ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1426/2025

Ședința publică din data de 13 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024 la data de 17.07.2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Arad, a contestat refuzul pârâtului nr. x din data de 11.04.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru dl. B. cetățean al statului Bangladesh, emis de autoritățile din Bangladesh.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 628 din 30 septembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția tardivității depunerii întâmpinării, fiind decăzut pârâtul din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică. Pe fondul cauzei, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 628 din 30 septembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta, invocând incidența motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv interpretarea greșită a instanței de fond cu privire la neîndeplinirea condițiilor generale și speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

După prezentarea succintă a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că sancționarea acesteia cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 RON nu duce la împiedicarea obținerii avizelor de angajare, având în vedere situațiile concrete pentru care a fost sancționată. De asemenea, a precizat că a fost sancționată contravențional la data de 11.04.2024, ulterior depunerii cererii de emitere a avizului de angajare din data de 27.12.2023, iar legea prevede expres la art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 condiția ca sancțiunea să nu fi existat anterior soluționării cererii, deci să nu fi existat anterior datei de 11.04.2024, ceea ce nu s-a întâmplat deoarece societatea a fost sancționată în aceeași zi cu respingerea cererii de emitere a avizului și nu în ultimele șase luni anterior datei de 11.04.2024.

A mai menționat că străinul avea drept de ședere valabil la data la care pârâta susține că se afla în ședere ilegală și că recurenta-reclamantă a depus cererea de obținere a avizului de angajare în interiorul celor 90 de zile prevăzute de lege (28.11.2023), considerând că data depunerii actelor la intimatul-pârât este data încărcării acestora pe portal.

În opinia sa, intimatul-pârât nu a procedat la o verificare reală a situației cetățeanului străin și a emis decizia cu nerespectarea principiului proporționalității și al adaptabilității prevăzute de art. 9 și 13 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta a investit instanța de contencios administrativ cu anularea actului administrativ reprezentat de refuzul nr. x/SIAR/GMI din data de 11.04.2024, emis de autoritatea pârâtă competentă, privind eliberarea avizului de angajare pentru dl. B., cetățean al statului Bangladesh.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și a menținut soluția de respingere a cererii de eliberare a avizului de angajare, adoptată prin actul nr. x/SIAR/GMI din data de 11.04.2024, constatând legalitatea și temeinicia acestuia.

Instanța de control judiciar constată că prima instanță a făcut o corectă dezlegare a problemei de drept supusă analizei, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă.

Avizul de angajare este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, ca documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcție și care se eliberează după verificarea unor condiții generale și a unor condiții speciale în funcție de tipul de lucrător.

În speță, neacordarea avizului de angajare solicitat a fost motivat de neîndeplinirea a două condiții legale, respectiv:

- condiția prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, în sensul că din verificările efectuate a rezultat că societatea reclamantă a fost sancționată contravențional conform art. 36 alin. (1) lit. a) din aceeași ordonanță cu amendă în cuantum de 20.000 RON;

- condiția prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, precum și art. 11 și art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că din verificările efectuate a rezultat că cetățeanul străin nu mai are drept de ședere valabil, are încetat contractul de muncă, fiind în ședere ilegală.

Cu referire la prima condiție, recurenta-reclamantă a reluat argumentele din cererea de chemare în judecată, susținând că sancționarea sa cu amendă contravențională nu duce la împiedicarea obținerii avizelor de angajare, având în vedere situațiile concrete pentru care a fost sancționată, respectiv faptul că a fost angajat un străin cu timp parțial de 7 ore/zi în loc de 4 ore/zi, caz în care străinul nu ar fi avut nevoie de un nou aviz, precum și faptul că are drept de ședere valabil până în 2027 dobândit prin reîntregirea familiei, dobândind automat și drept de muncă prin încheierea căsătoriei cu un cetățean străin, motiv pentru care nu mai are nevoie de aviz de angajare.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, aceste argumente nu pot forma obiectul analizei în prezenta cauză, pentru că vizează chiar legalitatea și temeinicia constatărilor cuprinse în procesul-verbal nr. x din 11.04.2024 întocmit de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, prin care s-a aplicat sancțiunea contravențională, în baza art. 36 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, iar atât timp cât recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a urmat procedura specifică de contestare a acestui act, prevăzută de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal este definitiv prin neatacare și beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie specifică tuturor actelor administrative.

Potrivit art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 (forma în vigoare la data declanșării procedurii de obținere a avizului, respectiv data depunerii cererii și a documentației):

"Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: d) angajatorul nu a fost sancționat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanță, art. 260 alin. (1) lit. e) sau e

1

) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii."

Din aceste dispoziții legale reiese, cu claritate, că data soluționării cererii pentru eliberarea avizului de angajare prezintă relevanță în analizarea condiției generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 referitoare la inexistența sancțiunii contravenționale, și nu data depunerii actelor pentru obținerea avizului de angajare, cum eronat susține recurenta-reclamantă.

Printr-o altă critică privind interpretarea eronată de către prima instanță a prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, recurenta-reclamantă a arătat că legea prevede expres condiția ca sancțiunea să nu fi existat anterior soluționării cererii pentru eliberarea avizului, deci să nu fi existat anterior datei de 11.04.2024. Cum societatea a fost sancționată în aceeași zi cu respingerea cererii de emitere a avizului și nu în ultimele șase luni anterior datei de 11.04.2024, recurenta-reclamantă a considerat că nu sunt incidente dispozițiile anterior redate.

Înalta Curte constată că folosirea termenilor "anterior" sau "ulterior" din conținutul unui text ajută la stabilirea unei ordini cronologice și la clarificarea relațiilor temporale dintre diverse evenimente sau acțiuni. Termenul "anterior" indică faptul că o anumită acțiune/eveniment a avut loc înaintea altei acțiuni/altui eveniment.

Așadar, deși cele două acte administrative (procesul-verbal nr. x și refuzul nr. x/SIAR/GMI privind eliberarea avizului de angajare) au fost emise în aceeași zi (11.04.2024), în speță, este evident că la momentul soluționării cererii de eliberare a avizului, recurenta-reclamantă fusese deja sancționată contravențional, câtă vreme existența sancțiunii a fost unul dintre motivele pentru care intimatul-pârât a procedat la neacordarea avizului de angajare solicitat.

În ceea ce privește a doua condiție a cărei neîndeplinire a fost reținută prin actul administrativ contestat, prevăzută de 4 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 25/2014 (forma în vigoare la data declanșării procedurii de obținere a avizului, respectiv data depunerii cererii și a documentației), respectiv aceea ca:

"străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze în muncă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) și h), art. 11 și art. 27 alin. (2) lit. c) și e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.", Înalta Curte reține că emiterea avizului de muncă este condiționată de dovedirea preexistenței dreptului de ședere legală a cetățeanului străin pe teritoriul României.

Prin cererea de recurs, nu se contestă aplicarea sau interpretarea greșită de către instanță a acestor norme, ci se invocă faptul că din culpa fostului angajator și al autorităților publice cetățeanul străin nu a mai reușit să își mai prelungească dreptul de ședere pe teritoriul României, reproșându-se intimatul-pârât că nu a procedat la o verificare reală a situației cetățeanului străin și a emis decizia cu nerespectarea principiului proporționalității și al adaptabilității prevăzute de art. 9 și 13 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, lezând astfel atât nevoia cetățeanului străin de a munci, cât și nevoia de personal a pieței economice și de muncă din România.

Potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, "(1) Străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere", iar art. 51 din aceeași ordonanță stabilește în sarcina străinilor obligația de a efectua demersurile necesare pentru prelungirea dreptului de ședere temporală:

"Cererile de prelungire a dreptului de ședere temporară se depun personal de către solicitanți, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat șederea, la formațiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări de la locul de reședință."

Or, în speță, raportat la înscrisurile depuse în probațiune, instanța de fond a reținut în mod corect că, la momentul soluționării cererii pentru eliberarea avizului de angajare, cetățeanul străin se afla în ședere ilegală pe teritoriul României, permisul unic nr. x nemaifiind valabil, aspecte necontestate de recurenta-reclamantă. Prin urmare, indiferent de motivele invocate de parte care au condus la lipsa valabilității dreptului de ședere, nu se putea acorda avizul de angajare solicitat, câtă vreme nu era îndeplinită condiția legală prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 25/2014.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 628 din 30 septembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.