ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 113/2014

Prin

sentința penală nr. 514 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă. Curtea de

Apel București având ca obiect transferarea persoanei condamnate H.M., cu

domiciliul în com. Gohor, sat Gara Berheci, jud. Galați.

A fost recunoscută sentința nr. 2 din

08 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Tivoli - Italia, definitivă la 02

noiembrie 2010.

S-a dispus transferarea persoanei

condamnate H.M. într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepsei de 16 ani închisoare și 8.000 euro amendă penală.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit.

a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei perioada

prevenției si a pedepsei executate din 27 ianuarie 2009 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. pen.

cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu in

cuantum de 320 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul instanței la data de 18

iulie 2013, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (4) și art. 163 din

Legea nr. 302/2004 republicată, s-a solicitat recunoașterea sentinței emise de

autoritățile italiene și a punerii în executare a acesteia, în conformitate cu

dispozițiile art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004, republicată, în

procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a

persoanei condamnate H.M. pentru a continua executarea pedepselor, formulată de

autoritățile judiciare din Republica Italiană.

Au fost atașate la dosar: copia

certificată pentru conformitate de pe hotărârea definitivă de condamnare,

dovada rămânerii definitive de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea

duratei condamnării deja executate, declarație cuprinzând consimțământul la

transfer al persoanei condamnate.

La solicitarea instanței, au fost

depuse la dosarul cauzei relațiile solicitate de la Ministerul Afacerilor

Externe, respectiv declarația privind consimțământul la transfer și referatul

privind situația familială și socială a acestuia.

Examinând actele și lucrările

dosarului, instanța de fond a reținut că numitul H.M., domiciliul în România,

fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și

art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Prin sentința din data de 08 ianuarie 2010

a Tribunalului Tivoli, numitul H.M. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de

16 ani, amendă în cuantum de 8000 € și pedepsele accesorii a interdicției de a

ocupa funcții publice pe viață, interzicerea dreptului de a fi tutore sau

curator, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie agravată, provocarea de

pagube materiale, port ilegal de cuțit, viol și tâlhărie agravată prevăzute de art.

582, 605, 628, 635, 609 bis C. pen. italian, precum și art. 4 din Legea

18/1975.

În fapt, s-a reținut că, la data 19

ianuarie 2009, ora 22:30, în timp ce se afla în localitatea Guidonia M,

persoana condamnată, împreună cu alte persoane, au sustras, prin folosirea de

amenințări cu un cuțit, bunuri din posesia numiților V.F. și F.V. care se aflau

în autoturismul proprietate personală. De asemenea, s-a mai reținut că în

aceeași împrejurare au spart geamul de la autoturismul susnumiților.

În data de 22 ianuarie 2009, în jurul

orelor 23:30, în timp ce se afla în localitatea Guidonia M, persoana

condamnată, împreună cu alte persoane, au sustras, prin folosirea de violențe,

bunuri din posesia numiților F.L. și F.M., care se aflau într-un autoturism.

În data de 23 ianuarie 2009, în jurul

orelor 00:30, în timp ce se afla în localitatea Guidonia M, persoana

condamnată, împreună cu alte persoane, au sustras, prin folosirea de violențe,

bunuri din posesia numiților D.A.A. și C.G., care se aflau într-un autoturism.

De asemenea, s-a mai reținut că, în aceeași împrejurare, au spart geamul

autoturismului și, ulterior, l-au privat de libertate pe numitul D.A.C.,

închizându-l în portbagajul autoturismului. în aceeași noapte, persoana

condamnată, împreună cu alte persoane, au constrâns-o, prin folosirea de

violențe, pe numita C.G. să întrețină acte sexuale contra voinței sale.

Sentința a rămas definitivă la data de

02 noiembrie 2010, astfel că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b)

din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

În cauză este îndeplinită și condiția

dublei incriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct.

1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având

corespondent în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al

infracțiunii prev. de art. 211 alin. (2) lit. b), c), alin. (2)

1

lit.

a), b) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen.

Numitul H.M. a început executarea

pedepsei la data de 27 ianuarie 2009, iar executare pedepsei se împlinește la

data de 26 ianuarie 2025, astfel încât acesta are de executat o perioadă mai

mare de 6 luni din durata pedepsei, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 143

lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Persoana condamnată H.M. și-a exprimat

consimțământul la transfer în fața autorităților consulare române, astfel că

este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea 302/2004.

Totodată, s-a constatat că felul și

durata pedepsei sunt compatibile cu legislația română, astfel încât nu este

necesară conversia acesteia în raport de dispoz. art. 157-159 din Legea nr. 302/2004.

Instanța de fond a apreciat că se

impune și punerea în executare a sancțiunii pecuniare aplicate, în raport de

dispoz. art. 233 și urm. din Legea nr. 302/2004 și Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI

a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului

recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, precum și Decizia nr. 3 din 12

martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție în

soluționarea recursului în interesul legii.

S-a apreciat că se impune și aplicarea

art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., având în vedere

dispoziția instanței de condamnare prin care inculpatului i-a fost interzis

dreptul de a ocupa și exercita funcțiile publice, tutela și curatela pe

perioada executării pedepsei, pedeapsă ce corespunde celei prev. de art. 71 C. pen.

Instanța de fond nu a dispus

executarea pe teritoriul României a pedepsei complementare, așa cum aceasta

este definită de legislația română corespunzătoare interdicției perpetue de la

ocuparea funcțiilor publice, tutelei și curatelei (nici adaptată la sistemul

românesc, care nu prevede o interdicție permanentă, ci doar pe o perioadă de

maxim 10 ani) având în vedere domeniul de aplicare a Convenției Europene

privind transferul persoanelor condamnate, încheiată la Strasbourg în 1983 care

privește exclusiv pedepse sau măsuri privative de libertate, interesul pe care

îl are statul de condamnare ca persoana condamnată să execute pe teritoriul său

această pedeapsă, precum și faptul că Italia a exclus expres procedura

conversiei.

S-a mai apreciat că, în raport de

situația socială și familială a persoanei condamnate, așa cum reiese din

referatul întocmit de autoritățile consulare române, continuarea executării

pedepsei în România va favoriza reinserția socială a acesteia, în temeiul art. 162

din Legea nr. 302/2004, astfel că va admite sesizarea formulată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect transferarea persoanei

condamnate H.M. și va recunoaște sentința nr. 2 din 08 ianuarie 2010 pronunțată

de Tribunalul Tivoli - Italia, definitivă la 02 noiembrie 2010.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs persoana transferabilă H.M., solicitând respingerea

sesizării parchetului, întrucât nu mai este de acord să fie transferat într-un

penitenciar în România.

Înalta Curte de Casație și Justiție

examinând recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele

următoare:

Potrivit prevederilor art. 143 din

Legea nr. 302/2004, republicată, transferarea persoanei condamnate în vederea

executării pedepsei poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite cumulativ

următoarele condiții: a) condamnatul este resortisant al statului de executare;

b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare

condamnate urmare de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei; d)

transferul este consimțit de către persoana condamnată; e) faptele care au

atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare;

f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord

asupra acestui transfer; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

În prezenta cauză, instanța de fond a

apreciat în mod corect că sunt îndeplinite cerințele legale menționate, iar

împrejurarea că în prezent persoana condamnată nu mai este de acord cu

transferul său într-un penitenciar din România, nu are relevanță, întrucât,

consimțământul la transfer este irevocabil.

În consecință, constatând că hotărârea

instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul persoană transferabilă P.I.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul persoană transferabilă H.M. împotriva sentinței

penale nr. 514 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel București,

secția penală.

Obligă recurentul condamnat persoană

transferabilă, la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința

publică, azi 14 ianuarie 2014.