Decizia nr. 2329/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 762/2024 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, la data de 31.07.2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Arad, a formulat contestație împotriva refuzului pârâtului IGI - Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad nr. x din data de 10.05.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cetățeanul străin B., emis de autoritățile din Bangladesh, solicitând să se dispună anularea actului emis de către pârât și obligarea acestuia la emiterea unui nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 762 din 29 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Arad, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 762 din 29 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L criticând-o pentru motive de nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv interpretarea greșită a instanței de fond cu privire la neîndeplinirea condițiilor generale și speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, în contextul prezentării situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că sancționarea sa cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 RON nu duce la împiedicarea obținerii avizelor de angajare, întrucât, pe de o parte, este vorba despre faptul că a angajat un străin cu timp parțial de 7 ore/zi, caz în care străinul nu ar fi avut nevoie de un nou aviz, precum și despre faptul că a angajat un străin fără aviz, însă cu drept de ședere până în 2027 dobândit prin reîntregirea familiei, considerând că automat dobândește și drept de muncă prin încheierea căsătoriei cu un cetățean străin și nu mai are nevoie de aviz de angajare în acest sens. De asemenea, a precizat că pentru cele două contravenții reținute în sarcina sa, a fost sancționată contravențional la data de 11.04.2024, ulterior depunerii cererii de emitere a avizului de angajare la data de 25.01.2024. Totodată, a mai arătat că străinul avea drept de ședere valabil la data la care pârâta susține că se află în ședere ilegală, respectiv la data depunerii cererii pe portalul IGI - 12.02.2024, iar împrejurarea că aceasta soluționează într-o perioadă foarte îndelungată cererile de emitere avize de angajare nu poate fi reținută ca o culpă în depunerea cu întârziere a cererii și, cu atât mai mult, nu poate fi reținută culpa străinului. Legat de acest aspect al inexistenței unei sancțiuni ca și condiție impusă imperativ de dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 pentru obținerea de către societatea angajatoare a avizului de angajare în muncă a străinului, a susținut că prima instanță a interpretat în mod eronat aceste dispoziții legale, fiind cunoscută această practică la nivelul unor formațiuni teritoriale ale pârâtei care tergiversează nejustificat și intenționat soluționarea dosarelor administrative sau invocă motive netemeinice de respingere a dosarelor, săvârșind un abuz de putere, punând astfel cetățenii străini în situația de a ajunge în ilegalitate, în condițiile în care cetățeanul străin a intrat legal pe teritoriul României, iar din culpa conjugată a fostului angajator și a autorităților, cetățeanul străin nu a reușit să-și prelungească dreptul de ședere. Luând în calcul acest aspect, recurenta-reclamantă a considerat că intimatul-pârât nu a procedat la o verificare reală a situației cetățeanului străin și a emis decizia cu nerespectarea principiului proporționalității și al adaptabilității prevăzute de art. 9 și 13 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prin aceea că emiterea deciziei de nearcordare a avizului de muncă a lezat nevoia cetățeanului străin de a munci, pe de-o parte, și nevoia îndeobște cunoscută de personal a pieței economice de muncă române. Mai mult, a susținut că inclusiv O.G. nr. 25/2014 prevede la art. 28 alin. (2) 2 că "Soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se realizează cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz, în parte, respectând principiul proporționalității.".

Apărările formulate în cauză În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 28 februarie 2025 s-a fixat termen de judecată la data de 6 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Potrivit situației de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță, prin demersul judiciar pendinte, reclamanta A. S.R.L. a contestat refuzul pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Arad nr. x din data de 10.05.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru străinul B., solicitând anularea acestui act și obligarea pârâtului la emiterea avizului de angajare. Refuzul autorității pârâte a fost exprimat ca urmare a cererii depusă de reclamantă, la data de 19.04.2024, la sediul Serviciului pentru Imigrări al județului Arad, în conformitate cu prevederile art. 17 din O.G. nr. 25/2014, privind emiterea avizului de angajare - schimbare angajator în vederea angajării cetățeanului străin B., cererea fiind încărcată on-line pe portalul instituției sub nr. x/12.02.2024 și programată a fi preluată la ghișeul formațiunii în data de 19.04.2024. Motivele reținute de instituția pârâtă în susținerea refuzului său au fost, în esență, neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, întrucât angajatorul a fost sancționat contravențional la data de 11.04.2024 conform prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) din același act normativ, cu amendă în cuantum de 20.000 RON. Prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă. Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte reține că, la data de 11.04.2024 societatea recurentă a fost sancționată contravențional conform prevederilor art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 25/26.08.2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, deoarece s-a constatat că a primit la muncă, fără aviz de angajare, 2 străini aflați pe teritoriul României. Existența procesului-verbal este necontestată de partea recurentă, care a făcut la rândul său referire atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și al cererii de recurs, la sancțiunea ce i-a fost aplicată. În conformitate cu art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014:, Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9." Potrivit art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014:, (1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător." Conform art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 potrivit căreia:,,(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele:d) angajatorul nu a fost sancționat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanță, art. 260 alin. (1) lit. e) sau e^1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii." Potrivit art. 36 din același act normativ:,,(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează: a) primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detașare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, cu amendă de la 10.000 RON la 20.000 RON, pentru fiecare persoană identificată;". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că avizul de angajare poate fi acordat doar dacă angajatorul nu a fost sancționat contravențional potrivit art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii. Înalta Curte constată că este nefondată susținerea recurentei-reclamante conform căreia verificarea acestei condiții negative ar trebui să se raporteze la data formulării cererii de acordare a avizului, din moment ce textul legal prevede în mod expres că este necesar ca angajatorul să nu fi fost sancționat contravențional în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii, aspect apreciat ca atare și de prima instanță. Folosirea termenilor "anterior" sau "ulterior" din conținutul unui text ajută la stabilirea unei ordini cronologice și la clarificarea relațiilor temporale dintre diverse evenimente sau acțiuni. Termenul "anterior" indică faptul că o anumită acțiune/eveniment a avut loc înaintea altei acțiuni/altui eveniment. Or, în data de 11.04.2024, anterior soluționării cererii de acordare a avizului de angajare (10.05.2024), societatea a fost sancționată contravențional conform prevederilor art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 25/26.08.2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, deoarece s-a constatat că a primit la muncă, fără aviz de angajare, 2 străini aflați pe teritoriul României, aspecte necontestate de recurenta-reclamantă. Drept urmare, contrar celor susținute de recurentă, în mod corect s-a stabilit că, la data soluționării cererii, angajatorul nu îndeplinea condiția generală de acordare a avizului de angajare prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. (d) din O.G. nr. 25/2014. În acest context, având în vedere neîndeplinirea condiției generale stipulate de art. 4 alin. (2) lit. (d) din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte constată că recurenta nu poate invoca principiul proporționalității și principiul adaptabilității pentru a justifica neîndeplinirea unei cerințe de legalitate la data soluționării cererii de emitere a avizului de angajare, neputându-se susține în mod valid că cererea formulată nu a fost analizată în raport de situația specifică a cazului în discuție. În consecință, actul contestat a fost emis în aplicarea prevederilor legale incidente și în deplin acord cu acestea, fiind respectate condițiile prevăzute de lege în situații precum cea dedusă judecății în prezenta cauză, astfel că soluția instanței de fond este legală și va fi menținută ca atare, nefiind identificate elemente de nelegalitate a acesteia din perspectiva motivului de casare invocat de recurentă.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat.