ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1764/2025

HOTĂRÂRE
27.03.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1764/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad, formulând contestație împotriva refuzului pârâtului I.G.I. - Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad nr. x din data de 12.04.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cetățenii străini B., C. și D., solicitând să se dispună anularea actului emis de către pârât și obligarea acestuia la emiterea unui nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățenii străini.

Prin sentința civilă nr. 758 din 29 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad.

Împotriva sentinței civile nr. 758 din 29 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul prezentării situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanța în mod eronat a respins contestația, neținând cont de apărările pe care societatea le-a adus în fața primei instanțe și de încercarea de a pune în legalitate cetățeanul străin prin obținerea pentru acesta a avizului de angajare în muncă. Reclamanta a depus online pe site-ul pârâtului cerere de acordare a avizelor de angajare în muncă împreună cu toate documentele necesare la data de 29.12.2023, respectiv 23.02.2024, pentru obținerea avizelor de angajare pentru în funcția de curier având COD COR 962101.

În aceste condiții, a solicitat a se constata că pentru cele două contravenții reținute în sarcina societății, a fost sancționată la data de 11.04.2024 (sancțiune cu amenda de 20.000 RON care a fost achitată în termen de 15 zile la cuantum redus de 10.000 RON), deci după ce a depus cererea de emitere a avizului de angajare la data de 27.12.2023. Totodată, să se constate că străinul avea drept de ședere valabil la data la care pârâtul susține că se afla în ședere ilegală și, de asemenea, că societatea a depus cererea înăuntrul celor 90 zile prevăzute de lege (la data de 28.11.2023), având în vedere faptul că atât Curtea de Apel Timișoara cât și Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs au statuat faptul că este considerată data depunerii actelor la parat - data încărcării acestora pe portal. Nu poate fi reținută culpa societății sau a străinului faptul că pârâtul soluționează cererile după 3 luni de la depunerea lor. În aces caz programarea pentru soluționarea cererii fost la data de 16.03.2024, iar nu 11.04.2024, când s-a primit sancțiunea.

Legat de acest aspect al inexistentei unei sancțiuni ca și condiție impusă imperativ de dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 pentru obținerea de către societatea angajatoare a avizului de angajare în muncă a străinului, a apreciat că prima instanță a interpretat în mod eronat aceste dispozițiile legale.

Enunțând dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, recurenta a susținut că, deși a depus la dosarul primei instanțe un înscris din care reiese că pârâtul a făcut și în acest caz un abuz prin faptul că, deși trebuia să soluționeze cererea la data de 11.04.2024 conform programării stabilite de autoritate însăși și comunicată societății, cu toate acestea nu soluționează cererea la data stabilită, aplică sancțiunea societății la data de 11.04.2024 și apoi imediat a doua zi respinge cererea societății pe motiv că este încălcată prevederea de la art. 4 alin. (2) lit. d). din O.G. nr. 25/2014, respectiv că societatea a fost sancționată.

Aceeași situație este întâlnită și în dosarul x/2024 în care societatea a contestat un refuz emis în data de 11.04.2024 pe motiv că societatea a fost sancționată în ultimele 6 luni anterior soluționării cererii. Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 reiese destul de clar și fără echivoc faptul că pentru o soluționare favorabilă, este necesar ca societatea să nu fi fost sancționată în ultimele șase luni anterioare soluționării cererii.

Or, în cazul său, cererea a fost soluționată în data de 11.04.2024, sancțiunea a fost aplicată tot în data de 11.04.2024, exact în aceeași zi cu respingerea cererii. Însă legea prevede expres la art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 condiția ca sancțiunea să nu fi existat anterior soluționării cererii, deci să nu fi existat anterior datei de 11.04.2024, ceea ce nici nu s-a întâmplat, deoarece societatea a fost sancționată exact în aceeași zi cu respingerea, nu în ultimele șase luni anterior datei de 11.04.2024, societatea nefiind sancționată nici la data de 10.04.2024, nici la data de 09.04.2024 sau în oricare altă zi din cele 6 luni anterioare datei de 11.04.2024. Deci pentru situații identice, pârâtul aplică în mod greșit legea, iar prima instanță consideră că autoritatea a acționat în mod corect în ambele situații, și în acest dosar x/2024 și în dosarul x/2024 (a cărui hotărâre pronunțată de prima instanță o depune în probațiune), de unde nu se poate concluziona decât faptul că prima instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, este bine cunoscută această practică la nivelul unor formațiuni teritoriale ale pârâtului care tergiversează nejustificat și intenționat soluționarea dosarelor administrative sau invocă motive netemeinice de respingere a dosarelor, săvârșind abuz de putere, punând cetățenii străini în situația de a ajunge în ilegalitate, în loc să vină în ajutorul lor prin asigurarea respectării și protejării drepturilor străinilor.

Cetățeanul străin intrat legal pe teritoriul României nu poate fi culpabil de acțiunile ilicite pe care le săvârșesc angajatorii care profită de faptul că acești cetățeni nu cunosc legea. Acești cetățeni au calitatea de victime ale faptelor ilicite și este excesiv să li se respingă dreptul de a munci pentru fapta altuia, ba chiar mai mult să li se impună formalismul excesiv de a părăsi teritoriul României și de a se întoarce atunci când se va obține avizul de muncă.

Din culpa conjugată a fostului angajator și a autorităților, cetățeanul străin nu a reușit să își prelungească dreptul de ședere. Acesta a luat legătura cu societatea A. S.R.L., în vederea oferirii unei șanse privind angajarea sa în muncă. Societatea a depus documentele necesare în vederea obținerii inițial a avizului de angajare în muncă, urmând ca abia apoi acesta să-și depună documentele pentru obținerea permisului de ședere, deoarece conform dispozițiilor legale în vigoare care reglementează regimul străinilor în România, nu se poate obține permis de ședere fără obținerea în prealabil a avizului de angajare în muncă de către societatea angajatoare și încheierea contractului individual de muncă în mod legal de către cetățeanul străin cu societatea angajatoare, pentru a putea face străinul dovada că are venituri pentru a se întreține pe teritoriul României.

Luând în calcul acest aspect, recurenta a considerat că formațiunea teritorială care a refuzat emiterea avizului de angajare nu a procedat la o reală verificare a situației cetățeanului străin și a luat decizia nerespectând principiul proporționalității referitor la soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se realizează cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și de art. 28 alin. (2)

2

din O.G. nr. 25/2014, și a principiul adaptabilității, prevăzut de art. 13 din Codul administrativ conform căruia "autoritățile și instituțiile administrației publice au obligația de a satisface nevoile societății", prin aceea că prin emiterea deciziei de neacordare a avizului de munci a lezat nevoia cetățeanului străin de a munci, pe de-o parte, și nevoia îndeobște cunoscută de personal a pieței economice și de muncă române.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație Serviciul pentru Imigrări Arad, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esență, a arătat că, urmare a verificărilor specifice efectuate, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. d), cu modificările și completările ulterioare, întrucât reclamanta a fost sancționată la data de 11.04.2024, conform prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) din același act normativ, cu amendă contravențională în valoare de 20.000 RON.

În opinia sa, pretențiile că din culpa conjugată cei doi străini nu și-au putut prelungi dreptul de ședere nu pot fi primite.

Astfel că se poate observa data la care a fost obținut avizul de către angajator și data la care au pătruns străinii pe teritoriul României, precum și că între timp pentru cei doi străini au fost depuse solicitări pentru obținerea avizului de angajare de către societate. Recurenta face o mare confuzie, angajatorul nerespectând prevederile legale, singura apărare fiind că nu este adevărat ceea ce se constată.

În concluzie, raportat la situația străinului, care se afla în ședere ilegală și la faptul că societatea a fost sancționată cu aproximativ o săptămână în urmă, în mod legal angajatorului nu i se putea emite avizul de angajare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin adresa nr. x din data de 12.04.2024 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad, s-a comunicat societății A. S.R.L. refuzul eliberării avizului de angajare pentru acești cetățeni străini, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, întrucât angajatorul a fost sancționat contravențional la data de 11.04.2024 conform prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) din același act normativ, cu amendă în cuantum de 20.000 RON.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a formulat contestație împotriva refuzului Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad nr. x din data de 12.04.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cetățenii străini B., C. și D., solicitând anularea acestui act și obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad să emită un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză.

Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, instanța de control judiciar constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat greșita interpretare și aplicare a legii, susținând, în esență, următoarele aspecte: cererea sa a fost soluționată în data de 11.04.2024, sancțiunea a fost aplicată tot în data de 11.04.2024, exact în aceeași zi cu respingerea cererii, în condițiile în care legea prevede expres la art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 condiția ca sancțiunea să nu fi existat anterior soluționării cererii, deci să nu fi existat anterior datei de 11.04.2024, ceea ce nici nu s-a întâmplat, deoarece societatea a fost sancționată exact în aceeași zi cu respingerea, nu în ultimele șase luni anterior datei de 11.04.2024, societatea nefiind sancționată nici la data de 10.04.2024, nici la data de 09.04.2024 sau în oricare altă zi din cele 6 luni anterioare datei de 11.04.2024; din culpa conjugată a fostului angajator și a autorităților, cetățeanul străin nu a reușit să își prelungească dreptul de ședere; formațiunea teritorială care a refuzat emiterea avizului de angajare nu a procedat la o reală verificare a situației cetățeanului străin și a luat decizia nerespectând principiul proporționalității, prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și de art. 28 alin. (2)

2

din O.G. nr. 25/2014, și principiul adaptabilității, prevăzut de art. 13 din Codul administrativ; pentru situații identice, pârâtul aplică în mod diferit legea; Înalta Curte urmând să analizeze aceste susțineri în mod unitar și să le răspundă pin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Se reține că potrivit art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014:, Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9."

Art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevede că: "Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător."

Conform art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014: "Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: d) angajatorul nu a fost sancționat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanță, art. 260 alin. (1) lit. e) sau e

1

din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii."

Potrivit art. 36 din același act normativ:, (1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează: a) primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detașare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, cu amendă de la 10.000 RON la 20.000 RON, pentru fiecare persoană identificată;(…)"

Dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014 prevăd că: "Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță, precum și epuizarea contingentului anual pe tipuri de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă constituie motive de refuz de eliberare a avizului de angajare/detașare".

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că avizul de angajare poate fi acordat doar dacă angajatorul nu a fost sancționat contravențional potrivit art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii.

Se constată că, din actele dosarului, rezultă că cererea de acordare a avizului de angajare a fost soluționată la data de 12.04.2024, iar la data de 11.04.2024, respectiv anterior datei de soluționare a cererii, societatea a fost sancționată contravențional conform prevederilor art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 25/26.08.2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, întrucât s-a constatat că a primit la muncă, fără aviz de angajare, 2 străini aflați pe teritoriul României, aspecte necontestate de reclamantă.

Prin urmare, în raport de această situație, în mod corect a reținut autoritatea emitentă că, urmare a aplicării acestei sancțiuni, la data soluționării cererii, reclamanta nu a mai îndeplinit condiția generală de acordare a avizului de angajare prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că este nefondată susținerea recurentei-reclamantei conform căreia verificarea acestei condiții negative ar trebui să se raporteze la data formulării cererii de acordare a avizului, din moment ce textul legal prevede în mod expres că este necesar ca angajatorul să nu fi fost sancționat contravențional în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii, aspect apreciat ca atare și de prima instanță.

În concluzie, se reține neîndeplinirea condiției generale stipulate de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, astfel că, în mod legal, instituția pârâtă a respins cererea reclamantei de emitere a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014 enunțat anterior

În ceea ce privește invocarea de către recurenta-reclamantă a nerespectării principiul proporționalității și a principiului adaptabilității, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2)

2

din O.G. nr. 25/2014 "soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se realizează cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității", obligație stabilită și de art. 9 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iar conform art. 13 din acest din urmă act normativ "autoritățile și instituțiile administrației publice au obligația de a satisface nevoile societății".

Față de argumentele anterior expuse, Înalta Curte reține că aceste principii nu pot fi invocate pentru a justifica neîndeplinirea unei cerințe de legalitate la data soluționării cererii de emitere a avizului de angajare, neputându-se susține în mod valid că cererea formulată de recurentă nu a fost analizată în raport de situația specifică a cazului în discuție, astfel că această susținere este lipsită de suport legal.

În ceea ce privește decizia de practică judiciară depusă la dosar de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că în dreptul românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, iar soluțiile pronunțate de instanțe sunt rezultatul aplicării și interpretării dispozițiilor legale incidente circumstanțelor factuale din fiecare cauză, în raport de situația specifică din fiecare dosar.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, criticile formulate de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 758 din 29 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2329/2025
Ședința publică din data de 6 mai 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișo
ÎCCJ 2025-05-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2782/2025
Ședința publică din data de 22 mai 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2025-06-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3435/2025
Ședința publică din data de 17 iunie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr
ÎCCJ 2025-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1330/2025
Ședința publică din data de 11 martie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2025-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 755/2025
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios adm
Sursă