ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 824/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 octombrie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- suspendarea executării Deciziei nr. 113 din 11 august 2014 emisă de către ITM Constanța, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;

- anularea în tot a Deciziei nr. 113 din 11 august 2014, emisă de ITM Constanța, apreciată ca fiind nelegală;

- reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior concedierii, cu salariul corespunzător acestei funcții;

- obligarea pârâților la repararea pagubei cauzate, respectiv a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitatea de funcționar public;

- obligarea pârâților la reparații pentru daune moratorii, în cuantum de 100.000 RON;

Prin Sentința nr. 4523 din 16 iunie 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

În esență, tribunalul a reținut că reclamanta a optat pentru instanța din raza de domiciliu, conform actului de identitate, respectiv Municipiului București, însă, în fapt, aceasta domiciliază în Municipiul Constanța, după cum rezultă din înscrisurile depuse de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, respectiv condica de prezență din care rezultă că este angajată în cadrul acestei instituții, dovada frecventării de către copilul său a Școlii Primare "Sfinții Martiri Brâncoveni" din Constanța, înscrisuri bancare emise de unități de pe raza Municipiului Constanța.

A apreciat Tribunalul București că, deși dovada domiciliului se face conform mențiunilor din cartea de identitate, potrivit art. 91 alin. (1) C. civ., în măsura în care partea nu locuiește la domiciliul menționat în actul de identitate, citarea sau comunicarea actelor de procedură se face la reședința/domiciliul unde locuiește în fapt.

De asemenea, a subliniat că instanța de contencios administrativ este competentă să gestioneze situații ivite doar pe raza unităților administrativ-teritoriale după domiciliile/sediile efective ale părților, de la momentul la care se introduce acțiunea.

Prin Sentința nr. 1586 din 24 noiembrie 2015, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Raportat la obiectul acțiunii, din interpretarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, rezultă că sub aspectul competenței teritoriale, aceasta aparține fie instanței de la domiciliul reclamantei fie instanței de la domiciliul pârâtului. Stabilirea acestei competențe are un caracter alternativ și aparține reclamantei, fiind circumscrisă principiului disponibilității ce guvernează un litigiu civil lato sensu.

În ce privește domiciliul părților, s-a reținut că la data promovării acțiunii, respectiv 28 octombrie 2014, domiciliul reclamantei a fost în mun. București, conform actului de identitate deținut, domiciliu avut începând cu data de 22 noiembrie 2013, împrejurare care este de natură a atrage competența instanței în a cărei rază teritorială este circumscris, legiuitorul făcând în mod expres referire doar la domiciliul părților, respectiv cel real, nu cel convențional.

Constatându-se ivit conflict un negativ de competență, în baza art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul controversat care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ a Tribunalului București cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 8 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, vizând în esență, suspendarea/anularea actului administrativ prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică deținută; reintegrarea în funcție și repararea prejudiciului material și moral suferit.

Articolul 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie pentru acțiunea în contencios administrativ, o competență teritorială alternativă, în sensul că reclamantul are un drept de opțiune între instanța de la domiciliul său și instanța de la sediul pârâtului.

Opțiunea reclamantului se exercită în momentul introducerii cererii de chemare în judecată și, odată exercitat, acest drept de opțiune produce efectul învestirii instanței, reclamantul neavând posibilitatea de a reveni asupra opțiunii făcute, nici pârâții și nici instanța,din oficiu, nemaiputând invoca necompetența teritorială.

În cauza dedusă judecății, reclamanta a optat pentru Tribunalul București, în a cărei rază teritorială se află domiciliul său, iar prin alegerea instanței, competența teritorială a dobândit caracter exclusiv, astfel că această instanță nu se mai putea desesiza în favoarea Tribunalului Constanța.

În materia contenciosului administrativ, competența teritorială este determinată de domiciliul/sediul părților la data introducerii acțiunii, din acest motiv, schimbările ulterioare sunt irelevante.

La data înregistrării acțiunii, domiciliul reclamantei era în Municipiul București, sector 3., așa cum rezultă din copia actului de identitate anexată la dosar.

Acceptarea unei situații contrare ar conduce la lipsirea de efecte juridice a normei legale de stabilire a competenței teritoriale, ceea ce nu poate fi primită.

Prin urmare, prima instanță învestită cu soluționarea pricinii este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea reclamantei, aceasta declinându-și competența, în mod greșit, către Tribunalul Constanța.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și B. în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2016.

Procesat de GGC - MM