ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4303/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4303/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 25 septembrie 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 14 mai 2024, sub număr unic de dosar x/2024, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul Pentru Imigrări Caraș - Severin, contestație împotriva refuzului nr. x/BICS/HAC/15.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru dl. B. cetățean al statului Pakistan, solicitând anularea actului emis de către pârâtă și obligarea acesteia să emită unu nou act prin care să soluționeze favorabil cererea reclamantei de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 719 din 23 octombrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul Pentru Imigrări Caraș - Severin, a dispus anularea actului nr. x/BICS/HAC/15.11.2023, emis de IGI - Biroul pentru Imigrări Caraș - Severin și a obligat pârâtul IGI - Biroul pentru Imigrări Caraș - Severin la eliberarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin (Pakistan) B., fără cheltuieli de judecată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 719 din 23 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea contestației formulată de partea reclamantă.
Recurentul-pârât a învederat, în esență, că motivul pentru care apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material îl reprezintă interpretarea instanței de fond cu privire la îndeplinirea de către intimata-reclamantă a condițiilor generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzute de O.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
Ca urmare a efectuării controlului, a rezultat că societatea nu se identifică la adresa sediului și nu desfășoară efectiv activități lucrative, aspect rezultat și din certificatul constatator prezentat cu ocazia depunerii cererii și a documenteor subsecvente, din care rezultă că nu se desfășoară activitățile prevăzute în actul constitutiv sau modificator și nu există puncte de lucru.
Deși apărătorul reclamantei pretinde că societatea îndeplinește toate condițiile legale cerute de către O.G. nr. 25/2014, respectiv solicită eliberarea avizelor de angajare pretinzând că desfășoară activități compatibile cu funcțiile pentru care solicită eliberarea avizelor de angajare în fața instanței depune documente din al căror conținut reclamanta recunoaște că lucrătorii pentru care face diligențe în vederea obținerii avizului de angajare, nu urmează să lucreze în codrul societății care face diligentele pentru obținerea avizului de muncă, ci își vor desfășura activitatea la alte societăți beneficiare sub forma de prestări servicii la terți.
Mai precis pe rolul instanței reclamanta a depus documente prin care dorea să facă dovada că desfășoară activități lucrative, respectiv contracte încheiate între A. S.R.L. cu alte societăți beneficiare a muncii prestate de străinii pentru care cea dintâi făcea diligențe pentru a le obține avizele de angajare sub pretextul că desfășoară activități lucrative în cadrul A. S.R.L., însă din contractele depuse în fața instanței reieșea că nu A. S.R.L. este beneficiarul, ci celelalte societăți, cu care erau încheiate respectivele contracte de prestări servicii.
Străinii, al căror nume nu era menționat pe respectivele contracte urmau să desfășoare activități lucrative la punctele de lucru pe teritoriul României sau oriunde societatea respective avea nevoie, chiar și afara României. Din conținutul acestei susțineri reiese că societatea angajatoare efectuează demersuri pentru obținerea avizelor de angajare, însă cetățenii străini nu vor desfășura activități în cadrul societății angajatoare, ci la alte societăți beneficiare, cu încălcarea O.G. nr. 25/2014, unde este specificat că angajatorul/beneciarul face diligențe pentru eliberarea avizelor de angajare. Societatea pretinsă angajatoare nu desfășoară activități la sediu, nu are puncte de lucru și cu toate acestea pretinde că desfășoară activități lucrative compatibile cu funcțiile pentru care solicită eliberarea avizelor de angajare. În urma verificărilor efectuate în teren coroborat cu documentația atașată cererii pentru eliberarea avizului de angajare a reieșit fără echivoc că societatea nu desfășoară activități lucrative și nu are puncte de lucru.
La data depunerii documentelor au fost depuse anumite documente, iar în fața instanței au fost depuse alte documente, implicit contractele de prestări servicii, prin intermediul cărora societatea dorea să facă dovada că desfășoară activități lucrative, fără să fie menționate numele străinilor, care vor desfășura activități lucrative.
Aceste contracte evidențiază faptul că societatea nu desfășoară activități compatibile cu funcțiile pentru care solicită eliberarea avizelor de angajare. Plasarea forței de muncă la alte societăți, care nu au făcut diligente pentru obținerea avizelor de angajare nu înseamnă că sunt îndeplinite condițiile de la art. 3, art. 17 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 25/2014.
Recurentul-pârât mai apreciază și că motivelor expuse în cuprinsul contestației nu li se poate oferi eficiență juridică, având în vedere faptul că interpretarea art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 propusă de către partea adversă este una eronată, cu ignorarea spiritului legii, așadar, nu se poate primi argumentul potrivit căruia înscrisurile prevăzute în actul normativ antereferit sunt singurele pe care se poate baza analiza făcută de autoritatea publică asupra unei cereri administrative, în ipoteza în care un asemenea motiv ar fi acceptat, aceasta ar presupune că structura pentru imigrări competentă nu ar putea realiza o analiză efectivă a condițiilor necesar a fi îndeplinite în vederea emiterii avizului de angajare, fiind limitată exclusiv la documentele și explicațiile oferite de către persoana juridică solicitantă.
Nu în ultimul rând, recurentul-pârâtă a mai apreciat și că simplul fapt că societatea nu a făcut dovada plății taxei aferente art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 este un motiv suficient pentru respingerea avizului de angajare.
Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin este fondat, în limitele și pentru considerentele următoare:
În cauză, se reține că, în fapt, prin cererea depusă la data de 03 octombrie 2023 și înregistrată de pârât sub nr. x, reclamanta A. S.R.L. a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B. (Pakistan).
Prin Decizia nr. x/BICS/HAC/15.11.2023, emisă de pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraș Severin, pârâtul i-a comunicat reclamantei că cererea a fost soluționată nefavorabil, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014, coroborate cu art. 4 alin. (2) lit. a), respectiv condițiile prevăzute de art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, motivele de respingere a cererii constând în neîndeplinirea condiției angajatorului de a desfășura efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, respectiv în achitarea taxei aferente de către o altă societate comercială.
Prin sentința recurată, s-a constatat că motivele invocate de pârât la exprimarea refuzului de acordare a avizului de muncă sunt neîntemeiate, refuzul astfel exprimat fiind nelegal.
Referitor la motivul de refuz întemeiat pe faptul că societatea solicitantă a prezentat taxa de aviz achitată de către altă societate, respectiv A. S.R.L., prin aceasta nefiind respectate prevederile art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, instanța de control apreciază că, contrar susținerilor recurentului-pârât, nu poate fi reținută neîndeplinirea condiției de achitare a taxei având în vedere că, pe de o parte, chitanța depusă apare numele cetățeanului străin pentru care se solicită eliberarea avizului, B., iar pe de altă parte, societatea reclamantă a dovedit că societatea A. S.R.L. a acționat pentru aceasta, în condițiile în care între aceste două societăți există un raport juridic întemeiat pe contractul de prestări servicii nr. x/17.07.2023, contract prin care prestatorul A. S.R.L. se obligă să asigure clientului A. S.R.L. suport pentru întocmirea documentației specifice, în conformitate cu O.U.G. nr. 194/2002.
Nu în ultimul rând, se are în vedere că, atâta timp cât cererii i-a fost anexată dovada plății tarifului prevăzut de art. 30 din O.G. nr. 25/2014, împrejurarea că plata efectivă a acelui tarif a fost efectuată de către o altă persoană nu poate constitui un motiv de respingere a cererii de eliberare a avizului de angajare, deoarece, așa cum statuează și dispozițiile art. 1472 C. civ., "Plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un terț în raport cu acea obligație."
Pe de altă parte, criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-pârât a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, sunt fondate.
Astfel, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:
"În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că:
Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului."
În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 62/2025, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor care reglementează condiția desfășurării de către angajator a unor activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului:
"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.
În egală măsură, coroborarea acestei dispoziții legale cu cea conținută la art. 6 alin. (1) din același act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor mențiunea care permite juridic desfășurarea unei activități nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității cu care funcția pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfășura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acțiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri și simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenția dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.
Cu alte cuvinte, condiția pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfășurare în concret a activității pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce privește regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 dau naștere unei prezumții relative de îndeplinire a cerinței, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.
Spre aceeași interpretare converg și prevederile art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.
În concluzie, se apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfășura să se identifice cu una dintre activitățile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, precum și suplimentar ca angajatorul să desfășoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiția nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.
De altfel, voința legiuitorului a fost clarificată în același sens, prin Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-au modificat și dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014. Cu această ocazie, s-a reținut că este necesară "modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) în sensul menționării faptului că străinul desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, modificarea fiind necesară pentru claritatea textului și eliminarea diferitelor interpretări în analizarea îndeplinirii condiției".
Deopotrivă, trebuie subliniat că această concluzie nu intră în contradicție cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.256/2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, invocate în cuprinsul sentinței și al cererii de recurs din cadrul dosarului în care a fost pronunțată încheierea de sesizare, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative nu se suprapun. În acest sens, după cum rezultă din art. 2 al actului normativ menționat, punerea la dispoziție a lucrătorilor temporari străini presupune două cerințe specifice cumulative, anume ca angajatorii să dețină calitatea de agenți de muncă autorizați conform respectivei hotărâri și ca angajații să fie domiciliați sau să dețină reședința în România, în baza autorizației de muncă sau a permisului de ședere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii."
În conformitate cu prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond și considerentele pe care se bazează, nu contravin celor statuate prin Decizia nr. 62/24.02.2025.
Așadar, în dezacord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte reține că apărarea intimatei-reclamante, potrivit căreia ar îndeplini toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 întrucât cetățeanul străin desfășoară activități lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între ea, în calitate de prestator și alte societăți comerciale, în calitate de beneficiari, în cuprinsul cărora se prevede faptul că angajații A. își vor desfășura activitatea la aceste societăți beneficiare, nu este legală. Chiar dacă reclamanta a arătat că este constituită ca agent de muncă temporară, iar angajații săi sunt trimiși la alte societăți prin leasing de personal, societatea având activitate autorizată la terți, fapt care reiese din certificatul constatator anexat cererii sale, condiția lipsă pentru a i se acorda avizul de la instituția pârâtă vizează faptul că societatea intimată nu desfășoară activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
În consecință, contrar celor reținute de judecătorul fondului, refuzul intimatului-pârât de emitere a avizului de angajare respectă dispozițiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 17 alin. (4), raportat la art. 4 alin. (2) lit. a) din acest act normativ, la acest moment, maniera de intrepretare a acestor norme de drept material fiind statuată cu caracter obligatoriu și de Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, va casa sentința civilă recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 719 din 23 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința civilă recurată și, în rejudecare:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 25 septembrie 2025.