nr. 25/2014 potrivit cărora "Soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se realizează cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității".

A mai considerat că hotărârea primei instanțe nu a ținut cont de toate aspectele invocate de societate în susținerea contestației, respectiv înscrisuri din care reiese faptul că desfășoară activitate, că societatea nu este înființată în scopul de a facilita intrarea străinilor în țară, când de fapt societatea este înființată din anul 2020, a obținut locul II pe jud. Timiș în Topul Firmelor pe anul 2022 în ce privește activitatea de curierat și are în derulare contracte de prestări servicii cu diverse societăți.

În cursul anilor 2023 și 2024, atât Curtea de Apel Timișoara, ca primă instanță, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, au dat câștig de cauza societății D. S.R.L. (societate care face parte din același grup de societăți ca și recurenta-reclamantă) și au anulat peste 60 de refuzuri emise de instituția pârâtă, punând astfel în legalitate străinii respectivi. Motivarea instanțelor în aceste peste 60 de contestații a constat tocmai în nerespectarea de către instituția pârâtă a principiului proporționalității, precum și a dispozițiilor art. 28, alin. (2),

1

și 2 din O.G. nr. 25/2014. În acest sens, a exemplificat dosarele nr. x/2023, y/2023, z/2023, w/2023, t/2023, s/2023, q/2023, r/2023, 238/59/2023, 239/59/2023, 240/59/2023 și 252/59/2023.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări al județului Arad a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 31 martie 2025, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

În ședința publică de la termenul de judecată din 17 iunie 2025, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări al județului Arad prin întâmpinare, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Așa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, în temeiul prevederilor art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, reclamanta A. S.R.L. a dedus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat de eliberare a avizelor de angajare pentru cetățenii străini B. și C..

În motivarea refuzului, autoritatea emitentă a făcut referire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) și a)

1

) din O.G. nr. 25/2014, întrucât din verificările efectuate la sediul social/punctul de lucru a rezultat faptul că societatea nu desfășoară efectiv activități pe teritoriul României compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinilor și că activitatea angajatorului se desfășoară în scopul facilității intrării străinilor în România. S-a mai arătat că urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că societatea a obținut, în anii 2023 și 2024, 47 de avize; doar 12 cetățeni străini au obținut permise de ședere.

S-a mai menționat că un străin a încercat să treacă fraudulos granița, iar în cazul a 20 s-a respins cererea de viză deoarece nu vorbeau limba engleză, nu cunoșteau semnele de circulație, iar o parte au obținut permisul de conducere după obținerea avizului de angajare. Mai mulți au declarat că trebuie să plătească angajatorului suma de 1500 euro.

Prin sentința recurată, s-a constatat că refuzul pârâtului de emitere a avizelor de angajare respectă dispozițiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) și a)

1

) din acest act normativ, reclamanta reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

Criticile formulate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) și a)

1

) din O.G. nr. 25/2014, sunt nefondate.

Potrivit art. 4 alin. (1), alin. (2) lit. a) și a)

1

) din O.G. nr. 25/2014, în forma în vigoare la data de 08.05.2024, respectiv 09.05.2024, data depunerii cererilor de către reclamantă:

"(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător.

(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele:

a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului;

a

1

) activitatea angajatorului nu a fost înființată sau nu se derulează în scopul principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României;".

De asemenea, relevante sunt și dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) care prevede că dovada îndeplinirii condiției generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajator a certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului, iar alin. (11) instituie în sarcina Inspectoratului General pentru Imigrări atribuția de a efectua controale la sediile sociale sau punctele de lucru ale angajatorilor în vederea constatării îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) și a)

1

).

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că angajatorul care solicită emiterea avizului de angajare trebuie să desfășoare în mod efectiv, direct și nemijlocit, activitatea compatibilă cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, nefiind suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului.

Cu alte cuvinte, condiția pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfășurare în concret a activității pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce privește regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 dau naștere unei prezumții relative de îndeplinire a cerinței, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă are înscris în certificatul de înregistrare la ONRC codul CAEN care permite desfășurarea unei activități nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității autorizate.

Sfera noțiunii "a desfășura o activitate" este diferită de cea identificată prin sintagma "a avea în obiectul de activitate un anumit cod CAEN", prima reprezentând efectuarea unor acte materiale, iar a doua înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri și simboluri și are doar semnificația unei condiții juridice pentru îndeplinirea legală a celei dintâi.

În speță, recurenta-reclamantă nu a probat îndeplinirea cerinței legale de a desfășura efectiv activitatea economică pentru care a solicitat eliberarea avizelor de angajare în muncă pentru cetățenii străini și nu a contestat situația de fapt reținută de autoritatea pârâtă în urma verificărilor efectuate în teren.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de fond nu a restrâns sfera de aplicare a normei legale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) numai la acele ipoteze în care societății i s-ar permite prestarea activității la sediul propriu declarat. Astfel, pe lângă Nota-raport nr. x/09.04.2024 în care s-a consemnat de către echipa operativă din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Timiș faptul că în cadrul societății se desfășoară activități de birou, nicidecum activități lucrative în domeniul curieratului, Înalta Curte reține că circumstanțele specifice ale cauzei au fost stabilite în raport cu mai multe elemente și nu doar în urma controlului de la sediul declarat, efectuat în data de 09.04.2024.

În acest sens, au fost avute în vedere cele două contracte de curierat expres încheiate cu E. S.R.L. - în insolvență și D. S.R.L., depuse de recurenta-reclamantă la dosar, însă s-a apreciat în mod corect de instanță că acestea nu reprezintă probe indubitabile ale exercitării actelor materiale din sfera activității de curierat, întrucât, în executarea unui asemenea contract se întocmesc o serie de înscrisuri care sunt menționate chiar în cuprinsul unui astfel de contract (documente de transport, comenzi, etc.), ceea ce în speță, nu s-a identificat. De asemenea, transportul de corespondență și/sau colete implică și o logistică adecvată (mijloace de transport) a căror existență în patrimoniul recurentei-reclamante, nu a fost nici ea fost probată. În plus, deși din organigramă dedusă la dosar reiese că societatea are angajați 4 curieri și 7 șoferi, nu s-au depus documente din care să rezulte activitatea efectiv desfășurată de acești (comenzile preluate și livrate).

Astfel, condiția nu este îndeplinită câtă vreme societatea recurentă nu desfășoară ea însăși activități de curierat. Simpla menționare în actul constitutiv al recurentei-reclamante a unui obiect de activitate în acest domeniu, în lipsa depunerii și a unor dovezi din care să rezulte că societatea desfășoară efectiv asemenea activități care să necesite angajarea unor persoane, nu dovedește și efectuarea efectivă a activității corespunzătoare codului CAEN 5320.

Relevante sunt și extrasele depuse de intimatul-pârât din baza de date F. din care rezultă motivele pentru care unui număr de 25 de persoane le-a fost respinsă cererea de viză. Mențiunile au fost făcute de către lucrătorii din cadrul reprezentanțelor diplomatice ale României cu ocazia interviurilor, rezultând că nu aveau cunoștințe minime de limba engleză, cei care au aplicat pentru postul de șofer nu cunoșteau semnele și regulile de circulație, nu aveau permis, iar o parte din aplicanți au declarat că trebuie să plătească 1500-1600 de euro pentru obținerea avizului.

În ceea ce privește invocarea de către recurenta-reclamantă a nerespectării principiul proporționalității prevăzut de dispozițiile art. 28 alin. (2)

2

din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte reține că acest principiu nu poate fi invocat pentru a justifica neîndeplinirea unei cerințe de legalitate la data soluționării cererii de emitere a avizelor de angajare, neputându-se susține în mod valid că cererea formulată de recurentă nu a fost analizată în raport de situația specifică a cazului în discuție, astfel că această susținere este lipsită de suport legal.

Totodată, referitor la efectele altor hotărâri judecătorești invocate de recurenta-reclamantă, cu titlul de precedent judiciar, instanța de recurs amintește că, în sistemul românesc de drept, hotărârile judecătorești nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu, iar soluțiile pronunțate de instanțe sunt rezultatul aplicării și interpretării dispozițiilor legale incidente circumstanțelor factuale din fiecare cauză, în raport de situația specifică din fiecare dosar. În plus, în dosarele invocate de recurenta-reclamantă ca practică judiciară s-au analizat cereri de eliberare a avizelor de muncă formulate în anii 2023, anterior deci intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 și O.U.G. nr. 25/2024 care au modificat și completat O.G. nr. 25/2014, astfel că modalitatea în care autoritatea pârâtă a soluționat cererile anterioare nu prezintă relevanță în analiza refuzului din prezenta cauză.

În concluzie, se constată că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 873 din data de 19 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 iunie 2025.