ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17.07.2024, contestatoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Directia Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a solicitat anularea actului emis de către pârâtă și obligarea pârâtei de a emite un nou act privind soluționarea favorabila a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 570 din data de 16 septembrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal respins contestația formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 570 din data de 16 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Consideră că instanța de fond a reținut în mod eronat că societatea reclamantă nu desfășoară activități compatibile cu funcția pentru care se solicita avizul de angajare si ca a fost epuizat contingentul anual, susținere nereală, neținând seama nici de dispozițiile Codului Muncii care este lege organică, de dispozițiile H.G. nr. 1256/2011 privind organizarea și funcționarea agentului de muncă temporară, precum și de Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie2008 privind munca prin agent de muncă temporară. Conform acestor prevederi legale, agentul de muncă temporară nu are nevoie de un punct de lucru efectiv pentru a funcționa și a-și desfășura activitatea pe piața muncii din România. Or, reclamanta este autorizată să funcționeze ca și agent de muncă temporară, de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Nu pot fi avute în vedere susținerile pârâtei referitoare la faptul că, din cuprinsul certificatului constatator rezultă că societatea are zero angajați, zero cifra de afaceri, având în vedere că din acest certificat rezultă doar faptul că pe anul 2022 nu există înregistrări, deoarece societatea a fost înființată în cursul anului 2023 la recomandarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș pentru a fi autorizată ca agent de muncă temporară. De asemenea, nu poate fi acceptată nici susținerea că acele contracte de prestări servicii și sediul societății ar fi fictive, atâta timp cât a depus la dosarul cauzei acte contabile ale societății de unde reiese faptul ca desfășoară activități pe teritoriul României, respectiv a depus toate actele contabile la ANAF fiind astfel în legalitate cu toate aceste aspecte. De asemenea, este eronată și susținerea că nu a făcut dovada depunerii eforturilor de a încadra în muncă cetățeni ai statului român sau cetățeni UE înainte de a recruta cetățeni străini non UE, atâta timp cât a depus la dosar adeverința de la AJOFM în acest sens. Mai arată că suținerile privind existența unor controale la punctele de lucru pretins fictive sunt neîntemeiate. În calitate de agent de muncă temporară, legea nu impune existența unor puncte de lucru efective. Cu toate acestea, în prezent, pentru extinderea activității, au fost deschise puncte de lucru, conform actelor emise de Registrul Comerțului, depuse în probațiune. Controalele efectuate de IGI au fost nelegale, întrucât Legea nr. 28/2024, care modifică O.G. nr. 25/2014, se aplică numai pentru viitor, iar dosarul administrativ a fost depus anterior intrării ei în vigoare. Societatea reclamantă are încheiate contracte de comodat pentru locurile de cazare ale cetățenilor străini, iar înscrisurile depuse la dosarul de fond au demonstrat existența contractelor în derulare. Refuzul instituției pârâte de a emite avizul de angajare, motivat prin pretinsa neîndeplinire a condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) O.G. nr. 25/2014 și prin faptul că societatea nu ar desfășura activitățile din actul constitutiv, este nefondat. După autorizarea societății ca agent de muncă temporară (Autorizația seria x nr. x), au fost depuse cererile pentru obținerea avizelor, însă IGI le-a respins nelegal. Cererile au fost depuse online la data de 27.07.2023, cu număr de înregistrare x. Oferta de angajare vizează funcția cod COR 932906 - muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor -, corelată cu codul CAEN 2562 - Operațiuni de mecanică generală - al societății. Cetățenii străini desfășoară activități în baza contractelor de prestări servicii încheiate între A. (prestator) și beneficiari, activitatea desfășurându-se la sediile acestora. Critica pârâtei potrivit căreia din certificatul constatator nu ar rezulta desfășurarea efectivă a activității și că nu se identifică la sediul social este neîntemeiată. Societatea reclamantă, în calitate de agent de muncă temporară, își trimite angajații la societăți terțe prin leasing de personal, situație conformă cu certificatul constatator depus atât la dosarul instituției pârâte, cât și în prezentul dosar. Dispozițiile Codului Muncii și ale H.G. nr. 1256/2011 confirmă că agentul de muncă temporară are calitatea de angajator, fiind autorizat să încheie contracte de muncă temporară cu salariați pe care îi pune la dispoziția utilizatorilor. Munca prin agent de muncă temporară nu constituie delegare sau detașare, fiind o instituție distinctă, reglementată la art. 88-102 Codul muncii. H.G. nr. 1256/2011 prevede clar că persoanele juridice autorizate ca agenți de muncă temporară pot angaja inclusiv cetățeni străini, în baza avizelor de muncă solicitate de subscrisa. Condițiile de autorizare sunt îndeplinite de societatea noastră, conform certificatului constatator și autorizației de funcționare depuse în probațiune. În plus, sediul agentului de muncă temporară nu este relevant pentru desfășurarea activității lucrative a salariaților acestuia, întrucât munca se realizează la locul misiunii de muncă, sub supravegherea și conducerea utilizatorului, conform art. 88 alin. (4) Codul muncii. Condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, sunt îndeplinite în speță, societatea reclamantă fiind persoană juridică înregistrată în România și autorizată ca agent de muncă temporară. Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 25/2014, avizul de angajare este documentul eliberat de IGI care atestă dreptul angajatorului de a încadra în muncă un străin. Interpretarea acestui articol, coroborat cu Codul muncii, H.G. nr. 1256/2011 și Directiva 2008/104/CE, arată că avizul trebuie solicitat de agentul de muncă temporară, în calitate de angajator, și nu de utilizator, contrar susținerilor IGI. Potrivit art. 91 alin. (1) Codul muncii, agentul de muncă temporară pune la dispoziția utilizatorului un salariat angajat prin contract de muncă temporară, în baza unui contract de punere la dispoziție (în speță, contractele de prestări servicii). Avizul de detașare prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 25/2014 nu este aplicabil în speță, deoarece detașarea este diferită de munca prin agent de muncă temporară. Speța privește un salariat temporar al agentului, nu un lucrător detașat către un beneficiar al prestării de servicii. Noțiunea de lucrător detașat, definită la art. 2 alin. (1) lit. j) O.G. nr. 25/2014, nu se aplică salariaților temporari reglementați de Codul muncii. Dispozițiile O.G. nr. 25/2014 nu reglementează specific condițiile de angajare în cadrul unui agent de muncă temporară deoarece acestea sunt stabilite de Codul muncii, H.G. nr. 1256/2011 și Directiva 2008/104/CE, care consacră calitatea de angajator a agentului de muncă temporară. O.G. nr. 25/2014 nu poate fi considerată lege specială în sensul derogării de la Codul muncii, acesta fiind lege organică conform art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție și având forță juridică superioară unei ordonanțe. De asemenea, nu pot fi ignorate dispozițiile Directivei 2008/104/CE, act obligatoriu al dreptului UE. Art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 stabilește că ordonanța se interpretează în corelare cu Codul muncii și O.U.G. nr. 194/2002, deci și cu reglementările privind agentul de muncă temporară. Art. 3 O.G. nr. 25/2014 prevede că străinii pot fi încadrați în muncă în baza avizului obținut de angajatori, iar coroborarea cu Codul muncii, H.G. nr. 1256/2011 și Directiva 2008/104/CE arată că agentul de muncă temporară este cel care trebuie să obțină avizul de angajare, fiind angajatorul real în raportul tripartit agent - salariat temporar - utilizator. În consecință, interpretarea art. 4 alin. (1) O.G. nr. 25/2014 trebuie realizată prin raportare la definițiile din O.G. nr. 25/2014, Codul muncii și H.G. nr. 1256/2011, iar agentul de muncă temporară este angajatorul care solicită avizul de angajare pentru cetățeanul străin. În speță, s-a invocat încălcarea de către reclamantă a disp. art. 4 alin. (2) lit. a), însă în raportul juridic tripartit (agent de muncă temporară - salariat temporar - utilizator), angajatorul este agentul de muncă temporară. Acestuia nu i se poate impune obligația de a presta el însuși activitatea pentru care solicită avizul de angajare, întrucât munca se desfășoară la utilizator, sub supravegherea și conducerea acestuia, conform Codului muncii. Pentru ca art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 să fie aplicat în concordanță cu Codul muncii, H.G. nr. 1256/2011 și Directiva 2008/104/CE, avizul de angajare trebuie solicitat de agentul de muncă temporară, care are calitatea de angajator, și nu de utilizator. În acest cadru, agentul obține avizul, salariatul temporar prestează activitatea, iar utilizatorul este locul unde munca se desfășoară efectiv. Interpretarea potrivit căreia utilizatorul ar trebui să solicite avizul lipsește de conținut reglementarea agentului de muncă temporară și ar anula dispozițiile Codului muncii și ale Directivei 2008/104/CE. De asemenea, nu poate fi impus agentului să presteze el activitatea pentru care se cere avizul, întrucât scopul reglementării este tocmai punerea salariaților la dispoziția utilizatorilor. În consecință, agentul de muncă temporară este angajatorul care trebuie să obțină avizul de angajare. H.G. nr. 1256/2011 permite expres agentului de muncă temporară să angajeze cetățeni străini, iar IGI trebuie să aplice O.G. nr. 25/2014 prin coroborare cu Codul muncii, H.G. nr. 1256/2011 și Directiva 2008/104/CE. Referitor la controalele IGI, art. 6 alin. (11) din O.G. nr. 25/2014 permite efectuarea acestora, însă această prevedere a fost introdusă ulterior emiterii actului atacat (02.10.2023), prin Legea 28/2024, neputându-se aplica retroactiv. Anterior modificării, dovada prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) se făcea exclusiv prin certificatul de înmatriculare și certificatul constatator, documente depuse de subscrisa. Modificările aduse prin Legea nr. 28/2024 nu erau în vigoare la data introducerii contestației și nu pot produce efecte retroactive. Reclamanta a dovedit îndeplinirea condiției privind desfășurarea activităților compatibile cu funcția solicitată prin certificatul constatator emis de Registrul Comerțului. Nu există niciun act normativ care să impună depunerea altor dovezi suplimentare pentru condiția prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. a). Deși interpretarea gramaticală a acestui text de lege arată că activitățile trebuie efectiv desfășurate, norma nu impune ca acestea să se realizeze la sediul social sau la un punct de lucru anume. Activitatea poate fi desfășurată oriunde pe teritoriul României. O.G. nr. 25/2014 prevede explicit că dovada îndeplinirii condiției se face prin certificatele emise de Registrul Comerțului. În speță, instanța a restrâns nejustificat aplicarea normei, condiționând activitatea doar de sediul propriu al angajatorului, deși ordonanța nu prevede o astfel de obligație și nicio dispoziție legală nu impune prestarea activității la sediu. Această interpretare adaugă la lege și creează obligații neprevăzute angajatorului și cetățeanului străin. În sprijinul acestei interpretări, recurenta a invocat practica judiciară a Curții de Apel Timișoara care s-a pronunțat în dosare cu la acțiuni formulate de aceasta, respectiv nr. 51/59/5024 și nr. 174/59/2024, două dosare identice ca și obiect cu prezentul dosar, soluțiile în sensul admiterii contestației rămânând definitive prin nerecurare de către instituția pârâtă.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a depus întâmpinare, prin care a invocate excepția nulității recursului, în principal și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Din circumstanțele particulare ale cauzei rezultă că, prin cererea depusă la data de 04.01.2024, înregistrată de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Directia Migrație Serviciul pentru Imigrări Caraș Severin sub nr. număr de înregistrare, A. S.R.L. a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru cetățeanul B., cetățean al statului Bangladesh. În soluționarea cererii, Serviciul pentru Imigrări al județului Caraș Severin a emis actul nr. x/BICS/SPA din 22 ianuarie 2024 prin care, raportat la prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2015, a procedat la neacordarea avizului de angajare solicitat, motivat în drept de neîndeplinirea condițiilor legale prevăzute la art. 4 alin. (2). lit. a) din O.G. nr. 25/2014, reținând că, în urma verificărilor, s-a constatat că societatea nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului și că nu există puncte de lucru. Verificând legalitatea refuzului de eliberare a avizului de angajare, curtea de apel a reținut că refuzul pârâtei este întemeiat, apreciind că, în speță, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, întrucât societatea nu a dovedit că desfășoară efectiv o activitate autorizată ce implică asamblarea și montarea pieselor. Recurenta-reclamantă a criticat această soluție din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale ce reglementează condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, coroborate cu dispozițiile Codului muncii care reglementează agentul de muncă temporară, câtă vreme se încadrează în toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014, întrucât cetățenii străini desfășoară activități lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între A., în calitate de prestator și alte societăți comerciale, în calitate de beneficiari, prin care se prevede faptul că angajații A. își vor desfășura activitatea la aceste societăți beneficiare. De asemenea, a mai arătat că societatea este constituită ca și agent de muncă temporară, iar angajații săi sunt trimiși la alte societăți prin leasing de personal, societatea având activitate autorizată la terți, fapt care reiese din certificatul constatator depus în probațiune la dosar. Dispozițiile relevante pe subiectul analizat sunt cele cuprinse la art. 4 alin. (1) și (2) lit. a), art. 7 alin. (1) și (2) și art. 8 din O.G. nr. 25/2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016, în forma în vigoare la data depunerii cererii în cauză, potrivit cărora: "(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător." În continuare, la alin. (2) lit. a) al aceluiași articol se prevede că "(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului". Art. 7 (1) Avizul de angajare pentru lucrători permanenți se eliberează angajatorului în vederea încadrării în muncă a unui străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată se prelungește în condițiile prevăzute de Codul muncii, fără obținerea unui nou aviz de angajare, în situația în care se mențin condițiile de angajare pe locul de muncă respectiv. (2) Condițiile speciale pentru eliberarea avizului de angajare pentru lucrători permanenți sunt următoarele: a) angajatorul a depus diligențe pentru ocuparea locului de muncă vacant de către un cetățean român, de către un cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, de către un cetățean al Confederației Elvețiene sau de către un străin titular al dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României;" (...). b) angajatorul intenționează să încadreze în muncă un străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată; c) străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplinește condițiile de autorizare prevăzute de legislația în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă și nu are antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfășoare pe teritoriul României. d) angajatorul desfășoară efectiv activitate în domeniul de activitate pentru care solicită avizul de angajare de minimum 1 an. Totodată, art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevede: "(1) Dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente: a) organigrama angajatorului cu precizarea funcțiilor ocupate și vacante; b) adeverința cu privire la forța de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional angajatorul; c) dovada publicării prin mijloace de informare în masă din România a unui anunț pentru ocuparea locului de muncă vacant; d) copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecției realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant, ca urmare a publicării anunțului prevăzut la lit. c), precum și faptul că străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplinește condițiile de pregătire profesională și experiență în activitate prevăzute de legislația în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă.". (2) Dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. b) se face prin prezentarea de către angajator a copiei ofertei ferme de angajare. (3) Dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. c) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente: a) curriculum vitae al străinului; b) documentul de autorizare prevăzut de lege, atunci când este cazul; c) cazierul judiciar al străinului sau alt document cu aceeași valoare juridică, eliberat de autoritățile din țara de origine ori reședință, tradus și legalizat în condițiile legii. Din interpretarea gramaticală, sistematică și teleologică a prevederilor legale mai sus citate, Înalta Curte reține că textul de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 trebuie interpretat în sensul că legiuitorul a avut în vedere desfășurarea de către angajator, în concret, direct și nemijlocit, a activității compatibile pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Așadar, simpla autorizare a unei activități prin înscrierea codului CAEN în certificatul de înregistrare la ONRC nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția legală. Totodată, încheierea unui contract de muncă temporară, în vederea desfășurării efective a muncii la altă persoană (utilizator), nu se încadrează în cerințele legii, ci depășește scopul acesteia. Referitor la critica privind aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 6 alin. (11) din O.G. nr. 25/2014, introdus prin Legea nr. 28/2024, aceasta este lipsită de relevanță în contextul cauzei. Instanța de fond nu și-a fundamentat soluția pe aceste dispoziții nou introduse, ci pe interpretarea gramaticală și sistematică a art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, din care rezultă că dovada desfășurării efective a activității este o cerință distinctă de simpla autorizare. Dacă în forma actuală a acestui text de lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 28/2024, a fost prevăzută în mod expres condiția desfășurării efective de către angajator pe teritoriul României a unor activități compatibile cu funcția pentru care solicit încadrarea în muncă a străinului, în ceea ce privește forma anterioră acestei modificări legislative, relevantă este Decizia nr. 62/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin care s-a statuat astfel: "În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că: Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.". Relevante pentru speța de față sunt următoarele considerente: "49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare. 50. În egală măsură, coroborarea acestei dispoziții legale cu cea conținută la art. 6 alin. (1) din același act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor mențiunea care permite juridic desfășurarea unei activități nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității cu care funcția pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfășura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acțiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri și simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenția dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului. 51. Cu alte cuvinte, condiția pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfășurare în concret a activității pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce privește regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 dau naștere unei prezumții relative de îndeplinire a cerinței, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară. (…) 53. În concluzie, se apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfășura să se identifice cu una dintre activitățile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, precum și suplimentar ca angajatorul să desfășoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiția nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale. 54. De altfel, voința legiuitorului a fost clarificată în același sens, prin Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-au modificat și dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014. Cu această ocazie, s-a reținut că este necesară "modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) în sensul menționării faptului că străinul desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, modificarea fiind necesară pentru claritatea textului și eliminarea diferitelor interpretări în analizarea îndeplinirii condiției". 55. Deopotrivă, trebuie subliniat că această concluzie nu intră în contradicție cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.256/2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, invocate în cuprinsul sentinței și al cererii de recurs din cadrul dosarului în care a fost pronunțată încheierea de sesizare, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative nu se suprapun. În acest sens, după cum rezultă din art. 2 al actului normativ menționat, punerea la dispoziție a lucrătorilor temporari străini presupune două cerințe specifice cumulative, anume ca angajatorii să dețină calitatea de agenți de muncă autorizați conform respectivei hotărâri și ca angajații să fie domiciliați sau să dețină reședința în România, în baza autorizației de muncă sau a permisului de ședere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii." Ca urmare a caracterului obligatoriu al acestei decizii, având în vedere considerentele menționate, privind, pe de o parte, desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului și pe de altă parte, caracterul distinct al celor două cerințe prevăzute cumulativ de Hotărârea Guvernului nr. 1256/2011 pentru punerea la dispoziție a lucrătorilor temporari străini, anume ca angajatorii să dețină calitatea de agenți de muncă autorizați conform acestei hotărâri și ca angajații să fie domiciliați sau să dețină reședința în România, în baza autorizației de muncă sau a permisului de ședere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii, rezultă caracterul nefondat al criticilor formulate de recurentă, refuzul Serviciului pentru Imigrări Caraș Severin de emitere a avizului fiind astfel justificat din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014. Instanța de recurs precizează că a considera că activitatea poate fi doar autorizată, fără a fi efectiv desfășurată, ar echivala cu o golire de conținut a normei legale și cu validarea unor situații fictive, contrare scopului reglementării. Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că, în lipsa desfășurării efective a activității de către angajatorul solicitant, avizul de angajare nu poate fi acordat. Faptul că cetățenii străini urmează să presteze activitatea în favoarea unor terți, în baza unor contracte de prestări servicii, nu satisface cerința legală, întrucât angajatorul trebuie să desfășoare el însuși activitatea compatibilă cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă. Această concluzie este susținută de interpretarea ICCJ din Decizia nr. 62/2025, care exclude posibilitatea substituirii angajatorului cu un terț beneficiar în ceea ce privește desfășurarea activității. În acest sens, se observă faptul că, au fost depuse contractul de prestări servicii nr. x/18.03.2024 încheiat între reclamantă și S.C. C. S.R.L., respectiv contractul de prestări servicii nr. x/28.02.2024 încheiat între reclamantă și S.C. D. S.R.L., înscrisuri din care rezultă că reclamanta, în calitate de prestator, va presta în favoarea beneficiarilor servicii suport producție, respectiv în fapt angajatul străin va lucra la aceste societăți, cu alt obiect de activitate decât cel indicat de reclamantă, cod CAEN 2562 operațiuni de mecanică generală, cele două societăți amintite având ca obiect de activitate amenajări, întreținere spații verzi, conform informațiilor existente în spațiul public. Nici în calea de atac a recursului recurenta - reclamantă nu a susținut o altă situație de fapt și nu a depus dovezi conform cărora are în derulare contracte de prestări servicii corespunzătoare codului CAEN 2562 (asamblarea și montarea pieselor), pentru care s-a solicitat avizul de angajare. Așadar, apărarea recurentei-reclamante potrivit căreia ar îndeplini toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 întrucât cetățeanul străin desfășoară activități lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între ea, în calitate de prestator și alte societăți comerciale, în calitate de beneficiari, în cuprinsul cărora se prevede faptul că angajații A. își vor desfășura activitatea la aceste societăți beneficiare, nu este întemeiată, câtă vreme dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfășura să se identifice cu una dintre activitățile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, precum și suplimentar ca angajatorul să desfășoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiția nu se verifică în ipoteza în care titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acestea se află în raporturi contractuale. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, normele care reglementează avizul de angajare a unui străin reprezintă norme speciale, care potrivit principiului specialia generalibus derogant se aplică cu prioritate, astfel că nu pot fi aduse argumente cuprinse în nomele de dreptul muncii referitoare la agentul de muncă temporară pentru a contrazice sau înlătura condițiile impuse de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014. Chiar dacă recurenta-reclamantă a arătat că este constituită ca agent de muncă temporară, iar angajații săi sunt trimiși la alte societăți de leasing personal, societatea având activitate autorizată la terți, fapt care reiese din certificatul constatator anexat cererii sale, condiția lipsă pentru a i se acorda avizul de la instituția pârâtă vizează faptul că societatea recurentă nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. În consecință, prin raportare la textele de lege aplicabile în cauza dedusă judecății, în mod corect a reținut instanța de fond că angajatorul care solicită emiterea avizului de angajare trebuie să desfășoare în mod efectiv, direct și nemijlocit, activitatea cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, încheierea unui contract de muncă temporară, în vederea desfășurării efective a muncii la altă persoană (utilizator), neîncadrându-se în cerințele legii. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține și că indicarea de către recurenta-reclamantă a unor decizii de speță, apreciate a fi pronunțate în cauze similare, nu poate conduce spre o altă soluție, câtă vreme, în dreptul național român, hotărârile judecătorești sunt pronunțate de instanțele învestite cu respectivele litigii în raport de datele particulare ale fiecărei cauze în parte, astfel că instanța învestită cu prezenta cauză nu poate analiza/evalua elementele avute în vedere la pronunțarea respectivei jurisprudențe. Invocarea unei soluții date într-o altă speță nu poate influența soluția dată în cauza pendinte decât în măsura în care ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 și urm. C. proc. civ., situație neregăsită în cazul de față. În concluzie, se constată că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ce face obiectul prezentei cauze, ca nefondat.