ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3550/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3550/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 19 iunie 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 10.07.2023, reclamanta A. S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări prin Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare, solicitând admiterea cererii și constatarea faptului că emiterea avizului de muncă/angajare pentru cetățenii străini, solicitat de un agent de muncă temporară, nu este condiționat de existența domiciliului sau reședinței acestora în România, respectiv să se constate nelegalitatea Deciziilor de respingere a cererii de emitere a Avizelor de muncă înregistrate la Inspectoratul General pentru Imigrări la data de 19.04.2023, comunicate prin adresele nr. x din data de 18.05.2023 și, pe cale de consecință, să anuleze aceste Decizii și să oblige pârâta la emiterea avizelor de muncă solicitate prin cererile respective, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 215/CA/2023-PI din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări prin Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare, având ca obiect anulare act.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 215/CA/2023-PI din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.
În esență, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente referitoare la îndeplinirea condițiilor generale și speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetățenii străini.
Cu privire la condiția prevăzută de art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011, a arătat că obiectul cererilor pe care le-a formulat și care au fost respinse de către intimatul-pârât prin deciziile contestate, îl reprezintă emiterea avizelor de angajare, și nu angajarea propriu-zisă.
A precizat că procedura de angajare a cetățenilor străini presupune parcurgerea mai multor etape, obținerea avizului de angajare/muncă reprezentând primul pas în această procedură. Pentru ca un cetățean străin să poată fi încadrat în muncă la orice angajator de pe teritoriul României, angajatorul trebuie să obțină un aviz de angajare emis de birourile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând ca, după obținerea acestui aviz, să aplice la Ambasada României de care aparține statul de domiciliu al străinului în vederea obținerii vizei de intrare în România. Abia după ce străinul obține viza de lungă ședere în scop de muncă și ajunge pe teritoriul României, poate semna un contract individual de muncă cu persoana fizică sau juridică angajatoare și să fie încadrată în muncă. Astfel, în opinia sa, condiția prevăzută de art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011 nu reprezintă un impediment pentru obținerea unui aviz de muncă, contrar interpretării date acestui text de lege de către intimata-pârâtă și de către instanța de fond.
Referitor la condiția generală prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 care prevede faptul că angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, a precizat că dispozițiile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011 prevăd în mod univoc faptul că un agent de muncă temporară are dreptul să încadreze în muncă cetățeni străini. Cu alte cuvinte, tocmai textul de lege reținut de instanța de fond în motivarea hotărârii de respingere a acțiunii prevede, în mod univoc, faptul că obiectul de activitate al societății este compatibil cu funcția pentru care a solicitat emiterea avizelor de muncă.
De asemenea, a precizat că nicăieri în cuprinsul O.G. nr. 25/2014 care reglementează condițiile (generale - art. 4 alin. (2), și cele speciale - art. 7 alin. (2) pentru eliberarea avizului de angajare pentru cetățenii străini, nu se regăsește condiția ca aceștia să aibă domiciliul sau reședința pe teritoriul României.
Deși instanța de fond a reținut faptul că obiectul principal de activitate al societății este cel de agent de muncă temporară (cod CAEN: 7820 - activități de contractare, pe baze temporare, a personalului) și chiar a făcut trimitere la conținutul certificatului constatator al societății, eliberat de ONRC, a ignorat faptul că societatea are autorizate și alte 5 obiecte de activitate care se desfășoară în afara sediului social și a sediilor secundare (cod CAEN: 4391,4339,4334,4333 și 4332) pentru care nu există niciun fel de condiționare din partea legiuitorului în privința încadrării în muncă a cetățenilor străini.
A menționat faptul că deși acest aspect l-a învederat instanței de fond atât pe parcursul judecării cauzei, cât și cu ocazia concluziilor orale (și dovedit cu înscrisurile existente la dosarul cauzei), instanța de fond, în considerentele hotărârii recurate, a făcut referire doar la obiectul principal de activitate al societății, apreciind în mod nelegal, că obiectul principal de activitate ar fi incompatibil cu funcțiile pentru care a solicitat emiterea avizelor de angajare, fără a reține vreun motiv pentru care ar exista vreo presupusă incompatibilitate cu obiectele secundare de activitate, astfel că, din acest punct de vedere.
Cu privire la organigrama societății, depusă împreună cu documentația aferentă cererilor de emitere a avizelor de angajare, a arătat că, într-adevăr, societatea are un singur contract individual de muncă încheiat pe numele administratorului societății pe funcția de director societate comercială. Din acest punct de vedere, a opinat că, în condițiile în care funcția de administrator și cea de director societate comercială este ocupată de una și aceeași persoană (reprezintă modalitatea aleasă de societate pentru ca administratorul să beneficieze de remunerație), nu se poate reține că "din organigrama depusă de reclamantă nu se disting posturile ocupate în societate".
În continuare, a criticat faptul că motivul de respingere a acțiunii referitor la condiția cunoașterii limbii engleze este străin de natura cauzei pentru că nicăieri în cuprinsul deciziilor contestate nu se regăsește un astfel de motiv. Instanța de fond nu a fost investită să se pronunțe în legătură cu condițiile stabilite de societate pentru efectuarea selecției candidaților (de orice cetățenie), acesta fiind atributul exclusiv al angajatorului.
De asemenea, a menționat faptul că sunt două aspecte asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat, respectiv, respingerea cererilor pentru motivul că societatea recurentă nu ar fi evidențiat corect posturile vacante și pentru motivul că publicarea anunțului de angajare s-a făcut înainte de data obținerii adeverinței de la ANOFM. Or, în acest ultim caz, legiuitorul nu a înțeles să instituie o ordine în care trebuie făcute aceste demersuri, doar a enumerat care sunt demersurile pe care trebuie să le facă un posibil angajator.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Satu Mare nu a formulat întâmpinare.
II. Soluția instanței de recurs
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Preliminar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat formal motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, nefiind formulată nicio critică concretă care să se circumscrie acestui motiv.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile circumscrise celui de-al doilea motiv de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Instanța de fond a fost investită de reclamantă cu anularea actelor administrative reprezentate de Deciziile emise de Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare, prin care s-au respins cererile de emitere a avizelor de angajare în muncă pentru mai mulți cetățeni străini.
Avizul de angajare este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, ca fiind "documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcție". Acesta se eliberează la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la art. 4 alin. (2) din ordonanță, precum și unele condiții speciale, în funcție de tipul de lucrător.
În speță, Înalta Curte reține că neacordarea avizelor de angajare solicitate a fost motivată de neîndeplinirea mai multor condiții, printre care se regăsește și condiția generală prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor (având în vedere data declanșării procedurii de obținere a avizelor, respectiv data depunerii cererilor și a documentației) care stabilește că:
"angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului".
În ceea ce privește situația de fapt, se constată că societatea nu desfășoară efectiv activități specifice funcției pentru care s-au solicitat avizele de muncă și nu deține nici puncte de lucru, aspecte reținute în mod corect de instanța de fond și necontestată de recurenta-reclamantă.
Referitor la această problemă de drept, ulterior pronunțării hotărârii recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție a intervenit, printr-o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțând Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 252 din 24 martie 2025 prin care a decis următoarele:
"Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că:
Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2025."
În considerentele acestei decizii se clarifică următoarele aspecte:
"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci, realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.
În egală măsură, coroborarea acestei dispoziții legale cu cea conținută la art. 6 alin. (1) din același act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor mențiunea care permite juridic desfășurarea unei activități nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității cu care funcția pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfășura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acțiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri și simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenția dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.
Cu alte cuvinte, condiția pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfășurare în concret a activității pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce privește regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 dau naștere unei prezumții relative de îndeplinire a cerinței, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.
Spre aceeași interpretare converg și prevederile art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.
În concluzie, se apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfășura să se identifice cu una dintre activitățile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, precum și suplimentar ca angajatorul să desfășoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiția nu se verifică în ipoteza în care, nu titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.
Prin urmare, având în vedere că aceste dezlegări ale chestiunii de drept incidente și cauzei pendinte sunt obligatorii potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Înalta Curte constată legalitatea actelor administrative contestate în cauză, pentru neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a condiției generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, și apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive/condiții de respingere a cererilor de emitere a avizelor de angajare în muncă pentru cetățenii străini, câtă vreme nu este îndeplinită condiția privind desfășurarea, în concret de către societate, a activității pentru care se solicită angajarea.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, iar motivele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt apte să conducă la reformarea acesteia.
2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 215/CA/2023 - PI din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 19 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.